Fond funciar. Decizia nr. 103/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 103/2015
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 103
Ședința publică din data de 07 aprilie 2015
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: C. M. G.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții reclamanți B. G., domiciliat în municipiul Târgoviște, .. 10, ., ., și B. N., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., etajul 2, ., împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată la data de 11.11.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Ulmi de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița, și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, și cu intimatul intervenient M. Gh. I., domiciliat în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița.
Prezența pãrților și susținerile acestora au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 31 martie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 07 aprilie 2015 pentru a da posibilitate recurenților reclamanți să depună la dosarul cauzei note scrise, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 19.06.2014 reclamanții B. N. și B. G. au solicitat instanței ca în temeiul dispozițiilor art. 281 ind. 1 și 281 alin. (1) Cod procedură civilă să lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței nr. 2058/2013.
Motivând cererea, reclamanții au arătat în esență că sentința are dispoziții potrivnice ipotezelor reținute de instanță prin erori și omisiuni privind susținerile reclamanților, erori de calcul și erori materiale care motivează dispozitivul și nu lămurește fondul. Instanța a justificat legalitatea titlului nr._/2011 printr-o gravă eroare de calcul fără a ține seama că la data emiterii titlului a rămas numai suprafața de 0,86 ha teren pe raza comunei Ulmi, motivarea este eronată și complet străină de natura pricinii. Au susținut că instanța a omis să constate că suprafața totală de 1,46 ha nu corespunde cu suprafața totală din registrul agricol și nu conștientizează efectele juridice ale susținerii false că Titlul_/2011 conține total suprafața de 1,35 ha din Registrul agricol, eroare care conține elementele constitutive ale unui denunț calomnios privind dublă reconstituire. Dispozitivul sentinței este motivat prin considerente în baza unor ipoteze eronate folosite ca axiome, instanța a introdus o gravă eroare materială pe baza raportului de expertiză cu privire la suprapunerea cu suprafețele menționate în evidențele agricole pe numele autorului. Au adus critici cu privire la toate raționamentele instanței pentru fiecare teren care a făcut obiectul dosarului de fond, susținând că instanța a comis erori grave privind stabilirea dreptului de proprietate, suprafața și amplasamentul anterior emiterii titlului, nu a analizat obiectul cauzei și nici probele, nu a înțeles obiectul pricinii, a schimbat natura, înțelesul vădit și neîndoielnic al cauzei, a omis concluziile din raportul de expertiză, nu a dispus refacerea expertizei, a ignorat expertiza extrajudiciară, a respins cererea pe baza unor ipoteze eronate, nu a analizat actele de procedură îndeplinite în termen legal de B. Z., a omis să indice temeiul juridic în baza căruia C. L. poate să modifice suprafețele reconstituite, s-a antepronunțat în ședințele în care s-au admis excepții invocate din oficiu. Au indicat cum ar fi trebuit redactate sub aspectul conținutului considerentele și dispozitivul sentinței.
La aceeași dată a mai fost înregistrată o cerere (f. 14-21) prin care reclamanții au solicitat ca instanța, în temeiul art. 281 alin. (1) Cod procedură civilă să îndrepte erorile și omisiunile din preambulul sentinței nr. 2058/16.04.2013 cu privire la susținerile părților în sensul menționării că reclamanții sunt moștenitori ai numitei B. Z. - decedată în 27.05.2005 și B. I. – decedat în 18.01.1962; indicarea obiectului cererii prin redarea petitului cererii de chemare în judecată (integral), indicarea cererilor de intervenție, indicarea motivelor de drept și a motivelor de fapt din cererea de chemare în judecată; probele solicitate; conținutul precizărilor; a solicitărilor din încheierile de ședință, s-au omis cererea de introducere în cauză a Primăriei Ulmi și Prefecturii Dâmbovița, enumerarea cererilor formulate de C. Ulmi și a adreselor și plângerilor formulate. În continuarea susținerilor, reclamanții au adus din nou critici sentinței pronunțate.
Reclamanții au mai depus a treia cerere (f. 22-34) prin care au solicitat instanței, în temeiul art. 281 alin. (1) Cod procedură civilă îndreptarea erorilor și omisiunilor cu privire la susținerile reclamanților, a erorilor de calcul și a erorilor materiale strecurate în încheieri de ședință referitor la expertize topo-cadastrale.
Această cerere a fost motivată prin critici aduse de către reclamanți măsurilor dispuse de către instanță la diferite termene de judecată precum și critici referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra anumitor cereri.
La data de 31.07.2014 aceste cereri au fost depuse cu semnătura ambilor reclamanți.
La aceeași dată, reclamanții au mai depus o cerere (f. 73) prin care în temeiul acelorași dispoziții legale au solicitat îndreptarea erorilor și omisiunilor din încheierile de ședință privind susținerile reclamanților.
Prin această cerere reclamanții au arătat în esență că instanța a dispus măsuri greșite. Au indicat încheierea de ședință din data de 27.10.2009 invocând erori privind numele și calitatea părților în proces deoarece reclamanții nu sunt în contradictoriu cu S. M. și Catangiu T. iar judecătorul nu putea introduce în cauză intervenienții fără a pune în discuție cererea de intervenție și fără a constata legalitatea acesteia și a reținut dubla reconstituire după respingerea cererii de anulare a titlului nr._/07. S-au mai adus critici următoarelor încheieri de ședință:
29.01.2010 – cu mențiunea că nu a fost legală soluționarea cererii de abținere;
23.02.2010 – cu mențiunea că eronat au fost conceptați intervenienții, s-a reținut greșit că S. M. a răspuns personal la apelul nominal, în fapt fiind prezentă fiica acesteia iar instanța nu s-a pronunțat în dispozitiv asupra modalității de soluționare a unor excepții;
08.04.2010- instanța nu s-a pronunțat în dispozitiv asupra unor excepții;
29.04.2010 – cu mențiunea că instanța a omis și rectificarea încheierii din data de 08.04.2010 și nu a precizat temeiul juridic al suspendării cauzei;
27.05.2010 – cu mențiunea că instanța în mod eronat a reținut că pe rolul Judecătoriei Târgoviște se află dosarul nr. 5200/2010 și a prorogat nejustificat discutarea cererii de intervenție a lui S. I.;
10.06.2010–cu mențiunea că s-a continuat conceptarea greșită a intervenienților, instanța nu a pus în discuție excepția lipsei calității intervenienților și nici nu a discutat vreodată această excepție, i-a pus în vedere reclamantului să depună certificat de grefă dintr-un dosar care nu avea legătură cu obiectul cauzei și înscrisuri fără să le indice;
01.07.2010 – cu mențiunea că nu conține actele care au fost înmânate; instanța a dispus introducerea în cauză a intervenientului M. I. fără ca cererea să fie pusă în discuție; a omis să proroge punerea în discuție a cererii de intervenție; i-a pus în vedere reclamantului să depună atâtea exemplare de pe cerere câte părți sunt deși la dosar existau exemplare pentru C. L. și C. Județeană;
09.09.2010 – cu mențiunea că a fost conceptată Agenția pentru Protecția Mediului deși anterior fusese admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, au fost conceptați intervenienții în interes propriu deși nu există încheieri prin care să se fi admis cererea de intervenție; a omis să citeze Garda de Mediu și intervenienții S. I. și M. I.;
15.10.2010 – cu mențiunea că s-a continuat conceptarea greșită, ședința s-a desfășurat fiind lipsă de procedură cu Garda de Mediu, nu s-a motivat prorogarea punerii în discuție a cererii de intervenție;
22.10.2010 – s-a continuat conceptarea greșită, au fost menținute regularitățile de procedură, s-a admis cererea de amânare formulată de avocat M. A. care nu avea calitatea de împuternicit, a omis anumite aspecte care țin de consemnare, instanța a admis numai proba cu înscrisuri și interogatoriu, instanța a demonstrat că este într-o gravă eroare juridică;
10.12.2010 – cu mențiunea că instanța a dat dovadă de superficialitate prin neobservarea formelor legale privind procedura;
20.01.2011 – cu mențiunea că s-a conceptat greșit Agenția de Mediu și s-a omis a concepta Garda de Mediu introdusă în cauză;
24.02.2011 – cu mențiunea că în mod nejustificat instanța a admis cererea de amânare a cauzei formulată de intervenienții în interes propriu și a omis să analizeze și să proroge punerea în discuție a dispozitivelor încheierilor anterioare;
22.03.2011 – cu mențiunea că instanța a omis să consemneze că renunțarea este determinată de Titlul nr._/2007, s-au făcut consemnări greșite și s-au omis unele aspecte, respectiv precizările scrise și verbale ale reclamantului B. G.;
19.04.2011 – cu mențiunea că s-a continuat conceptarea greșită; instanța nu a constatat lipsa calității de reprezentant a Comisiei Județene, nu a înțeles obiectul pricinii (unul din capetele de cerere fiind amenajare șanț); instanța a admis nemotivat excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Dâmbovița;
17.05.2011 – cu mențiunea că este netemeinică și nelegală și a fost motivată prin grave erori și omisiuni prin prisma soluționării greșite a unor excepții și respingerii unor probe;
28.06.2011 – cu mențiunea că în mod greșit instanța a constat nulitatea cererii de intervenție formulată de S. I.; a consemnat greșit că mandatarul a fost în ședință și a solicitat respingerea excepției; a introdus o eroare materială în sensul că terenul în suprafață de 40.4 mp în T4, P 12/2 este corect menționat în Titlu; nu a constatat că Sentința civilă nr. 9498/1993 este executată în Titlul_/1997; a omis să comunice cereri și adrese; a omis să înainteze cereri și adrese și să solicite relații;
27.09.2011 – cu mențiunea că nu au fost sintetizate și concretizate cererile și înscrisurile depuse; instanța nu l-a ascultat pe interveninetul M. I; C. Județeană a fost conceptată prin consilier juridic C. A. deși în ședință s-a prezentat consilier juridic L. A.; instanța a omis să ceară relații privind actele care justifică suprafețele din titlu;
01.11.2011 – cu mențiunea că instanța a omis să precizeze că pârâta C. L. este lipsă; a luat act că s-a atașat Dosarul nr._/1993 deși acest dosar nu exista atașat nici în recurs; a respins obiecțiunile la expertiza extrajudiciară deși ulterior a dispus efectuarea unei expertize judiciare;
13.12.2011 – cu mențiunea că instanța nu a reacționat la lipsa relațiilor comunicate cu privire la diverse solicitări; a acordat termen cu mențiunea că este la solicitarea expresă a reclamanților deși amânarea era iminentă; a omis să precizeze cererile privitoare la falsuri și nu s-a autosesizat cu privire la falsurile invocate;
14.02.2012 – cu motivarea că s-a omis să se consemneze că pârâta C. L. este lipsă la dezbateri; instanța a ignorat cererea de a fi pusă în discuție intervenția în apărarea reclamanților și i-a obligat să depună precizări la cererea de chemare în judecată deși aceste precizări fuseseră făcute.
La data de 05.08.2014 intervenientul din dosarul de fond, M. Gh. I., a formulat întâmpinare (f. 102) prin care a arătat că cererea reclamanților este întemeiată.
La data de 11.11.2014 reclamanții au mai depus o cerere prin care au solicitat îndreptarea unor erori privind obiectul prezentei cauze.
Prin încheierea de ședință din 11.11.2014, judecătoria a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B. G. de suspendare a cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă și ca vădit neîntemeiată cererea formulată de reclamanții B. N. și B. G. având ca obiect ,,îndreptare eroare materială și lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2058/16.04.2013”.
În temeiul dispozițiilor art. 108 ind. 1 alin. (1) pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă de la 1865 a aplicat reclamanților amendă judiciară în cuantum de 700 lei dispunând darea acestora în debit.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că obiectul cauzei nu este identic cu întregul petitit al cererii de chemare în judecată ci doar se stabilește în raport de acest petit. Cu alte cuvinte, în raport cu solicitarea părții reclamante, se face o încadrare într-unul sau mai multe obiecte ale cererii într-un sens larg, prin prisma instituției juridice care este invocată în cerere.
Având în vedere că reclamanții au solicitat îndreptarea erorilor și omisiunilor și lămuriri ale unor încheieri și ale sentinței pronunțate în cauză, instanța de fond a apreciat că în mod corect a fost stabilit ca obiect ,,îndreptare eroare materială și lămurire dispozitiv”, aceasta fiind instituția juridică în temeiul căreia reclamanții au formulat cererea.
În ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, până la soluționarea plângerilor înaintate la P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, instanța a respins-o ca neîntemeiată deoarece articolul indicat prevede un caz de suspendare facultativă a judecății ceea ce presupune că instanța nu este obligată să suspende cauza în situația în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune. Mai mult, față de obiectul cauzei care nu presupune o rejudecare cum urmăresc reclamanții, chiar dacă cercetările penale s-ar finaliza cu o hotărâre de condamnare a expertului care a întocmit raportul de expertiză în dosarul de fond, acest aspect nu ar avea niciun fel de consecință asupra modalității de soluționare a prezentelor cereri.
Referitor la cererile formulate de reclamanți cu care Judecătoria Târgoviște a fost învestită, acestea au fost apreciate ca vădit neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Dosarul nr._ a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 2058 pronunțată la data de 16.04.2013 de către Judecătoria Târgoviște prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților. Împotriva acestei Sentințe au formulat recurs reclamanții, cererea de recurs fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia civilă nr. 80 pronunțată la data de 18.02.2014.
Procedurile instituite de dispozițiile art. 281 și 281 ind. 1 Cod procedură civilă de la 1865 (aplicabil în temeiul art. 24 Cod procedură civilă prin raportare la momentul înregistrării cauzei) sunt menite să înlăture erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri respectiv să lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii.
Îndreptarea erorii materiale sau a omisiunilor ține de aspecte strict formale și nu are în vedere îndreptarea unor greșeli de judecată. Eroarea materială sau omisiunea nu trebuie să fie rezultatul încălcării unor norme de drept procesual sau de drept substanțial în caz contrar, înlăturarea putând fi făcută exclusiv prin promovarea căilor de atac.
Instanța de fond a constatat că în toate cererile formulate reclamanții invocă existența unor erori și omisiuni de judecată adică aspecte care țin de raționamentele care au stat la baza pronunțării hotărârii, a dispunerii unor măsuri (cum sunt cele referitoare la probatoriu), a soluționării unor cereri sau excepții (cele referitoare la cererea de intervenție în interes propriu, a cererilor de intervenție accesorie, la modalitatea de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a unor pârâți). Chiar conceptarea greșită a unor părți este reclamată a fi rezultatul unor erori de procedură.
S-a motivat că din interpretarea dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă menționate rezultă că această procedură nu este aplicabilă în ipoteza în care se urmărește o modificare a considerentelor ori a soluției avute în vedere de instanță (ceea ce ar echivala cu o rejudecare).
De asemenea, procedura lămuririi hotărârii nu presupune o modificare a raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției ci, în limitele soluției, aceasta să fie clarificată.
În speță, cererea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată, context în care nici nu pot exista dubii cu privire la înțelesul, întinderea, aplicarea dispozitivului și nici nu pot fi dispoziții potrivnice. Această soluție de respingere a cererii, prin ea însăși, nu poate genera astfel de dubii.
Instanța constată că reclamanții au recurs însă la aceste proceduri tocmai în scopul de a obține o rejudecare, ceea ce ar fi inadmisibil.
S-a constatat că cererile formulate de reclamanți sunt vădit neîntemeiate, motiv pentru care s-a apreciat că se impune aplicarea unei amenzi civile, având în vedere dispozițiile art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă de la 1865 ce sancționează cu amendă judiciară introducerea, cu rea-credință, a unor cereri vădit netemeinice, precum și prevederile art. 723 din același act normativ corespunzător cărora drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Prima instanță a subliniat că în cauză reclamanții prin cererile formulate nu au adus niciun motiv care să susțină măcar aparent temeinicia acestora. Dimpotrivă, deși familiarizați cu noțiunile, procedurile și instituțiile de drept astfel cum rezultă fără dubiu din cererea de la fila 73, învederează cu rea-credință aspecte care țin exclusiv de promovarea căilor de atac (în prezent fiind epuizată calea de atac a recursului).
S-a evidențiat că accesul liber la instanță semnifică dreptul oricărei persoane de a formula o acțiune în instanță, însă, din interpretarea art. 108^1 alin 1 punctul 1 litera a) cod de procedură civilă și art.723 din același cod, rezultă că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, reclamanții acționând cu încălcarea acestor două reguli, introducând cu rea-credință cereri vădit netemeinice în condițiile în care au promovat calea de atac a recursului invocând în esență aceleași aspecte.
Instanța de fond a mai avut în vedere din atitudinea reclamanților că au formulat cererile cu rea-credință, profitând că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, sens în care au pricinuit și pagube constând în cheltuielile efectuate cu îndeplinirea procedurii și întocmirea actelor de la dosar. Mai mult, dreptul de acces la justiție nu trebuie privit în mod izolat, exclusiv prin prisma dreptului reclamanților din prezenta cauză ci având în vedere și dreptul celorlalți justițiabili care sunt privați de soluționarea în termen rezonabil a unor cereri cu un caracter serios.
Împotriva încheierii au declarat recurs petiționarii B. G. și B. N., invocând prevederile art.304 punctele 1,4,5,6,7,8 și 9 Cod procedură civilă și prevederile art.3041 Cod procedură civilă, însă aspectele semnalate pe 12 pagini, cu caractere bolduite și tabele, nu reflectă vreo critică referitoare la soluția atacată.
Spre exemplificare, se arată în declarația de recurs că „în fapt pot fi constatate prin analiză cronologică pe principiu cauzalității și legalității:
1.Obiectul pe fondul cauzei cu următoarele patru capete de cerere
A.Revocare titlu_/1997 în conținutul căruia există ilegalități în raport cu acte de reconstituire, astfel…..”.
„Sentința 2058/16.04.2013 a instanței de fond cu dispozitiv respingere in integrum cerere chemare în judecată și menținere titlu_/2011 respectiv legalitate titlu fals, prefabricat prin sofism matematic astfel:….”
„Sentința este motivată prin paradox juridic, astfel:
1.Dacă, prin absurd, considerăm că ipotezele din considerente sunt adevărate rezultă că titlu este fals în contradictoriu cu dispozitivul sentinței care declară legal în temeiul legii.
2. Dacă, prin absurd, considerăm că dispozitivul este adevărat, rezultă că ipotezele din considerente sunt eronate.
3.Dacă, prin absurd, considerăm că sunt adevărate considerentele și dispozitivul rezultă actele de reconstituire definitive sunt false în condițiile în care nu există alte acte contradictorii.
Nu există amendament invalidare hotărâre 32/1991 a Comisiei Județene.
Nu există amendament invalidare adeverință 871/1991 prin care s-a validat 1,36 ha din care 5000 mp în punctul Nisipuri și 3000 mp în punctul Acasă –conform registru agricol….”
Tot astfel, în pagina a treia a criticilor, recurenții arată „Cerere a stabili care este eroarea materială din eroarea judiciară-sentința 2058/16.04.2013 pronunțată prin ignoranța totală a probelor din dosar care demonstrează nelegalitate administrativ-jurisdicțională a titlului, legalizat de instanță împotriva autorității hotărârii definitive de reconstituire prealabile emiterii titlu_/1997 respectiv titlu_/2011 în baza fișe punere în posesie falsă. Dispoziții art.281 ind.1 c.p.c.
a) lămurire dispozitiv care menține titlu fals în raport cu acte reconstituire.
b) Lămurire dispozitiv care respinge cerere reconstituire 1000 mp împroprietărire 1945 conform certificat 435/3.03.1992 al Arhivelor Stat raportat la dispoziții Legi Funciare…”
De asemenea, în pagina 9 a declarației de recurs se arată „în fapt și de drept, încălcarea cu știință dispoziții legi funciare săvârșite de C. Ulmi, inducere în eroare C. D-ța și Oficiu de cadastru care emite titlu_/1997 și_/2011 cu grave erori materiale susținute și de instanță prin sentința 2058/2013 care constată legalitate titlu inclusiv menținere 6000 mp în T81/490/24 în contradictoriu cu toate probele din care se poate demonstra că chiar dacă noi reclamanții nu am fi invocat revocare și rectificare titlu suprafața de 6000 mp nu poate fi constituită efectiv pe teren în limitele hotarelor existente din care HC 509-Canal Irigații și DE 513-Drum exploatare la limita PD 1518.”
Pentru termenul de judecată din 31.03.2015, recurentul B. G. a formulat cerere de suspendare a judecății recursului în conformitate cu prevederile art.242 alin. 1 punctul. 1 și 2 Cod procedură civilă, până la soluționarea căilor de atac împotriva hotărârii dispusă în dosar 6990/2009 al Judecătoriei Târgoviște, precum și în temeiul art.244 alin.1 punctul.2 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cercetărilor penale în dosar 973/P/2014 care instrumentează plângeri referitoare la acte juridice respectiv expertiza dispusă dosar.6990/2009.
Ambele cereri de suspendare au fost respinse pentru considerentele menționate în încheierea de dezbateri datată 31.03.2015.
Același recurent a invocat în scris pentru termenul de judecată din 31.03.2015 „excepția puterii de lucru judecat cu privire la acte reconstituire prealabile emiterii titlul de proprietate_/7.03.1997 și titlu_/11.05.2011 raportat la dispozitive hotărâri judecătorești în dosar 6990/2009 care stabilesc legalitate titlu ilegal”, precum și „excepția de necompetență publică în soluționare cerere instrumentată în dosar_ cu următoarele capete de cerere…..”.
Verificând conținutul înscrisurilor prin care s-au invocat cele două excepții, tribunalul constată că nu s-a putut decela în ce constau așa zisele excepții datorită aceleiași maniere incoerente de redactare, sub aspect procedural și logic pentru a se putea trece la examinarea lor efectivă, împrejurare în care tribunalul le va respinge ca nefondate.
În ședința publică din 31.01.2015, tribunalul din oficiu a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială întrucât „criticile” formulate nu se referă la argumentarea soluției criticate ci cuprind o înșiruire lipsită de logică a unor situații de fapt ce nu pot fi rezumate și subsumate noțiunii de critică a unei încheieri de ședință, aspectele semnalate vizând cu obstinație sentința de fond nr.2058/16.04.2013 cu privire la care Tribunalul Dâmbovița a respins recursul, potrivit deciziei civile nr.80/18.02.2014.
Excepția se privește ca întemeiată prin prisma prevederilor art.306 alin.1 Cod procedură civilă, corespunzător cărora recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, însă instanța de control judiciar nu a putut identifica astfel de motive, considerent pentru care se va da eficiență excepției menționate și pe cale de consecință se va constata nulitatea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile „necompetenței publice” și puterii lucrului judecat, invocate de recurentul reclamant B. G..
Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și constată nulitatea căii de atac promovată de recurenții reclamanți B. G., domiciliat în municipiul Târgoviște, .. 10, ., ., și B. N., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., etajul 2, ., împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată la data de 11.11.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. Ulmi de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița, și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, și cu intimatul intervenient M. Gh. I., domiciliat în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. C. M. G.
GREFIER,
I. M.
J.f. S. A.
Judecătoria Târgoviște
Dosar_
Tehnored. A.S./14.04.2015
2 exemplare
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 223/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
