Pretenţii. Decizia nr. 13/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 13/2015
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 13
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2015
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta contestatoare C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 3488 pronunțată la data de 30.09.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele M. C., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, .. 46, etajul 1, . L. Ulmi de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița, având ca obiect pretenții.
Prezența pãrților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 06 ianuarie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 13 ianuarie 2015 pentru a da posibilitate pãrților sã depunã la dosarul cauzei note scrise, iar apoi a amânat pronunțarea la 20 ianuarie 2015 pentru imposibilitatea reunirii completului de judecată, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ /10.04.2014 contestatoarea C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Dâmbovița în contradictoriu cu intimata M. C. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 1007/2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dos. nr._/315/2012.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin sentința menționată, rămasă irevocabilă, a fost admisă în parte acțiunea intimatei și a fost obligată la plata sumei de 3000 lei cu titlul de amendă civilă, că a existat o cauză obiectivă care a făcut imposibilă punerea în executare a dispozitivului sentinței civile nr. 6085/2008 privind emiterea titlului de proprietate intimatei, că în dosarul de executare silită executorul judecătoresc a trimis somația numai comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, nu și comisiei județene, astfel că în sarcina sa nu poate fi reținut refuzul de a executa obligația în termenul de 10 zile de la primirea somației.
S-a mai arătat că, în situația în care comisia locală nu a întocmit documentația prealabilă obligatorie, comisia județeană nu putea proceda la întocmirea titlului de proprietate.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.317, 318 din codul de procedură civilă vechi.
A fost atașat dosarul de fond nr._/315/2012.
Prin sentința civilă nr.3488/30.09.2014 Judecătoria Târgoviște a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Dâmbovița, împotriva intimatei M. C..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură civilă vechi, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele următoare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Instanța a mai reținut că în cauză, contestatoarea nu a invocat niciunul dintre aceste motive și că motivele invocate au vizat fondul cauzei, care nu mai poate fi reluat în acest stadiu procesual. De altfel, în sarcina contestatoarei a fost stabilită o obligație printr-o sentință rămasă irevocabilă și care îi este opozabilă, pe care trebuia să o execute de bună-voie, fără a fi necesar ca intimata să apeleze la un executor judecătoresc.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Dâmbovița, cu motivarea că, în cauza dedusă judecății este vorba de o eroare materială, la dosarul cauzei neexistând dovada comunicării somației către comisia județeană pentru simplul motiv că ea nu a fost emisă și, deci, întreaga procedură ulterioară prevăzută de Secțiunea a VI a din Codul de procedură civilă nu îi este aplicabilă.
În aceste condiții, în opinia recurentei toate actele ulterioare întocmite de către executorul judecătoresc față de comisia județeană sunt lovite de nulitate, iar sentința atacată nelegală stabilind obligații în sarcina unei părți față de care nu a fost declanșată executare silită, deci, nu se putea reține culpa comisiei județene, iar aplicarea amenzii apare vădit nelegală, iar potrivit prevederilor art. 580^2 coroborat cu prevederile art. 580 ^3 din Codul de procedură civilă, stabilirea amenzii poate fi făcută dacă debitorul obligației de a face, neevaluabilă în bani refuză să o îndeplinească, după curgerea termenului de 10 zile de la primirea somației.
Mai susține recurenta că așa cum se poate observa din dosarul de încuviințare a executării ( dosar nr._ ) executorul judecătoresc A. D. a trimis somația numai Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ulmi, nu și comisiei județene, față de această din urmă instituție nefiind urmată procedura obligatorie stabilită de lege și în consecință, în sarcina comisiei județene nu putea fi reținut refuzul de a executa obligația în termenul de 10 zile de la primirea somației, aceasta nefiind transmisă, or, față de comisia județeană acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Subliniază recurenta că și în situația în care dispozițiile legale anterior citate ar fi fost respectate, rezulta din actele existente la dosar că neexecutarea obligației privind emiterea titlului este obiectivă, că dacă motivele pentru care comisia locală nu a putut efectuat punerea în posesie pot fi interpretate, cu privire la imposibilitatea comisiei județene de a emite titlul de proprietate lucrurile stau cu totul altfel, având în vedere că acest act de proprietate se emite, ulterior întocmirii documentației prealabile obligatorie realizată de comisia locală,conform prevederilor art. 27 din legea nr. 18/1991, modificată, fiind foarte clar că în situația în care, comisia locală nu a realizat punerea în posesie, comisia județeană nu avea posibilitatea obiectivă de a proceda la întocmirea și emiterea titlului de proprietate.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației la executare și, pe cale de consecință a respingerii acțiunii împotriva comisiei județene, ca inadmisibilă.
In drept, s-au invocat prevederile art. 317 și urm. din Codul de procedură civilă.
S-a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata M. C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:
Din lectura motivelor de recurs rezultă cât se poate de limpede că recursul nu este decât o reluare a motivelor invocate în cererea introductivă. Așa cum a arătat și la judecarea fondului cauzei, nici recursul și nici contestația în anulare a recurentei nu pot fi admise având în vedere următoarele:
Inadmisibilitatea contestației în anulare.
Așa cum rezultă din temeiul de drept invocat de recurentă (art. 317 și 318 Cod Procedură Civilă vechi) dar mai ales din motivarea contestației, motivul pentru care aceasta solicită modificarea sentinței civile nr. 1007/2014 este faptul că sentința criticată ar fi rezultatul unei erori materiale.
Având în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 318 C. Pr. Civ. vechi, doar hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, contestația recurentei este inadmisibilă atâta timp cât privește o sentință pronunțată de o instanță în fond. In plus, nici situația invocată de recurentă, neîndeplinirea unei proceduri prealabile, nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea fi calificată ca o lipsă sau un viciu de procedură, astfel că și din acest punct de vedere contestația în anulare este inadmisibilă.
Contestația în anulare este nefondată.
Așa cum a arătat și mai sus situația invocată de recurentă nu reprezintă o eroare materială.
In plus, chiar și în situația în care contestația în anulare ar fi admisibilă, ea ar putea duce cel mult doar la modificarea în parte a sentinței criticate de recurentă, în sensul respingerii în privința acesteia doar a capătului de cerere referitor la fixarea amenzii.
In schimb, soluția din sentința criticată dată capătului de cerere privind daunele-interese la care recurenta a fost obligată nu poate fi modificată.
Aceasta întrucât acel capăt de cerere se întemeiază pe răspunderea delictuală, astfel că are o existență independentă, nefiind condiționată și/sau în legătură de/cu nicio procedură de executare.
De altfel, în motivarea sentinței atacate se arată expres, fără echivoc faptul că recurenta datorează daunele-interese în baza răspunderii delictuale, fiind incidente prev. art. 998, 999 cod civil vechi.
Mai mult decât atât, recurenta, în contestația formulată, critică doar soluția referitoare la amenda care i s-a fixat în sarcină, nu și soluția referitoare la daunele-interese. Față de toate aceste aspecte rezultă cu claritate că recurenta ar putea obține cel mult modificarea în parte a sentinței atacate, întrucât ea nu a criticat soluția referitoare la daunele-interese, soluție care se fundamentează pe un cu totul alt temei de drept decât cel în baza cărui i s-a fixat amenda.
În consecință solicitarea recurentei de a se modifica în întregime sentința criticată este nefondată.
De asemenea, se arată că nimic nu a oprit-o pe recurentă să facă acele susțineri cu prilejul judecării cauzei ce a făcut obiectul D._/315/2012, situație în care instanța din acel dosar ar fi putut analiza susținerile recurentei și proceda în consecință, în cazul în care le-ar fi găsit întemeiate.
Pe lângă toate aspecte recurenta nu arată în niciun moment în ce fel ar fi greșit instanța de fond prin hotărârea pronunțată.
În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă .
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată că recursul formulat de către recurenta contestatoare C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Art.318 teza I din Codul de procedură civilă, care constituie temeiul motivului de contestație în anulare, așa cum subliniază și recurenta prin motivele de recurs, prevede că „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.
În accepțiunea legii, eroarea materială nu poate fi decât formală, deci, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (de exemplu: respingerea ca tardivă a recursului), pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Greșelile materiale la care se referă textul sunt, prin urmare, de ordin procedural, dar de o anumită gravitate, încât au drept consecință darea unei soluții greșite, greșelile prevăzute la art.318 din Codul de procedură civilă fiind greșeli de fapt, iar nu de judecată. A se interpreta altfel ar însemna a se admite un recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs.
Recurenta contestatoare, prin criticile expuse drept motiv al contestației formulate, se referă la chiar fondul cauzei, nemulțumirile ei fiind în legătură cu soluționarea pe fond a pricinii, motiv pentru care criticile expuse nu pot reprezenta motiv al contestației în anulare speciale, întrucât nu se circumscriu în sfera noțiunii de eroare materială, astfel cum deja s-a arătat, contestatoarea transformând această cale de retractare extraordinară într-o veritabilă critică de fond a hotărârii date în recurs.
Rezultă, așadar, că în cauză nu sunt incidente prevederile art.318 teza I din Codul de procedură civilă.
Față de cele ce preced, se concluzionează că soluția atacată de respingere a contestației în anulare este legală, împrejurare în care, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat, cu consecința menținerii sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta contestatoare C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 3488 pronunțată la data de 30.09.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele M. C., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, .. 46, etajul 1, . L. Ulmi de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița.
Menține hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
J.F. L. S.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.D.Ș./tehnored.D.Ș.
2 ex/11.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 70/2015. Tribunalul... → |
|---|
