Contestaţie la executare. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 664/120/2015
Dosarul nr._ apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR: 165
Ședința publică din 06.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – S. I.
JUDECĂTOR- C. G.
GREFIER - A. Ghiorghița
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare declarate de contestatoarea apelantă Z. E., domiciliată în municipiul Târgoviște, .. 15, ., ., reprezentată de procuratorul N. V. cu același domiciliu, împotriva deciziei civile nr. 551/05.12.2014 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Asociația de P. nr. 269 Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. H2, ., și B. E. Judecătoresc „T. M. T.”, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 4A, ., etajul 2, ., dosarul având ca obiect „contestație la executare ”.
Cererea este timbrată cu chitanța nr._/16.02.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat mandatarul N. V., pentru contestatoarea Z. E., lipsă fiind contestatoarea și reprezentanții intimaților .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu precizarea că s-a atașat dosarul nr._, după care:
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, constatând competența sa în temeiul art. 505 Cod procedură civilă.
Mandatarul N. V., pentru contestatoarea Z. E., precizează că are procură la dosarul de fond.
Instanța constată că la fila 100-101 – dosar fond se află procura cu caracter general dată de contestatoare mandatarului N. V..
Mandatarul N. V., pentru contestatoarea Z. E., precizează că nu are cereri de formulat.
Tribunalul, în baza art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, se socotește lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată.
Mandatarul N. V., pentru contestatoarea Z. E., solicită admiterea contestației potrivit motivelor formulate în scris și actele de la dosar .
Tribunalul rămâne în deliberare asupra contestației de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr. 1224/26.03.2014 Judecătoria Târgoviște a revenit asupra măsurii privind renunțarea la judecată în privința capetelor de cerere arătate la termenul din 12.02.2014, a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost lămurită, contestație ce se referă la dosarul 600/2013 instrumentat de B. T. M. T., contestație la executare formulată de contestatoarea Z. E., în contradictoriu cu intimatii Asociația de proprietari Nr. 269 și B. E. Judecătoresc T. M. T., a respins capătul de cerere având ca obiect stabilirea creanței reale datorată de debitor, a admis în parte cererea privind anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată la 18.07.2013 în dosarul_, a anulat în parte încheierea, pentru suma de 600 lei, menținând dispoziția privind încuviințarea executării silite pentru suma de 8758,2 lei, a admis cererea privind compensarea între suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligată creditoarea față de debitoare, conform sentinței ce reprezintă titlu executoriu și pe cale de consecință, a stabilit că suma (debit principal și penalități) ce poate fi urmărit este de 8158,2 lei, a redus la 1086 lei onorariul de executor stabilit prin încheierea din data de 5.09.2013 în dosarul 600/2013, a anulat în parte executarea silită însăși și actele de executare anularea dispunându-se pentru suma de 1274,42 lei (600 lei, sumă neindicată în titlu, 600 lei sumă compensată și 74,42 lei reprezentând suma cu care a fost diminuat onorariul de executor), a menținut executarea silită pentru suma de 8158,2 lei (debit principal și penalități) și 1357,95 lei cheltuieli de executare și a obligat pe intimată la 300 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond a reținut că titlul executoriu pus în executare silită în dosarul numărul 600/2013 instrumentat de B. T. M. T., este reprezentat de decizia civilă nr. 769/13.09.2012, că prin această hotărâre a fost admis recursul declarat de către contestatoarea de astăzi (pârâtă în dosarul de fond în care s-a pronunțat sentința atacată) și a fost modificată în parte sentința civilă numărul 356/19.01.2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște; a fost obligată contestatoarea, către intimata Asociația de proprietari nr.269 (creditoare în dosarul de executare silită) la plata sumei totale de 8758,20 lei din care 5330,24 lei cheltuieli de întreținere și 3427,96 lei penalități de întârziere și în același timp, intimata creditoare de astăzi a fost obligată la plata sumei de 600 lei către contestatoarea, că din considerentele deciziei civile rezultă că recurenta (contestatoarea de astăzi) a invocat faptul că, pentru o anume perioadă, nu s-a ținut cont de faptul că aceasta a beneficiat de subvenție și că, în recurs, intimata (intimata creditoare de astăzi) a depus o nouă situație cu recalcularea sumelor și că recurenta și-a însușit aceste calcule, că în sentința atacată nu se reține vreo obligație a contestatoarei de astăzi privind plata unor cheltuieli de judecată, astfel încât nu se poate susține că, prin modificarea în parte a sentinței s-ar fi menținut obligația de plată a unor cheltuieli de judecată ce ar fi fost stabilite la judecata în fond, că din cererea de încuviințare a executării silite, rezultă că se cere încuviințarea pentru suma de 9358,20 lei ce ar fi fost stabilită prin titlul executoriu, că prin încheierea din 18.07.2013 pronunțată în dosarul_, Judecătoria Târgoviște a încuviințat executarea silită pentru suma astfel indicată în cererea depusă de către executor și că suma de 9358,20 lei a fost preluată apoi în toate actele întocmite de executor.
S-a mai reținut că una dintre solicitările formulate în cadrul contestației la executare lămurite, se referă la faptul că executorul ar fi preluat în mod greșit din decizie sumele datorate, adunând la suma datorată de contestatoare suma pe care contestatoarea o avea de primit de la intimată că, un simplu calcul, confirmă afirmația contestatoarei, astfel încât, instanța stabilește că suma datorată de contestatoare în baza deciziei pusă în executare, este de 8758,20 lei iar nu de 9358,20 lei, cum s-a reținut în încheierea de încuviințare a executării silite și în toate actele întocmite de executor, că o altă solicitare adresată instanței de față este cea referitoare la compensarea sumei de 8758,20 lei datorată de contestatoare intimatei cu suma de 600 lei datorată de aceasta din urmă contestatoarei, că din aplicarea art. 118 din Legea 71/2011 (interpretat ,,per a contrario”) la situația de fapt, instanța trage concluzia că, în raport de data pronunțării deciziei, se aplică dispozițiile noului cod civil în materie de compensație (art. 1616 și următoarele), că stingerea reciprocă a două sau mai multe obligații, până la concurența celei mai mici dintre ele definește compensația, că atât Noul Cod civil (ca și vechiul Cod civil) nu reglementează decât compensația legală și că din aceste dispoziții rezultă că, atunci când se pune problema compensării legale, aceasta se produce ,,ope legis”, adică automat, fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea debitorilor reciproci și că întrucât, prin efectuarea compensării într-o situație de tipul celei de față (ambele creanțe fiind născute din același titlu) nu se aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii precedente, se apreciază că poate avea loc constatarea compensării pe calea contestației la executare.
Totodată instanța a reținut că ambele creanțe sunt certe, lichide și exigibile iar obiectul lor este concretizat în lucruri fungibile de aceeași natură (în speță-sume de bani) și că față de mențiunile din încheierea de încuviințare a executării silite și față de cele din actele de executare, se stabilește că suma ce poate fi urmărită silit trebuie diminuată cu 1200 lei (600 lei cât s-a adăugat greșit și 600 lei cu privire la care a operat compensarea legală).
Cât privește stabilirea sumei realeinstanța a reținut că, deși contestatoarea vorbește, la un moment dat, despre ,,lămurirea titlului”, din motivarea făcută se desprinde ideea că, în realitate, contestatoarea consideră că se poate anula convenția ce ar fi fost consfințită prin hotărârea pronunțată, că prin decizia pusă în executare silită, nu a avut loc consfințirea tranzacției părților, că se apreciază că, niciunul din argumentele prezentate de către contestatoare nu ar mai putea fi supuse analizei în cadrul prezentei contestații la executare, întrucât instanța care a pronunțat decizia a făcut o analiză a cererii de chemare în judecată din acel dosar și a apreciat că, chiar și în condițiile prezentate astăzi de către contestatoare, necontestarea calcului este producătoare de efecte juridice, că este de domeniul evidenței și nu ar trebui arătat explicit în considerentele deciziei că a fost vorba despre o asociație de proprietari ce ține o contabilitate și că pârâta din acel dosar (contestatoarea de astăzi) nu este contabil și nu a fost consiliată de un expert contabil, că nici referirea la pretinsa plată nedatorată nu are aptitudinea de a conduce instanța la concluzia că ar putea să se facă verificări (pe calea expertizei contabile) cu privire la ,,suma reală” datorată, că decizia ce reprezintă titlu executoriu a intrat în puterea de lucru judecat (art. 1021 din vechiul Cod civil aplicabil în raport de art. 3 din Legea 76/2011 și de art. 230 litera a din Legea 76/2011) iar această putere de lucru judecat a fost dobândită pe baza unei analize făcută chiar și prin raportare la necontestarea calculului de către instanța de judecată care a pronunțat decizia, că doar în cazul unei hotărâri de expedient se poate face o analiză în privința convenției consfințită, concluzie ce se impune pentru că, așa cum s-a arătat în practica judiciară (de exemplu fosta CSJ, Secția civilă, decizia numărul 1031/1992), din interpretarea art. 271 și art. 272 Cod de procedură civilă, rezultă că dispozitivul unei hotărâri de expedient, ,reprezintă, de fapt, o transpunere a convenției părților, ceea ce nu echivalează cu judecata întemeiată pe probe și finalizată pe convingerile instanței și că în speță, în decizie a avut loc o judecată întemeiată pe probe și finalizată pe convingerea instanței.
Referitor la solicitarea de diminuare a onorariului, prima instanța a apreciat că, în condițiile în care onorariul de expert se stabilește prin raportare la suma de bani ce se urmărește silit și întrucât aceasta a fost diminuată de către instanță cu 1200 lei, trebuie să se reducă și onorariul de executor, că în condițiile în care, conform art. 711 alin 1 teza 2 Cod de procedură civilă, împotriva încheierilor executorului judecatoresc se poate face contestație la executare iar cheltuielile de executare sunt stabilire prin încheiere (în speță, încheierea din 5.09.2013), înseamnă că, pe calea prezentei contestații se pot lua măsuri și cu privire la onorariul astfel stabilit, că dacă se poate anula o asemenea încheiere, cu atât mai mult se poate lua o măsură mai puțin incisivă-diminuarea onorariului și că prin aplicarea regulii de trei simplă se poate stabili ce onorariu se datorează pe baza criteriilor avute în vedere de către executor și care nu au fost contestate.
Referitor la solicitările de anulare parțială a executării silite și a actelor de executare s-a apreciat că luarea măsurii anulăriiunui act de executare/unor acte de executare/ unei executări silite, trebuie să se facă după niște reguli și constată că acestea sunt cele reglementate de art. 174 și următoarele din noul Cod de procedură civilă și care reprezintă norma generală în materie de nulitate a actelor de procedură, normă aplicabilă întrucât nu există alte norme speciale, că pentru a se putea aplica sancțiunea nulității,condiția premisă este aceea de a se constata nerespectatrea unei dispoziții legale, că, ținând cont de specificul faptului că o asemenea solicitare se adresează cu privire la o executare silită, înseamnă că, atunci când se pune problema anulării executării silite însăși sau problema anulării unor acte ce vizează executarea contestată, trebuie să fie identificate acele norme care se referă la executarea silită din codul de procedură civilă norme ce conțin reguli privind executarea silită, norme în legătură cu care se invocă a fi avut loc încălcarea și că așa cum rezultă din art. 622 Cod de procedură civilă, pentru a se putea începe o executare silită, este necesar să existe creanța și de asemenea, executarea are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, că urmărirea creanței într-un alt cuantum decât cel datorat, încalcă dispozițiile legale, cu atât mai mult cu cât, conform art. 665 alin 3 Cod de procedură civilă, încheierea de încuviințare trebuie să cuprindă suma pentru care se dă încuviințarea, că executarea silită trebuie efectuată în limita unei anume sume iar executarea care se efectuează pentru o sumă ce nu poate fi justificată încalcă dispozițiile legii și trebuie anulată pentru ceea ce se urmărește în plus, așa cum este cazul în speță (instanța stabilind mai sus limitele urmăririi) și că întrucât doar pentru o parte are loc o urmărire în absența unui titlu executoriu, instanța va anula în parte executarea silită iar, în aplicarea art. 179 alin 3 Cod de procedură civilă, va anula în parte actele de executare silită efectuate.
Împotriva sentinței civile a declarat apel contestatoarea , arătând că, întrucât suma pretinsa pe temeiul titlului pus în executare poate fi verificată deoarece se afla în contabilitatea creditoarei și având în vedere că verificarea aceasta nu a fost făcută de către instanțele care au pronunțat hotărârea ce a obligat-o la plată, a considerat că este firesc să se facă această verificare printr-o expertiză contabilă în cadrul acestei contestații, fiind cunoscut faptul ca orice înțelegere între părți confirmată de instanțele de judecată reprezintă o convenție si aceasta convenție chiar dacă este confirmata printr-o hotărâre judecătorească, este supusă verificării și anulării dacă exista condițiile legale pentru anulare și că nu poate fi opusă excepția puterii lucrului judecat debitorului decât numai daca suma stabilită în sarcina sa ca debit este rezultatul unei judecăți cu probe și a unei concluzii a judecătorului pe baza probelor și nu rezultatul unui consimțământ prin care debitorul și-a recunoscut datoria din eroare întrucât nu a cunoscut situația sa reală aflată în evidența contabilă a societății creditoare, că nu există niciun impediment pentru instanță să aprobe aceasta expertiza si să verifice dacă cuantumul debitului pretins de creditoare este real, fapt pentru care consideră că instanța trebuia să aprobe această expertiză contabilă și să verifice expertul tehnic cuantumul real al datoriei, că instanța de fond a dezvoltat teoria nulităților condiționate sau a nulităților necondiționate, a nulităților exprese, virtuale și apoi a ajuns la concluzia că nu sunt identificate normele în Codul de procedură civilă în legătură cu care se impune îndreptarea actului și că, în mod cu totul greșit, ca raționament juridic, instanța se referă ca trebuia întâi încălcată o dispoziție legala, în al doilea rând sa se fi produs o vătămare ca urmare a acelei încălcări, etc. și că singura omisiune din toată această motivare a instanței fără nicio legătură cu problema dedusa judecații era tocmai argumentația care sa combată susținerile acesteia, că prima instanță nu a menționat decât faptul ca în cauza exista autoritate de lucru judecat, iar dorința instanței de a teoretiza o problema simpla dedusa judecații a condus la ignorarea esenței problemei pe care o avea judecătorul de rezolvat și că problema era foarte simplă, și anume daca debitul a fost stabilit pe cale judecătorească sau pe cale convențională și fiind acum contestat întrucât nu a existat o rezolvare judecătorească a litigiului cu privire la această creanță pe baza de probe si pe temeiul unei verificări a calculului făcut de creditoare, instanța era îndreptățită sa aprobe efectuarea unei expertize contabile.
S-a mai susținut că în ce privește calculul debitului pretins de creditoare a fost făcut de aceasta iar instanțele nu l-au mai verificat datorită consimțământului debitoarei de a plăti dar, orice plată presupune un debit, astfel că instanța trebuia să verifice daca acest debit exista în mod real, și că daca hotărârea pusă în executare ar fi stabilit o situație de fapt, indiferent pe ce temei probator, dar ca urmare a deliberării judecătorului si nu numai pe temeiul unui calcul arbitrar făcut de creditoare, atunci soluția pronunțată în această cauză de a nu se aproba verificarea cuantumului debitului, ar fi fost corectă.
Pentru motivele arătate apelanta a solicitat admiterea apelului si potrivit art.476 si urm. C.p.c, să se încuviințeze expertiza contabila solicitata la instanța de fond (art.479 alin.2 C.p.c).
S-a depus la dosar completare și precizare la apel, apelanta arătând că apelul vizează suma de 6000 lei, pentru care este executată fără să o datoreze și că instanța de fond a obligat intimata numai la 300 lei cheltuieli de judecată și a motivat această soluție prin faptul că suma reprezintă numai o cotă din cheltuielile avansate, luându-se în considerare numai taxa de timbru, fără copiile din dosarul de executare silită și chitanța cu privire la onorariul apărătorului, drept pentru care se solicită obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv cele omise .
Apelul a fost soluționat prin dec. civ. nr.551/05.12.2014, instanța de control judiciar reținând că prin decizia civilă nr. 769/13.09.2012 contestatoarea a fost obligată la plata sumei totale de 8758,20 lei din care 5330,24 lei cheltuieli de întreținere și suma de 3427,96 lei reprezentând penalități de întârziere și totodată a fost obligată intimata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către contestatoare iar din considerentele hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu rezultă că intimata din cauza de față a depus o nouă situație privind sumele datorate de către contestatoare ca urmare a invocării de către aceasta a faptului că intimata nu a ținut seama că a beneficiat de subvenție, contestatoarea achiesând la pretențiile intimatei.
Susținerea apelantei în sensul că se impunea efectuarea în cadrul contestației la executare a unei expertize contabile întrucât orice înțelegere între părți confirmată de instanțele judecătorești reprezintă o convenție ce poate fi supusă verificării și anulării dacă există condițiile legale pentru anulare, neputând fi opusă debitorului excepția puterii lucrului judecat este neîntemeiată.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în cadrul judecății în care s-a pronunțat decizia civilă ce constituie titlu executoriu s-a făcut o analiză a cererii de chemare în judecată, apreciindu-se că necontestarea cuantumului pretențiilor este producătoare de efecte juridice și tot în mod corect s-a reținut că decizia civilă a intrat în puterea de lucru judecat căruia nu i se poate aduce atingere.
Este adevărat că chiar dacă este consfințită prin hotărârea judecătorească, înțelegerea părților își păstrează caracterul ei convențional și deci titlul executoriu nu rezultă din hotărâre, ci dintr-o convenție iar în situația susținerii că aceasta ar fi nelegală o astfel de susținere poate fi invocată pe calea contestației la executare întrucât nu este vorba de anularea efectelor unei hotărâri judecătorești ci ale unei convenții, însă în speță nu se poate reține existența unei convenții a părților consfințită prin decizie civilă de vreme ce a avut loc o judecată întemeiată pe probe și care s-a finalizat pe convingerea instanței.
Pe de altă parte, susținerea apelantei precum că a fost în eroare când a achiesat la pretențiile intimatei nu poate constitui temei pentru admiterea căii de atac, întrucât o astfel de susținere nu poate fi controlată pe calea contestației la executare.
Cât privește motivul de apel precum că ar fi fost omise a fi acordate anumite cheltuieli de judecată și acesta este neîntemeiat întrucât suma stabilită cu acest titlu s-a făcut prin raportare la suma cu care s-a diminuat cea pusă în executare, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei civile nr.551/05.12.2014 contestatoarea Z. E. a formulat contestație în anulare.
În motivarea în fapt a căii de atac, contestatoarea a arătat că instanța a comis o eroare materială pentru că a identificat dreptul său de a contesta pe calea contestației la executare datoria stabilită prin titlul pus în executare în condițiile în care acesta era rezultatul unei convenții pe care din eroare a confirmat-o la judecata acțiunii.
Instanța de apel nu a avut în vedere că hotărârea pusă în executare nu este rezultatul unei judecăți pe bază de probe, în cadrul acelei acțiuni solicitând întocmirea unei expertize ce nu a fost însă aprobată.
Instanța de apel a motivat respingerea apelului pe considerentul că titlul pus în executare este dat pe bază de probe, însă acesta se bazează pe o recunoaștere a contestatoarei a datoriei.
Contestatoare a arătat că în opinia sa este imperios necesar a se administra proba cu expertiză întrucât nu datorează intimatei nici o sumă de bani.
Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată că:
Contestația în anulare conform art.503 și urm codul de procedura civilă este acea cale de atac extraordinară care se exercită pentru motivele limitativ prevăzute în textele de lege enunțate mai sus împotriva hotărârilor irevocabile. Motivele contestației în anulare sunt următoarele: când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare ori instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Referitor la pretinsa greșeală materială, tribunalul reține următoarele: în mod constant în practica și literatura de specialitate, acest motiv a fost interpretat în sensul că se referă la situația în care se săvârșesc greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecății. În aprecierea unei asemenea greșeli, se are în vedere materialul probator aflat în dosarul instanței a cărei hotărâre este criticată.
Unul dintre cazurile frecvent întâlnite în practica judiciară se referă la situația în care se constată că a fost greșit anulat un recurs ca netimbrat deși prin raportare la înscrisurile existente în dosar la momentul pronunțării deciziei, cerința timbrajului fusese respectată. Astfel, ceea ce este esențial în acest caz este ca dovada îndeplinirii acestei cerințe să fie îndeplinită până la momentul închiderii dezbaterii, deoarece temeinicia contestației în anulare se apreciază în funcție de situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii atacate, deoarece numai față de ceea ce judecătorii aveau la dispoziție în acel moment se poate stabili dacă soluția pronunțată este sau nu rezultatul unei erori materiale.
În speță, contestatoarea a invocat aspecte ce țin de fondul cauzei, respectiv faptul că titlul executoriu – hotărârea judecătorească, nu a fost pronunțată ca urmare a administrării de probe (în mod special expertiză), întemeindu-se pe recunoașterea părții. Or, aceste aspecte nu pot fi interpretate ca fiind greșeli materiale în sensul definit anterior, depășind deci sfera motivele contestației în anulare.
Pentru aceste motive, potrivit art.503 și urm. codul de procedura civilă, tribunalul ca respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea apelantă Z. E., domiciliată în municipiul Târgoviște, .. 15, ., ., reprezentată de procuratorul N. V. cu același domiciliu, împotriva deciziei civile nr. 551/05.12.2014 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Asociația de P. nr. 269 Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. H2, ., și B. E. Judecătoresc „T. M. T.”, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 4A, ., etajul 2, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.03.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
S. I. | C. G. | A. Ghiorghița |
Red .SI/ tehnored. A.Gh
6 ex /16.03.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 73/2015.... → |
|---|
