Pretenţii. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 283/283/2013
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 66
Ședința publică din data de 03 martie 2015
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă S.C. P. T. S.R.L., cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 8, ., județul Dâmbovița, având CUI RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, prin reprezentant legal - administrator P. C., și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat „M. S.” din municipiul Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr. 884 pronunțată la data de 07.10.2014 de către Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. F., domiciliată în orașul Fieni, .. 47, județul Dâmbovița, având ca obiect pretenții.
Prezența pãrților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 17 februarie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 24 februarie 2015 pentru a da posibilitate recurentei reclamante lipsă sã depunã la dosarul cauzei note scrise, iar, apoi, a amânat pronunțarea la data de 03 martie 2015 având nevoie de timp pentru studiul dosarului, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 01.02.2013 sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S. F., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.546 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi datorate pentru perioada 16.08._11 (4886 lei) și diferența dintre prețul unitar/mc masă lemnoasă în anul 2010 și prețul unitar/mc masă lemnoasă în anul 2011 (3880 lei).
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în calitate de cumpărătoare, a încheiat cu pârâta, în calitate de vânzătoare, contractul nr.7/12.08.2010 având ca obiect vânzare-cumpărare masă lemnoasă, pârâta nerespectând culpabil dispozițiile contractuale întrucât nu a pus la dispoziție documentele necesare în vederea exploatării masei lemnoase. Reclamanta a mai precizat că după ce pârâta a fost convocată la conciliere a achitat integral prețul contractului.
Reclamanta a mai invocat dispozițiile art.5-7 din contract, în sensul că părțile, de comun acord, au stabilit valoarea contractului, precum și modalitățile și termenele de plată și art.23 din contract, în sensul că „pentru întârzierile în predarea autorizației de exploatare și a parchetului, față de termenul de eșalonare, vânzătorul va plăti penalități de 0,1% pe zi, calculate la valoarea masei lemnoase pe picior contractate și achitate” și a mai învederat că după aproximativ un an de la data încheierii contractului a achiziționat alt material lemnos, plătind un preț mai mare.
La data de 27.02.2014 pârâta S. F. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și invocând excepția netimbrării acțiunii. Pârâta a mai precizat că neîndeplinirea clauzelor contractuale se datorează culpei reclamantei, reprezentantul legal al reclamantei fiind persoana care s-a ocupat de demersurile în vederea obținerii autorizației.
Prin sentința civilă nr. 884/07.10.2014 Judecătoria P. a respins acțiunea, reținând că la data de 12.08.2010 părțile au încheiat contractul nr.6/12.08.2010 ce avea ca obiect vânzarea cantității de 97 mc masă lemnoasă (volum brut) de către pârâta S. F., din partida 6088/A pentru un preț total de_ lei, achitat de reclamantă în perioada 13.08._10, conform dispozițiilor de plată nr. 608/13.08.2010, nr.609/14.08.2010, nr. 610/15.08.2010, că prețul unitar al contractului a fost de 120 lei/mc, că potrivit art.IV A.8, B.13 din contract părțile au stabilit eșalonarea lunară la tăiere a parchetului conform anexei I și conform art.III.6 contract - plata masei lemnoase contractate urmând a se face eșalonat, până la sfârșitul fiecărei luni din contract, iar contrar acestor dispoziții contractuale, cu ocazia întocmirii convenției, reclamanta a achitat întreg prețul contractului.
Din verificări a rezultat inexistența unei anexe I la convenția părților.
S-a mai reținut că părțile contractului nu au stabilit o dată de începere a exploatației, vânzătoarei revenindu-i obligația eliberării autorizației de exploatare a parchetului cu 30 zile înaintea datei de începere a exploatării (art.IV.9 contract), că pentru întârzierile în predarea autorizației de exploatare și a parchetului, față de termenul de eșalonare, părțile au convenit, potrivit art.23 din contract, în sarcina vânzătoarei o penalitate de 0,1%/zi, calculată la valoarea masei lemnoase pe picior contractată și achitată, că înainte de încheierea contractului, Ocolul Silvic P. a eliberat pârâtei actul de punere în valoare nr. 6088/06.08.2010 pentru cantitatea de 97 mc și că după data primirii convocării la conciliere pârâta a restituit reclamantei prețul contractului (_ lei), astfel cum rezultă din copia ordinului de transfer nr._/2/08.09.2011.
La data de 22.08.2011, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Dâmbovița pentru suma de_,60 lei, prima a cumpărat cantitatea de 340 mc masă lemnoasă, prețul unitar fiind de 160 lei/mc.
Urmare a notei nr. 6521/14.09.2010 întocmită de Ocolul Silvic P., la 18.10.2010 s-a hotărât aprobarea actului de punere în valoare de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură urmând a se întocmi documentație de derogare de la prevederile amenajamentului silvic.
Potrivit adresei nr.6039/19.06.2014 emisă de Ocolul Silvic P. actul de punere în valoare nr. 6088/06.08.2010 emis pârâtei nu a fost autorizat până în prezent întrucât nu a sosit aprobarea de la derogarea prevederilor amenajamentului silvic de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.
Din corespondența purtată de către pârâtă cu Ocolul Silvic P. rezultă că documentația de derogare nr.6521/14.09.2010 și adresa către Parcul Natural Bucegi au fost predate reprezentantei legale a reclamantei, care a afirmat că va duce documentația la Direcția Silvică pentru a-și urma cursul cât mai repede, potrivit discuției pe care a declarat că a avut-o cu pârâta.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară, astfel cum a fost completat, s-a concluzionat că prețul mediul al masei lemnoase a scăzut cu 12 lei în anul 2011 față de 2010.
Sub aspectul regulilor procesuale aplicabile, instanța de fond a constatat că acțiunea a fost promovată înainte de . noului cod de procedură civilă, respectiv 15.02.2013, astfel încât au fost avute în vedere dispozițiile codului de procedură civilă din 1865.
Prima instanță a mai constatat că acțiunea formulată de reclamantă se întemeiază în drept pe dispozițiile art.998-999 cod civil anterior, referitoare la răspunderea civilă delictuală, deși în motivarea în fapt se referă la nerespectarea clauzelor contractuale de către pârâtă, respectiv atragerea răspunderii civile delictuale, astfel încât va aprecia ca obiectul cauzei îl constituie „pretenții” întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, astfel că sub aspectul regulilor de drept material aplicabile în cauză, se constată că înțelegerea părților, respectiv contractul nr.6/12.08.2010, a fost încheiată înainte de momentul adoptării noului cod civil, astfel încât, față și de dispozițiile art.102 din Legea nr. 71/2011, s-a verificat pretențiile formulate de reclamantă/apărarea pârâtei în raport de dispozițiile Codului civil din 1865.
Sub aspectul fondului cauzei, instanța a reținut că nu rezultă din probe vreo culpă a pârâtei în neobținerea autorizației de exploatare, rezultatul datorându-se procedurii administrative foarte laborioase, expuse de Ocolul Silvic P. în adresa nr.6039/19.06.2014, ce a făcut ca nici în prezent să nu se ajungă la aprobarea documentației de derogare.
Totodată, instanța a remarcat faptul că reclamanta este cea care a preferat să achite prețul contractului, înainte de obținerea autorizației de exploatare deși convenția părților nu o obliga la aceasta iar pârâta, de îndată ce a fost înștiințată despre intențiile reclamantei, a restituit integral prețul primit.
În plus, reclamanta avea posibilitatea să achite prima rată din preț până la sfârșitul lunii în care s-a emis autorizația de exploatare (art.6 contract).
Totodată, penalitățile de întârziere prevăzute de art.23 din contract se referă la întârzierile în predarea autorizației de exploatare și la întârzierile în predarea parchetului și nu la întârzierile în obținerea autorizației de exploatare, nerezultând din probe intenția comună a părților de a extinde obligația de plată a unor penalități de întârziere și pentru întârzierea în obținerea autorizației de exploatare, datorată vânzătoarei.
Contractul nu a stabilit nici o dată pentru începerea exploatării și nici obligația pârâtei de a obține autorizația de exploatare și sancțiunea corespunzătoare acesteia.
Astfel, din probe, a rezultat că între reprezentanta reclamantei și pârâtă a existat o permanentă comunicare cu privire la procedura de urmat pentru obținerea autorizației, aceasta fiind una de durată, și numai perioada îndelungată ce a trecut de la momentul încheierii contractului și până la momentul achiziționării unei alte mase lemnoase, este apreciată de către instanță ca determinantă pentru inițiativa reclamantei de reziliere a contractului de către aceasta, așadar părțile au avut intenția de a efectua împreună demersuri pentru a obține neîntârziat autorizația de exploatare.
Instanța a mai reținut că raportul de expertiză nu a confirmat existența unui preț de achiziție a materialului lemnos, mai mare în anul 2011 decât în anul 2010, dimpotrivă, prețul mediu fiind în scădere cu 12 lei, prețurile variind în funcție de specie.
Raportat la considerentele expuse anterior, observând și dispozițiile art.977 C.civ. din 1865 (interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor) precum și ale art. 981 C.civ. din 1865 (toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-le fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg) dar și ale art. 983 C.civ.v. (când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui se obligă), instanța de fond a respins acțiunea.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta, criticând sentința primei instanțe, susținând că în mod greșit s-a reținut că a achitat întregul preț al masei lemnoase contrar dispozițiilor contractuale, că articolele din contract invocate de instanță, respectiv art. 8 și 13 se referă la eșalonarea lunară la tăiere a parchetului, situație în care sunt aplicabile disp. art. 6 fraza II, că prima instanță a ignorat care este prevederea din art. 6 fraza I care arată că plata masei lemnoase contractate se va face până la sfârșitul lunii în care s-a emis autorizația de exploatare, fiind vorba de plată integrală și nu de eșalonare, că s-a reținut că recurenta a preferat să plătească prețul contractului înainte de obținerea autorizației de exploatare, deși convenția nu o obliga la aceasta, însă dispozițiile contractuale prevedeau numai o dată limită a plății contractului și o dată a plății impusă.
Mai mult, prima instanță a reținut că a fost restituit integral prețul de îndată ce pârâta a fost înștiințată de intențiile societății, însă, în realitate, prețul a fost restituit după mai mult de un an de la data încasării.
Recurenta a mai susținut că tot eronat a reținut prima instanță că prin contract nu s-a stabilit obligația pârâtei de a obține autorizația de exploatare și nici sancțiuni corespunzătoare, însă dispozițiile art. 14 din contract prevăd obligarea societății de a se prezenta la vânzător pentru ridicarea autorizației de exploatare, iar sancțiunile sunt prevăzute la art. 23 din contract și se referă la întârzierile în predarea autorizației de exploatare, predarea autorizației implicând mai întâi obținerea acesteia de către vânzător.
Referitor la al doilea capăt de cerere recurenta arată că prima instanță și-a fundamentat soluția doar pe raportul de expertiză, fără a ține cont de înscrisurile depuse în dovedirea pretențiilor sale, cum ar fi contractul încheiat în anul 2011 prin care a achiziționat material lemnos de aceeași calitate, dar la un preț mai mare decât cel din anul 2010, contract care a fost ignorat, deși reflectă voința și negocierea părților dar și o valoarea de piață concretă a materialului lemnos.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că având în vedere obiectul acțiunii nu are nicio relevanță modalitatea în care reclamanta a achitat inițial contravaloarea materialului lemnos, cu atât mai mult cu cât a fost restituit prețul, că din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data încheierii contractului nr. 7/12.08.2010 nu exista autorizație de exploatare a masei lemnoase, că deși în cuprinsul acestui contract se face referire de mai multe ori la o anexă la contract, aceasta nu există, în această situație, nefiind prevăzută nici data de începere a exploatării și nici termenul de eșalonare, astfel că nu pot fi calculate eventualele penalități în sarcina părții contractante care nu și-a respectat obligațiile.
Referitor la al treilea motiv de recurs, intimata a arătat că nu se face vinovată de nerealizarea obiectului contractului și că expertul desemnat în cauză a arătat că susținerile recurentei cu privire la creșterea valorii masei lemnoase nu sunt reale, astfel, prețul mediu /mc de masă lemnoasă a scăzut în anul 2011 față de anul 2010, fapt care reiese și din adresa nr. 8567/11.11.2011, emisă de Ocolul Silvic.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 6 din contractul de vânzare a masei lemnoase încheiat la data de 12.08.2010 între recurentă și intimată, plata masei lemnoase contractate se face până la sfârșitul lunii în care s-a emis autorizația de exploatare, iar în situația în care masa lemnoasă contractată este eșalonată la exploatare pe mai multe luni cumpărătorul va putea achita contravaloarea masei lemnoase conform eșalonării până la sfârșitul fiecărei luni din contract.
Conform art. 23 din același contract, pentru întârzierile în predarea autorizației de exploatare și a parchetului, față de termenul de eșalonare vânzătorul va plăti penalități de 0,1% pe zi, calculate la valoarea masei lemnoase pe picior contractate și achitate.
Din adresa nr. 8567/11.11.2011 emisă de Ocolul Silvic P., rezultă că documentația de derogare a fost transmisă reprezentantului cumpărătorului de masă lemnoasă care a afirmat că va duce documentația la Direcția Silvică pentru a se urgenta emiterea autorizației de exploatare și tot aceluiași reprezentant i-a fost înmânată și adresa către Parcul Natural Bucegi pentru a se putea obține aprobarea autorizării la exploatare a masei lemnoase, aspectele fiind cuprinse și în adresa nr. 6039/19.06.2014.
Așadar, nu se poate reține vreo culpă în sarcina intimatei în ceea ce privește neobținerea autorizației de exploatare, de altfel, așa cum rezultă din adresele menționate, emiterea acesteia implică o procedură administrativă de durată.
Susținerea recurentei în sensul că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că prin contract nu s-ar fi stabilit obligația pârâtei de a obține autorizația de exploatare și sancțiunea corespunzătoare acesteia, nu poate fi primită, având în vedere că art. 23 din contract prevede întârzierile în predarea autorizației de exploatare și a parchetului și, nicidecum, întârzieri în obținerea autorizației.
Cât privește motivul de recurs potrivit căruia pentru suma de bani ce reprezintă diferența dintre prețul unitar/mc de masă lemnoasă în anul 2010 și cel din anul 2011 instanța de fond și-a întemeiat soluția numai pe baza raportului de expertiză fără să țină seama de înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, este nefondat.
Este adevărat că din considerentele sentinței civile rezultă că instanța de fond a luat în considerare concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, probă propusă de către recurenta reclamantă și încuviințată de instanță, însă, din conținutul acestuia reiese că la baza efectuării lucrării de specialitate au stat atât actele normative cu incidență în cauză, cât și înscrisurile aflate la dosar, precum și adresa nr._/25.11.2013 emisă de Ocolul Silvic P..
Prin urmare, față de considerentele de mai sus tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă S.C. P. T. S.R.L., cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 8, ., județul Dâmbovița, având CUI RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, prin reprezentant legal - administrator P. C., și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat „M. S.” din municipiul Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr. 884 pronunțată la data de 07.10.2014 de către Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. F., domiciliată în orașul Fieni, .. 47, județul Dâmbovița.
Menține hotărârea atacată.
Obligă recurenta la suma de 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond M. D.
Judecătoria P.
Dosar fond nr._
Red. G.S. / Tehnored. A.G. / I.M.
2 ex - 05.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul... → |
|---|
