Fond funciar. Decizia nr. 127/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 496/284/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 127
Ședința publică din data de 12 februarie 2013
Președinte: B. Brînzică
Judecător: C. M. G.
Judecător: S. D.
Grefier: I. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă D. M., cu domiciliul ales în ., .. 571, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată la data de 25.10.2012 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Conțești de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în ., și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect îndreptare eroare materială.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta reclamantă D. M. și pentru recurenta pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor consilier juridic D. C. F., în baza delegației aflată la fila 24 a dosarului, lipsă fiind reprezentantul intimatei pârâte C. L. Conțești de aplicare a Legii fondului funciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 14 din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, după care:
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra recursului civil de față.
Recurenta reclamantă D. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată la data de 25.10.2012 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, conform motivelor arătate în scris, și, pe fond, îndreptarea eroii materiale în sensul arătat.
Pentru intimata pârâtă C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, consilier juridic D. C. F., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 19.10.2012, sub nr._, petenta D. M.(reclamant), în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar Conțești și C. Județeană de Fond Funciar Dâmbovița (pârâți), a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul senținței civile nr. 672/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ .
În motivarea cererii se arată că, în cuprinsul sentinței civile nr.672/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ greșit a fost trecută suprafața de 4591 m.p., corect fiind 5.000 m.p. situată în tarlaua 2, . comunei Conțești, conform actelor de la Arhivele Statului.
A fost anexată copia senținței civile nr. 672/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ .
La data de 05.07.2012, a fost înaintată la dosar copia T.P. nr._ din data de 04.02.2000.
Prin încheierea din 25.10.2012, a fost respinsă cererea formulată de petentă.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Petenta sustine ca în cuprinsul sentinței civile nr.672/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ greșit a fost trecută suprafața de 4591 m.p., corect fiind 5.000 m.p. situată în T.2, P.93, pe raza comunei Conțești, conform actelor de la Arhivele Statului, sens in care solicita îndreptarea erorii materiale strecurate.
Examinând sentința civila nr.672/12.06.2012 instanța constată că în considerente s-a reținut ca ,,în cauză s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare, modificarea titlului de proprietate nr._/01.09.2000 în sensul că la categoria arabil extravilan, terenul de la poziția a cincea din rubrica respectivă, din . are ca vecinătăți: la nord, M. C., la est, DE 37/1, la sud T. N. li Ghirescu V., suprafața corectă fiind de 4591 mp iar la categoria intravilan curți construcții, terenul din ., este de 1250 mp, cu vecini: la nord M. C., la est rest proprietate, la sud T. N., la vest DCL 71.,,
Se observa ca prin sentința invocata nr.672/12.06.2012 s-a dispus in sensul ca ,,admite cererea formulată …
Obligă pe intimata C. L. de Fond Funciar Conțești la întocmirea documentației și înaintarea acesteia către C. Județeană în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate pe numele lui G. C. conform sentinței civile nr.1913/26 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosar nr._ .
Obligă pe intimata C. Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Dâmbovița la eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele lui G. C. conform sentinței civile nr.1913/26 mai 2009 pronunțată deJudecătoria Răcari în dosar nr._, sentinta a ramas definitiva si irevocabila prin nerecurare.,
Potrivit dispozitiilor art.281 Cod proc. civ.,,Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.,,.
Or, se constată că, în speță, nu este vorba de o eroare materiala, in sensul dispozitiilor legale precitate, cu privire la dimensiunile terenului in suprafața de 4591 m.p., ci petenta urmărește să obțină pe o cale nepermisa de lege eliberarea unui nou titlu de proprietate cu privire la o suprafata de teren diferita de cea care a rezultat din administrarea probatoriului in cauza solutionata prin sentinta a carei indreptare se solicita.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal petiționara reclamantă, care a arătat că greșit a fost trecută suprafața de 4591 mp arabil extravilan situată în T 2 P94, corect suprafața de 4951 mp precum și suprafața de 1200 mp situată în T2 P 93 și suprafața de 1250 mp situate pe raza comunei Contești.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica recurentei în sensul că nu s-a ținut seama de raportul de expertiză întocmit de expertul P. M. înregistrat sub nr. 335/2008 și au fost trecute în mod greșit suprafața de teren de 4591 mp. în loc de 4951 mp. și suprafața de 1200 mp. în loc de 1250 mp. nu poate fi primită întrucât prin dispozitivul sentinței a cărei îndreptare s-a cerut nu s-au menționat suprafețele de teren pentru care trebuie întocmită documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate și respectiv trebuie eliberat titlul de proprietate și, ca atare, nu se poate reține existența unor erori materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 672/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul constată că încheierea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii – art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a menține încheierea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta reclamantă D. M., cu domiciliul ales în ., .. 571, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată la data de 25.10.2012 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Conțești de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în ., și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
Menține încheierea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
B. Brînzică C. M. G. S. D.
GREFIER
I. M.
j.f. G. A.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red. SD
Tehnored. SD
2 ex./18.02.2013
← Partaj judiciar. Decizia nr. 850/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 1064/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
---|