Acţiune în constatare. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 27/2015
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 27
Ședința publică din data de 03 februarie 2015
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții reclamanți N. P. T., N. P. P., N. V. M., N. V. P. și M. A., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 2094 pronunțată la data de 28.05.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. M. A., domiciliată în municipiul București, sectorul 3, ., nr. 27 B, ., ., domiciliată în localitatea Cîmpulung, .. 2, ., etajul 1, ., și G. M., domiciliat în localitatea Curtea de Argeș, .. E17, ., ., având ca obiect acțiune în constatare.
Prezența pãrților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 20 ianuarie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 27 ianuarie 2015 pentru a da posibilitate pãrților sã depunã la dosarul cauzei note scrise, iar apoi a amânat pronunțarea la 03 februarie 2015, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ din 28.01.2013, de reclamanții N. P. T., N. P. P., N. V. M., N. V. P., M. A., au chemat în judecată pe pârâții N. A., F. H. și G. M., solicitând instanței să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 655 mp ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
În motivarea cererii, reclamanții au precizat că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 15.03.1980 și denumit act de vânzare-cumpărare, autorul pârâților, G. SP. M. a înstrăinat autoarei reclamanților N. M. și reclamanților N. V. P., N. P. P. și N. P. T. o suprafață de teren amplasată în intravilanul comunei Pucheni împreună cu imobilele construcții amplasate pe acest teren, respectiv casă de locuit și anexe, precizându-se că aceste bunuri au devenit proprietatea vânzătorului în baza sentinței de partaj nr.219/16.10.1947.
În cuprinsul actului sub semnătură privată se menționează vecinătățile trupului de teren înstrăinat, respectiv la răsărit Căminul Cultural cu ieșire la gârlă, drum cu o lățime de 6 m între A. B. și Căminul Cultural, la apus A. C., la miazăzi șoseaua și I. G. și la miazănoapte B. A., că după o stăpânire absolut pașnică, netulburată, sub nume de proprietar și publică, promitenții cumpărători au promovat o acțiune în constatarea perfectării vânzării-cumpărării consemnată în actul sub semnătură privată în contradictoriu cu autorul pârâților, iar Judecătoria Câmpulung prin sentința civilă nr.1740/1992 a constatat perfectată vânzarea pentru suprafața de teren de 1200 mp, iar ulterior, printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, instanța la cererea promitenților cumpărători a lămurit dispozitivul sentinței în sensul menționării că terenul pentru care s-a constatat perfectată vânzare se situează la limita vecinătăților menționate în actul sub semnătură privată, că din momentul încheierii actului sub semnătură privată și până în prezent stăpânesc întregul trup de teren și construcțiile amplasate pe acesta, că plătesc impozitele aferente imobilelor, că delimitarea imobilelor nu a fost modificată de-a lungul timpului și că pârâta N. A. a obținut o sentință judecătorească prin care a revendicat diferența de 600 mp. teren însă nu a executat niciun act de deposedare.
În termen legal pârâta N. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că reclamanții, în nume propriu și în calitate de succesori au dobândit prin cumpărare de la autorul pârâților doar suprafața de teren de 1200 mp, fapt confirmat și de sentința civilă nr. 1742/1992 a Judecătoriei Câmpulung, împotriva căreia reclamanții nu au exercitat nicio cale de atac, că aceștia nu au pretins niciodată că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 15.03.1980 ar fi convenit cu autorul pârâților asupra vânzării unei suprafețe de teren mai mare de 1200 mp., că sunt neîntemeiate afirmațiile reclamanților conform cărora aceștia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 600 mp, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, având în vedere că această suprafață a fost revendicată prin promovarea unei acțiuni având ca obiect „revendicare imobiliară” la data de 12.03.2010, înainte de împlinirea termenului imperativ de prescripție achizitivă de 30 de ani și că reclamanții au fost parte în procesul de revendicare și nu au invocat un drept propriu, iar prin răspunsurile la interogatoriu, ca în cazul reclamantului N. P. M., cât și prin aplicarea prevederilor art.225 Cod procedură civilă, au recunoscut legitimitatea și temeinicia acțiunii pârâților.
Pârâta N. A. a depus la dosarul cauzei la data de 21.05.2013 înscrisul intitulat note de ședință în cuprinsul căruia a invocat excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat.
Astfel, pârâta, în susținerea excepției inadmisibilității, a menționat că dispozițiile art.111 Cod procedură civilă 1865 fac referire la cererea pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, astfel că rezultă în mod clar că, în cazul în care se solicită constatarea unei situații de fapt, cererea se respinge ca inadmisibilă, și că reclamanții au solicitat instanței să constate „că între vecinătățile menționate pentru terenul ce face obiectul înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 15.03.1980 suprafața reală de teren este de 1885 mp și nu de 1200 mp cum eronat s-a consemnat și să se constate pentru diferența de 655 mp dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
În susținerea excepției autorității de lucru judecat în prezenta cauză față de dosarul nr._ al Judecătoriei Târgoviște, se invocă dispozițiile art.1201 cod civil și ale art.166 Cod procedură civilă, că potrivit acestor dispoziții legale, pentru a exista puterea de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, identitate care se regăsește în speță, că există identitate de părți întrucât în dosarul nr._ pârâții din prezenta cauză au avut calitatea de reclamanți, iar reclamanții din prezenta cauză calitatea de pârâți, că în sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material, pretenția concretă, ci și dreptul obiectiv care poartă asupra obiectului material respectiv dreptul de proprietate, că există identitate de obiect deoarece în prima cerere de chemare în judecată pretenția concretă a constituit-o recunoașterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 655 mp, iar în prezenta cauză se invocă uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren și că prin cel de-al treilea element, cauza, se înțelege fundamentul pretenție afirmate și este reprezentată de instituția sau categoria juridică ori de principul de drept substanțial, pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat interesează nu numai regula de drept ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.
S-a mai arătat că puterea de lucru judecată prezintă un aspect pozitiv pentru partea care a câștigat procesul în sensul că acesta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea rămasă definitivă într-o nouă judecată fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului, dar și un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul întrucât numai poate repune în discuție dreptul său într-un alt proces.
La termenul de judecată din data de 21.05.2013 instanța a respins excepția inadmisibilității, iar la termenul de judecată din data de 18.06.2013 a respins excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.2094/28.05.2014 Judecătoria Târgoviște a respins excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat, invocate de pârâta N. A., ca neîntemeiate și a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de pârâta N. A., respectiv puterea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 C.civ. de la 1864 (aplicabil în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată) și ca o excepție procesuală, prin art. 166 C.proc.civ, că potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat, iar potrivit art. 166 C.proc.civ., excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs că efectele lucrului judecat constau în exclusivitate, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință, incontestabilitate, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs, executorialitate, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat sau a procurorului și obligativitate, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești, că autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea și că potrivit art. 1201 C. civ. de la 1864, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate și că din textul legal menționat, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Instanța de fond a mai reținut că analizând cauza care a făcut obiectul dosarului nr._ se constată că există identitate de părți deoarece acest element poate fi reținut chiar dacă părțile au calități diferite însă obiectul și cauza sunt diferite, că obiectul dosarului nr._ a fost revendicare imobiliară iar cauza, ca fundament al raportului juridic dedus judecății a fost reprezentată de invocarea unui drept de proprietate care în opinia părții era conferit de sentința de partaj nr. 219/16.10.1947 pronunțată în dosarul nr. 320/1943 al Tribunalului Muscel, că în prezentul dosar, obiectul este uzucapiune iar cauza este reprezentată de efectele posesiei și că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză pentru a se reține existența autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.1740/10.06.1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr.1929/1992 a fost admisă acțiunea promovată de reclamanții din prezenta cauză, N. V. P., N. P. M., N. P. P. și N. P. T. și s-a constatat că la data d 15.03.1980 a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă, anexă și teren în suprafață de 1200 mp situat în localitatea Pucheni, județul Dâmbovița, că ulterior, pârâta din prezenta cauză N. A. a formulat o cerere de chemare în judecată având ca obiect revendicare imobiliară în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză, ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ prin care a solicitat ca reclamanții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 600 mp., că prin sentința civilă nr.569/08.02.2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea pârâtei din prezenta cauză, iar reclamanții au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 600 mp situat în ., așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză având ca vecinătăți la Nord -B. A., Sud - drum comunal, Est -A. B. și Cămin Cultural Vest -C. A. și că terenul în suprafață de 600 mp evidențiat pe schița de plan de expertul desemnat în prezenta cauză coincide cu terenul în suprafață de 600 mp identificat de expertul tehnic în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ .
De asemenea s-a mai reținut că în sistemul Codului civil de la 1864, uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesii utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege, că pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementată în art.1890 Cod civil este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții respectiv posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea-credință, că pentru ca stăpânirea materială a unui bun să fie aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, este necesar ca ea să constituie manifestarea exterioară a prerogativelor acestui drept real, prin exercitarea faptelor materiale și a actelor juridice care obiectivează conținutul juridic al dreptului de proprietate și să fie exercitată de noi înșine sau de altul în numele nostru (art.1846 alin.2 Cod civil), cu alte cuvinte, este necesar să existe atât elementul corpus, cât și animus, respectiv intenția de a stăpâni bunul pentru sine, că reclamanții din prezenta cauză nu au invocat prescripția achizitivă cu ocazia soluționării cauzei nr._ și nici nu au contestat dreptul de proprietate al pârâtei N. A. asupra terenului în suprafață de 600 mp, că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția echivalează cu o întrerupere civilă a cursului prescripției și că în cauză este aplicabil efectul pozitiv al puterii lucrului judecat ce se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți și modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit, altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Totodată prima instanță a mai reținut că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, că prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate, că întrucât potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat și că întrucât prezumția de lucru judecat are caracter absolut față de părți, reclamanții din prezenta cauză nu pot să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește în litigiul anterior, cu privire la regimul juridic al terenului litigios, pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenționate.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanții, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a soluției criticate și pe fond admiterea acțiunii
În motivarea cererii de recurs reclamanții au arătat că prin acțiunea dedusă judecății au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 655 mp prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani și prin posesia utilă, neviciată, continuă, aparentă și în nume de proprietari și că prin încheierea din 21.05.2013 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, iar prin încheierea din 18.06.2013 a fost respinsă și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să țină cont și de aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat invocat prin raportare la sentința civilă nr. 1740/1992 și a încheierii de lămurire a dispozitivului hotărârii respective prin care s-a constatat vânzarea – cumpărarea terenului și a construcțiilor ce a făcut obiectul convenției din data de 15.03.1980, că instanța nu s-a sesizat că termenul de uzucapiune de 30 de ani era împlinit la momentul când au fost citați în cauza având ca obiect revendicare, că nu se poate reține o întrerupere a termenului de prescripție, că soluția instanței de fond este netemeinică și sub aspectul interpretării probatoriului administrat în ceea ce privește aprecierea datei posesiei asupra bunului litigios și că din probele administrate rezultă că au dovedit posesia utilă asupra imobilului.
Recurenții au mai arătat că pârâta a intentat în anul 2010 cu rea credință o acțiune în revendicare însă acest aspect nu este de natură a întrerupe cursul prescripției de 30 de ani întrucât comunicarea acțiunii s-a făcut după împlinirea celor 30 de ani, că nu au fost deposedați de terenul în litigiu, că dimpotrivă au stăpânit bunul și după împlinirea termenului de 30 de ani în mod public, continuu și util așa cum rezultă din depozițiile martorilor, că pârâta N. A. nu beneficiază de susținerea fraților săi și că instanța de fond nu face nicio referire cu privire la diferența de 55 m.p. teren întrucât aspectul pozitiv al lucrului judecat pe care și-a fundamentat soluția nu poate cuprinde și respectiva suprafață de teren.
Pârâta N. A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere disp.art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Conform sentinței civile nr.1740/10.06.1992 între părțile din prezenta cauză s-a constatat că a intervenit o vânzare-cumpărare pe bază de chitanță de mână pentru un imobil compus din casă anexă și terenul de 1200 mp pe care se află aceasta.
Prin încheierea din data de 07.09.1992 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă mai sus menționată în sensul că vecinătățile imobilului înstrăinat sunt la est- Căminul Cultural cu ieșire la gîrlă, la vest – A. C., la sud –șoseaua și I. G. și la nord – B. A..
Potrivit sentinței civile nr.569/08.02.2011 reclamanții din cauza de față au fost obligați să lase pârâților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 600 mp identificat prin raportul de expertiză iar prin încheierea din data de 07.06.2011 a fost îndreptată eroarea materială în sensul că vecinii terenului în suprafață de 600 mp supus revendicării sunt la nord – N. P. T. și N. V. P., sud –drum comunal, est- căminul cultural și la vest aceeași ca și la nord.
Din considerentele sentinței civile nr.569/08.02.2011 reiese că terenul revendicat se află în stăpânirea pârâților o astfel de concluzie întemeindu-se atât pe recunoașterea exprimată de reclamantul din speța de față respectiv N. P. M. ca și pe lipsa nejustificată a celorlalți de la interogatoriu, căruia i s-a dat semnificația unei mărturisiri iar din raportul de expertiză efectuat în cauză având ca obiect revendicare atestă faptul că terenul în litigiu este deținut de N. P. P. și N. P. T..
Prin cauza de față reclamanții au solicitat să se constate că sunt proprietari asupra suprafeței de 655 mp prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
În contextul arătat în mod corect prima instanță a arătat că în cauză este aplicabil efectul pozitiv al puterii lucrului judecat știut fiind că efectul pozitiv al lucrului judecat se manifestă ori de câte ori în litigiul ce poartă între aceleași părți sunt dezbătute consecințe juridice decurgând dintr-o chestiune litigioasă tranșată irevocabil printr-o hotărâre anterioară iar sub aspect subiectiv efectul pozitiv al lucrului judecat presupune în toate cazurile condiția identității de părți între cele două pricini.
Ori, de vreme ce în litigiul ce a avut ca obiect revendicarea terenului în litigiu s-a stabilit că acesta aparține intimaților fără ca recurenții să fi invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani din contră recunoscând așa cum s-a arătat mai sus dreptul de proprietate al intimaților asupra suprafeței de 600 mp, astfel că în prezenta cauză nu se mai poate stabili un alt regim juridic al terenului litigios decât cel stabilit prin sentința civilă nr.569/08.02.2011.
Împrejurarea potrivit căreia considerentele sentinței civile sunt contrare celor reținute de prima instanță în încheierea din data de 18.06.2013 nu poate fi reținută având în vedere că prin respectiva încheiere instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, ceea ce nu înseamnă că atâta timp cât în litigiul de față care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior chiar dacă nu există identitate de obiect și cauză, există însă identitate de părți și pe cale de consecință este aplicabil efectul pozitiv al puterii lucrului judecat ce se manifestă ca prezumție –mijloc de probă.
Reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat prin raportare la sentința civilă nr.1740/10.06.1992 nu poate fi reținut având în vedere că în litigiul în care s-a pronunțat respectiva hotărâre judecătorească nu a avut ca obiect terenul de 600 mp revendicat ci terenul în suprafață de 1200 mp din chitanța încheiată la data de 15.03.1980, așadar nu a fost tranșat în mod irevocabil în sentința anterioară nicio chestiune litigioasă cu privire la terenul asupra căruia se solicită a se constata că a intervenit uzucapiunea de 30 de ani.
Susținerea recurenților în sensul că au exercitat o posesie utilă, continuă, aparentă și sub nume de proprietar pe o perioadă de 30 de ani astfel că operează prescripția achizitivă nu este fondată.
Uzucapiunea fiind o sancțiune aplicată titularului dreptului de proprietate care delăsând lucrul ce îi aparține permite exercitarea stăpânirii de către altcineva și lasă să se creeze o aparență de drept în favoarea altei persoane ori o astfel de situație nu se regăsește în cauză, intimații promovând acțiunea în revendicare anterior împlinirii termenului de 30 de ani respectiv la data de 12.03.2010 iar pe de altă parte posesia recurenților a fost tulburată prin introducerea unei astfel de acțiuni.
Referitor la motivul de recurs că prima instanță nu arată ce se întâmplă cu diferența de 55 mp(conform expertizei -37 mp) pentru că aspectul pozitiv al lucrului judecat pe care și-a fundamentat soluția nu poate cuprinde și terenul respectiv acesta nu poate constitui temei pentru admiterea căii de atac, instanța de fond pronunțându-se doar cu privire la obiectul acțiunii cu care a fost investită.
Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus tribunalul în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții reclamanți N. P. T., N. P. P., N. V. M., N. V. P. și M. A., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 2094 pronunțată la data de 28.05.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. M. A., domiciliată în municipiul București, sectorul 3, ., nr. 27 B, .. 1, etajul 1, ., domiciliată în localitatea Cîmpulung, .. 2, ., etajul 1, ., și G. M., domiciliat în localitatea Curtea de Argeș, .. E17, ., ..
Menține hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
Jf. M. C. I.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.G.S/tehnored.G.G
Ex.2/23.02.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 13/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
