Pretenţii. Decizia nr. 106/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 106/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 106/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.106
Ședința din data de 12.02.2015
Instanța compusă din:
Președinte: L. B.
Judecători: M. M.
Grefier: Acxinia N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantele – reclamante O. L., CNP_, domiciliată în comuna Ulmi, . și M. C. N., CNP_, domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat A. G., cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.3070/08.09.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. L. F., domiciliat în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița și S.C. O. I. GROUP S.A. cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, dosarul având ca obiect pretenții.
Prezența, dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 05.02.2015, care face parte integrantă de prezenta, când instanța în aceeași componență a amânat pronunțarea, la cererea apărătorului apelantelor – reclamante pentru a depune concluzii scrise, pronunțând următoare decizie civilă:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamantele O. L. și M. C. N., au chemat în judecată pârâții P. L. F. și . SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata sumei de 80.000 lei reprezentând daune moale suferite ca urmare a uciderii din culpă a tatălui reclamantelor, M. N., victimă a accidentului de circulație ce a formulat obiectul dosarului penal nr._ soluționat de Judecătoria Târgoviște precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt cererea de chemare în judecată, reclamantele au arătat că, prin rechizitoriul din 30 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, întocmit în dosarul nr. 4502/P/2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pârât în prezenta cauză, P. L. F., domiciliat în ., nr. 10, județul Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin 2 cod penal, motivat de faptul ca la data de 20.10.2007 acesta a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a decedat tatăl reclamantelor.
Cauza a fost soluționată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile.
Spun reclamantele că, deși sunt moștenitoarele tatălui lor, nu au fost conceptate în cauză în calitate de părți vătămate nici la urmărirea penală și nici la Judecătoria Târgoviște, aflând mult mai târziu de acest proces, din alte surse, astfel că, potrivit art. 20 și art. 21 din Codul de procedură penală coroborat cu dispozițiile art. 348 ind.2 Cod procedura penală, au înțeles să promoveze prezenta cerere.
Din conținutul dosarului nr._ rezultă foarte clar că nu au fost conceptate ca moștenitoare ale defunctului tată nici la urmărirea penală nici la judecarea cauzei ce a avut loc la Judecătoria Târgoviște, apreciind că, astfel s-a creat o discriminare între ele, pe de o parte, și mama și fratele lor, care au fost părți în dosar, iar aceștia le-ar fi ascuns faptul ca dosarul penal a ajuns pe rolul instanței de judecată.
Potrivit art. 21 Cod procedura penală, au arătat reclamantele, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale, în caz de deces al unei părți introducându-se în cauza moștenitorii acesteia. Astfel, instanța de judecată a încălcat dispozițiile de mai sus, deoarece avea obligația să verifice care sunt moștenitorii victimei și să dispună introducerea în cauză a acestora, ceea ce nu a făcut.
Mai spun reclamantele că moartea tatălui le-a afectat, în calitate de fiice ale acestuia, fiind prejudiciate moral ca urmare a suferințelor pe care le-au suportat. Potrivit dispozițiilor art. 50 și 51 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul răspunde față de victimele unui accident de circulație, iar acordarea daunelor morale statuează principiului judecării în echitate, așa cum a apreciat și ICCJ prin Decizia nr. 1179/11.02.2011. Prejudiciul suferit a fost unul de natură afectivă, având relații bune cu tatăl, și nu numai.
Repararea daunelor morale trebuie să se facă și în raport de recomandările Consiliului Europei cu ocazia Colocviului de la Londra din 21- 25 iulie 1969 care a recomandat țărilor membre ca, în caz de deces repararea daunelor morale trebuie acordate rudelor apropiate ale victimei, dacă repararea este justificată.
Se afirmă că daunele morale pe care le solicită constituie o despăgubire justă pentru suferințele psihice îndurate ca urmare a decesului tatălui, ele fiind de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabile inculpatului, și anume suferința psihică, cauzată de moartea și de condițiile în care tatăl lor a murit.
S-au invocat dispozițiile art. 29 alin 1 lit. 1 din OUG nr. 80/2013, potrivit cărora prezenta acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru, În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20,21 Cod procedură penală și art. 348 ind. 2 Cod procedura penală.
Pârâta S.C. O. I. Group S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, iar pe fondul cauzei, a arătat că solicită instanței reducerea pretențiilor reclamantelor la un cuantum rezonabil, pentru daunele materiale să se aibă în vedere documentele justificative prezentate de reclamante, în măsura în care vor depune, iar daunele morale să aibă strict efect compensatoriu, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici în venituri nejustificate pentru victimele faptelor ilicite.
Și pârâtul P. L. F. a formulat întâmpinare, prin care recunoaște că, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în cauza formându-se dosarul penal nr._ al Judecătoriei Târgoviște în care s-a pronunțat sentința penală nr. 464/21.06.2012, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2507/12.11.2012.
Pârâtul a arătat că în cauza penală au înțeles să participe în calitate de părți vătămate, constituie părți civile, M. E. și M. M., ambii domiciliați în ., județul Dâmbovița, având un apărător ales la acea vreme, astfel că aceștia au beneficiat de asistență juridică calificată atât la nivelul instanței de fond, cât și în recurs.
Cu privire la cele două reclamante nu se contestă calitatea lor de moștenitoare, însă dacă acestea nu au înțeles să participe în dosarul penal în calitate de părți civile, apreciază că nici pe această cale nu își pot valorifica pretențiile. Mai mult, așa cum s-a redat mai sus, pe tot parcursul cercetării judecătorești celelalte două părți, respectiv M. E. și M. M., au avut apărător ales, au înțeles să se constituie părți civile cu sume de bani, iar întrebați de judecătorul fondului dacă mai sunt alți moștenitori, aceștia au precizat că nu.
În atare situație, pârâtul a arătat că apreciază cererea ca nefondată, urmând a fi respinsă, aceasta trebuind fi privită și ca o sancțiune a pasivității de care au dat dovadă cele două reclamante, nefiind interesate ce curs a urmat dosarul în care a fost cercetat pârâtul din anul 2007 până la intervenirea condamnării definitive în anul 2012.
În subsidiar, pârâtul a solicitat admiterea în parte a cererii formulate, în aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate urmând a se ține seama de valoarea acestora stabilită definitiv prin decizia pronunțată în recurs de către Curtea de Apel Ploiești.
Instanța a pus în vedere reclamantelor, prin apărător, să precizeze temeiul de drept material al cererii, în ședința publică din 16.06.2014 făcându-se precizare, consemnată în încheierea de ședință, că se invocă dispozițiile răspunderii civile delictuale, alături de cele arătate în cerere, respectiv dispozițiile codului de procedură penală.
În dovedirea cererii și în apărare, s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri, respectiv atașarea dosarului penal nr._ al Judecătoriei Târgoviște.
În ședința publică din data de 08.09.2014, instanța, din oficiu, a invocat prescripția dreptului la acțiune al reclamantelor, având în vedere dispozițiile art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009, privind codul civil.
Potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra excepțiilor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Prin sentința civilă nr. 3070/08.09.2014, Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor, invocată din oficiu de instanță, a respins cererea reclamantelor ca prescrisă și le-a obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Târgoviște a reținut că, potrivit considerentelor sentinței penale nr. 464/21.06.2012, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2507/12.11.2012, la data de 20.10.2007 pârâtul P. L. F. a pierdut controlul volanului autoturismului pe care-l conducea pe raza ., a pătruns pe contrasens și l-a accidentat mortal pe numitul M. N..
Potrivit aceleiași hotărâri penale, s-a reținut, sub aspectul laturii civile, culpa comună a inculpatului și a persoanei decedate. Cu privire la latura civilă, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei cauzatoare de prejudiciu, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, ea putând fi alăturată acțiunii penale în cadrul dosarului penal, prin constituirea părții vătămate ca parte civilă, repararea pagubei făcându-se potrivit dispozițiilor legii civile, inclusiv pentru repararea daunelor morale.
A mai reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, judecata civilă suspendându-se până la soluționarea celei penale.
Având în vedere momentul producerii faptei cauzatoare de prejudiciu, se reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil, respectiv art. 998 cod civil.
Astfel, partea vătămată prin fapta cauzatoare de prejudiciu trebuie să promoveze cererea în fața instanței civile, în termenul general de prescripție de trei ani, reglementat de Decretul 167/1958, în vigoare la momentul producerii faptei, iar potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță, la interogatoriul din oficiu al instanței, reclamanta O. N. a răspuns că, în calitate de fiică a defunctului tată, că a cunoscut atât data decesului, cât și condițiile în care tatăl său a decedat, a cunoscut cine este vinovat de moartea tatălui său și a aflat la circa 1 an și ceva de la accidentul rutier că există un dosar penal, atât ea, cât și sora sa, cealaltă reclamantă.
Susținerea reclamantelor potrivit căreia nici organul de urmărire penală și nici instanța nu le-au introdus în cauză ca părți civile în calitatea lor de moștenitoare ale defunctului, potrivit dispozițiilor art. 21 din Codul de procedură penală, nu poate fi primită, deoarece dispozițiile acestui text de lege vizează situația în care una dintre părțile cauzei decedează, în speță nefiind vorba de decesul uneia dintre părți, tatăl reclamantelor decedând în ziua producerii accidentului și nu în timpul procesului penal, mama și fiul acestuia constituindu-se părți civile prin cererile formulate la urmărirea penală și reiterate în fața instanței, nu ca moștenitori ai victimei, ci ca persoane vătămate de moartea soțului și, respectiv, tatălui prin fapta ilicită a inculpatului pârât din prezenta cauză.
Mai mult, a reținut instanța de fond, acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu numai când, potrivit art. 17 Cod procedură penală, cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce nu este cazul reclamantelor.
Nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia persoana care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudiciu a fost condamnată abia în anul 2013, atunci s-au stabilit fapta și vinovăția acesteia, motiv pentru care reclamantele nu puteau promova o cerere prin care să solicite aceste despăgubiri în perioada în care pârâtul se bucura încă de prezumția de nevinovăție, astfel încât termenul prescripției dreptului la acțiune a început să curgă din anul 2013 când pârâtul a fost condamnat definitiv, deoarece, așa cum s-a arătat, articolul 19 Cod procedură penală prevede posibilitatea persoanei vătămate care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal de a introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, judecata civilă suspendându-se până la soluționarea celei penale.
Astfel, în speță, termenul prescripției a început să curgă la 20.10.2007, la momentul promovării prezentei cereri, 07.02.2014, fiind împlinit de cca.3 ani.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului reclamantelor la acțiunea în repararea daunelor materiale și morale, iar pe fond a respins cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, reclamantele au fost obligate la cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel reclamantele, arătând că instanța a reținut în mod greșit, că partea vătămată prin fapta cauzatoare de prejudiciu trebuie să promoveze cererea în fața instanței civile în termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de Decretul nr.167/1958, iar potrivit art. 8 din acest act normativ prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Față de această motivare în drept, instanța reține că „termenul prescripției a început să curgă la 20.10.2007, la momentul promovării prezentei cereri, 07.02.2014, fiind împlinit de circa 3 ani” .
La instanța de fond reclamantele nu au fost de acord cu acest punct de vedere și au motivat că persoana care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudiciu a fost condamnată în anul 2012, atunci când s-a stabilit fapta și vinovăția acestuia. În această împrejurare, reclamantele nu puteau promova o cerere prin care să solicite despăgubiri morale, deoarece pârâtul se bucura încă de prezumția de nevinovăție până la momentul condamnării definitive, astfel încât termenul prescripției dreptului la acțiune a început să curgă de la data de 21.06.2012, când pârâtul a fost condamnat definitiv și nu de la 20.10.2007, momentul săvârșirii faptei, cum în mod greșit a reținut prima instanță. Având în vedere că cererea de chemare în judecată a reclamantelor derivă dintr-o cauză penală, excepția invocată din oficiu de instanța de fond și admisă de aceasta este nelegală, solicitând a fi înlăturată iar potrivit afectului devolutiv al apelului, se solicită ca instanța de apel să statueze atât în fapt cât și în drept asupra cererii de chemare în judecată.
S-a solicitat de către apelante, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, să se constate că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, să se anuleze hotărârea atacată și să se rejudece procesul în fond prin analizarea temeinică a mijloacelor de apărare și a dovezilor invocate la prima instanță și în raport de dispozițiile legale.
La data de 18 decembrie 2014, intimata S.C. O. Vienna I. Group S.A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. După ce intimata reia susținerile făcute de instanța de fond în motivarea hotărârii apelate, aceasta arată că, într-adevăr termenul de prescripție a început să curgă la data săvârșirii faptei, fiind împlinit cu mult înaintea datei sesizării instanței de fond.
Intimatul pârât preda L. nu a depus în termenul prevăzut de dispozițiile art. XV din Legea 2/2013 întâmpinare. Întâmpinarea depusă de acesta a avut loc la data de 28.01.2015 având pentru instanța de judecată valoarea unor concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 3070/08.09.2014, Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor, invocată din oficiu de instanță, a respins cererea reclamantelor ca prescrisă și le-a obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Cu privire la situația de fapt ce a generat litigiul de față, toate părțile sunt de acord că, potrivit considerentelor sentinței penale nr. 464/21.06.2012, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2507/12.11.2012, la data de 20.10.2007 pârâtul P. L. F. a pierdut controlul volanului autoturismului pe care-l conducea pe raza ., a pătruns pe contrasens și l-a accidentat mortal pe numitul M. N..
De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri penale, s-a reținut, sub aspectul laturii civile, culpa comună a inculpatului și a persoanei decedate. În cadrul dosarului penal, au înțeles să participe, în calitate de părți civile, numiții M. E. (soția supraviețuitoare a defunctului) și M. M. (fiul defunctului), pretențiile civile ale acestora fiind admise atât sub aspectul pagubei materiale cât și sub aspectul daunelor morale. Cu privire la cele două reclamante, astfel cum acestea susțin prin cererea de chemare în judecată și prin motivele de apel, nu s-au constituit părți civile în dosarul penal și nici nu au formulat vreo cerere la instanța civilă, anterior celei formulată în prezenta cauză.
Cu privire la latura civilă, instanța de fond a reținut corect că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei cauzatoare de prejudiciu, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, ea putând fi alăturată acțiunii penale în cadrul dosarului penal, prin constituirea părții vătămate ca parte civilă, repararea pagubei făcându-se potrivit dispozițiilor legii civile, inclusiv pentru repararea daunelor morale.
De asemenea, corect a reținut instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, judecata civilă suspendându-se până la soluționarea celei penale.
Având în vedere momentul producerii faptei cauzatoare de prejudiciu, respectiv anul 2007, s-a reținut corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil cu privire la fondul cauzei și dispozițiile Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
În conformitate cu conținutul Deciziei nr.1/2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil,stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 517 alin.4 din Codul de procedură civilă.
D. urmare, în mod legal, instanța de fond a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru reclamante. Toate susținerile din motivele de apel au la bază susținerea apelantelor că termenul de prescripție nu a început să curgă decât după pronunțarea sentinței penale deoarece abia la acel moment a fost cunoscut autorul infracțiunii, respectiv abia la acel moment s-a stabilit fapta penală și persoana responsabilă de ea.
În realitate, astfel cum corect reține și instanța de fond, termenul de 3 ani a început să curgă din momentul decesului autorului celor două reclamante deoarece, fiind vorba de un omor din culpă cu autor cunoscut, acela a fost momentul producerii pretinsei pagube, persoana responsabilă de producerea pagubei fiind cunoscută. Principiul securității raporturilor juridice cere, conform textelor de lege invocate, ca persoanele lezate prin producerea unei infracțiuni să formuleze cererile pe latură civilă fie pe cale civilă separată, conform art. 19 din vechiul Cod de procedură penală, fie direct în cadrul dosarului penal, dar întotdeauna în interiorul termenului de prescripție. Cum reclamantele nu sunt persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, exercitarea acțiunii civile nu poate avea loc din oficiu conform dispozițiilor art. 17 Cod procedură penală.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Codul de procedură penală deoarece în cauză nu a decedat, pe parcursul procesului penal, una dintre părți. În cauza de față fiind vorba de un omor din culpă, victima infracțiunii era deja decedată la momentul investirii instanței penale. Ipoteza acestui text ar fi fost aplicabilă doar dacă pe parcursul cercetării penale ar fi decedat vreunul dintre cei doi moștenitori constituiți deja părți civile, doar atunci instanța fiind obligată să introducă în cauză moștenitorii acestuia și nu moștenitorii victimei infracțiunii astfel cum susțin apelantele.
Tribunalul apreciază că pot exista situații în care termenul de prescripție să curgă de la momentul pronunțării deciziei de condamnare a unei persoane, dar speța de față nu constituie un astfel de caz. Dacă autorul infracțiunii nu este cunoscut iar persoana cercetată nu recunoaște fapta, acesta ar putea fi un caz de speță în care termenul să curgă de la data stabilirii persoanei vinovate, dar, observă tribunalul, și aici operează principiul de drept comun, anume acela că termenul începe să curgă de la data cunoașterii pagubei și a persoanei răspunzătoare de ea.
Este adevărat că nu plângerea penală ci constituirea de parte civilă în dosarul penal sau pe cale separată, întrerupe cursul prescripției, dar în cauza de față nu există o astfel de cerere de constituire de parte civilă a celor două reclamante. De asemenea, în cauza de față nu există, un caz de acordare a despăgubirilor civile din oficiu, astfel cum instanța de judecată a reținut mai sus.
Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul de față și a menține ca legală și temeinică sentința apelată.
Cu privire la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, cerere formulată de către apelante, aceasta urmează a fi respinsă datorită caracterului ei subsidiar, strâns legat de cererea de admitere a apelului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de apelantele – reclamante O. L., CNP_, domiciliată în comuna Ulmi, . și M. C. N., CNP_, domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat A. G., cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.3070/08.09.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. L. F., domiciliat în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița și S.C. O. I. GROUP S.A. cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova
Păstrează în tot sentința apelată.
Respinge cererea apelatelor –reclamante privind cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR GREFIER,
L. B. M. M. Acxinia N.
j. f. N. A. I.
Judecătoria Târgoviște
dosar nr._
red. MM/ Tehnored. A.N/M.M.
6 ex./16.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
