Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 835/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 835/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 835/2015
Dosar nr._ 2/a1APEL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR.835
Ședința publică din data de 4.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. S.
Judecător: B. Brînzică
Grefier: V. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții petiționari M. P., CNP_ și M. E., CNP_, domiciliați în orașul Mioveni, . A, județul Argeș, împotriva încheierii de ședință din data de 16.06.2015, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ 12, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. I. S., reprezentând pe apelanții petenți M. P. și M. E..
Grefierul de ședință, referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță, după care,
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.
Apărătorul apelanților petenți avocat G. I. S. depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială . nr._/19.06.2015 și sentința civilă nr.378/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Găești.
Tribunalul pune în vedere apărătorului apelanților petiționari dacă pricina se judecă pe vechiul sau noul cod de procedură civilă.
Apărătorul apelanților petenți avocat G. I. S. precizează că ne aflăm pe Noul cod de procedură civilă, acțiunea a fost introdusă în anul 2012, iar instanța de fond s-a referit tot la Noul cod de procedură civilă. Mai arată că s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul fiicei apelanților.
Tribunalul întrucât suntem pe vechiul Cod de procedură civilă, iar potrivit dispozițiilor art.52 alin.2 Cod de procedură civilă, încheierea se poate ataca numai odată cu fondul, invocă excepția inadmisibilității apelului.
Apărătorul apelanților petenți avocat G. I. S. arată că lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra excepției inadmisibilității.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.11.2012 sub nr._ 12 la Judecătoria Găești, reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. I. solicitând partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei încheiate la 30.09.2000 și desfăcută prin divorț pe baza acordului soților prin sentința civilă nr.299/23.03.2012.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 14.07.2012 a încheiat cu pârâtul un proces verbal ce constata predarea bunurilor proprii ale reclamantei, primite zestre de la părinți și faptul că mai multe bunuri comune mobile au rămas în posesia pârâtului, respectiv: un set mobilă bucătărie din 5 corpuri, un televizor marca BEKO, un televizor marca LG, un pat de mijloc 2m x 1,40m, o masă TV, o imprimantă HP, un monitor LCD Samsung, sistem HOME CINEMA cu stație și 5 boxe.
În plus față de aceste bunuri comune soții au mai dobândit: un autoturism Dacia Solenza de culoare albă cu nr. de înmatriculare_, achiziționat în anul 2008, cabină de duș, o chiuvetă și boiler Ariston de 80 l, montate în baia fostei locuințe comune din .> Soții au mai dobândit prin cumpărare la finele anului 2008 un teren intravilan în suprafață de 1.300 mp situat în comuna Valea M., ., pe o porțiune din acesta edificând un imobil construcție cu destinația de locuință (P+M), cu amprenta la sol de aprox. 100 mp, având două dormitoare, o baie, o bucătărie, un living, un hol și mansardă neterminată, construcția nefiind finisată nici interior, nici exterior și neavând tâmplărie.
In timpul căsătoriei s-au realizat pentru acest imobil racordarea la rețeaua de apă, gard împrejmuitor pe fundație de beton, cu țevi și lemn pe aprox. 50-60 ml la fațadă și pe o latură și din plasă pe celelalte două laturi.
Reclamanta a solicitat să se rețină o contribuție egală de 50% la dobândirea bunurilor de către fiecare soț.
În drept a invocat art. 357 cod civil și art. 6731 și urm. Cod proc. civilă.
Au fost atașate înscrisuri: sentința de divorț nr.299/2012 pronunțată de Judecătoria P., certificat de naștere și carte de identitate reclamanta, certificat de căsătorie, proces verbal încheiat la 14.07.2012 între părți.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională la primul termen de judecată acordat prin repartizarea aleatorie la data de 30.04.2013.
A declarat că este de acord cu partajarea bunurilor comune, însă a contestat calitatea de bun comun a terenului de 1.300 mp, invocând că este de fapt o donație primită de la părinții săi.
Pe calea cererii reconvenționale a solicitat introducerea la masa de partaj a datoriilor comune, constând în împrumuturi bancare astfel: suma de 25.800 lei la Garanti Bank, suma de 6.119,48 lei la Raiffeisen Bank, suma de 3.000 lei CAR MAI și suma de 39.867,39 lei la CEC solicitând să fie împărțite în cote egale de ½. Menționează că a achitat exclusiv după despărțire dobândă în cuantum de 4.568,59 lei iar valoarea creditelor achitate de pârât după divorț este de 14.196,14 lei.
În drept a invocat art. 115(205) Cod proc. civilă și art. 119(209) Cod proc. civilă.
Prin încheierea din 11.06.2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatorii, proba testimonială, iar pentru lămurirea situației datoriilor comune al soților a fost dispusă o expertiză preparatorie contabilă, efectuată de expert C. P., completată la 17.03.2014 cu răspunsurile la obiecțiuni.
Prin încheierea din 28.05.2014 Judecătoria Găești a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, a constatat că părțile au realizat în timpul căsătoriei, în cotă de 50% reclamanta –pârâtă și de 50% pârâtul – reclamant bunuri mobile: set mobilă bucătărie din 5 corpuri, televizor marca BEKO, televizor marca LG, pat de mijloc 2m x 1,40 m, masă TV, cabină de duș, o chiuvetă și boiler Ariston de 80 l, imprimantă HP, monitor LCD Samsung, sistem HOME CINEMA cu stație și 5 boxe, autoturism Dacia, aflate în posesia pârâtului-reclamant; bunuri imobile: suprafața de 1.257 mp (1.300 mp din acte) teren intravilan curți construcții situat în T.15, P.355, înscrisă în CF nr.353 a localității Valea M., identificată cu nr. cadastral 455, dobândită în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr.3679/2008 la BNP G. D. din Găești, construcție nefinisată, fără tâmplărie, cu amprenta la sol de aprox. 100 mp, cu două dormitoare, o baie, o bucătărie, un living, un hol și mansardă neterminată, învelită cu tablă, situată pe terenul descris mai sus, în .. 331, aflate în posesia pârâtului-reclamant; datorii comune: suma de 6.123,30 lei, din creditul de 6.000 lei, conform contract de credit card nr._/2005 aprobat de Raiffeisen Bank Sucursala Dâmbovița pentru titular C. I.; suma de 25.798,53 lei, din creditul - facilitate de descoperit de cont curent, în cuantum de 25.800 lei, conform contractului de împrumut nr.32/2009 aprobat de Garanti Bank Internațional NV-Sucursala România- Agenția Târgoviște pentru titular C. I.; suma de 6.750 lei, din împrumutul de 7.000 lei aprobat de Asociația C.A.R. de pe lângă IPJ D-ța la data de 14.12.2011 pentru titular C. I. și suma de 44.539 lei din creditul pentru nevoi personale de 54.000 lei aprobat de CEC Bank SA Sucursala Târgoviște, conform contractului nr.RQ_2/2008, titular C. I..
S-au numit în cauză experți constructor, agricol și evaluator bunuri mobile pentru identificarea bunurilor, evaluare și propuneri de lotizare conform prevederilor art. 6739 cod proc. civilă.
S-a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 30.09._12, așa cum rezultă din sentința de divorț nr.299/23.03.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ .
În timpul căsătoriei soții au dobândit bunurile mobile indicate în acțiune și recunoscute de către pârât prin întâmpinare, acesta contestând caracterul de bun comun doar în privința suprafeței de teren, cu privire la care a menționat că a fost dobândit prin donație de la părinții săi.
Dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit în timpul căsătoriei părților prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3679/16.12.2008 la BNP G. D. din Găești.
Potrivit art. 30 din Codul familiei, aplicabil regimului matrimonial ca act normativ în vigoare la data dobândirii dreptului de proprietate prin contractul menționat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, orice convenție contrară fiind nulă de drept.
Așa cum a susținut pârâtul reclamant, potrivit art. 5 din Decretul nr.32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei „dovada că un bun este propriu se va putea face, între soți, prin orice mijloc de probă”.
În privința actului autentic notarial, cum este cazul contractului de vânzare cumpărare prin care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, acesta este un înscris autentic în sensul art.1171 Cod civil și se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, proba contrară neputând fi făcută decât tot printr-un înscris, față de dispozițiile art. 1.191 Cod civil.
Pârâtul reclamant a invocat caracterul de bun propriu al terenului ca fiind un bun primit prin donație din partea părinților săi și a încercat să probeze prin depoziția martorului audiat în cauză că prețul indicat în contractul de vânzare cumpărare nu a fost în realitate achitat.
Dispozițiile art.31 din Codul familiei reglementează expres și limitativ excepțiile de la regula comunității de bunuri instituită de art. 30, stabilind la litera b, cu incidență în speța de față în raport cu apărarea pârâtului, că sunt bunuri proprii ale fiecărui soț cele dobândite prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.
Instanța de fond a mai reținut că nu s-a făcut dovada donației deghizate, nefiind prezentat un contraînscris sau un început de dovadă scrisă, ce pot fi completate cu martori si prezumții, dimpotrivă, faptul că în cuprinsul contractului autentic s-a menționat expres că pârâtul este căsătorit cu reclamanta și că acesta a luat cunoștință de prevederile art.30 din Codul familiei cu privire la comunitatea de bunuri, conduce la concluzia că, și în ipoteza neîncasării efective a prețului stipulat, vânzătorul a înțeles să-i gratifice pe ambii soți.
Din probele administrate nu rezultă cu certitudine o situație de natură să răstoarne prezumția de comunitate în privința terenului. În consecință, instanța nu reține apărarea pârâtului în sensul că acest imobil este bunul său propriu, ci îl va reține ca bun dobândit de soți în timpul căsătoriei, împreună cu construcția realizată pe acesta de soți, în baza autorizației depuse la fila 103-104, recunoscută de pârât ca bun comun, fiind incidente prevederile art. 30 din Codul familiei.
C. de contribuție a soților va fi reținută ca fiind egală, așa cum au pretins ambele părți.
Cât privește datoriile comune ale soților, necontestate ca și existență de către reclamanta pârâtă și pentru a căror întindere s-a efectuat în cauză expertiza contabilă preparatorie, instanța reține că, potrivit art. 32 din Codul familiei, obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite a le căsătoriei reprezintă obligații comune.
În acest sens sunt considerate creditele obținute în timpul căsătoriei, chiar dacă unele sunt contractate doar pe numele unuia dintre soți, în speță fiind dovedite de către reclamant cu înscrisurile depuse la dosar și analizate în expertiza contabilă întocmită în cauză.
Faptul că reclamanta pârâtă nu a sesizat la rândul său instanța pentru a reține ca datorie comună creditele contractate pe numele său, (identificate de expert în afara cadrului procesual) împiedică instanța să facă analiza acestora, pentru respectarea limitelor investirii, în baza principiului disponibilității.
Din expertiza contabilă instanța reține că, după data despărțirii în fapt a soților, pârâtul reclamant a achitat doar o mică parte din datoria comună, iar pe de altă parte o contribuție mai mare la achitarea datoriei comune ar fi determinat reținerea unei cote mai mari la partaj, care însă nu poate fi acordată, nefiind pretinsă prin cererea reconvențională.
Se rețin ca datorie comună sumele rămase de achitat la data desfacerii căsătoriei prin divorț, respectiv data de 23.03.2012, astfel cum au fost calculate de expert și anume: suma de 6.123,30 lei din creditul de 6.000 lei, conform contract de credit card nr._/2005 aprobat de Raiffeisen Bank Sucursala Dâmbovița pentru titular C. I.; suma de 25.798,53 lei, din creditul - facilitate de descoperit de cont curent, în cuantum de 25.800 lei, conform contractului de împrumut nr.32/2009 aprobat de Garanti Bank Internațional NV-Sucursala România- Agenția Târgoviște pentru titular C. I.; suma de 6.750 lei, din împrumutul de 7.000 lei aprobat de Asociația C.A.R. de pe lângă IPJ D-ța la data de 14.12.2011 pentru titular C. I. și suma de 44.539 lei din creditul pentru nevoi personale de 54.000 lei aprobat de CEC Bank SA Sucursala Târgoviște, conform contractului nr.RQ_2/2008, titular C. I..
Prin cererea depusă la data de 26.05.2015 M. P. și Moanu E. au formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei S. M., în dosarul având ca obiect partaj bunuri comune, cu termen de judecată la 26.05.2015, solicitând majorarea lotului reclamantei cu suma de 33.800 lei reprezentând ani donați de intervenienți fiicei lor, reclamanta în cauză.
Intervenienții au arătat că sunt părinții reclamantei S. M., că în timpul căsătoriei acesteia cu pârâtul C. I., au înțeles să-i gratifice pe soți în diverse împrejurări cu mai multe sume de bani (pentru celebrarea cununiei civile, a nunții, darurile de nuntă, pentru concedii, bani pentru nepot, pentru studiile ginerelui, bani pur și simplu ca și cadou după vânzarea unor terenuri proprietatea intervenienților, bani pentru edificarea casei din .>
Distinct de aceste sume, la solicitarea expresă a pârâtului C. I., au mai remis următoarele sume de bani: 20.800 de lei, în luna mai 2009, 12,000 de lei, în luna mai 2010, 1.000 de lei, în luna iunie 2010, în vederea achiziționării materialelor de construcție și efectuării unor lucrări la imobilul din ., acoperiș).
Având în vedere că au mai dat bani soților tot pentru edificarea casei, având unele suspiciuni cu privire la destinația pe care pârâtul o dădea acestor bani, intervenienții au convenit ca acești bani se îi acorde cu titlu de împrumut, urmând a fi restituiți cel mai târziu în luna decembrie 2011.
Intrucât banii nu au fost restituiți la scadentă, iar în anul 2012 a survenit si divorțul soților, urmat de acest proces de partaj (în cadrul căruia pârâtul nu a recunoscut la interogatoriu că a primit bani de la intervenienți), aceștia s-au adresat instanței de judecată cu o cerere privind obligarea pârâtului C. I. la restituirea sumei de 33.800 de lei, iar prin sentința civilă nr. 378/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată cu motivația că aceste sume de bani se săsesc încorporate în bunurile ce fac obiectul partajului de bunuri comune realizate de foștii soți în timpul căsătoriei, iar dacă nu ar fi fost acordate de reclamanți cu intenția de a-i gratifica pe ambii soți, s-ar fi putut valorifica în cadrul partajului, fie de către fiica reclamanților, prin pretinderea unei cote mai mari de contribuție la dobândirea bunurilor comune, fie pe calea unei cereri de intervenție a reclamanților în interesul acesteia, putând constitui temei pentru stabilirea unei cote mai mari la partaj, că sumele pretinse de reclamanți nu ar putea fi considerate un împrumut acordat exclusiv pârâtului, câtă vreme, fiind înglobate în bunurile comune ale soților, ar putea constitui doar o datorie comună a acestora, conform dispozițiilor art. 32 din Codul familiei, aplicabil în cauză.
Având în vedere că autoritatea de lucru judecat se atașează inclusiv considerentelor hotărârii judecătorești, înseamnă că rezolvarea problemei de drept pe care sentința civilă nr. 378/25.02.2015 a dezlegat-o în considerentele sale, se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Potrivit considerentelor sentinței civile nr. 378/25.02.2015, instanța de judecată a statuat că sumele de bani acordate nu au avut natura unui împrumut și a calificat raportul juridic dintre părți ca făcând parte din sfera darului manual.
De asemenea, sentința menționată statuează fără echivoc că sumele de bani solicitate de intervenienți se regăsesc încorporate în bunurile ce fac obiectul partajului, precum și că acest aspect nu a fost contestat (de pârât).
Prin această sentință s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că sumele solicitate de intervenienți - în total 33.800 lei - au reprezentat un dar manual și se găsesc înglobate în bunurile comune ale soților.
Bunurile primite cu titlul de dar de nunta se consideră a fi bunuri comune ale soților, chiar dacă au fost făcute de părinții unuia dintre soți, copilului lor.
Aceasta soluție se bazează pe prevederile art.30 din Codul familiei conform cărora bunurile dobândite în cursul căsătoriei sunt bunuri comune ale soților. Daca însa, bunul sau bunurile sunt transmise de părinți copilului lor (unul dintre soți), după oficializarea căsătoriei și nu cu ocazia acestui eveniment, legea prezumă ca bunul este propriu respectivului soț si nu amândurora. Soluția reiese din art. 31, lit. b al Codului familiei, care statuează că bunurile dobândite în cursul căsătoriei prin donație sunt ale soțului care le-a primit, cu excepția cazului în care cel care a donat precizează expres că a donat ambilor soți.
Tocmai faptul că s-a învestit instanța cu o acțiune prin care se solicită obligarea pârâtului C. la restituirea acestei sume, relevă că intervenienții nu au avut intenția de a-1 gratifica.
Probatoriul administrat în cauza respectivă (documentele bancare și depozițiile martorilor audiați) a reflectat cuantumul sumei care de altfel nici nu a fost contestat în mod expres de către pârât.
Intervenienți au remis aceste sume de bani exclusiv în considerarea fiicei lor, doar în privința ei existând intenția unei eventuale gratificări.
Suma totală de 33.800 lei se găsește încorporată în construcția edificată de soți.
Suma de bani primită de reclamantă de la familia sa constituie o donație sub forma darului manual, pentru care nu se cere îndeplinită condiția formei autentice și reprezintă bun propriu al acesteia.
Atunci când o donație primită în timpul căsătoriei de unul dintre soți de la membrii familiei sale nu este făcută în mod expres pentru ambii soți, există prezumția simplă că ea constituie bun propriu al soțului înrudit cu donatorii.
In drept intervenienți au invocat disp. art. 61, alin. 3, art. 63 Cod proc. Civilă.
Prin încheierea din 16.06.2015 Judecătoria Găești a respins în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, apreciind-o inadmisibilă.
Instanța de fond a avut în vedre că nu s-a cerut o cotă mai mare la partaj de către reclamantă pentru a se putea aprecia că cererea susține interesele și pretențiile reclamantei.
In ședința publică de la acea dată intervenienții au declarat că înțeleg să formuleze apel împotriva măsurii de respingere a cererii de intervenție, iar instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea apelului declarat de intervenienți împotriva măsurii de respingere a cererii de intervenție accesorie a părinților reclamantei.
Motivând cererea, apelanții intervenienți au arătat că reclamanta 1-a chemat în judecată pe fostul soț, pârâtul C. I., solicitând partajul bunurilor comune/lichidarea regimului matrimonial, acțiune ce face obiectul dosarului nr._ 12.
In timpul căsătoriei soților, la solicitarea expresă a pârâtului, apelanții au remis următoarele sume de bani: 20.800 de lei, în luna mai 2009, 12.000 de lei, în luna mai 2010,, 1.000 de lei, în luna iunie 2010, în vederea achiziționării materialelor de construcție și efectuării unor lucrări la imobilul din ., acoperiș). Sumele respective au fost acordate cu titlu de împrumut urmând a fi restituite până la finele anului 2011.
Intrucât și după despărțirea soților, fostul ginere, pârâtul C. I., i-a asigurat pe apelanți că va restitui aceste sume de bani, inițial nu au înțeles să își valorifice dreptul de creanță pe cale judiciară, însă în anul 2014, întrucât pârâtul nu a recunoscut nici la interogatoriul administrat în prezentul dosar existența datoriilor către apelanții intervenienți, că nu dă curs nici invitației la mediere adresate tocmai în scopul identificării unei modalități de restituire a sumelor remise cu titlu de împrumut - și fiindcă s-a dorit să evitarea ca atitudinea comprehensivă să fie confundată cu pasivitatea și în consecință sancționată cu prescripția dreptului material la acțiune, apelanții intervenienți au promovat o acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtului C. I. la restituirea sumei de 33.800 de lei.
Aceasta a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat definitiv de Judecătoria Găești prin sentința civilă nr. 378/25.02.2015, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată cu motivația că: „Aspect necontestat, aceste sume de bani se săsesc încorporate în bunurile ce fac obiectul partajului de bunuri comune realizate de foștii soți în timpul căsătoriei, iar dacă nu ar fi fost acordate de reclamanți cu intenta de a-i gratifica pe ambii soți, s-ar fi putut valorifica în cadrul partajului, fie de către fiica reclamanților, prin pretinderea unei cote mai mari de contribuție la dobândirea bunurilor comune, fie pe calea unei cereri de intervenție a reclamanților în interesul acesteia, putând constitui temei pentru stabilirea unei cote mai mari la partaj"; „Sumele pretinse de reclamant nu ar putea fi considerate un împrumut acordat exclusiv pârâtului, câtă vreme, fiind înglobate în bunurile comune ale soților * ar putea constitui doar o datorie comună a acestora, conform dispozițiilor art. 32 din Codul familiei, aplicabil în cauză. "
Având în vedere că autoritatea de lucru judecat se atașează inclusiv considerentelor hotărârii judecătorești, înseamnă că rezolvarea problemei de drept pe care sentința civilă nr. 378/25.02.2015 a dezlegat-o în considerentele sale, se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză. Potrivit considerentelor sentinței civile nr. 378/25.02.2015, instanța de judecată a statuat că sumele de bani acordate nu au avut natura unui împrumut și a calificat raportul juridic dintre părți ca făcând parte din sfera darului manual.
De asemenea, sentința menționată statuează fără echivoc că sumele de bani solicitate de apelanți se regăsesc încorporate în bunurile ce fac obiectul partajului, precum și că acest aspect nu a fost contestat de pârât.
Așadar, prin această sentință s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că sumele solicitate de apelanți - în total 33.800 lei - au reprezentat un dar manual și se găsesc înglobate în bunurile comune ale soților.
Antamând chiar fondul chestiunii, cererea de intervenție accesorie este pe deplin întemeiată.
Pentru a se pronunța strict pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie, instanța ar fi trebuit să se raporteze exclusiv la dispozițiile art. 61-64 Cod procedură civilă, analizând existența interesului, îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii de intervenție și admisibilitatea în raport de stadiul procesual.
In ceea ce priveste interesul intervenienților în promovarea cererii de intervenție, urmează să se aibă în vedere că au acordat suma de 33.800 de lei lui C. I. cu titlu de împrumut, însă instanța prin sentința civilă nr. 378/25.02.2015 a statuat cu autoritate de lucru judecat că nu este vorba despre un împrumut ci despre un dar manual, că sumele se găsesc încorporate în bunurile comune și ar putea reprezenta o datorie comună. Având în vedere calificarea juridică dată de instanță, intenția intervenienților nu a fost să-1 gratifice și pe C. I.; prin urmare, dacă se vorbește despre un dar manual făcut în timpul căsătoriei, atunci donația a fost tăcută exclusiv fiicei intervenienților (legea exceptează de la regula comunității de bunuri donațiile, iar în speța este vorba despre o sumă considerabilă și nu de daruri obișnuite în accepțiunea art. 759/Cod civil.)
Prin urmare, faptul că suma de 33.800 de lei provenind de la apelanți se găsește încorporată în bunurile comune ale soților, dar intenția nu a fost de a-l gratifica și pe pârâtul C. I., conduce implicit la concluzia că reclamanta S. M. a avut la dobândirea bunurilor comune o contribuție incluzând și suma de 33.800 de lei.
Pe parcursul procesului reclamanta a încercat să dovedească acest aspect, inclusiv prin întrebările adresate pârâtului la interogatoriu.
Cererea de intervenție accesorie este admisibilă, având în vedere că sprijină apărările și susținerile reclamantei și respectă condițiile de formă prevăzute de art. 148, alin. L Cod proc civ și este admisibilă și în raport de dispozițiile art. 63, alin. 2 Cod proc. civ.
In speță nu au fost respectate dispozițiile art. 64, alin. 2 Cod proc. civ., care prevăd că instanța se va pronunța printr-o încheiere motivată.
In concret instanța s-a pronunțat în ședință publică, în data de 16.06.2015, în sensul că a respins cererea de intervenție accesorie, însă nu se cunoaște motivarea acestei soluții, nefiind enunțată nici în ședință publică și nici ulterior nu a fost comunicată încheierea din data de 16.06.2015.
Prin urmare și prezentul apel este motivat generic, întrucât nu apelanții nu cunosc motivele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de intervenție accesorie. Insăși lipsa motivării încheierii interlocutorii, atrage nelegalitatea acesteia.
Motivarea apelului se raportează la susținerile orale făcute de partea adversă în ședință publică în sensul că de fapt ar fi vorba despre o cerere de intervenție în interes propriu și nu în interesul reclamantei. Dacă aceasta ar fi motivarea cu care s-a respins cererea de intervenție accesorie, se apreciază că soluția este nelegală, în contradicție cu prevederile art. 22, alin. 4 Cod proc civ. Dacă magistratul s-a raportat la cererea de chemare în judecată cu care a fost inițial învestit, nu se cunoaște dacă reclamanta a solicitat expessis verbis o cotă majoritară sau dacă a solicitat doar partajarea bunurilor comune (urmând ca pe baza probatoriului administrat să se determine cotele de contribuție ale soților), dar de-a lungul procesului reclamanta în sprijinul căreia am intervenit a încercat să dovedească faptul că a avut o contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune.
In drept, cererea de apel a fost întemeiată pe disp. art. 65, alin. 4 Cod proc civ.
Analizând încheierea apelata, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul retine urmatoarele
Cauza, ce formeaza obiectul dosarului_ 12, avand ca obiect partaj a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Gaesti la data de 21.11.2012, astfel incat, dispozitiile legale aplicabile sunt cele ale Codului de procedura civila de la 1865, dispozitii care se aplica tuturor cererilor formulata in cauza, fie ele accesorii sau incidentale.
Retine tribunalul ca in cadrul dosarului_, s-a formulat de catre M. petre si M. E., la data de 26.05.2015 cerere de interventie accesorie in interesul reclamantei S. M., cerere de interventie respinsa de instanta de fond prin incheierea de sedinta din data de 16.06.2015, incheiere impotriva careia intervenientii au formulat prezentul apel.
Potrivit art.282 alin.2 C.proc.civ., împotriva încheierilor premergatoare, indiferent daca sunt preparatorii sau interlocutorii, nu se poate face apel, decat odata cu fondul, în afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații. Prin urmare, încheierile premergătoare nu pot fi atacate separat cu cale de atac, excepțiile fiind expres prevăzute de lege.
Acesta este și cazul în speța de față, încheierea prin care instanța respinge cererea de intervenție accesorie neputând fi atacată cu apel decat odata cu hotarârea asupra fondului. De altfel, aceasta soluție este consacrată în mod expres de art.52 din C.proc.civ care prevede ca incheierea prin care instanța hotaraște asupra încuviințarii în principiu a intervenției nu se poate ataca decât odată cu fondul.
Inadmisibilitatea este acea sancțiune care intervine în situația în care partea alege o cale procedurală sau exercită un drept, care nu sunt prevăzute de lege sau sunt interzise.
În raport de aceste considerente, tribunalul în temeiul art.296 alin.1 C.P.Civ., va respinge apelul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanții petiționari M. P., CNP_ și M. E., CNP_, domiciliați în orașul Mioveni, . A, județul Argeș, împotriva încheierii de ședință din data de 16.06.2015, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ 12.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4.11.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. S. B. Brînzică V. C.
J.f. C. C.
Judecătoria Găești
Dosar fond nr._ 12
Red. B.B. / Tehnored.D.N.
6 ex./20.11.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 825/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
