Partaj judiciar. Decizia nr. 850/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 850/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 3235/232/2011*
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 850
Ședința publică din data de 08 octombrie 2013
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant I. A. I., domiciliat în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 741 pronunțată la data de 20.03.2013 de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. A. M., domiciliată în ., județul Dâmbovița, având ca obiect obligare la plata cheltuielilor de înmormântare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul reclamant I. A. I. asistat de avocat A. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 din 08.10.2013, depusă la dosar în această ședință, precum și intimata pârâtă I. A. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, pricina se află la primul termen de judecată, cererea de recurs este motivată și netimbrată, precum și faptul că s-au comunicat motivele de recurs intimatei pârâte, care nu a formulat întâmpinare în cauză, după care:
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 1591 (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența instanței în temeiul art. 2 pct. 3 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 2821 alin. (1) din același cod.
Pentru recurentul reclamant I. A. I., avocat A. A., depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului declarat, respectiv chitanța pentru creanțele bugetelor locale . nr._ din 07.10.2013, care atestă plata taxei de timbru în cuantum de 4 lei, atașând și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, ia act de timbrarea legală a recursului.
De asemenea, tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
Pentru recurentul reclamant I. A. I., avocat A. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 741 pronunțată la data de 20.03.2013 de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, conform motivelor arătate în scris, modificarea hotărârii fondului și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Fără cheltuieli de judecată, precizând că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata pârâtă I. A. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtei I. A. M., înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ 30.09.2011, reclamantul I. A. I. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând cota parte din totalul cheltuielilor de înmormântare și pomenile ulterioare, pentru înmormântarea defunctului lor tată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că tatăl lor, I. A., a decedat în anul 2005, prin sentința civilă nr. 1082/25.09.2006, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus partajarea bunurilor existente în patrimoniul defunctului, că el acesta a suportat toate cheltuielile de înmormântare ale autorului, cât și pomenile ulterioare, estimate la suma de 60.000 lei și întrucât pârâta a beneficiat de cota de ½ din bunurile ce au format patrimoniul succesoral, consideră că trebuie să suporte partea sa de obligații.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare. Totuși, aceasta nu a fost de acord cu acțiunea, poziție exprimată în răspunsul la interogatoriul luat de reclamant.
Instanța de fond a dispus atașarea dosarului nr. 1806/2005 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1082/25.09.2006.
Prin sentința civilă nr. 1937/13.06.2012, Judecătoria Găești a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în dosarul de partaj al bunurilor rămase de pe urma autorului părților, prin încheierea interlocutorie din 19.12.2005, s-a constatat că pasivul succesoral constând în cheltuielile de înmormântare și pomenile ulterioare ale defunctul I. A., se ridică la suma de 80.000.000 lei vechi, din care se scade ajutorul de înmormântare, fiind suportat integral de către reclamant, cauza fiind finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 1082/25.09.2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 955/24.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
De asemenea, prima instanță a reținut că prin prezenta cerere reclamantul solicită, din nou, obligarea pârâtei la plata pasivului succesoral de pe urma defunctului I. A., apreciind că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, conform art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă, în speță fiind vorba de aceleași părți, aceeași cauză și același obiect, astfel că excepția a fost admisă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, considerând-o ca fiind nelegală, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1937/13.06.2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă conform cărora hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat mai sus, recurentul reclamant a apreciat că la judecata fondului s-a încălcat principiul contradictorialității, în sensul că pe toată durata procesului nu s-a invocat de vreuna din părți ori de instanța de judecată, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat, astfel că prin încălcarea acestui principiu hotărârea judecătorească este lovită de nulitate, impunându-se casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul reclamant a susținut că, în cauză, nu este vorba de autoritate de lucru judecat, deoarece nu se realizează identitatea de obiect, cauză și părți, obiectul și cauza fiind diferite, întrucât prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei spețe se solicită obligarea pârâtei I. M. la plata cotei de ½ din cheltuielile efectuate de reclamant după înmormântarea defunctului lor tată.
A conchis recurentul reclamant că nu a solicitat în primul proces pasivul succesoral constând în cheltuielile ocazionate cu pomenirile ulterioare efectuate de acesta, astfel încât să opereze dispozițiile art. 1200-1201 Cod civil.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 312 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.1207/20.12.2012 s-a admis recursul, dispunându-se casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pe considerentul că excepția autorității de lucru judecat nu a fost pusă în discuția părților, instanța invocând-o din oficiu doar cu ocazia deliberării, în acest fel încălcălcându-se formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, motivul de recurs fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă (și nu pct.9 cum susține recurentul), încălcându-se totodată dreptul de apărare al părților, producându-le acestora o vătămare ce nu poate fi acoperită decât prin casarea hotărârii astfel pronunțate.
Cauza a fost înregistrată spre rejudecare sub nr._ la 22.01.2013 iar instanța de fond a invocat excepțiile autorității de lucru judecat si a prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr.741/20.03.2013 s-a respins excepția autorității lucrului judecat și s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingându-se cererea ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 27.09.2002, I. A. I. a chemat in judecata pe I. A. M., solicitând partajarea bunurilor ramase de pe urma defuncților I. S. si I. A., ocazie cu care a cerutsa se constate ca pasivul succesoral, reprezentat de înmormântarea și obiceiurile creștinești cu privire la defunctul tată, I. A., l-a suportat integral, impunându-se ca și pârâta să plătească jumătate din acesta.
S-a menționat că prin încheierea interlocutorie din data de 19.12.2005, instanța a constatat ca pasivul succesoral, constând în cheltuieli de înmormântare și pomeni ulterioare, privire la defunctul I. A., se ridică la suma de 80.000.000 lei vechi, din care se scade ajutorul de înmormântare, fiind suportat integral de către reclamant, cauza finalizându-se, prin pronunțarea sentinței civile nr.1082/25.09.2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.955/24.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
De asemenea, s-a avut în vedere că prin prezenta cerere, reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata pasivului succesoral, de pe urma defunctului I. A., prin precizările din 28.01.2013, arătând că se referă la pomenile făcute pana la 7 ani., precizări în raport cu care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a făcut trimitere la decizia nr.6/19.01.2009, corespunzător căreia cererile privind lichidarea pretențiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare și respectarea tradițiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripție, atât in situațiile in care sunt formulate în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune, cat si atunci când sunt formulate pe cale separata.
S-a argumentat că sarcinile moștenirii, născute după decesul celui care lasă moștenirea, sunt asimilate datoriilor moștenirii(art.893, 896 cod civil) și în consecință, ele se suporta de moștenitori.
Totodată s-a subliniat că acțiunea în legătură cu cheltuielile de înmormântare și cele ocazionate de parastase și obiceiuri practicate ulterior, în memoria defunctului are un caracter personal, deoarece urmărește valorificarea unui drept de creanță, îi sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, republicat, fiind supusa termenului general de prescripție de 3 ani.
Cum posesia exercitata de moștenitorul solvens asupra bunurilor succesorale are caracter întrerupător de prescripție, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă, potrivit art.17 alin.2 din Decretul nr.167/1958, republicat, de la data formulării cererii de ieșire din indiviziune, ce ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului de bunurile succesorale.
F. de data pronunțării sentinței civile nr.1082/25.09.2006, rămasă definitiva si irevocabila, s-a concluzionat că reclamantul nu mai era in termenul de a solicita alte pretenții, legate de pasivul succesoral.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul I. A. I., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 C.Proc.Civ admiterea recursului, modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare in judecata așa cum a fost formulată.
S-a susținut că hotărârea pronunțată este nelegala în raport cu dispozițiile art. 304 punctele 7și 9 din vechiul Cod de procedura civila, cuprinzând elemente străine de natura pricinii.
Recurentul a învederat că hotărârea este nelegală întrucât pretențiile referitoare la cheltuielile de înmormântare si respectarea tradițiilor religioase reprezintă sarcini ale moștenirii, astfel ca urmează regimul juridic al acțiunii ieșirii din indiviziune si, prin urmare, au un caracter imprescriptibil din punct de vedere extinctiv, în condițiile în care, pe cale succesorala se transmit atât activul, cat si pasivului moștenirii.
Invocând prevederile art.728 alin. 1 din Codul Civil, conform cărora norma „ nimeni nu poate fi obligat sa rămână in indiviziune. Un coerede poate oricând sa ceara împărțeala succesiunii, si atunci când exista convenții sau prohibiții contrarii”, recurentul a subliniat că ieșirea din indiviziune se poate cere oricând, indiferent cat timp a trecut de la nașterea indiviziunii.
Relativ la sarcinile moștenirii, s-a menționat că sunt acele obligații care, fără a fi existat in patrimoniul celui ce lasă moștenirea, se nasc după deschiderea succesiunii decurgând tot din faptul decesului autorului părților, incluzând atât cheltuielile făcute la înmormântare cat si cele care țin de respectarea tradițiilor religioase si contravaloarea unor monumente funerare.
În continuare, s-a arătat că sarcinile moștenirii constituie pasivul succesoral, iar obligația suportării acestuia revine moștenitorilor legali care dobândesc întreg patrimoniul defunctului sau o parte din acest patrimoniu, corespunzător dispozițiilor art. 774 Cod civil. Deoarece prin moștenire se transmit nu numai drepturile celui ce lasă moștenirea, ci si obligațiile si sarcinile succesiunii, în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune se soluționează toate pretențiile reciproce dintre moștenitori, inclusiv cele legate de lichidarea pasivului.
S-a concluzionat că cererea în cauză nu este supusă termenului general de prescripție.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele, art. 3041, art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca nefondat.
Contrar susținerii recurentului, după cum bine a evidențiat și instanța de fond, cererea de obligare a comoștenitorilor la cota parte din cheltuielile pe care unul dintre moștenitori le efectuează potrivit obiceiului, în memoria defunctului, are caracter patrimonial și este supusă regimului prescripției extinctive, reglementat de Decretul nr.167/1958, pentru succesiunile deschise anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, termenul aplicabil fiind cel generat de 3 ani, prevăzut de art.3 din acest act normativ, indiferent dacă solicitarea se face în cadrul cererii de partaj sau pe cale separată.
Această problemă de drept a fost tranșată prin decizia în interesul legii nr.6/19.01.2009 a Înaltei Curți de Casația și Justiție și este obligatorie pentru instanțele de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art.329 alin3 teza a doua Cod procedură civilă, considerent pentru care se va înlătura punctul de vedere al recurentului corespunzător căruia cererea de natura celei pendinte urmează natura acțiunii de ieșire din indiviziune și are caracter imprescriptibil.
Față de cele ce preced, tribunalul apreciază că în cauză nu se regăsesc motive de nelegalitate ale sentinței atacate, iar pe de altă parte nu s-au identificat motive de ordine publică, în sensul art.306 alin.2 Cod procedură civilă care să poată fi invocate din oficiu, împrejurare în care, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din același act normativ se va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant I. A. I., domiciliat în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 741 pronunțată la data de 20.03.2013 de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. A. M., domiciliată în ., județul Dâmbovița.
Menține hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 08 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
J.f. M. P.
Judecătoria Găești
Dosar_
Tehnored. A.Gh./A.S.
6.11.2013/2 exemplare
| ← Fond funciar. Decizia nr. 843/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Fond funciar. Decizia nr. 127/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
