Obligaţie de a face. Decizia nr. 1017/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1017/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 1962/284/2012
Dosarul nr._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1017
Ședința publică din 15.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- I. M.
JUDECĂTOR- P. G.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă P. M., cu domiciliul în București, sectorul 4, ..22 A,, împotriva sentinței civile nr. 826/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Brîușor E., cu domiciliul în ., nr.521, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „obligația de a face ”.
Recursul este timbrat cu chitanțele nr._,_/11.10.2013, privind achitarea taxelor judiciare de timbru în sumă de 0.30 lei și 9.50 lei.
Prezența părților, dezbaterile cauzei, au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 08.11.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 15.11.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
P. acțiunea înregistrată la această instanță sub numărul_ /31.08.2012, reclamanta P. M. a chemat-o în judecată pe pârâta Brîușor E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la demolarea construcției edificate pe terenul în suprafață de 41 metri pătrați din satul Bâldana, ., teren asupra căruia are un drept de superficie și obligarea aceleiași pârâte la plata către reclamantă a unei sume lunare egale cu chiria stabilită pe piața liberă începând cu 01.09.2009 pentru acest teren.
A motivat reclamanta că prin sentința civilă numărul 1205/20.06.2006 a Judecătoriei Răcari, irevocabilă, au fost admise acțiunea principală și cererea reconvențională ale celor două părți și acum în litigiu, dispunându-se ieșirea lor din indiviziune. I-a fost astfel atribuit reclamantei lotul compus din camera 1 și lotul 1, obligată fiind pârâta la plata sultei în sumă de 1213,0750 lei către reclamantă. Totodată pârâtei i-a fost acordat un drept de superficie pentru terenul în suprafață de 41 metri pătrați individualizat în anexa schița numărul 2.
A mai arătat reclamanta că pe terenul acum în litigiu pârâta Brîușor E. a ridicat mai multe construcții, iar din verificările efectuate a rezultat că a demolat pârâta o construcție nouă, iar cealaltă este construită în perioada 2005 – 2006.
În drept sunt invocate dispozițiile articolelor 693, 695, 697 din Codul Civil, 274 din Codul Civil.
S-au depus la dosar: sentința civilă numărul 1205/20.06.2006 a Judecătoriei Răcari, irevocabilă; raportul de expertiză extrajudiciară întocmit în dosarul numărul 115/2006; adresele numerele 3727/21.06.2011 și 7034/29.09.2009 emise de Primăria Comunei Tărtășești; contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 6129/06.12.1994 de notariatul de Stat Local Găești; schița terenului.
Reclamanta și-a precizat cererea arătând că suma pe care o solicită este 17.200 lei, sens în care a depus la dosar calculul acesteia.
Ulterior și-a micșorat cuantumul pretențiilor astfel formulate, arătând că suma lunară pretinsă este de 400 lei, iar pentru trecut este de 4800 lei.
La cererea părților, pentru dovedirea situației de fapt, au fost încuviințate probele cu acte, martori și interogatoriu.
Pentru martori nu au fost depuse listele cu numele și adresele acestora și nici nu au fost prezentați personal la termenul stabilit în vederea audierii lor, motiv pentru care s-a operat sancțiunea decăderii din probă.
Au fost administrate interogatoriile propuse reciproc de către părți.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.664/05.02.2013 prin respingerea acțiunii.
În considerentele sentinței s-a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a purtat un litigiu având ca obiect ieșirea din indiviziunea asupra unui imobil identificat în contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 6129/06.12.1994, reclamanta fiind fiica pârâtei.
P. sentința civilă numărul 1205/20.06.2006, irevocabilă, Judecătoria Răcari a dispus ieșirea părților din indiviziune și le-au fost atribuite părților loturile ce li se cuveneau, pârâtei Brîușor E. acordându-i-se un drept de superficie pentru terenul în suprafață de 41 metri pătrați identificat în raportul de expertiză întocmit în schița numărul 2 pentru imobilele ce i-au revenit.
S-a reținut că reclamanta solicită să fie obligată pârâta să își demoleze construcția de pe acest teren și să-i plătească o chirie atât pentru perioada ce a curs de la data de 01.09.2009 cât și pentru viitor.
Reclamanta a formulat împotriva pârâtei, mama sa, și o plângere penală pentru că i-ar fi distrus o magazie, plângere finalizată fiind prin rezoluția procurorului din 10.11.206 de neîncepere a urmăririi penale.
În situația dovedită în speță nu poate să se dispună obligarea pârâtei la demolarea construcției edificate pe terenul asupra căruia exercită dreptul de superficie, tocmai pentru această construcție acordându-i-se dreptul acesta.
Nu se pot acorda nici sumele pretinse de către reclamantă, prevederile articolului 697 din Codul Civil nou nefiind incidente în cauză, dispozițiile articolelor 697 – 702 din acest cod neaplicându-se drepturilor de superficie constituite înaintea articolului 68 din Legea de aplicare a acestui cod.
În concluziile scrise reclamanta a făcut în schimb trimitere la dispozițiile articolului 492 din Codul Civil vechi, însă, superficia a fost acordată prin hotărârea rămasă irevocabilă în anul 2006, iar solicitarea pentru despăgubiri intervine abia acum, după 6 ani, după scurgerea termenului general de prescripție în care putea fi solicitată. Deși pârâta nu a invocat acest aspect instanța de fond a apreciat că nu-l poate trece cu vederea având în vedere dispozițiile articolului 7 alineatul 1 din Decretul numărul 167/1958.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. M..
În motivarea recursului, s-a arătat că recurenta nu a solicitat demolarea construcției atribuită prin sent. civ. nr.1205/20.06.2005 respectiv lotul nr.2, ci demolarea celorlalte construcții și dependințe edificate de aceasta pe terenul în suprafață de 41 mp pe care exercită dreptul de superficie.
Deși din fotografiile depuse la dosar rezultă că pârâta pe acest teren a edificat mai multe construcții, instanța a interpretat greșit solicitarea recurentei. Pentru identificarea construcțiilor și dependințelor ridicate de pârâtă pe terenul în suprafață de 41 mp a solicitat recurenta ca tribunalul să constate că este necesară administrarea probei cu expertiză în specialitatea topografie.
Cu privire la despăgubirile solicitate, recurenta a arătat că acestea au fost solicitate pentru o perioadă de un an anterior introducerii acțiunii, astfel că nu se poate reține incidența art.7 din Decretul nr.167/1958.
Potrivit art.492 Codul Civil dreptul de superficie este un drept real care implică pentru superficiar două atribuite constituite în drepturi distincte. Corelativ dreptului de folosință pe durata existenței construcției superficiarului îi incumbă obligația personală de a plăti o despăgubire proprietarului terenului, dacă nu s-a convenit altfel.
În drept, art.299 și urm. 304, pct.9, 274 Codul de procedură civilă.
Cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul în raport de actele dosarului, de motivele invocate și dispozițiile legale incidente în cauză tribunalul reține următoarele:
P. actul de vânzare cumpărare 6129/06.12.1994, reclamanta a dobândit în proprietate de la T. I. terenul de 2300 mp și cota de 5/8 din casa situată pe acest teren, cealaltă cătă de 3/8 cuvenindu-se pârâtei ca moștenire de la tatăl său T. G..
Se reține că reclamanta este fiica pârâtei și nepoata vânzătoarei T. I. care, astfel cum precizează în contractul de vânzare cumpărare mai sus enunțat, a dobândit terenul de 2300 mp prin moștenire de la părinții săi iar casa a construit-i în timpul căsătoriei cu T. G..
P. sentința civilă 1205/20.06.2006, prin care s-a soluționat litigiul având ca obiect partaj, pârâtei i s-a atribuit în lot o cameră și un hol din construcția supusă partajului (pentru cota de 3/8 moștenită de la tatăl său T. G.) și i s-a recunoscut un drept de superficie pentru suprafața de 41 mp aferentă construcției, restul încăperilor fiind atribuite reclamantei confirm dreptului dobândit prin actul de vânzare cumpărare (cota de 5/8 din construcție).
P. cererea adresată instanței de fond, reclamanta a solicitat obligarea
pârâtei la demolarea unei construcții cu privire la care susține că a fost ridicată pe suprafața de 41 mp pentru care are un drept de superficie și plata, sub forma unei rate lunare, de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului ce face obiectul dreptului de superficie. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 693,695 și 697 C.civ.
Critica pe care reclamanta-recurentă o aduce sentinței civile recurate prin care pretențiile sale au fost respinse, se întemeiază pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, cel referitor la obligarea construcției pe care pârâta a ridicat-o pe suprafața de 41 mp aferentă dreptului de superficie, tribunalul reține că a existat o construcție cu destinația de magazie care, astfel cum rezultă din adresele 7034/29.09.2009 și 3727/21.06.2011, a fost desființată de către pârâtă, iar cealaltă construcție la care face referire reclamanta-recurentă este un șopron improvizat pentru a ferii de intemperii, aspect recunoscut și de către pârâtă în instanță și consemnat în practicaua sentinței civile 826/11.06.2012.
Deși reclamanta-recurentă susține existențe unor alte construcții, inclusiv prin motivele de recurs, susținerea sa nu este confirmată de probele dosarului. Ori, având calitate de reclamant, acesteia îi revenea sarcina probei potrivit prevederilor art. 1169 C.civ.
Mai mult, în cursul judecății în fața primei instanțe, reclamanta a solicitat administrarea numai a probei cu înscrisuri și interogatoriu – probe administrate – și a refuzat administrarea probei cu martori la solicitarea instanței, situație în care, în recurs, nu mai pot fi primite susținerile acesteia privind necesitatea completării probatoriului prin efectuarea unei expertize. Aceasta, mai ales că susținerile sale puteau fi dovedite și cu alte mijloace de probă cum este cea cu planșe foto, la care se face referire continuu de către recurentă în cursul procesului, fără însă ca ele să fie depuse la dosar.
În ceea ce privește construcția denumită șopron, instanța reține că are un caracter provizoriu, este destinată, după cum se arată și în adresele emise de Primăria Tărtășești, să asigure o folosință în bune condiții a părții de locuință pe care reclamanta a dobândit-o și este incidentă unei normale exercitări a dreptului de superficie, respectiv de folosință a terenului. Este o construcție provizorie, ușor demontabilă, deci nu se poate reține încadrarea acesteia în rândul construcțiilor cu caracter permanent care ar putea atrage modificări dreptului de superficie.
Pentru aceste motive, tribunalul constată ca fiind temeinică și legală soluția instanței de fond de respingere a cererii privind demolarea construcției respective edificate pe terenul de 41 mp.
Tribunalul apreciază neîntemeiată și critica recurentei referitoare la soluția instanței de fond privind plata unei sume lunare ca despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului ce face obiectul dreptului de superficie.
Pornind chiar de la dispozițiile legale invocate de reclamanta-recurentă în susținerea pretențiilor sale, dispoziții care reprezintă o reglementare a jurisprudenței existente anterior în materie de superficie și care în art. 697 C.civ. prevede că titularul dreptului de superficie datorează o despăgubire în situația în care superficia s-a constituit cu titlul oneros, tribunalul constată că soluția instanței privind respingerea acestor pretenții este corectă.
În prezenta cauză dreptul de superficie nu a fost stabilit cu titlu oneros, este un drept care își are originea în lege, întrucât el derivă din dreptul de coproprietate dobândit în temeiul art. 30 C.fam. de autorul pârâtei - T. G. – prin edificarea construcției în timpul căsătoriei cu T. I., drept care mai apoi a fost transmis prin moștenire pârâtei. Deci prin sentința civilă de partaj, urmare a atribuirii în lotul pârâtei a cotei părți cuvenite autorului din locuința bun comun s-a atribuit și dreptul de superficie pe care acesta la dobândit în momentul edificării construcției. Ori, având în vedere datele cauzei, evident că nu se poate pune problema unei constituiri cu titlul oneros a acestui drept. De altfel, caracterul oneros al constituirii superficiei trebuie să rezulte cert din actul constitutiv, nu se poate prezuma.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. nu se verifică, tribunalul constată neîntemeiat recursul formulat urmând ca în baza art. 312 C.pr.cvi. să dispună respingerea acestuia.
În baza art. 274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursului civil declarat de recurenta reclamantă P. M., cu domiciliul în București, sectorul 4, ..22 A,, împotriva sentinței civile nr. 826/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Brîușor E., cu domiciliul în ., nr.521, județul Dâmbovița.
Obligă recurenta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.11.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
I. M. | P. G. | C. G. |
GREFIER
A. Ghiorghița
Judecătoria Răcari
Dosar fond_
Judecător fond A. V.
Redact. IM/ Tehnoredact .A.Gh
2 ex / 02.12.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 995/2013. Tribunalul... → |
|---|
