Servitute. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 131/2015

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILA NR.131

Ședința publica din data de 24 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. G.

Judecător: S. D.

Grefier: S. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil promovat de apelanții reclamanți D. M., domiciliată în comuna Valea M., . Dâmbovița și D. E., domiciliată în comuna Valea M., . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 24 din 9 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, intimat pârât fiind C. M., domiciliat în comuna Valea M., . Dâmbovița, dosarul având ca obiect apel servitute.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 25 lei conform chitanței nr. 9233 din 23.04.2014 și timbru judiciar în valoare de 3 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare lega îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu precizarea că cererea de apel este legal timbrată, după care: Se învederează instanței că pentru acest termen dosarul a fost repus pe rol pentru constatarea perimării 416Cod procedură civilă.

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra excepției perimării.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanții D. M. și D. E. au chemat în judecată pe pârâtul C. M. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună schimbarea servituții de trecere întrucât s-a creat o altă posibilitate de acces.

În motivarea cererii reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 337 pronunțată în dos. nr. 1590/1990, precum și prin sentința civilă nr.1029 din 28.05.2010, pronunțată în dosarul nr._ au fost obligați să-i permită pârâtului C. M. accesul său la terenul proprietatea sa situat în spatele curții prin desființarea unei porți, că pe terenul unde a fost acordată servitutea de trecere prin hotărârile judecătorești sus menționate s-a prezentat și executorul judecătoresc la fața locului și a întocmit un proces verbal la data de 16.08.2011, iar acesta a constatat impediment la executare urmând să lămurească instanța cu privire la înțelesul și întinderea aplicării dispozitivului titlului executoriu, că aceste hotărâri nu pot fi puse în executare întrucât pârâtul trebuie să traverseze prin curtea lor și desființând cele două porți de acces, fapt ce le-ar crea un mare prejudiciu, deoarece pe acest teren se afla cotețe de porci, magazie de lemne, etc. și că hotărârile obținute de către pârât vizează desființarea numai unei singure porți și nu a celor două porți care sunt existente pe teren. De asemenea, reclamantele au arătat că pe cheltuiala lor s-a făcut o expertiză extrajudiciară din concluziile căreia rezultă posibilitatea acordării unei alte servituți de trecere pentru pârât, printr-un alt loc respectiv pe drumul sătesc tangențial proprietăților.

Pârâtul C. M. a depus la data de 16.05.2013 întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca iandmisibilă.

În motivare a susținut că prin sentința civilă nr. 337/07.03.1991 s-a stabilit irevocabil o servitute de trecere existentă de 28 ani, pe traseul din pct.”Lângă G.”, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în modalitatea solicitată de reclamante încalcă puterea lucrului judecat, că potrivit disp. art.767 cod civil „ proprietarul fondului aservit este obligat să se abțină de la orice act care limitează ori împiedica serviciul servituții, că el nu va putea schimba starea locuințelor ori strămuta exercitarea servituții în alt loc” și că proprietarul unui fond supus unei servituți de trecere nu poate solicita modificarea traseului decât sub dubla condiție ca stabilirea primitivă va fi devenit mai împovărătoare și că noul loc să fie mai comod proprietarului fondului dominant pentru exercitarea servituții iar actualmente, servitutea de trecere stabilită prin hotărâre judecătorească mai sus arătată nu a devenit mai împovărătoare.

Reclamantele D. M. și D. E. au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea tuturor apărărilor formulate de către pârât și respingerea excepției puterii lucrului judecat, întrucât nu este îndeplinită condiția de triplă identitate – obiect, cauză, părți, ci este vorba diferit respectiv schimbarea locului prin care se exercită servitutea de trecere. Cu privire la apărarea pârâtului în sensul că potrivit sentinței civile nr.337 din 07.03.1991 i s-a stabilit o servitute de trecere existentă de 28 ani pe traseul din pct- „lângă G.” au arătat că această sentință judecătorească nu a putut niciodată să fie pusă în executare deoarece executorul judecătoresc prezent la fața locului a considerat că există impediment la punerea în executare și a constatat că trebuie să se facă lămurire dispozitiv hotărâre judecătorească întrucât afecta foarte mult și desființa două porți nu o poartă de acces.

Prin sentința civilă nr. 24/09.01.2014 Judecătoria Găești a respins acțiunea și a obligat reclamantele la plata către pârât a sumei de 500 lei, onorariu avocat, reținând că la termenul din 16 iulie 2013, prin încheiere, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, reținându-se că prin sentința civilă nr. 337/07.03.1991 s-a stabilit o servitute de trecere în favoarea pârâtului din prezenta cauză – C. M., iar în prezentul dosar se urmărește schimbarea locului de exercitare a servituții, deși scopul final urmărit de reclamante este același ca și în dosarul 1590/1990 temeiul juridic este diferit, astfel că nu există identitate de obiect, având în vedere că prin cerere se susține că ar exista o schimbare a situației de fapt avută în vedere la pronunțarea sentinței arătate și existența unei căi de acces a pârâtului la un drum sătesc.

Prima instanță a mai reținut că prin sentința civilă nr. 337 pronunțată în dos. nr.1590/1990 de către Judecătoria Găești, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta C. I., autoarea reclamantelor din prezenta cauză și a fost obligată pârâta să respecte servitutea de trecere existentă de 28 de ani pe terenul din punct „Lângă G.”, că reclamantul este proprietarul suprafeței de 6000 mp care se află în spatele curții pârâtului iar până în primăvara anului 1990 reclamantul a ajuns la acest teren traversând curtea pârâtei și că reclamantul nu are altă posibilitate de a ajunge pe terenul său decât pe terenul pârâtei. Martorul N. M. (fila 18 dosar 1590/1990) a declarat, în dosar, că terenul care aparține pârâtei a aparținut până în anul 1962 reclamantului și că mai exista un drum îngust care însă nu ajunge până la terenul proprietatea reclamantului, astfel că trebuie să treacă pe alte 3 loturi de teren ale altor oameni pentru a ajunge pe terenul său.

De asemenea, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1029/28.05.2010 pronunțată în dos. nr._ de către Judecătoria Găești, definitivă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta C. I., autoarea reclamantelor din prezenta cauză, fiind obligată pârâta să desființeze poarta care împiedică accesul reclamantului la terenul din pct. „Lângă gârlă”, situat în spatele gospodăriei pârâtei, în T. 6, P. 226.

Potrivit procesului verbal întocmit la data de 16.08.2011, de executorul judecătoresc C. Z. s-a constatat impediment la executare, deoarece pentru a avea acces la terenul proprietatea sa, pârâtul din prezenta cauză, trebuie să treacă pe terenul proprietatea debitoarei, situat în T.6, P.227 și să acceseze două porți.

Prin încheierea pronunțată la data de 05.04.2013 în dosarul_, a fost autorizat contestatorul să îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala intimatelor, obligația de a face cuprinsă în titlul executoriu sentința civilă nr. 1029/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul_ .

Potrivit declarației martorei B. S., pentru ca pârâtul să ajungă la terenul proprietatea sa este nevoit să treacă pe terenul martorei. Aceasta a susținut că există un drum public până la gospodăria sa, fără a fi vreun drum pe lângă nici unul dintre capetele terenului deținut de pârât, iar locul de trecere a pârâtului spre terenul său este proprietatea sa.

Afirmațiile martorei au fost coroborate cu constatările efectuate prin intermediul cercetării la fața locului, din 25 septembrie 2013, consemnate în procesul verbal aflat la dosar, la fila 39, astfel că se reține faptul că pârâtul nu are acces la terenul său pe drumul sătesc DS 112.

Pârâtul deține un drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamantelor iar în privința terenului indicat de reclamante ca posibilitate de acordare a unei alte servituți de trecere, nu există acordul proprietarului fondului, fiind necesară demararea unui litigiu în care să se analizeze dată sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii pentru obținerea unei hotărâri judecătorești, în temeiul art. 756 Cod civil.

Articolul 767 alin. 2 Cod civil stipulează dreptul proprietarului fondului aservit de a schimba locul de exercitare a servituții, cu îndeplinirea următoarelor condiții: existența unui interes și exercitarea servituții să rămână la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant. Interesul trebuie să fie serios și legitim. Proprietarul fondului aservit trebuie să facă dovada împrejurării care a determinat schimbarea locului servituții.

Din analiza textului mai sus arătat s-a constatat existența dreptului proprietarului fondului aservit de a schima locul prin care se exercită servitutea fapt posibil în cazul în care fondul aservit are o întindere ce permite exercitarea prin alt loc, cu probarea condițiilor cumulative legate de existența unui interes și exercitarea servituții să rămână la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant.

Astfel nu se poate indica un alt lot al unui alt proprietar pentru a se exercita servitutea, avându-se în vedere că nu există un drept de servitute de trecere în sarcina terțului, ca drept real imobiliar accesoriu stabilit printr-un act juridic sau hotărâre judecătorească, pentru a fi exercitat.

O astfel de interpretare a art. 767 alin. 2 Cod civil rezultă și din interpretarea sistematică ce permite lămurirea înțelesului normei juridice ținându-se cont de dispozițiile art. 767 alin. 1 Cod civil potrivit căruia proprietarul fondului aservit este obligat să se abțină de la orice act care limitează sau împiedică exercițiul servituții dar și de locul pe care îl ocupă articolul în Capitolul IV Secțiunea a 2-a Drepturile și obligațiile proprietarilor.

De altfel prin sentința civilă nr. 337 pronunțată în dosarul nr.1590/1990 de către Judecătoria Găești a fost stabilit un drept de servitute asupra fondului aservit iar efectul pozitiv al lucrului judecat, ca necesitate juridică împiedică pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța nu a ținut cont de mai multe aspecte arătate si dovedite, astfel: așa cum a fost stabilit și evidențiat și în expertiza extrajudiciara depusă la dosar, pârâtul are acces la terenul proprietatea sa pe drumul sătesc nr. 112 fără a fi nevoit sa mai folosească dreptul de servitute instituit pe terenul moștenit de reclamante de la autoarea lor. Astfel, potrivit art. 767 alin 2 C.civ. „daca are un interes serios si legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercita servitutea”. Din modul în care este reglementat regimul servituților, rezultă că acestea nu se pot exercita decât în vederea satisfacerii unor interese legitime pentru care au fost create. De aceea proprietarul fondului aservit este îndreptățit sa ofere fondului dominant, în mod unilateral, un alt loc de trecere, care nu poate fi refuzat atunci când servitutea stabilita inițial a devenit prea împovărătoare, reprezentând oricum o restrângere a dreptului de proprietate pentru a satisface interesele legitime ale proprietarului fondului vecin. Mai mult decât atât, deși legea se refera la situația in care proprietarul locului aservit oferă proprietarului fondului dominant o alta trecere atunci când aceasta trecere îl dezavantajează mai puțin, totuși, . a textului, el trebuie sa-si găsească aplicarea și când se deschide o cale publica de natura sa satisfacă nevoile de trecere ale titularului servituții, deoarece in acest caz păstrarea mai departe a vechiului drept de trecere, devenit inutil, nu mai prezintă interes si exercitarea lui ar constitui pentru titular un abuz de drept.

Apelantele au mai susținut că din probele administrate în cauza rezulta că servitutea inițiala a devenit împovărătoare pentru reclamante proprietare a fondului aservit, atât prin traseul lung al acesteia, prin situarea acestuia printre anexele reclamantelor traversând mijlocul curții, cât si pentru faptul ca acestea nu ar mai putea in nici un mod sa-si securizeze incinta proprietății prin desființarea celor doua porți de acces, acesta fiind sigurul mod in care nu ar limita condițiile exercitării trecerii, motiv pentru care solicită admiterea apelului si casarea sentinței civile ca nelegala si netemeinica.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu pot fi avute în vedere criticile formulate de apelante, deoarece în fața instanței de fond au fost administrate probe pertinente și utile, care au fost analizate corespunzător și pe baza cărora în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

La data de 16.06.2014 dosarul a fost suspendat în baza disp. art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

La data de 29.01.2015, cauza a fost repusă pe rol, dispunându-se citarea părților pentru a se constata dacă a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată.

Examinând cererea, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale referitoare la perimare, tribunalul reține că judecata cererii de apel este perimată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.416 din codul de procedură civilă potrivit cu care „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”

Tribunalul, având în vedere că judecata a rămas în nelucrare din vina părților timp de mai mult de 6 luni și că, în speță, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare în condițiile art. 417 și art. 418 din Codul de procedură civilă, apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 416 alin.1 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care, în baza art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, urmează să constate perimată judecata apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată primată judecata apelului civil promovat de apelanții reclamanți D. M., domiciliată în comuna Valea M., . Dâmbovița și D. E., domiciliată în comuna Valea M., . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 24 din 9 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, intimat pârât fiind C. M., domiciliat în comuna Valea M., . Dâmbovița.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la instanța ierarhic superioară.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2015.

Președinte Judecător

C. M. G. S. D.

Grefier

S. S.

j.f. O. A. M.

Dosar nr._

Judecătoria Găești

Red. SD

Tehnored. AG+ SD

5 ex./04.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA