Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 81/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 81/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 81-cc

Dosarul nr._ apel

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR: 81 cc

Ședința din camera de consiliu

din data de 03.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – C. G.

JUDECĂTOR- S. I.

GREFIER - A. Ghiorghița

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta petenta ASOCIAȚIA P. MISIUNEA SOCIALĂ, cu sediul în ., .. 38, județul Dâmbovița, împotriva încheierii de ședință din data de 19.02.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, dosarul având ca obiect „modificare acte constitutive”.

La apelul nominal, făcut în ședința din camera de consiliu, a răspuns avocatul N. M., pentru apelantă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, după care:

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Avocatul N. M., pentru apelantă, depune la dosar chitanța nr._/30.03.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, precizează că nu are cereri.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul N. M., pentru apelantă, solicită admiterea apelului, modificarea încheierii în sensul de a se lua act de toate modificările intervenite, inclusiv cele referitoare la membrii asociați. Apreciază avocatul că hotărârea este nelegală întrucât nu s-a pronunțat asupra tuturor modificărilor intervenite. Mai precizează avocatul că instanța nu a arătat nici motivele pentru care a admis numai în parte acțiunea.

Tribunalul rămâne în deliberare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul instantei în data de 26.01.2015, petenta ASOCIAȚIA P. MISIUNEA SOCIALĂ a solicitat înscrierea în registrul Asociațiilor și fundațiilor aflat în păstrarea grefei a modificărilor aduse actelor de înființare ale asociației, în speță statutul și actul constitutiv al asociației, în sensul completării scopului asociației, pct. C din actul constitutiv și art. 5 din statut, completării obiectivelor asociației, art. 6 din statut, aderarea a doi membrii asociați și retragerii membrului asociat.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar: convocatorul și hotărârea adunării generale a asociației nr. 1/2015 (f. 9 și urm.), în 4 exemplare, actul adițional la actele de înființare (f-19 și urm.), actul constitutiv și statutul, încheierea din 19.02.2014 a Judecătoriei Târgoviște prin care s-a dispus înscrierea asociației, copii acte de identitate (f-28).

Cauza a fost soluționată prin încheierea din camera de consiliu din data de 19.02.2015 prin admiterea în parte a acțiunii și luării act de modificarea actelor constitutive în sensul completării obiectivelor asociației și completării scopului asociației, pct.C din actul constitutiv și art.5 din statut.

În considerentele încheierii s-a reținut că instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de dispozițiile art.33 alin 1 și 2 OG 26/2000 astfel cum a fost modificată, raportat și la art.8-12 din același act normativ, motiv pentru care a admis cererea formulată de petentă.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel Asociația P. Misiunea Socială arătând că hotărârea este nelegală pentru că nu s-a pronunțat asupra tuturor modificărilor aduse actelor constitutive prin actul adițional invocat și solicitate prin cererea formulată. Aceste modificări vizează aderarea noilor membrii asociați și retragerea unuia dintre membrii asociați preexistenți.

Instanța a omis această solicitare din start nefiind menționată în motivarea sentinței și nearătându-se expres ce anume s-a respins, cererea fiind admisă în parte.

În drept, OG 26/2000, art.470 codul de procedura civilă.

Analizând încheierea apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:

Potrivit convocatorului din 10.01.2015 în adunarea generală a asociației s-a pus problema retragerii unui membru al asociației – C. C. și a aderării ca membrii asociați, a doi membrii – S. Agafia și C. I., completarea scopului statutului asociației cu două obiective și completarea obiectivelor pentru realizarea scopurilor adăugate. Aceste modificări ale structurii asociației au fost aprobate prin hotărârea adunării generale nr.1/16.01.2015, întocmindu-se și actul adițional la statut, autentificat sub nr.221/26.01.2015 prin care s-a luat act de modificările stabilite de adunarea generală a asociației.

Art.25, alin.1, lit.o, c din Statutul asociației în forma inițială autentificată sub nr.254/04.02.2014 conferă adunării generale dreptul de a hotărî asupra acordării și retragerii calității de membru de onoare, asupra propunerilor de excludere a unor membrii ai asociației. De asemenea, art.10 și 11 din același statut stabilesc condițiile în care o persoană poate deveni membru al asociației sau se poate retrage.

Tribunalul reține că art.33 din OG 26/2000 prevede că modificarea actului constitutiv sau a statutului asociatiei se face prin inscrierea modificarii in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul asociatia, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art.8-12.

În speță, deși acțiunea a fost admisă în parte, încheierea apelată nu cuprinde considerentele care justifică această soluție, neargumentându-se motivele pentru care modificarea referitoare la retragerea unui membru asociat și aderarea a doi membrii asociați, a fost respinsă. Aceasta cu atât mai mult cu cât această modificare a structurii asociației a fost inclusă pe ordinea de zi a sedinței adunării generale, a fost aprobată de acest organ de conducere, întocmindu-se documentele prevăzute de lege în acest sens.

Pentru aceste considerente, tribunalul potrivit art.480 codul de procedura civilă, va admite apelul, va schimba în parte încheierea apelată, în sensul admiterii în tot a acțiunii și a luării act de modificările aduse actelor de înființare ale asociației prin actul adițional nr.221/26.01.2015, respectiv art.1-3 în sensul retragerii unui membru și al aderării a doi membrii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de apelanta petenta ASOCIAȚIA P. MISIUNEA SOCIALĂ, cu sediul în ., .. 38, județul Dâmbovița, împotriva încheierii de ședință din data de 19.02.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._ .

Schimba în parte încheierea apelată, în sensul că ia act de modificările aduse actelor constitutive în sensul retragerii unui membru-C. C. și de aderarea membrilor S. Agfia și C. I..

Păstrează restul dispozițiilor încheierii apelate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.04.2015.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

C. G.

S. I.

A. Ghiorghița

Red CG/ tehnored CG

5 ex/ 08.04.2015

Judecător fond S. I. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 81/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA