Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 207/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 207/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 1549/262/2012

Dosarul nr._ RECURS

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR: 207

Ședința publică din 01.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE- C. G.

JUDECĂTOR- I. M.

JUDECĂTOR- P. G.

GREFIER - A. Ghiorghița

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant M. V., cu domiciliul în Moreni, . F, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.855/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ., cu sediul în Moreni, ..28, ., ., U. A. Teritorială Moreni, prin primar cu sediul în orașul Moreni, .. 15, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „hotărâre- act vânzare cumpărare”.

Recursul este timbrat cu chitanța nr._/05.12.2012, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 61 lei și cu timbru judiciar în valoare de 3 lei.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, s-au prezentat recurentul reclamant M. V. asistat de avocatul T. C. și au lipsit reprezentanții intimatelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu precizările că recursul este timbrat și s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei UAT MORENI, înregistrată la instanță la 01.03.2013, după care:

La prima strigare a cauzei, avocatul T. C., pentru recurent, solicită să aprecieze instanța dacă se impune acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea UAT Moreni.

Tribunalul, constatând că prin întâmpinare nu se invocă excepții, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului să ia cunoștință de întâmpinare.

La reluarea dosarului apărătorul recurentului precizează că nu are cereri.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocatul T. C., având cuvântul pentru recurentul M. V., susține motivele de recurs arătând că nu s-au avut în vedere de prima instanță înscrisurile de la dosar, nici faptul că s-a dovedit încasarea prețului atât pentru construcție dar și pentru teren. Susține avocatul și că vânzarea terenului nu s-a putut realiza la notariat în anul 2001 întrucât lipseau actele cadastrale, că din actele UAT Moreni rezultă că această intimată nu are nici o pretenție cu privire la teren și, în baza dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului iar pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr._, la data de 22.05.2012, reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. FAM I. S.R.L., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate ca intervenită vânzarea-cumpărarea între cele două părți a suprafeței de 219,5 mp teren situat în mun. Moreni, ., jud. Dâmbovița. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de acest litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în baza actului sub semnătură privată intitulat chitanță de mână din data de 24.09.2003, a cumpărat de la pârâtă un imobil compus din 4 camere, acoperit cu tablă cât și terenul aferent în suprafață de 219,5 mp teren situat în mun. Moreni, ., jud. Dâmbovița. De la data întocmirii înscrisului sub semnătură privată reclamantul a intrat în posesia efectivă a construcției cât și a terenului. La data de 29.09.2003 părțile au încheiat la notar contractul de vânzare-cumpărare nr. 2620 pentru construcție, mai puțin și pentru terenul pe care este edificată construcția, vânzătorii invocând lipsa originalului actului de proprietate, respectiv a contractului nr. 8235/26.10.2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art.1073 Cod civ.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 112 lei, conform chitanțelor de plată nr._/22.05.2012 și nr._/17.09.2012 și cu timbru judiciar de 3 lei.

În susținere, în temeiul art. 112 C.proc.civ. au fost depuse în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: încheiere de certificare nr. 1426/07.05.2012, chitanță de mână din data de 24.09.2003, notificare din 24.04.2012, contract de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001, contract de vânzare-cumpărare nr. 2620/29.09.2003, împuternicire avocațială nr._/22.05.2012.

Pârâta a fost citată cu copie de pe acțiune și cu mențiunea de a formula și depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată conform art. 1141 alin. C.proc.civ.

La termenul din 06.06.2012 s-a prezentat reprezentanta pârâtei, numita N. F. care a depus întâmpinare în care a arătat că în mod eronat instanța a fost informată cu privire la faptul că pârâta ar fi fost notificată anterior introducerii cererii de chemare în judecată. În fapt, această notificare a fost primită o dată cu cererea introductivă de instanță. Pârâta a precizat că la data de 29.09.2003 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2620 numai cu privire la construcție deoarece suprafața de 219,5 mp teren situat în mun. Moreni, ., jud. Dâmbovița nu se afla în domeniul privat al mun. Moreni iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001 încheiat între Primăria mun. Moreni și pârâta S.C. FAM I. S.R.L. avea valoare de antecontract. Astfel, nu se putea realiza vânzarea acestei suprafețe de teren deoarece promitenții vânzători S.C. FAM I. S.R.L. nu aveau calitatea de proprietari ai terenului. Nici momentan nu se pot perfecta actele de vânzare-cumpărare deoarece nu există un act legal între Primăria mun. Moreni și pârâta S.C. FAM I. S.R.L.

În drept au fost invocate prevederile art. 115-118 Cod proc. civ.

În susținere a fost depusă copia certificatului de înscriere mențiuni din data de 28.05.2003.

La data de 05.09.2012 reclamantul a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârâtă a UNITĂȚII ADMINSITRATIV TERITORIALE MORENI – prin Primar.

Pârâta a fost citată cu copie de pe acțiune și cu mențiunea de a formula și depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată conform art. 1141 alin. C.proc.civ.

A depus întâmpinare la data de 03.10.2012 în care a arătat că lasă la aprecierea instanței cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare între reclamant și pârâta S.C. FAM I. S.R.L., având în vedere că până la acestă dată procedura de încheiere în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare dintre Primăria mun. Moreni și S.C. FAM I. S.R.L. nu a fost finalizată.

În drept au fost invocate prevederile art. 115 și următoarele din Codul de proc. civ.

În susținere în temeiul art. 112 C.proc.civ. au fost depuse în copii următoarele înscrisuri: contract de concesiune nr. 4934/08.06.2000, cererea nr. 2129/07.03.2001, hotărârea consiliului local nr. 15/30.03.2001, contract de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001, chitanțe reprezentând c/val rata vânzare-cumpărare teren conform HCL 15/2001, cererea nr._/24.07.2008 și hotărârea consiliului local nr. 70/14.08.2008.

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.855/17.10.2012 prin respingerea acțiunii.

În considerentele hotărârii s-a reținut că potrivit înscrisului sub semnătură privată denumit „ chitanță de mână” încheiat la data de 24.09.2003 reclamantul M. V. a cumpărat de la pârâta S.C. FAM I. S.R.L. clădirea și terenul situate în Moreni . pentru suma de 18 000 de lei ( fila nr.7).

La data de 29.03.2009 S.C. FAM I. S.R.L. în calitate de vânzător și M. V., în calitate de cumpărător au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2620 de Notarul Public C. M., având ca obiect clădirea situată în Moreni . . Clădirea are suprafață construită de 145 mp, și a fost achiziționată de pârâta S.C. FAM I. S.R.L. de la SNP PETROM S.A., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5180/30.10.2001. În contractul încheiat de părți s-a mai menționat că terenul pe care se află clădirea este în proprietatea Consiliului Local Moreni și nu face obiectul acestui act juridic ( fila nr. 10).

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001, încheiat sub semnătură privată, Primăria Orașului Moreni a vândut S.C. FAM I. S.R.L. terenul intravilan în suprafață de 219,5 mp, situat în orașul Moreni, ., în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 15/30.03.2001 ( fila nr.9).

Prin Hotărârea Consiliului Local Moreni nr. 15/30.03.2001 a fost aprobată vânzarea terenului aferent construcției situată în ., în suprafață de 219,5 mp. către S.C. FAM I. S.R.L.

Prin Hotărârea Consiliului Local Moreni nr. 70/14.08.2008 a fost completată Hotărârea Consiliului Local Moreni nr. 15/30.03.2001 în sensul introducerii unui nou articol prin care s-a aprobat includerea în domeniul privat al municipiului Moreni a lotului de teren intravilan în suprafață de 219,5 mp, situat în ., tarlaua nr. 175 . nr.21).

Din întâmpinarea depusă de pârâta U. A. Teritorială Moreni reiese că includerea în domeniul privat al localității a acestei suprafețe de teren s-a făcut în scopul încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare cu S.C. FAM I. S.R.L., ceea ce însă nu s-a întâmplat până în prezent ( fila nr.58).

Din aceste două hotărâri ale Consiliului Local Moreni rezultă că la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001 terenul în suprafață de 219,5 mp, situat în Moreni, ., tarlaua nr. 175 . în domeniul public al localității.

În drept la soluționarea cererii instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 11 alin.1 lit. a și alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în forma în vigoare la data întocmirii acestui act juridic, care prevede că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, și în consecință nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii. Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. 1 privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.

Fiind încheiat în perioada în care în vigoare era Codul civil din anul 1864, regimul juridic al nulității absolute în cazul acestui act juridic, este acela reglementat de acesta precum și de doctrina și jurisprudența dezvoltată pe baza acestuia.

Astfel nulitatea absolută este guvernată de trei principii. Primul este că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanță, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege. Al doilea principiu este că nulitatea absolută este imprescriptibilă în sensul că poate fi invocată oricând. Din aceste două principii rezultă cel de-al treilea principiu respectiv că nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. Această regulă este consecința primelor două principii care practic ar fi anihilate dacă s-ar putea renunța la dreptul de a invoca nulitatea absolută. De asemenea, acest principiu se explică și pin caracterul de ordine publică al interesului ocrotit de norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea absolută.

Există și situația în care legea prevede că actul juridic lovit de nulitate absolută poate fi confirmat dar în cazul de față Legea nr. 213/1998 nu prevede o asemenea excepție.

În cazul de față includerea în domeniul privat al localității a terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001 încheiat între Primăria Orașului Moreni și S.C. FAM I. S.R.L. semnifică îndeplinirea condiției premergătoare transferării dreptului de proprietate și nu aceea a confirmării actului juridic lovit de nulitate absolută.

Mai mult, obiectul contractului fiind un teren, contractul de vânzare-cumpărare trebuie încheiat, sub sancțiunea nulității absolute, în formă autentică conform art. 2 alin. 1 raportat la art. 14 alin. 1 din legea 54/1998, privind circulația juridica a terenurilor. Acest act normativ era în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001, forma acestuia fiind de înscris sub semnătură privată care poate avea cel mult valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.

Consecința juridică a aplicării sancțiunii nulității constă în lipsirea actului juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. G., efectul nulității constă în desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic lovit de această sancțiune și, prin aceasta, restabilirea legalității.

Având în vedere nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 8235/16.10.2001 încheiat între Primăria Orașului Moreni și S.C. FAM I. S.R.L. ,rezultă că în patrimoniul acesteia din urmă nu există un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 219,5 mp, situat în Moreni, .., care să facă obiectul fie a unui act de vânzare cumpărare ce poate fi încheiat cu reclamantul M. V. fie al unei eventuale hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare.

Împotriva acestei sentințe M. V. a declarat recurs.

În motivarea în fapt a cererii, recurentul a arătat că intimata a intrat în proprietatea clădirii edificată pe terenul de 219,5 mp cât și asupra terenului prin hotărârea Consiliului Local Moreni nr.15 din 30.03.2001 ce a aprobat vânzarea terenului aferent construcției realizându-se în acest mod la data de 16.10.2001 transferul prorpietății prin întocmirea contractului de vânzare cumpărare înregistrat sub nr.8235. De la perfectarea contractului cumpărătorii au intrat în posesia terenului folosindu-l sub nume de proprietar.

La data de 24.09.2003 recurentul a cumpărat de la . contra sumei de_ lei vechi clădirea și suprafața de 219,5 mp teren situat în orașul Moreni, ., jud. Dâmbovița conform înscrisului sub semnătură privată.

Ulterior la data de 29.09.2003 s-a întocmit actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2620, în cuprinsul actului fiind menționată greșit numai construcția întrucât la data întocmirii contractului intimata se afla și în proprietatea terenului în suprafață de 219,5 mp.

Este greșită motivarea instanței cu privire la Hotărârea Consiliului Local nr.70 din 14.08.2008 întrucât terenul fusese înstrăinat de Primăria Moreni, încasând și prețul, recurentul făcând dovada faptului că a stăpânit toate aceste imobile.

În drept, art.304, pct.7, 8, 9, 312 codul de procedura civilă.

Intimata . a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data perfectării actului de vânzare cumpărare nr.2626/29.09.2003 s-a realizat vânzarea exclusivă a construcției, nu și a terenului pe care era edificată aceasta deoarece . nu era legal proprietar de drept al terenului.

Acest lucru a fost cunoscut de reclamant la momentul încheierii contractului, neexistând între părți nici o înțelegere scrisă sau verbală cu privire la termenul de rezolvare a situației terenului aflat sub construcție.

Nici până la momentul de față nu există un act legal care să-i confere titlu de proprietar Primăria Moreni neântabulând nici în momentul de față acest teren.

În drept, art.115-118 codul de procedura civilă.

În dovedire solicită proba cu înscrisuri.

În temeiul art.242, alin.2 codul de procedura civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.

Intimata UAT Moreni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pentru că instanța de fond a apreciat în mod eronat că terenul este domeniu public întrucât potrivit legii bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, neputând face obiectul unui act de înstrăinare.

Prin hotărârea Consiliului Local s-a aprobat includerea și nu trecerea cum susține instanța, în domeniul privat al municipiului Moreni a unui lot de teren în scopul încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică.

Prin hotărâre nu a fost modificat regimul juridic al terenului din public în privat, ci a fost atestată apartenența acestuia la domeniul privat al localității.

În drept, art.115 și urm. Codul de procedură civilă.

Examinând cauza în raport de actele dosarului, de motivele de recurs invocate și potrivit dispozițiilor art. 3041C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2620 din 29.09.2003, reclamantul recurent M. V. a cumpărat de la pârâta . o clădire în suprafață de 145 mp, în Moreni, ., jud. Dâmbovița, clădire situată pe un teren cu privire la care în contractul de vânzare cumpărare se precizează că aparține Consiliului Local Moreni.

Prin acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamantul vizează perfectarea vânzării cumpărări suprafeței de teren aferente acestei construcții, pretenții întemeiate pe promisiunea de vânzare consemnată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță de mână”, încheiat la data de 24.09.2003, prin care . promite vânzarea către reclamant a terenului în suprafață de 219,5 mp situat în Moreni, ., jud. Dâmbovița

Un prim aspect ce se impune a fi reținut în cauză este reprezentat de succesiunea acestui antecontract de contractul de vânzare cumpărare de mai sus, care a avut ca obiect numai construcția, și în care se precizează că terenul pe care este situată aparține consiliului local. Se înțelege deci că încă de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare s-a cunoscut de către reclamant că terenul respectiv nu este în proprietatea pârâtei . și deci s-a acceptat perfectarea convenției în această formă, prin încheierea contractului de vânzare numai cu privire la construcție.

De asemenea, relevant cauzei este faptul că la momentul încheierii convenției părților exista contractul din 30.10.2001 prin care Primăria Moreni declara vânzarea terenului către . – contract la care se face referire de către reclamant în justificarea dreptului de proprietate al pârâtei - și totuși părțile, prin actul autentic, au recunoscut că terenul nu este în proprietatea . ci a Consiliului Local Moreni.

O dovadă a faptului că la momentul convenției părților pârâta . nu era proprietara terenului o reprezintă faptul că respectivul teren a trecut în domeniul privat al municipiului Moreni abia prin Hotărârea Consiliului Local din 14.08.2008, ceea ce presupune că la momentul încheierii promisiunii de vânzare terenul se afla în domeniul public, astfel cum corect a reținut instanța de fond.

Ori, raportând această situație la dispozițiile art. 11 din Legea 213/1998 care arată: (1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, dupa cum urmeaza:

a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;

b) nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;

c) nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinta asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.”, se reține că, referitor la teren, atât convenția încheiată între Primăria Orașului Moreni și pârâta ., cât și convenția încheiată de aceasta și reclamantul recurent sunt lovite de nulitate absolută și nu pot produce nici un efect, acestea având ca obiect bunuri scoase din circuitul civil și care fac parte din domeniul public.

Mai mult de atât, din adresa 154/2012 se reține că în prezent, trenul este în proprietatea privată a UAT Moreni și nu a ., ori în momentul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea actului proiectat, în speță condițiile necesare pentru încheierea unei vânzări cumpărări (art.1295 C.Civ.), una dintre acestea fiind calitatea vânzătorului de proprietar al bunului înstrăinat, situația care de asemenea nu poate fi considerată îndeplinită.

Pentru acestea, tribunalul reține că în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. recursul este neîntemeiat, tribunalul apreciind hotărârea instanție de fond ca fiind temeinică și legală.

Referitor la criticile întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ., instanța le constată, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, examinând considerentele sentinței recurate se reține că acestea respectă dispozițiile art. 261 C.pr.civ. cuprinde o expunere clară a motivelor de fapt și de drept care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției, iar potrivit celor mai sus menționate nu se poate reține că instanța a schimbat natura sau înțelesul actului juridic dedus judecății.

În raport de considerentele mai sus reținute, tribunalul apreciază neîntemeiat recursul formulat și în baza art. 312 C.pr.civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant M. V., cu domiciliul în Moreni, . F, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.855/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ., cu sediul în Moreni, ..28, ., ., U. A. Teritorială Moreni, prin primar cu sediul în orașul Moreni, .. 15, județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 01.03.2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

C. G.

I. M.

P. G.

GREFIER

A. Ghiorghița

Judecătoria Moreni

Dosar fond_

Judecător fond S. M.R.

Redact. IM/ Tehnoredact .A.Gh

2 ex / 22.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 207/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA