Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 1066/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1066/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 594/283/2012
Dosarul nr._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 1066
Ședința publică din 29.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- P. G.
JUDECĂTOR- C. G.
JUDECĂTOR- I. M.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenții reclamanți B. M., B. V., cu domiciliul în comuna Bezdead, . Dâmbovița și de recurenta pârâtă P. M., cu domiciliul în comuna Bezdead, ..163, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.58/21.01.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, dosarul având ca obiect „îmbogățire fără justă cauză”.
Recursul declarat de reclamanții B. M. și B. V. este timbrat cu chitanța nr._/08.04.2013, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Prezența părților, dezbaterile cauzei, au avut loc și s-au consemnat prin încheierea de ședință din data de 22.11.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 29.11.2013 .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cerere înregistrată la data de 27.03.2012 pe rolul Judecătoriei P., reclamanții B. M. și B. V. au solicitat obligarea pârâtei P. M. la plata îmbunătățirilor pe care le-au efectuat la imobilul proprietatea acesteia, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
În motivarea acțiunii reclamanții au învederat instanței că prin decizia civilă nr.751/27.02.2012 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus evacuarea lor din imobilul proprietatea pârâtei. Cei doi au locuit în acel imobil timp de 22 ani, timp în care au efectuat mai multe îmbunătățiri cu a căror contravaloare nu au fost despăgubiți până în prezent: reconstruire casă de lemn, consolidare temelie, edificare două săli, zugrăveli, dușumele și cimentare, sobe de teracotă, bucătărie de vară, renovare grajd, construire gard la drum cu porți de fier, construcție coteț de porci și grajd din lemn, pavarea curții cu piatră și învelirea șopronului cu onduleuri de azbociment.
Cuantumul pretențiilor a fost estimat de către reclamanți la suma de 10.000 lei, motiv pentru care au timbrat cu suma de 712 lei (fila 6).
În probațiune reclamanții au depus înscrisuri în copie: decizia civilă nr.751/27.02.2012 a Curții de Apel Ploiești, carte de muncă a reclamantului, adeverințe de venituri, declarație notarială, chitanță de plată a impozitului.
Instanța de fond a admis reclamanților proba cu interogatoriu și cea testimonială. Interogatoriul pârâtei a fost luat la termenul din 25.06.2012, ocazie cu care aceasta a răspuns negativ pretențiilor reclamațiilor.
Din declarația martorului propus de reclamanți, I. T. D. rezultă că acesta a ajutat reclamanții la construcția a patru camere pe proprietatea pârâtei în locul unei vechi case de lemn fiind plătit „cu banii de la nuntă” și au construit o bucătărie de vară, renovând totodată grajdul și gardul. Martorul a declarat că reclamanții au plătit pentru o poartă de fier și au pavat curtea (fila 82).
S-a admis în cauză și proba cu expertiză, onorariul de expert în cuantum de 800 lei fiind suportat de către reclamanți. Din concluziile raportului de expertiză (file 103-107) rezultă că valoarea îmbunătățirilor pretinse de reclamanți este de 5314 lei, fiind executate în timp, acum 23 ani, sau 20 ani, sau mai recent. Concluziile raportului de expertiză și conținutul acestuia nu au fost contestate de părți. Din conținutul raportului de expertiză rezultă că lucrările executate la casa de lemn au avut loc în anul 1989, tot atunci executându-se și cele două camere, precum și bucătăria în care locuiesc reclamanții. Pardoseala de ciment în bucătăria de vară are o vechime de 20 ani, manopera de refacere a sobei nu a putut fi stabilită temporal, bucătăria de vară din PFL a fost refăcută în anul 1992, grajdul a fost renovat în anul 2010, gardul la drum a fost construit în 1989 ca și cel din curte, cu uluci din lemn. Expertul a estimat porțile de fier la suma de 436 lei, în condițiile unei vechimi de 23 ani. Același expert a menționat în cadrul raportului de expertiză că anul edificării cotețului de porci și păsări este 1998, iar cel al executării pavării curții cu piatră de râu și al învelirii șopronului cu plăci de azbociment este anul 1992.
La primul termen de judecată pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, motivând că îmbunătățirile pretinse nu sunt reale, fiind făcute de către ea ca și proprietară.
În susținerea întâmpinării prima instanța a admis pentru pârâtă proba cu înscrisuri (sentința civilă nr.476/01.04.2011 a Judecătoriei P., sentința civilă nr.397/26.03.199 a aceleași judecătorii, înscrisuri olografe, certificat de moștenitor nr.360/21.12.1998, certificat de moștenitor nr.50/24.01.1979, certificat de deces, adresă DSP, chitanțe), interogatoriu și testimonială. Cu ocazia interogatoriului luat de pârâtă reclamantul B. M. a recunoscut că a locuit în casa pârâtei timp de 22 ani, în calitate de tolerat și a susținut că i-a oferit acesteia sume de bani pentru a locui în imobil și a folosi terenul.
Prin sentința civilă nr.58/21.01.2013 s-a dispus admiterea în parte a excepției prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 413 lei și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 83,8 lei.
În considerentele sentinței s-a reținut că îmbogatirea fara justa cauza presupune crearea unui dezechilibru patrimonial între doua parti litigante, prin marirea unui patrimoniu in detrimentul altuia, nascandu-se un raport juridic obligational, in temeiul caruia, cel al carui patrimoniu s-a marit devine debitorul obligatiei de restituire, catre cel care, in mod corespunzator, si-a micsorat patrimoniul si care devine la randul sau creditorul aceleiasi obligatii.
Actiunea de restituire este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, incepand sa curga din momentul in care cel care si-a micsorat patrimoniul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat faptul maririi altui patrimoniu cat si pe cel care a beneficait de aceasta marire si impotriva caruia de indreapta actiunea in restituire, existand in practica judecatoreasca si exceptii, spre exemplu considerandu-se ca prescriptia dreptului la actiune al chiriasului impotriva proprietarului pentru imbunatatirile aduse imobilului incepe sa curga de la momentul incetarii contractului de inchiriere.
Istoricul procesual al partilor in litigiu incepe la data de 30.03.2010 cand parata din prezenta cauza initiaza o actiune in evacuare a reclamantilor, din imobilul al carei proprietare exclusiva era, acestia avand doar calitatea de tolerati, litigiu care se incheie printr-o hotararea judecatoreasca de evacuare (prin decizia civilă nr.751/27.02.2012 a Curții de Apel Ploiești). Prin cerere înregistrată la data de 27.03.2012 pe rolul Judecătoriei P., reclamanții B. M. și B. V. au solicitat obligarea pârâtei P. M. la plata îmbunătățirilor pe care le-au efectuat la imobilul proprietatea acesteia, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
În cauza s-a admisnistrat proba cu inscrisuri, interogatoriu si testimoniala, intocmindu-se si un raport de expertiza. Din coroborarea probatoriului, singura imbunatatire realizata in termenul general de prescriptie este cea a grajdului, in valoare de 413 lei, instanta retinand ca niciuna dintre parti nu a contestat raportul de expertiza intocmit in cauza.
In ceea ce priveste calculul termenului de prescriptie, instanta de fond a apreciat ca acesta nu poate incepe la data ramanerii irevocabile a hotararii de evacuare ci la data edificarii imbunatatirilor, situatia unui tolerat imobiliar neputand fi asimilata cu cea a unui chirias (ca drepturi si obligatii), astfel incat sa se puna problema interesului in lipsa unor raporturi juridicce contractuale.
Reclamantii, in calitate de tolerati imobiliar de catre parata, realizeaza lucrari gospodaresti in interes propriu si beneficiind de lipsa unor obligatii materiale fata de proprietara. Desi stiau ca imobilul nu le apartine si ca pot fi evacuatie de catre aceasta, realizeaza lucrari fara un consimtamant dovedit al paratei si nu solicita echivalentul valoric al acestora in termenul de 3 ani, ca in cazul oricarui creditor extracontractual.
F. de cele ce preced, instanta de fond a admis exceptia prescriptiei in ceea ce priveste lucrarile efectuate cu mai mult de trei ani inainte de data prezentei actiunii si a admis in parte actiunea pentru lucrarile de imbunatatire a grajdului din 2010, in valoare de 413 lei. Pe cale de consecinta, parata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, doar in parte, prin raportare la cuantumul taxelor judiciare aferente debitului admis (nu pretins) si proportional fata de de cuantumul onorariului de expert, relativ la proportia pretentiilor admise reclamantilor.
Împotriva acestei sentințe, pârâta P. M. și reclamanții B. M. și B. V. au declarat recurs.
În motivarea recursului, B. M. și B. V. au arătat că în mod greșit instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece momentul prescripției trebuie calculat de la data când s-a înregistrat acțiunea în evacuare respectiv din luna martie 2010 când reclamanții aveau un interes devenit actual și născut pentru a solicita contravaloarea îmbunătățirilor.
Faptul că recurenții au locuit în imobil timp de 23 de ani face dovada faptului că au fost posesori de bună credință ai imobilului și că au dreptul la obligarea proprietarului la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.
În drept, art.304, pct.9 Codul de procedură civilă.
Pârâta P. M. a arătat că nu ar fi trebuit obligată nici la plata contravalorii grajdului deoarece martorul I. T. D. a arătat că a fost plătit cu banii de nuntă, nuntă ce a fost realizată în 1989.
Reclamanții nu au dovedit în nici un fel faptul că ar fi efectuat lucrări în condițiile în care intimata recurentă a prezentat bonuri de materiale și martor ce dovedește contrariul afirmațiilor recurenților.
Aceștia nu au susținut în cadrul dosarului de evacuare faptul că au efectuat îmbunătățiri, expertiza realizându-se doar pe baza susținerilor reclamanților, nu și în baza probelor care să dovedească realizarea îmbunătăților.
În drept, art. 304, pct.9 coroborat cu art.3041 Codul de procedură civilă.
Intimata P. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece în cauză s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Având în vedere că reclamanții recurenți au susținut că au realizat pretinsele îmbunătățiri în urmă cu 20 de ani, instanța în mod corect a admis această excepție.
În ce privește calculul termenului de prescripție, acesta nu poate începe la data rămânerii irevocabile a hotărârii de evacuare, ci la data edificării îmbunătățirilor, situația unui tolerat imobiliar neputând fi asimilată cu cea a unui chiriaș.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:
Din declarația martorului I. T. D. (fila 82 dosar) rezultă că acesta a ajutat recurenți la construcția a patru camere pe proprietatea pârâtei în locul unei vechi case de lemn fiind plătit „cu banii de la nuntă” și au construit o bucătărie de vară, renovând totodată grajdul și gardul. Martorul a declarat că reclamanții recurenți au plătit pentru o poartă de fier și au pavat curtea, au renovat și grajdul și au făcut un coteț pentru porci, refăcând și gardul. Martorul V. I. a relatat faptul că în anul 1985 a fost solicitat de recurenți pentru a le confecționa o pereche de porți de fier.
Din concluziile raportului de expertiză (file 103-107 dosar) rezultă că valoarea îmbunătățirilor pretinse de recurenți este de 5314 lei, fiind executate în timp, în urmă cu 23 de ani, 20 de ani sau mai recent. Din conținutul raportului de expertiză rezultă că lucrările executate la casa de lemn au avut loc în anul 1989, tot atunci executându-se și cele două camere, precum și bucătăria în care locuiesc recurenții. Pardoseala de ciment în bucătăria de vară are o vechime de 20 ani, manopera de refacere a sobei nu a putut fi stabilită temporal, bucătăria de vară din PFL a fost refăcută în anul 1992, grajdul a fost renovat în anul 2010, gardul la drum a fost construit în 1989, ca și cel din curte, cu uluci din lemn. Expertul a estimat porțile de fier la suma de 436 lei, în condițiile unei vechimi de 23 ani. Același expert a menționat în cadrul raportului de expertiză că anul edificării cotețului de porci și păsări este 1998, iar cel al executării pavării curții cu piatră de râu și al învelirii șopronului cu plăci de azbociment este anul 1992.
Art.1345 – 1348 Noul cod civil reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză arătând că cel care în mod neimputabil s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.
Rezultă deci că îmbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic.
Admisibilitatea actiunii în restituire presupune întrunirea urmatoarelor conditii juridice:
• sa nu existe un temei legal al îmbogatirii unui patrimoniu pe seama diminuarii patrimoniului altei persoane, respectiv sa nu fie vorba de o dispozitie legala, un contract, o hotarâre judecatoreasca;
• sa nu existe un alt mijloc de recuperare a pierderii suferite.
Prin marirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creeaza un dezechilibru patrimonial, din care ia nastere un raport juridic obligational, în temeiul caruia persoana al carei patrimoniu s-a marit devine creditorul obligatiei de restituire, iar persoana al carei patrimoniu s-a diminuat devine creditorul acestei obligatii. Ceea ce interesează în cazul îmbogățirii fără just temei este caracterul nedatorat al sumei achitate, lipsa unei justificări legale, fără a avea importanță cauzele pentru care suma respectivă a fost achitată.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune sunt incidente dispozițiile art.201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, ce arată că „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiile legale care le-au instituit”, ceea ce înseamnă că, cu atât mai mult în cazul prescripțiilor începute și împlinite sunt incidente dispozițiile legale respective.
Față de acest text legal, tribunalul constată că prescripția dreptului la acțiune se apreciază în funcție de art.8 din Decretul nr.167/1958 ce arată că „prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea. Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.”
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decret nr. 167/1958 – act normativ aplicabil raportului juridic dedus judecății –, termenul general de prescripție este de 3 ani, fiind incident în speță întrucât art. 8 alin. 2 din Decret nr. 167/1958 care conține dispoziții exprese referitoare la îmbogățirea fără just temei, nu stabilește un termen special de prescripție. Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decret nr. 167/1958, prescripția extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Art. 8 alin. 1 din Decret nr. 167/1958 – text la care face trimitere alin. 2 -, stabilește momentul de început al termenului de prescripție a dreptului material la acțiune prin raportare la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. În conformitate cu dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a din Decret nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În speță, recurenții au folosit imobilul la care susține că a efectuat investițiile (a căror contravaloare formează obiectul cauzei), în calitate de persoane tolerate. Recurenții s-au aflat, așadar, în posesia nestingherită a bunului, fără ca intimata să întreprindă vreun demers având ca finalitate lipsirea lor de folosința imobilului. Or, atâta timp cât recurenții au beneficiat de această folosință, au beneficiat, în consecință și în mod concret, de lucrările de investiții pe care le-au executat, neputând justifica un interes născut și actual pentru a solicita și obține contravaloarea investițiilor pe care susțin că le-au efectuat. Cât timp s-au aflat în folosința imobilului, recurenții nu s-au expus niciunui prejudiciu pe care să-l evite prin formularea unei acțiuni în restituirea contravalorii lucrărilor de investiții – pe temeiul îmbogățirii fără just temei a proprietarilor imobilului. Numai în momentul în care s-a formulat o acțiune în evacuare, îndreptată împotriva recurenților, se putea pune problema existenței interesului născut și actual al acestora de a solicita obligarea proprietarului la plata contravalorii lucrărilor de investiții realizate la imobil.
Deci, în ce privește momentul de început al termenului de prescripție, instanța de control judiciar consideră că nu este relevantă împrejurarea potrivit căreia investițiile care fac obiectul judecății au fost realizate pe parcursul a 23 de ani, de vreme ce recurenții nu au avut niciodată reprezentarea că ar fi executat aceste investiții pentru ei (în calitate de proprietari), cunoscând, încă de la început, că aceste investiții au fost înglobate în imobilul proprietatea intimatei.
Astfel, în opinia tribunalului termenul de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 3, 8 din Decretul nr. 167/1958 a început sa curga numai la data introducerii acțiunii privind evacuarea recurenților – 30.03.2010, pâna la aceasta data ei fiind cei care au folosit investitiile facute în imobilul proprietatea intimatei, neavând deci nici un interes de a solicita contravaloarea acestor investitii pâna în acest moment.
Față de momentul introducerii prezentei acțiuni – 27.03.2012 – tribunalul constată că acțiunea nu este prescrisă, fiind respectat termenul de 3 ani, calculat conform art.101 Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește recursul formulat de intimata recurenta P. M. tribunalul reține că probele din care rezultă că recurenții intimați au renovat grajdul sunt declarația martorului I. T. D., care atunci când a afirmat că a fost plătit cu banii de nuntă s-a referit la munca depusă pentru transportul materialelor și edificarea unei construcții alcătuită din patru camere și un hol la locuința pârâtei (intimata recurentă) și nu la contravaloarea muncii pentru renovarea grajdului. O altă probă ce atestă îmbunătățirea grajdului este raportul de expertiză ce descrie amănunțit lucrările efectuate pentru renovarea acestei construcții: reparat șarpantă de lemn, montat din nou plăcile de azbociment, talpă de lemn nouă, două uși din lemn de brad, pardoseală din beton, etc., toate aceste afirmații bazându-se pe analiza tehnică de specialitate a expertului și pe propriile sale constatări la fața locului, dacă aceste lucrări nu ar fi existat efectiv, expertul având posibilitatea de a preciza în cuprinsul lucrării întocmite, acest aspect.
Contrar afirmațiilor intimatei pârâte din motivele de recurs, recurenții reclamanți au adus la cunoștința sa în cadrul dosarului privind evacuarea faptul că solicită restituirea valorii îmbunătățirilor, dovadă fiind cele reținute în considerentele deciziei civile nr.751/27.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ (fila 7 dosar).
Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.304, pct.9 coroborat cu art.312, alin.2, 3 Codul de procedură civilă, pentru a nu înlătura principiul dublului grad de jurisdicție, va admite recursul formulat de recurenții B. M. și B. V. și va trimite cauza spre rejudecare și va respinge recursul formulat de P. M..
Potrivit art.19 din OUG 51/2008 întrucât partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți B. M., B. V., cu domiciliul în comuna Bezdead, . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.58/21.01.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._ .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă P. M., cu domiciliul în comuna Bezdead, ..163, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.58/21.01.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul cu nr._ .
Cheltuielile judiciare avansate de stat ca ajutor public judiciar pentru recurenta intimată P. M., rămân în sarcina statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.11.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
P. G. | C. G. | I. M. |
GREFIER
A. Ghiorghița
Judecătoria Puciosa
Dosar fond_
Judecător fond M. O. O.
Redact. P .Gh/Tehnoredact .A.Gh
3 ex / 17.12.2013
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 521/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
