Contestaţie la executare. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 41/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.41
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta-contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice – Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, CUI_, cont RO78TREZ__, împotriva încheierii de ședință din 23.04.2014 și a sentinței civile nr.2513/25.06.2014, pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. G., domiciliat în comuna Lucieni, ., județul Dâmbovița, identificat prin CNP_, cu sediul ales la Avocat A. G., cu sediul în Târgoviște, ., ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, pentru ca părțile să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._, contestatorul Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești a formulat contestație la executare împotriva somației emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. D., în dosarul de executare nr. 6/2014 în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 2467/17.06.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, la cererea intimatului creditor S. G., solicitând anularea acesteia și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.01.2014 și suspendarea executări silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivare a arătat că Biroul Executorului Judecătoresc Adrain D. a somat Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița la plata sumei de 4.502,52 lei, sumă compusă din 3.246,1 lei, reprezentând dobândă legală și 1.256,42 lei cheltuieli de executare silită, sume ce nu se regăsesc în titlul executoriu, că în mod nelegal executorul a stabilit un termen de o zi în vederea punerii în executare a titlului de creanță, fără a se da posibilitatea instituției debitoare de a întreprinde măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, că se poate proceda la executarea silită potrivit dreptului comun numai în situația în care debitorul instituție publică nu își îndeplinește în mod voluntar obligația de plată în termen de 6 luni de la primirea somației, că prin decizia nr. 213/04.03.2010 Curtea Constituțională a constatat că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia O. G. nr. 22/2002 contravine dispoz. art. 6 par. 1 din Convenție deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa, prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată se prelungește durata procedurii de executare a titlului, însă deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite ca o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil, această întârziere nu trebuie însă a fi eternizată, astfel încât să aducă atingerii substanței înseși a dreptului protejat art. 6 par. 1 din Convenție.
A mai susținut că creditorul nu s-a adresat debitoarei în vederea executării voluntare a obligației stabilite prin hotărâre apelând la serviciile executorului, că nu a făcut dovada că s-a adresat instituției cu o cerere prin care să solicite restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare și cheltuieli de judecată, precum și restituirea dobânzii legale conform art. 117 din O. G. nr. 92/2003, că intimatul nu a făcut dovada titlului executoriu prin care debitorul este obligat la plata sumei reprezentând dobânzi calculate de la data plății și până la data restituirii efective și că nu rezultă modalitatea în care a fost efectuat acest calcul, ca și cel privind cheltuielile de executare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executări silite până la soluționarea contestației la executare a menționat că, întrucât prin emiterea somației s-a trecut la executarea silită a sa, pentru a nu prejudicia bugetul de stat, în urma executării silite pornite nelegal de executorul judecătoresc se impune admiterea cererii și că eroarea aparține creditorului prin nedepunerea la instituție a unei cereri pentru executarea voluntară.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-719 din codul de procedură civilă și O.G. nr. 22/2012 și s-a arătat că art. 30 alin. 1 din O. U. G. nr. 80/2013, art. 229 din O.G. nr. 92/2003 și art. 7 din Legea nr. 92/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2011 prevăd scutirea sa de la plata taxelor judiciare de timbru și a cauțiunii.
La data de 04.03.2014, la solicitarea instanței în condițiile art. 200 din Codul de procedură civilă contestatorul a arătat că intimat este S. G., că solicită anularea somației și a încheierii din data de 21.01.2014, în raport de Ordinul nr. 2626/2010 și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și că nu solicită încuviințarea probei cu martori (f. 16). Totodată, a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 26.03.2014 Biroul Executorului Judecătoresc A. D. a formulat întâmpinare (f. 35), prin care a arătat că prin titlul executoriu a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 2.819 lei reprezentând taxă de poluare actualizată cu dobânda legală și de 1.039 lei cheltuieli de judecată, că deși intimatul a solicitat prin cererea nr._ din 03.12.2013 restituirea taxei de poluare și a dobânzii legale fiscale de la data plății până la data restituirii efective, contestatoarea a achitat doar taxa de poluare și cheltuielile de judecată, că prin încheiere a fost stabilit cuantumul dobânzii, termenul de o zi fiind prevăzut de lege, iar cel de șase luni calculându-se de la data primirii somației de către instituția publică.
A mai menționat că din încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 6/2014 din 21.01.2014 rezultă modul de calcul al acestor cheltuieli.
La data de 11.11.2013, intimatul S. G. a formulat întâmpinare (f. 43), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, suma reprezentând dobândă legală și respectiv cheltuieli de executare rezultă din cuprinsul încheierii din 21.01.2014 emisă de executorul judecătoresc, că susținerea contestatoarei că nu s-a adresat ei cu cerere de executare a dobânzii legale la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească este mincinoasă, pentru că în subsolul cererii de restituire a diferenței taxei de prima înmatriculare plătită de intimat există un post-scriptum în care se solicită și plata dobânzii legale fiscale, de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, așa cum se decisese prin titlul executoriu, că doar în situația în care debitoarea a refuzat să-și îndeplinească această obligație s-a adresat organului de executare, că termenul de o zi este prevăzut de art. 731 alin. 1 C.pr.civ. și că în ce privește cererea de suspendare a executării silite, solicită respingerea, că este de netăgăduit că a fost obligată contestatoarea și la plata dobânzii legale aferentă sumei de restituit, obligație care este certă, lichidă și exigibilă și pe care aceasta a refuzat să o execute de bunăvoie.
Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 02.04.2014 contestatoarea a formulat o cerere intitulată „note de ședință” (f. 24-25), prin care a arătat că în raport de dispozițiile art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 nu mai există temei legal pentru emiterea formelor de executare.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 23.04.2014 instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D. A., având în vedere că executorul nu este parte în raportul juridic execuțional, iar hotărârea îi este opozabilă, în temeiul legii și a respins cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că nu s-a făcut dovada motivelor invocate în contestație.
Prin încheierea din data de 21.05.2014 (f. 61), instanța a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă în raport de neplata contravalorii xerocopiilor de către contestatoare.
La data de 28.05.2014 intimatul a formulat cerere de repunere pe rol (f. 62).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prinsentința civilă nr. 2513/25.06.2014 Judecătoria Târgoviște a respins cererea de suspendare a executării silite, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc D. A. și, pe cale de consecință, a respins contestația formulată împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a respins contestația la executare, formulată de contestatorul Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul S. G., ca neîntemeiată, fiind obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 01.08.2008, contestatoarea a achitat către intimat suma de 2.819 lei, cu titlul de taxă pentru emisiile poluante (f. 75, 77).
Prin sentința civilă nr. 2467 din 17.06.2013 (f. 68-70), pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil nr._, având ca obiect restituire diferență taxă poluare și dobândă, a fost admisă cererea formulată de intimatul debitor din prezenta cauză și a fost obligat contestatorul din prezenta cauză la plata sumei de 2.819 lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală, cu plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1039,3 lei.
Prin decizia civilă nr. 9629 din 11.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul cu același număr (f. 71-73), a fost respins recursul formulat de intimatul din cauza de față, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 550 lei.
Prin cererea de restituire din 03.12.2013 (f. 74), depusă de intimat la contestator a solicitat restituirea sumelor prevăzute în cele două hotărâri judecătorești, inclusiv a dobânzii legale, fiind restituită doar suma de 2.819 lei, reprezentând taxă de poluare și cheltuielile de judecată în sumă de 1039,3 lei, conform susținerilor intimatului, necontrazise de contestator.
Prin încheierea din data de 14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită a celor două hotărâri (f. 82-83).
La data de 21.01.2014 a fost emisă somația către contestator, comunicată la data de 24.01.2014 acestuia.
În ceea ce privește contestația la executare, instanța de fond constată că, în prezenta cauză, contestatorul solicită anularea actelor de executare reprezentate de somație și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită motivat de lipsa caracterului cert și lichid al creanței și de faptul că partea creditoare nu ar fi urmat o procedură administrativă prealabilă prevăzută de Ordinul nr. 1899/2004.
Nu se contestă, deci, legalitatea din punct de vedere formal a actelor de executare silită și nici cuantumul cheltuielilor de executare stabilite. Pentru acest motiv, instanța reține că acțiunea este neîntemeiată, nefiind dovedit un motiv de nelegalitate a acestui act de executare silită.
Cu privire la două motive invocate, instanța de fond nu le poate reține ca reprezentând impediment la executare întemeiate față de împrejurarea că, în chiar cuprinsul titlului executoriu ce stă la baza declanșării executării silite, sentința civilă nr. 2467 din 17.06.2013 (f. 68-70), pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil nr._ rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 9629 din 11.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul cu același număr (f. 71-73), se menționează expres obligația de a achitare a dobânzii aferente debitului principal dobândă care potrivit considerentelor dispozitivului hotărârii, se va calcula începând cu data plății taxei de primă înmatriculare.
Prin urmare, cuantumul sumei datorate cu titlu de dobândă legală nu este determinat prin chiar titlu dar el este determinabil, fiind îndeplinite deci cele două condiții ale certitudinii și lichidității creanței (art. 662 C.p.c.).
Contestatoarea avea obligația să stabilească dobânda cuvenită părții potrivit titlului executoriu, invocarea acestui motiv constituind practic o invocare a propriei culpe de către aceasta.
În ceea ce privește motivul de contestație privind neurmarea procedurii administrative prealabile de către partea creditoare, instanța constată că și acesta este neîntemeiat având în vedere că astfel cum a arătat și intimatul, a fost adresată în prealabil o cerere părții contestatoare (f. 74), în urma căreia, însă, nu au fost restituite în întregime sumele datorate.
În ceea ce privește motivul referitor la nelegalitatea termenului stabilit de executor în cuprinsul somației de o zi, instanța constată că este de asemenea neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 731 C.pr.civ., text de lege menționat și în cuprinsul somației drept temei al stabilirii termenului acordat debitorului pentru executarea voluntară, se prevede un termen de o zi până la care dacă debitorul nu plătește se procedează la executarea silită prin sechestrarea bunurilor mobile urmăribile.
În același timp, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, act normative invocat de reclamant, “dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Așadar, pe de o parte, trebuie să ne aflăm în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, lipsă care în cauză nu a fost dovedită și pe de altă parte, pentru a putea începe să curgă acest termen de șase luni trebuie emisă somația.
Or, executorul nu putea să anticipeze lipsa fondurilor, pentru a putea menționa în cuprinsul citației un alt termen decât cel de o zi prevăzut de lege.
Prin urmare, somația de plată efectuată prin executorul judecătoresc și care este contestată în prezenta cauză constituie un act de executare cerut de înseși dispozițiile art. 2 teza finală a OG 22/2002 pentru începutul curgerii termenului de grație în favoarea recurentei. Acest act este necesar să îmbrace forma somației de plată, iar nu a unei simple notificări, deoarece textul legal face referire la „somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Mai mult, așa cum rezultă din cele arătate anterior, contestatorul nu poate opune termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege, deoarece, pe de o parte, nu rezultă din nici o probă administrată, intenția sa de executare voluntară a obligației și nici demersurile făcute pentru obținerea fondurilor necesare.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Ș. împotriva României și Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Această situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, dacă instituția publică refuză sau omite executarea unei hotărâri, ori întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.
Totodată, în cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 alin. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României, iar în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească și în cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6, iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
Ca o consecință a constatării legalității somației de plată emisă de executorul judecătoresc rezultă că și celelalte acte ale executării, acte care țin exclusiv de acest moment incipient prevăzut de OG 22/2002, neintrând în sfera actelor de executare ulterioare, prevăzute de art. 3 din ordonanță, sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite a instituțiilor publice, de vreme ce, la acest moment, chiar aplicabil, termenul de grație a expirat fără a exista nici o dovadă a demersurilor făcute de recurentă în vederea executării obligației.
Totodată, instanța constată că modul de calcul al dobânzii rezultă din cuprinsul încheierii de înregistrare a cererii de executare, fiind cel prevăzut de lege.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, în temeiul art. 719 C.pr.civ. prima instanța a apreciat că se impune a respinge acțiunea ca neîntemeiată, urmând a da efect și admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc D. A..
Pe cale de consecință, în temeiul art.. 453 alin. 1 C.pr.civ. a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 500 lei reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva încheierii de ședință din data de 23.04.2014 dar și a sentinței civile menționate a declarat apel, în termen legal, contestatoarea Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la încheierea de ședință din data de 23.04.2014 prin care instanța de fond a respins cererea de suspendarea a executării silite formulate de contestatoare, apelanta a susținut că executarea silită pornită de executorul judecătoresc este nelegală, astfel că suspendarea acesteia până la soluționarea pe fond a contestației prejudiciază bugetul de stat cu suma pusă în executare, impunându-se suspendarea executării până la admiterea ca nelegale a formelor de executare.
Apelanta a mai arătat că se impune suspendarea executării pentru a evita o dublă executare în cazul în care creditorul a depus sau va depune o cerere de executare voluntară a creanței și că prin emiterea sumației se impune ca în termen de o zi să achite sumele reprezentând dobânda legală, pentru a nu prejudicia bugetul de stat, în urma executării silite pornite de executorul judecătoresc, motiv pentru care apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea încheierii pronunțate și pe cale de consecință suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare în baza disp. art. 718 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466, 470 Cod procedură civilă și OG nr. 92/2003.
Cu privire la sentința apelată, apelanta a învederat următoarele:
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. f si alin. 9 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, se restituie, la cerere, debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor, aprobându-se prin ordinul ministrului finanțelor publice. Prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, publicat in Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2005, s-a reglementat o procedura legala de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Aceasta procedura prevede ca restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, in termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării acesteia la organul fiscal căruia ii revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, cererea de restituire trebuind sa fie depusa in cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, sa cuprindă codul de înregistrare fiscala a contribuabilului, suma si natura creanței solicitate a fi restituita, precum si documentele necesare din care sa rezulte ca aceasta nu este datorata la buget.
Se mai arata ca cererea de restituire trebuie sa fie însoțita de copii de pe documentele din care rezulta ca suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fara existenta unui titlu de creanța, precum si de copii legalizate de pe hotărârile definitive si irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdictionale sau administrative, dupa caz, pentru sumele stabilite prin acestea.
Or, in raport de aceste dispoziții legale ale OG nr. 92/2003 si Ordinului nr. 2033 /2013 se constata ca legiuitorul si-a manifestat voința in sensul instituirii unei proceduri obligatorii de urmat in situația in care prin hotărâri judecătorești s-a dispus restituirea unor sume achitate la buget.
Astfel, in raport cu prevederile legale prezentate, se impune concluzia ca beneficiarul unui astfel de titlu executoriu nu are un drept de opțiune intre a apela la procedura de restituire mai sus descrise sau la cea a executării silice, acesta având obligația de a se conforma acestor dispoziții legale si de a depune o cerere de restituire, obligație pe care nu si-a indeplinit-o in cauza astfel nu se poate retine ca, prin instituirea acestei proceduri speciale de restituire, legiuitorul a avut intenția de a se sustrage de la executarea de buna-voie a titlurilor executorii emise ca urmare a derulării unor proceduri judiciare.
Este de natura evidentei ca, prin instituirea unei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite si al punerii in executare de buna-voie, cu celeritate si fara costuri suplimentare a hotarararilor judecătorești prin care se stabilesc drepturi de creanța ce trebuie restituite de la bugetul de stat.
Mai mult, nu se poate retine ca simpla formalitate a depuneri unei astfel de cereri la organul fiscal competent este de natura sa aducă atingere dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cu atat mai mult cu cat nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate in procedura judiciara din partea intimatului. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului in materie, executarea unei hotărâri judecătorești constituie parte integranta a procesului civil, in accepțiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40). Statului ii revine o obligație pozitiva de a organiza un sistem de punere in executare a hotărârilor judecătorești care sa fie eficient din punct de vedere normativ si jurisprudențial, sistem care trebuie pus in aplicare fara întârziere (Fuklev v. Ukraine, no._/01, § 84, 7 iunie 2005). In prezenta obligației pozitive a autorităților statului de a acționa pentru punerea in executare a unei hotărâri judecătorești, inactivitatea acestora poate angaja răspunderea statului, in temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție .
In cauza Scollo v. Italy, 28 Septebrie 1995, § 44) s-a statuat ca Statului ii revine obligația de a se echipa cu un arsenal de instrumente juridice apte si suficiente pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor pozitive care ii revin.
Or, in cauza de fata se constata ca creditorul nu s-a adresat cu cerere debitorului pentru a apela la respectarea actelor normative invocate statul roman prin organul fiscal si-a îndeplinit obligația de a organiza un sistem de punere in executare a hotărârilor judecătorești prin instituirea unei proceduri legale de restituire a creanțelor menționate in aceste hotărâri, procedura care nu a fost respectata insa de către intimat.
Pe cale de consecința, se solicită desființarea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii noastre, anularea somației si a actelor de executare subsecvente întocmite in dosarul de executare nr. 6/2014.
In drept, dispozițiile art. 466 si următoarele Noul Cod Procedura Civila, art.172 alin.3 din OG 92/2003 Cod Procedura Fiscala.
Intimatul S. G. a formulat întâmpinare, arătând că apelanta susține, că restituirea sumelor de la bugetul de stat este supusa procedurii prevăzute de Codul de procedura fiscala (si de ordine ale Ministrului Finanțelor date în aplicarea C.proc.fisc.) rezultând, per a contrario, că restituirea nu se face potrivit dispozitivului hotărârii ce constituie titlu executoriu (pus in executare de executorul judecătoresc).
Susținerea nu are nici un temei, hotărârea judecătoreasca definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, este obligatorie pentru părți (dar și pentru instanțe), chiar în ipoteza in care ar îi nelegală.
Prin dispozitivul hotărârii care constituie titlul executoriu, apelanta contestatoare a fost obligata la restituirea taxei încasate nelegal, cu dobânda legala fiscală de la data achitării acesteia pana la data restituirii efective.
Aceasta soluție este în deplin acord cu dreptul european, afirmat in Decizia preliminară I. v. România și contrară procedurii fiscale a restituirii de la buget a sumelor încasate nelegal care, făcând imposibila restituirea dobânzii legale pe perioada de la data plații nedatorate până înregistrarea unei cereri de restituire la organul fiscal (si chiar încă 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire), încalcă principiul efectivității, obligatoriu a fi îndeplinit de orice procedură naționala de restituire.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Singura critică a recurentei vizează, în esență, împrejurarea că intimatul nu ar fi urmat procedura administrativă prealabilă obligatorie, în sensul că nu a depus o cerere de restituire debitorului, apelând direct la serviciile executorului judecătoresc.
Se reține, contrar afirmațiilor apelantei, că intimatul s-a adresat instituției apelante la data de 03.12.2013 cu o cerere de restituire înregistrată la AFP Dâmbovița sub nr._, prin care solicita restituirea sumei de 2819 lei cu titlul de taxa de poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată în baza sentinței nr.2467/17.06.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, precum și a deciziei civile nr.9629/11.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul cu același număr, împrejurare ce rezultă în mod neechivoc, cererea fiind la fila 74 din dosarul de fond.
În consecință, critica apelantei vizând neurmarea procedurii administrative prealabile de către partea creditoare, nu poate fi primită, având în vedere că astfel cum deja s-a relevat și a reținut și judecătorul fondului, intimatul a adresat, în prealabil, o cerere părții contestatoare, în urma căreia, însă, nu au fost restituite în întregime sumele datorate.
Față de cele ce preced, cum critica apelantei este neîntemeiată, se concluzionează că legalitatea și temeinicia sentinței de fond nu sunt afectate, considerent pentru care, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge apelul, ca nefundat, cu consecința păstrării hotărârii de fond.
În contextul reținut, față de soluția pronunțată se impune și respingerea apelului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 23.04.2014 prin care instanța de fond a respins cererea de suspendarea a executării silite formulate de contestatoare, ca o consecință firească a pronunțării soluției anterioare.
În mod corespunzător soluției pronunțate, conform dispozițiilor art.453 din Codul de procedură civilă, Tribunalul o va obliga pe apelantă, parte aflată în culpă procesuală, la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul apărătorului, potrivit chitanței anexate ( fila 22 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice – Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, CUI_, cont RO78TREZ__, împotriva încheierii de ședință din 23.04.2014 și a sentinței civile nr.2513/25.06.2014, pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. G., domiciliat în comuna Lucieni, ., județul Dâmbovița, identificat prin CNP_, cu sediul ales la Avocat A. G., cu sediul în Târgoviște, ., ..1, ., având ca obiect contestație la executare.
Păstrează încheierea și sentința apelate.
Obligă pe apelantă la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.01.2015.
P., JUDECATOR, GREFIER,
A. S. D. Ș. N. P.
J.F. N. M. A.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.D.Ș./tehnored.D.Ș.
4 ex/23.01.2015
| ← Somaţie de plată. Decizia nr. 69/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 99/2015. Tribunalul... → |
|---|
