Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 866/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 866/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 866/2015
Dosar nr._ APEL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA-SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 866
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR: - L. B.
GREFIER - M. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant D. R. F., domiciliat în ., .. 652, județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură A. G., cu sediul în Târgoviște, ., . împotriva sentinței civile nr. 953/4.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, dosarul având ca obiect „constatare nulitate act juridic”, intimați pârâți fiind S. A., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița și D. L., domiciliat în comuna Voinești, ., județul Dâmbovița .
Cererea de apel este timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr. 8042/14.09.2015.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2015 care face parte integrantă din prezenta și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, conform art.396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 12 noiembrie 2015, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 17.06.2014 sub nr._, reclamantul D. R. F., în contradictoriu cu pârâții S. A. și D. C. L. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2121/23.04.2007 de BNP S. V..
În motivarea cererii, reclamantul a menționat că la data de 23.04.2007, între pârâta S. A., în calitate de vânzătoare și pârâtul D. C. L., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2121/23.04.2007, contract ce a avut ca obiect imobilul teren intravilan, în suprafață de 1722 mp, situat în . casă” cu număr cadastral 2386.
Proprietatea reclamantului, cu număr cadastral provizoriu 1821, se învecinează cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și care nu a aparținut niciodată pârâtei S. A., ci bunicii paterne, D. I. și ulterior, prin moștenire legală, tatălui reclamantului și pârâtului D. C. L., D. C..
Reclamantul a apreciat că este lovit de nulitate absolută contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2121/23.04.2007 întrucât a fost încheiat de pârâți în cunoștință de cauză și în frauda intereselor sale proprietar pro-parte al imobilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.948, 968 cod civil de la 1864 și pe principiul de drept „fraus omnia corumpit”.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și martori.
Legal citat pârâtul D. C. L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fondul cauzei respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pârâtul a precizat că, raportat la cauza de nulitate absolută invocată de reclamant respectiv vânzarea bunului altuia, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active.
În acest sens, pârâtul a menționat că potrivit practicii judiciare în materie, a jurisprudenței și a opiniei majorității autorilor în literatura de specialitate, vânzarea lucrului altuia este o cauză de nulitate relativă ce poate fi invocată doar de părțile contractante, terții care se pretind proprietari ai bunului vândut având la îndemână acțiunea în revendicare.
Vânzarea bunului altuia nu constituie, susține pârâtul, un caz de nulitate absolută întrucât nu s-a încălcat nicio dispoziție instituită pentru ocrotirea unui interes general, pe când nulitatea relativă sancționează încălcarea unui interes particular.
În cauza de față, reclamantul nu a făcut dovada încălcării unui interes general, ci, cel mult, a unui interes particular și anume dreptul de proprietate pe care pretinde că l-ar avea asupra imobilului teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare contestat.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, conform opiniei pârâtului.
Nu numai la momentul încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nr.2121/23.04.2007, ci și anterior, pârâtul a avut convingerea că mama sa, pârâta S. A., este adevăratul proprietar al terenului în suprafață de 1722 mp. Aceeași convingere a avut-o și reclamantul când a consimțit să încheie un act de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr.1652/10.06.2005 la BNP S.-Dobândă I.-D., prin care pârâta i-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 400 mp și a construcțiilor edificate pe acesta. Așa cum rezultă din planul de amplasament depus chiar de către reclamant, terenul de 400 mp formează corp comun cu terenul în suprafață de 1722 mp, înstrăinat de aceeași vânzătoare.
Pârâtul a precizat că a avut convingerea că pârâta S. A. este proprietara terenului ce i-a fost vândut și din faptul că în anul 1983, bunica sa, D. I. a încheiat cu S. A. un act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, prin care în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra locuinței, cumpărătoarea urma să asigure întreținerea vânzătoarei.
Întrucât, conform cu legislația în vigoare la acea dată imobilele terenuri erau scoase din circuitul civil și nu puteau face obiectul vânzării-cumpărării, actul din anul 1983 nu face referire și la terenul aferent casei de locuit, însă atât curtea, cât și grădina aflată în continuarea acesteia au fost lăsate pârâtei S. A., aceasta fiind voința bunicii D. I..
Calitatea de proprietar a pârâtei S. A. și asupra terenului de 1722 mp nu a fost contestată de către reclamant având în vedere că la încheierea actului din anul 2007 acesta nu a manifestat nicio opoziție.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 NCPC, ale art.480 și următoarele din Codul civil de la 1864, ale art.1247-1248 NCC.
Pârâtul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și martori.
La data de 17.11.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f.59) prin care a solicitat respingerea excepției calității procesuale active, dar și a apărărilor formulate de pârâtul D. C. L., reluând, în esență, susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 21.01.2015, instanța în temeiul dispozițiilor art.258 Cod procedură civilă a încuviințat pentru ambele părți probele cu înscrisuri și martori și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul D. C. L. prin întâmpinare.
În cauză au fost audiați martorii D. E., propusă de reclamant și S. C. și D. S., propuși de pârâtul D. C. L., ale căror declarații au fost consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.953 din 04.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare și s-a respins acțiunea formulată de reclamant
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește vânzarea lucrului altuia, se face distincție între situația în care părțile, sau cel puțin cumpărătorul, au fost în eroare, crezând că lucrul vândut aparține vânzătorului și situația în care părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză în primul caz, se apreciază că intervine sancțiunea nulității relative, pentru eroare asupra calității de proprietar a vânzătorului, care poate fi invocată numai de către cumpărător și succesorii lui în a doua variantă, se consideră că actul este nul absolut pentru cauză ilicită.
În acest sens este și Decizia nr. 5801 din 21 octombrie 2004 a I.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a arătat că prin vânzarea bunului său de către o altă persoană, adevăratul proprietar nu își pierde dreptul, ci, dacă bunul se află în posesia altei persoane, poate recurge la acțiunea în revendicare, cât timp nu a intervenit uzucapiunea, iar dacă stăpânește bunul, va putea opune dreptul său de proprietar celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu un neproprietar.
Și vânzătorul s-ar putea afla în eroare, dar el nu poate cere anularea și nici adevăratul proprietar pentru că el este terț față de contract. El are o acțiune în revendicare dacă bunul se află la cumpărător. El are de asemenea si posibilitatea sa ratifice vânzarea. Dacă vânzătorul a devenit între timp proprietar, nici cumpărătorul nu va putea cere anularea.
Opinia majorității autorilor, este conform cărora vânzarea lucrului altuia în ipoteza în care ambele părți au fost de rea-credință este nulă absolut pentru cauza ilicită constând într-o operație speculativă și o intenție de a prejudicia interesele adevăratului proprietar, în virtutea adagiului fraus omnia corrumpit. Într-adevăr, independent de existența sau inexistența unei prevederi exprese în acest sens, nu se poate ignora ansamblul dispozițiilor codului civil, precum și spiritul său, părând aproape imposibil de imaginat cum o asemenea operațiune poate fi considerată drept valabilă, având în vedere că prevederile din toata materia dreptului privat sancționează întotdeauna reaua-credință sau cauza ilicită. De asemenea, această ipoteză a nulității absolute rezolvă si unele inconveniente ce s-ar putea ivi în practica. De exemplu, în acest mod sunt protejate interesele adevăratului proprietar, care are o acțiune directă pentru anularea contractului încheiat în dauna sa, întrucât nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoana interesată. Pe lângă aceasta, se rezolvă eventualele probleme ce ar putea apărea în legătură cu prescriptibilitatea acțiunii, sau cu eventuala posibilitate de confirmare a actului de către cumpărător, lucru ce ar duce la considerarea contractului ca fiind valabil. Astfel, luând in calcul toate aceste argumente, precum si majoritatea opiniilor exprimate de doctrină si jurisprudență, omisiunea unei prevederi exprese privind nulitatea vânzării lucrului altuia în cunoștință de cauza se datorează faptului că nu a fost considerată necesara, datorită prevederilor privind cauza ilicită, reaua-credință și frauda, precum și prin prisma echității în spiritul căreia trebuie rezolvate orice fel de litigii.
În cauza de față, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr.2121/23.04.2007, contract prin care pârâta S. A. a înstrăinat pârâtului D. C. L. imobilul teren în suprafață de 1722 mp situat în intravilanul comunei Voinești, . casă”, județul Dâmbovița, motivat de faptul că vânzătoarea nu era proprietara terenului.
Pentru a se constata nulitatea absolută a contractului era necesară dovedirea faptului că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză știind că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane. Or, o asemenea dovadă nu a fost făcută în prezenta cauză.
Martorii audiați în cauză au susținut că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâta S. A. cu pârâtul D. C. L., contestat în cauză, dar și cel ce a făcut obiectul contractului încheiat cu reclamantul autentificat sub nr.1652/10.06.2005 de BNP S.-Dobândă I.-D. (f.8) au aparținut numitei D. I.. Aceasta prin contractului de întreținere autentificat sub nr.2901/13.06.1983 a înțeles să înstrăineze pârâtei S. A. locuința proprietatea sa din .> Martora D. S., mătușa reclamantului și a pârâtului D. C. L. a declarat că „D. I. a vândut pârâtei S. A. suprafața de 400 mp, iar restul suprafeței din pct. cămin casă a rămas în posesia pârâtei S. A., întrucât la acea dată terenurile nu puteau face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.
În privința calității procesuale active, instanța a reținut că numai prin raportarea la obiectul cauzei menționat prin cererea de chemare în judecată, reclamantul are calitate procesuală activă.
În raport de cele expuse, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul D. C. L., prin întâmpinare și a respins acțiunea, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a învederat că sentința apelată este netemeinică și nelegală deoarece cauza are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, prin care s-a vândut un imobil care nu era proprietatea pârâtei vânzătoare S. A., ci era, pro parte proprietatea apelantului și a fratelui său, pârâtul D. C. L., acesta din urmă fiind de rea-credință când a cumpărat imobilul, știind că cea de la care a cumpărat nu era proprietara acestuia.
S-a stabilit în jurisprudență că este un caz de nulitate absolută în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare este încheiat de către vânzător în frauda drepturilor proprietarului, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, conform adagiului „fraus omnia corrumpit”.
În mod surprinzător, instanța fondului nu a stabilit în sentința apelată nici măcar dacă este vorba despre vânzarea lucrului altuia, adică a situației premisă care dă dreptul unui terț față de contractul de vânzare-cumpărare să ceară nulitatea absolută a acestuia și nici în legătură cu reaua-credință a cumpărătorului nu a avut nici un fel de criterii în funcție de care să aprecieze buna sau reau-credință a acestuia.
S-a mai arătat că imobilul teren ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.2121/23.04.2007 nu a fost niciodată proprietatea vânzătoarei S. A., ci a aparținut bunicii paterne a apelantului, iar ulterior a fost dobândit prin moștenire legală de apelant și pârâtul D. C. L., prin reprezentarea succesorală a tatălui predecedat, pârâții acționând cu rea credință în frauda intereselor sale de proprietar.
Buna credință impunea ca imediat ce persoana are motiv de a se îndoi de regularitatea actului, să refuze a trata sau să facă cercetări asupra problemei până va izbuti să-și formeze o convingere fermă, iar pârâtul nu avea cum să nu știe că imobilul cumpărat de el nu aparține pârâtei S. A., el neavând nevoie de fapt să îl cumpere câtă vreme era, în parte proprietar al imobilului, însă a acționat în complicitate cu mama sa.
Apelantul a mai precizat că bunicii săi materni au locuit întotdeauna în . aveau cum să o înzestreze verbal pe mama lor în . situat imobilul în litigiu, iar notarul citește actul pentru a lua consimțământul părților, conform art.92 alin.1 din Legea nr.36/1995, astfel că ambele părți contractante au știut de declarația pârâtei S. A. privind modul de dobândire a proprietății care era falsă.
Mai mult, cumpărătorul a cerut acordul în legătură cu preconizata vânzare mai multor vecini, nu și fratelui său, apelantul, care, de asemenea, era vecin cu imobilul în litigiu, iar susținerea că pârâta S. A., cumpărând terenul de 400 mp în temeiul contractului de întreținere autentificat sub nr.2901/13.06.1983 ar fi devenit și proprietara suprafeței de 1722 mp nu are suport legal, cu atât mai mult cu cât și apelantul, care a cumpărat cei 400 mp ar fi putut deveni la rândul său proprietarul întregii suprafețe de teren.
S-au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu și relații de la notarul public care a încheiat contractul contestat în legătură cu înscrisurile ce au stat la baza întocmirii acestuia.
S-a depus întâmpinare de către intimatul D. C. L., care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și netemeinic, deoarece susținerile apelantului au fost infirmate în cursul cercetării judecătorești efectuate de prima instanță, ambii frați având reprezentarea că mama lor este proprietara nu numai a imobilului pe care l-a înstrăinat în anul 2007, dar și a terenului și construcției casă asupra cărora a fost înstrăinat dreptul de proprietate apelantului, tot printr-un act autentic, cu nr.1652/10.06.2005.
Calitatea de proprietar a intimatei pârâte S. A.(fostă P. A.) a fost fundamentată în conștiința publică încă din 1983, când bunica lor, D. I., aflată într-o stare precară de sănătate, a beneficiat de îngrijirea mamei lor, S. A., cu care a încheiat și un act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
Speculând faptul că în anul 1983, sub imperiul Legilor 58 și 59/1974, terenurile erau scoase din circuitul civil, apelantul încearcă să creeze confuzie cu privire la calitatea de proprietar a intimatei S. A., pe care însă nu a contestat-o atunci când a încheiat actul din 2005, când a beneficiat de transferul dreptului de proprietate pentru o casă și un teren de 399 mp, actul contestat fiind încheiat în aceleași condiții ca și cel din 2005, iar apelantul i-a acceptat posesia din anul 2007.
Legea instituie prezumția bunei credințe, care trebuie răsturnată de cel ce o contestă, ori probele administrate în cauză au dovedit buna credință a cumpărătorului.
În drept s-au invocat dispozițiile art.471 alin.5 raportat la art.205 Noul Cod de procedură civilă, art.480 alin.1, Teza I Noul Cod de procedură civilă.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare, reflectarea în conștiința publică a calității de proprietar neconstituind un mod de dobândire a dreptului de proprietate, iar faptul că în anul 1983 nu se putea cumpăra și suprafața de 1722 mp nu înseamnă că după abrogarea Legilor 58 și 59/1974, operațiunea juridică a devenit valabilă, cele două acte nefiind încheiate în aceleași condiții.
În ședința publică din 8.10.2015 s-au încuviințat probele cu înscrisuri pentru apelantul reclamant cu interogatorii ce au fost luate intimatei S. A. și apelantului și administrate la termenul din 05.11.2015 și s-au solicitat relații de la BNP Acta Legalia în legătură cu actele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, toate înscrisurile fiind depuse la dosar.
Intimatul pârât a depus concluzii scrise.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul D. R. F. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2121/23.04.2007 de Notarul Public S. V., prin care pârâta S. A. a vândut celuilalt pârât D. C. L., suprafața de 1722 mp teren intravilan, categoria de folosință fâneață, situat în . de casă”, vânzătoarea declarând că l-a dobândit prin înzestrare verbală de la părinții săi de peste 40 de ani.
În drept, a invocat disp.art.948, 968 și principiul de drept „fraus omnia corumpit”.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și depoziții de martori, precum și din răspunsurile la interogatorii luate în apel, date de pârâta S. A., reiese că terenul în litigiu a aparținut bunicii paterne a celorlalte părți, reclamantul și pârâtul D. C. L., numitei D. I., care i-a înstrăinat pârâtei S. A., concubina fiului său, conform contractului de întreținere autentificat sub nr.2901/13.06.1983 la notariatul de Stat al Județului Dâmbovița, suprafața de 399 mp teren curți construcții, situat în intravilanul comunei Voinești și casa edificată pe acesta, terenul trecând în proprietatea statului conform Legii 58/1974.
Ulterior, s-a obținut Ordinul Prefectului nr.177/2005, conform Legii 18/1991, iar cele două imobile au fost înstrăinate reclamantului D. C. R. F. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.l1652/10.06.2005.
Deși s-a invocat în apărare o similitudine între cele două acte de vânzare-cumpărare, unul încheiat în 2005 și altul în 2007, tribunalul constată că situația juridică a imobilelor sub aspectul modului de dobândire a proprietății este diferită.
Astfel, pentru actul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta S. A. și reclamant în anul 2005, existau acte doveditoare ale proprietății vânzătoarei, respectiv Ordinul Prefectului nr.177/2005 și contractul de întreținere nr.2901/1983, în timp ce în actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 între pârâți, s-a declarat de către vânzătoare că aceasta deține imobilele cu titlu de înzestrare verbală de la părinții săi, de peste 40 de ani.
Declarația nu corespunde realității, câtă vreme din depozițiile martorilor a reieșit că pârâta S. A. nu era născută în . află terenul și că acesta nu provenea de la părinții săi, ci de la defuncta D. I., aspect de notorietate în localitatea respectivă, neputând să nu fie cunoscut și celeilalte părți contractante, pârâtul D. L., așa cum a susținut apelantul.
Nulitatea este acea sancțiune de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă., iar printre cauzele de nulitate se numără și frauda legii, precum și cauza imorală, aceasta din urmă fiind prevăzută de art.968 Cod civil, conform căruia „cauza este nelicită când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se invocă este încheiat în frauda intereselor reclamantului, care altfel, l-ar fi moștenit de la tatăl său, împreună cu pârâtul, iar părțile contractante nu au acționat cu bună credință și acest motiv de apel fiind întemeiat, căci nu se poate considera că pârâtul D. C. L. nu a cunoscut ceea ce notarul a consemnat în act și anume modul de dobândire a proprietății, câtă vreme a achiesat la declarația nereală a pârâtei S. A., aspect menționat în paragraful 9 din actul respectiv, contrar reținerilor primei instanțe și susținerilor pârâtului intimat.
Față de considerentele expuse, tribunalul apreciază că apelul este fondat, urmând a fi admis în temeiul disp.art.480 Noul Cod de procedură civilă, schimbându-se în tot sentința apelată în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și constatării nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare.
Ca parte căzută în pretenții, intimatul va fi obligat la 1177,50 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel de către reclamantul apelant la instanța de fond acesta nesolicitând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelantul reclamant D. R. F., domiciliat în ., .. 652, județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură A. G., cu sediul în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 953/4.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, dosarul având ca obiect „constatare nulitate act juridic”, intimați pârâți fiind S. A., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița și D. L., domiciliat în comuna Voinești, ., județul Dâmbovița.
Schimbă în tot sentința instanței de fond în sensul că admite cererea de chemare în judecată și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2121/23.04.2007 a BNP S. V. .
Obligă intimatul la plata sumei de 1177,50 lei cheltuieli de judecată în apel către apelant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. M. L. B. M. P.
Jf. M. C. I.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.L.B/tehnored.G.G, ex.5/08.12.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Fond funciar. Decizia nr. 891/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
