Conflict de competenţă. Sentința nr. 995/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 995/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 3370/120/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
SENTINȚA NR.995
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. Ș.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,încuviințare executare silită”, acțiune formulată de creditorul ., cu sediul în București, ., nr.15, sector 1, prin Biroul Executorului Judecatoresc A. D., cu sediul in municipiul Targoviste, .. 51, ., în contradictoriu cu debitorul C. D., domiciliat în oraș Moreni, ..A, judetul Dambovita, în baza titlului executoriu – Contrac de credit nr. RFO_/30.04.2008.
Cauză soluționată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra sesizării civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 3272/315/20.03.2013 petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. D., cu sediul in municipiul Targoviste, .. 51, ., jud. Dambovița a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu contractul de credit nr. RF_/30.04.2008 încheiat între R. B. S.A., cu sediul în București, ., nr.15, sector 1 și C. D., domiciliat în oraș Moreni, ..A, judetul Dambovita, în calitate de împrumutat.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin cererea înregistrată la sediul petentului Biroul Executorului Judecătoresc A. D. la data de 28.03.2013 creditoarea R. B. S.A. a solicitat executarea silită a debitorului C. D., în baza titlului executoriu, contractul de credit nr. RF_/30.04.2008, întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația privind plata sumei de 61.915, 5 lei reprezentând debit, a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare, urmând a se proceda la executarea silită a debitoarei, în toate modalitățile prevăzute de lege, solicitând și actualizarea debitului
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 662, 663, 664, 665 noul cod procedură civilă.
La prezenta cerere au fost anexate următoarele înscrisuri, dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar, cererea de executare silită formulată de creditoarea R. B. S.A., situația contului, din data de 18.03.2013 la R. B., contractul de credit nr. RF_/30.04.2008 încheiat între R. B. S.A. și C. D., în calitate de împrumutat, grafic de rambursare, încheierea întocmită de executorul judecătoresc la data de 28.03.2013.
Instanța, constatând că domiciliul debitorului este în localitatea Moreni, județ Dâmbovița, invocă excepția necompetenței teritoriale, iar prin sentința civilă nr._ a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită a titlului executoriu, contractul de credit nr. RF_/30.04.2008 încheiat între R. B. S.A. și C. D., în calitate de împrumutat, cerere formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. D., cu sediul în Târgoviște, .. 51, ., în favoarea Judecătoriei Moreni, județul Dâmbovița.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 529 alin. 1 din noul cod. proc.civ., aplicabile procedurii necontencioase, instanța este datoare să își verifice din oficiu competența, astfel că în raport de obiectul cererii (încuviințarea executării silite a unor titluri executorii) constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 650 Noul cod de procedură civilă, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
În speță, prin cererea introductivă, petenta-creditoare a sesizat cu soluționarea cauzei Judecătoria Târgoviște, însă domiciliul debitorului se află în localitatea Moreni, județ Dâmbovița, instanța de executare fiind Judecătoria Moreni, instanță competentă să soluționeze și cererea de încuviințare a executării silite potrivit art. 651 alin. 1Noul cod de procedură civilă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 129, pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 107 și 650 din Noul Cod de proc. civ. Judecătoria Târgoviște a apreciat că se impune a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște și a declina competența de soluționare a cererii formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. D., cerere având ca obiect încuviințare executare silită a titlului executoriu contractul de credit nr. RF_/30.04.2008 încheiat între R. B. S.A. și C. D., în calitate de împrumutat, în favoarea Judecătoriei Moreni, județul Dâmbovița în circumscripția căreia se va desfășura executarea silită.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 18.04.2013 sub nr._ .
La termenul din data de 23.04.2013 instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale și a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște, a constatat ivit conflictul negativ de competenta între Judecătoria Moreni si Judecătoria Târgoviște și a înaintat dosarul la Tribunalul Dâmbovița pentru soluționarea conflictului de competență.
Analizând excepția invocată, Judecătoria Moreni a reținut următoarele aspecte:
În prezenta cauză organul de executare care a solicitat încuviințarea executării silite este Biroul Executorului Judecătoresc D. A., cu sediul în Târgoviște, .. 51, ., jud. Dâmbovița.
Întrucât cererea de executare silită s-a depus la executorul judecătoresc în data de 28.03.2013, după . Noului Cod de procedură civilă, se aplică dispozițiile acestui cod, în ceea ce privește procedura de soluționare.
Conform art. 650 alin. 1 din codul de procedură civilă actualmente în vigoare, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
De asemenea, conform art. 132 alin 3 din Codul de procedură civilă, „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente”.
Judecătoria Moreni subliniază că în situația dată, executorul judecătoresc care efectuează executarea are sediul în Târgoviște, .. 51, ., jud. Dâmbovița, considerent pentru care a apreciat că se impune a admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, formulată de către Biroul Executorului Judecătoresc D. A., cu sediul în Târgoviște, .. 51, ., în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Tribunalul, constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art.135 din Codul de procedură civilă, reține următoarele:
Raționamentul magistratului Judecătoriei Târgoviște este parțial corect.
În litigiul de față, Biroul Executorului Judecătoresc D. A., cu sediul în Târgoviște a solicitat Judecătoriei Târgoviște încuviințarea executării silite a debitorului C. D., domiciliat în oraș Moreni, ..A, judetul Dambovita, în favoarea creditoarei R. B. S.A., în baza titlului executoriu contractul de credit nr. RF_/30.04.2008.
Ambele instanțe de fond au reținut corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă .
Astfel, potrivit art. art. 651 noul Cod de procedură civilă, titlurile executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, or în cazul de față Biroul Executorului Judecătoresc D. A. are sediul în Târgoviște, fiind îndeplinită condiția reglementată de textul legal menționat, în sensul că executorul judecătoresc este din circumscripția Curții de Apel Ploiești unde se află domiciliul debitorului C. D..
De asemenea, conform art.650 alin.1 noul Cod de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, or sediul B. este în Târgoviște, așa încât în speța de față instanța de executare este Judecătoria Târgoviște.
Pentru argumentele mai sus arătate, Tribunalul constată că, verificând competența de soluționare a cererii, Judecătoria Târgoviște, eronat, a reținut că nu este competentă în soluționarea cauzei, câtă vreme domiciliul debitorului, din Moreni poate atrage competenta oricărui executor judecătoresc din circumscripția Curții de Apel Ploiești, in condițiile art.651 alin.1 sau competenta oricărui alt executor judecătoresc de pe lângă oricare Curte de Apel in condițiile art.651 alin.2 din noul Cod de procedură civilă, Judecătoria Moreni fiind competenta să se pronunțe cu privire la cererea de încuviințare a executării silite dacă ar fi fost promovata printr-un executor judecătoresc care are sediul in circumscripția sa, ceea ce nu este cazul in litigiul de față .
Față de considerentele reținute, Tribunalul apreciază că Judecătoriei Târgoviște îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei, ca primă instanță sesizată cu soluționarea litigiului, iar nu Judecătoriei Moreni.
În consecință, tribunalul va admite sesizarea Judecătoriei Moreni privind soluționarea conflictului negativ de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite sesizarea Judecătoriei Moreni privind soluționarea conflictului negativ de competență.
Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de Biroul Executorului Judecătoresc D. A. cu sediul în Târgoviște, ..51, ., județul Dâmbovița având ca obiect încuviințarea executării silite a debitorului debitorului C. D., domiciliat în oraș Moreni, ..A, judetul Dambovita, în favoarea creditorului ., cu sediul în București, ., nr.15, sector 1, în baza titlului executoriu contractul de credit nr. RF_/30.04.2008, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.05.2013.
P., GREFIER,
D. Ș. N. P.
Red.D.Ș./tehnoredact.D.Ș.
2 EX./04.06.2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1017/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 977/2013. Tribunalul... → |
---|