Acţiune în constatare. Decizia nr. 202/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 202/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR.202
Ședința publică din data de 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. D.
Judecător: C. M. G.
Judecător: A. S.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil promovat de recurenții reclamanți C. G. în nume propriu și ca mandatar al reclamanților C. E. C. – decedat – prin moștenitor C. M. - M., C. A., C. A., C. I., I. P., C. E. S., C. E. D., F. E. M. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „C. D. – G.”, București, . F., nr.48, sector 1, împotriva sentinței civile nr.446/24.03.2011, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți Primăria orașului P., L. M. domiciliat în P., ., județ Dâmbovița, B. I. domiciliat în P., ., județ Dâmbovița, D. N. domiciliat în P., ., județ Dâmbovița, G. P. domiciliat în P., .,.,., S. N. - R. domiciliat în București, ., sector 2, B. A. - Ș. domiciliat în București, ., ., N. G. domiciliat în comuna Brănești, ., județ Dâmbovița, . prin administrator Gastinel M., cu sediul în P., ., județ Dâmbovița, având ca obiect recurs acțiune în constatare.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților și apărătorilor de a depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de azi 25 iunie 2015 dată la care a pronunțat următoarea deciziei civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea înregistrata la Judecătoria P. sub nr.1858 din 21.10.2008 reclamantul C. G. în nume propriu și ca mandatar al moștenitorilor părinților lor C. E. și C. E. a chemat in judecata pe pârâtii Zodiașu P., P. P. și O. de C. și Publicitate Imobiliara Dambovița, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate ca este proprietarul unei suprafete de 250,429 mp, pe latura de nord a proprietății sale în suprafață totală de 1767 mp, astfel cum atesta lucrarea cadastrală anexata, suprafata de teren care a servit drept drum de acces pentru toți proprietarii din zonă.
In motivarea cererii a arătat că prin actul autentic de donatie-partaj înregistrat sub numărul_/25.03.1931 la Percepția P., județul Dâmbovița, preotul S. C., tatăl reclamantului a împărțit întreaga avere celor 8 copii ai săi. Mai arata reclamantul, că dorind să intabuleze terenul din ., pentru a fi partajat între moștenitori, a constatat că acesta nu include o suprafata de 250,429 mp, astfel cum a identificat în lucrarea sa de cadastru ., suprafață de teren care a fost folosita în trecut ca drum de acces la loturile tuturor moștenitorilor, astfel cum au fost precizate aceste loturi de autorul lor în actul de donație-partaj sus-menționat. De asemenea, mai solicită reclamantul ca toți băieți, cărora le-a atribuit căminuri de casa în punctual “Povarna”, să lase un drum lat de 6 m( în prezent este de 4,46 m lățime) prin mijlocul loturilorașa cum este și astăzi, începand din drumul morilor spre răsărit, pana la linia ferata.
La data de 6.11.2008 pârâta O. de C. și Publicitate Imobiliara Dambovita a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale passive a OCPI Dâmbovița.
Prin cererea din 22.01.2010, reclamanții si-au modificat acțiunea, solicitând sa se judece pe calea acțiunii în revendicare. Reclamanții au solicitat pârâții . . SRL să lase în deplină proprietate si liniștită posesie terenul de 925,08 mp situat in intravilanul orașului P., .> Prin sentința civilă prin 446/24.03.2011 Judecătoria P. a respins acțiunea, reținând că suprafata solicitata de reclamanți, respectiv 925, 08 m, este proprietatea paratei . SRL, așa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3682/28.09.2000, încheiat între . calitate de vânzător si parata . în calitate de cumpărător, că terenul solicitat a trecut în proprietatea . în anul 1999, ca urmare a aplicării H.G. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind emis Certificatul de atestate a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 4617 eliberat de Ministerul Industriei si Comerțului la 02.03.1999 și că până în prezent reclamanții nu au contestat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei . asupra terenului în cartea funciara, conform Legii nr. 7/1996, înscriere efectuata in baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3682/2000.
Prima instanță a mai reținut că potrivit celor susținute de reclamanți terenul ce face obiectul litigiului a fost naționalizat fără titlu, pe el construindu-se fabrica de mobila, că acest teren făcea in aceste condiții obiectul Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89, fiind necesara depunerea notificării de persoana indreptatit până la termenul limita de 14.02.2011.
S-a mai reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10 /2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție restituirea în natura sau prin echivalent, că terenul care a făcut obiectul H.G. nr. 834/1991, făcea parte la data respectiva din domeniul privat al unității administrative-teritoriale (asa cum era necesar potrivit art. 4 din H.G. nr. 834/1991), că potrivit adeverinței nr._/27.10.2008, terenul în suprafața totala de 927 mp se regăsește în parcela Dc 3266, ., conform planului cadastral al orașului P. din anul 1988, iar potrivit Registrului posesorilor de teren intravilan din anul 1988 aceasta . Ad. OP. (administrare oraș P.) și că pârâta . SRL figurează în evidențele fiscale ale Primăriei P. cu terenul in suprafața de 925,08 mp, pentru care plătește impozit începând cu 28.09.2000.
De asemenea, s-a mai reținut că prin Decizia nr. 33/2009 a I.C.C.J- Sectiile Unite s-a stabilit cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulate după . Legii nr. 10/2001 ca se rezolva in favoarea legii speciale concursul dintre legea speciala si legea generala, avându-se la baza și unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului, respectiv principiul securității raporturilor juridice.
Referitor la titlul de proprietate invocat de reclamanți, instanța de fond a reținut că terenul a ajuns in proprietatea statului, iar de aici în proprietatea . pârâtei, iar o acțiune in revendicare întemeiata pe dreptul comun ar putea fi admisa dându-se prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, însă titlul de proprietate al pârâtei, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, conferă acesteia dreptul de proprietate și are forța probantă față de titlul opus de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. G. în nume propriu și ca mandatar al reclamanților C. E. C. – decedat – prin moștenitor C. M. - M., C. A., C. A., C. I., I. P., C. E. S., C. E. D., F. E. M., susținând că hotărârea nu le-a fost comunicată, solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revendicare, astfel cum a fost formulată, completată și precizată.
În cuprinsul motivelor de apel s-a arătat că prima instanță a aplicat greșit Decizia nr. 33/2009 a ÎCCJ, întrucât nu a cercetat felul în care terenul a ajuns în proprietatea unei societăți comerciale de stat, nu a avut în vedere că reclamanții au deținut terenul în proprietate și posesie timp de 80 de ani neîntrerupt, fără a fi tulburați, fiind încălcate dispozițiile art. 44 din Constituție României, privind garantarea proprietății.
De asemenea, apelanții au mai susținut că prin aplicarea greșită a HG nr. 834/1991 Ministerul Industriei și Comerțului și-a însușit un teren care nu a fost niciodată în proprietatea statului, că prima instanță în mod eronat a reținut că reclamanții au afirmat că pe acest teren a fost construită fabrica de mobilă, că în realitate au susținut că acest teren este drum despărțitor și de acces pentru mai multe loturi de teren proprietate privată.
S-au mai invocat dispozițiile art. 555 Cod civil, privind perenitatea proprietății, precum și Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, Protocolul adițional nr. 1/20.03.1952, la care România este parte, prin care se consacră dreptul de proprietate ca un drept fundamental al omului.
Apelanții au precizat că prima instanță nu a avut în vedere că ei dețin un titlu mai vechi și a aplicat greșit principiul securității raporturilor juridice.
În drept au fost invocate disp. art. 555 (480) și următoarele cod civil și textele de lege menționate în cuprinsul acțiunii.
Apelanții au depus la dosar o cerere de suspendare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 (1) Cod procedură civilă, solicitând suspendarea până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
La data de 09.01.2012 tribunalul a suspendat cauza în baza disp. art. 244 pct. Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
La termenul de judecată din data de 02.06.2015 tribunalul a calificat în recurs calea de atac exercitată împotriva sentinței instanței de fond.
La data de 23.06.2015 recurenții au solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ *.
Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă 1865, reține că recurentul critică soluția instanței de fond, arătând că aceasta nu a cercetat felul în care terenul revendicat a ajuns în proprietatea unei societăți comerciale de stat.
Acest motiv de recurs se constată însă a fi nefondat cât timp actul de proprietate al S.C. M. S.A. nu a fost contestat.
Numai într-o astfel de acțiune se poate analiza modul în care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, . nr. 4617/02.03.1999.
Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la invocarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, motiv care, de asemenea, se constată a fi nefondat, cât timp, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, reglementările internaționale se aplică doar atunci când există neconcordanțe între acestea și legislația internă.
Or, în cauză, dreptul de proprietate este protejat de legislația internă, potrivit art. 480 Cod civil 1864, nefiind necesară aplicară dispozițiilor art. 1 din primul Protocol adițional la C.E.D.O..
Al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond nu ar fi comparat titlurile de proprietate, motiv care se constată, de asemenea, a fi nefondat,deoarece instanța de fond a analizat cauza prin aplicarea deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că terenul revendicat, potrivit chiar susținerilor reclamanților, a fost preluat abuziv de către stat.
Ca atare, nu se putea proceda la compararea titlurilor, în măsura în care există o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001, ce derogă de la dreptul comun.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că dreptul comun nu este aplicabil dacă s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, aspect ce se regăsește în cauza de față.
În ceea ce privește penultimul motiv de recurs, referitor la aplicarea principiului securității raporturilor juridice, tribunalul constată că acest principiu a fost menționat în decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanță, fiind pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Mai contestă recurentul taxa judiciară de timbru, dar, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate formula doar cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la stabilire, aceasta neputând fi contestată în calea de atac a recursului.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă 1865, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Referitor la cererea de suspendare a prezentului recurs până la soluționarea dosarului nr._ *, aceasta va fi respinsă, întrucât recurenții nu au făcut dovada că dezlegarea prezentei pricini atârnă de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul dosarului mai sus precizat, așa cum cer dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare.
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenții reclamanți C. G. în nume propriu și ca mandatar al reclamanților C. E. C. – decedat – prin moștenitor C. M. - M., C. A., C. A., C. I., I. P., C. E. S., C. E. D., F. E. M. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „C. D. – G.”, București, . F., nr.48, sector 1, împotriva sentinței civile nr.446/24.03.2011, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți Primăria orașului P., L. M. domiciliat în P., ., județ Dâmbovița, B. I. domiciliat în P., ., județ Dâmbovița, D. N. domiciliat în P., ., județ Dâmbovița, G. P. domiciliat în P., .,.,., S. N. - R. domiciliat în București, ., sector 2, B. A. - Ș. domiciliat în București, ., ., N. G. domiciliat în comuna Brănești, ., județ Dâmbovița, . prin administrator Gastinel M., cu sediul în P., ., județ Dâmbovița.
Menține hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2015.
PreședinteJudecători
S. D. C. M. G. A. S.
Grefier
S. E. S.
Jud. fond I. C.
Judecătoria P.
Dosar fond nr._
Red. C.M.G. / Tehnored. A.G. / I.M.
2 ex - 24.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 223/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
