Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 172/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 172/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NRA. 172
Ședința publică din data de 9 martie 2015
Președinte – R. M.
Judecător – N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1732 din 5.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Biroul executorului judecătoresc D. A., cu sediul în Târgoviște, . 51, .-2, județul Dâmbovița și ..R.L., cu sediul în comuna Vlădeni, ., județul Dâmbovița, având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata ..R.L., prin avocat V. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/15.12.2014 (fila 32), lipsă fiind apelanta contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și intimatul Biroul executorului judecătoresc D. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru, cererea de apel este motivată, s-a formulat întâmpinare, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Apărătorul intimatei precizează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părții prezente pentru a-și susține cererile și apărările formulate în proces.
Pentru intimata ., avocat V. I. având cuvântul, a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat, potrivit susținerilor din întâmpinare, arătând că a fost achitată suma reprezentând taxa de poluare și cheltuielile de judecată, fără a se calcula dobânda, invocarea dispozițiilor OG nr.22/2002 este nefondată, termenul de o zi stabilit de executor este legal indicat. Consideră că era obligația debitoarei să procedeze la calculul dobânzii aferente taxei de poluare, însă datorită refuzului calculării dobânzii societatea intimată a urmat calea executării silite anterior intrării în vigoare a OUG nr.8/2014, respectiv în luna august 2013, când a formulat cerere de executare. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata . și intimatul B. D. A., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare silită, respectiv somația din 26.11.2013 emisă în dosarul de executare 653/2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc A. D. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În fapt contestatoarea a arătat că executorul judecătoresc a stabilit un termen de o zi în vederea punerii în executare a titlului executoriu, nu a dat posibilitatea debitoarei de a întreprinde măsuri necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, că creditoarea poate să procedeze la executarea silită, potrivit dreptului comun, numai în situația în care, debitoarea, instituție publică nu își îndeplinește în mod voluntar obligația de plată în termen de 6 luni de la primirea somației, invocând decizia 213 din 4.03.2010 a Curții Constituționale, Curte care a constatat că, dispozițiile OG 22/2002 nu contravin dispozițiilor art. 6 paragraf I din Convenție, iar prin termenul de 6 luni dă posibilitatea debitoarei, instituție publică să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. De asemenea se mai arată că, sumele din somația emisă de executor, nu concordă cu cele din titlul executoriu .
Prin adresa emisă la data de 26.11.2013 de către executor a fost somată intimata la plata sumei de_,84 lei, dobândă legală și 1551,56 lei cheltuieli de executare, solicitându-se plata unor sume de bani care nu sunt specificate în titlul executoriu, respectiv sentința nr. 5347/17.12.2012 .
Creditoarea nu s-a adresat în vederea executării voluntare a obligației conform art. 117 din OG nr. 92/2003 care prevede că, la cerere, se restituie, debitorului sumele de bani stabilite prin hotărâri judecătorești și trebuia să facă dovada titlului executoriu prin care se solicită plata sumei de 11.311,84 lei.
Suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare se impune întrucât se creează un prejudiciu bugetului de stat, în urma executării silite pornite nelegal de executorul judecătoresc.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, 715 Cod Procedura Civila și ale OG nr.22/2002.
In susținerea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri: încheierea din 26 11 2013, somația emisă de executor în dosarul 748/2013, încheierea de încuviințare a executării silite din 11.11.2013, titlul executoriu pus în executare și anume sentința 5447/17.12.2012 .
Contestatoarea a formulat precizări și a solicitat instanței să constate că nu mai există temei legal pentru emiterea formelor de executare silită, invocând prevederile art. XV alin 4 din OG 8/2014 ce se referă la faptul că, în cursul termenului de 5 ani calendaristici de eșalonare a plății taxei de poluare, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Executorul judecătoresc D. A. a formulat întâmpinare și a făcut cunoscut instanței că, prin sentința 5347/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul_ și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 17.iunie 2013, contestatoarea a fost obligată la plata taxei de primă înmatriculare de 9247 lei cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația în totalitate, a achitat doar taxa de poluare fără a restitui și suma ce reprezintă dobânda legală astfel că a întocmit dosarul de executare silită 748/2013, a obținut încuviințarea executării silite și, fiind îndeplinite condițiile pentru declanșarea executării silite, a emis somația de plată, pentru suma ce reprezintă dobânda, calculată la suma datorată așa cum reiese din încheierea de calcul și stabilire a dobânzii, pe perioada 30 mai 2008 - 2 august 2013 .
Termenul de o zi invocat ca fiind nelegal de către contestatoare este prevăzut de Cod Procedura Civila, creditoarea deține un titlul executoriu și pentru dobânda legală astfel că susținerea acesteia în sensul că creditoarea intimată nu s-ar afla în posesia unui titlu executoriu nu poate fi reținută.
Prin sentința civilă nr.1732/5.05.2014, Judecătoria Târgoviște a respins contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc D. A., respingând contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța de fond, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Biroului Executorului Judecătoresc D. A., a reținut că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Temeiul de drept al contestației la executare invocat de contestatoare este art. 711 alin 1 Cod Procedura Civila, text de lege ce se referă la faptul că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați în executare.
Instanța de fond a apreciat că legea recunoaște executorului judecătoresc legitimitate procesuală doar în ipoteza prevăzută de art. 711 alin 1 teza finală, atunci când organul de executare refuză să efectueze sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii și că părțile nu se află în prezența unei astfel de ipoteze, în speța de față, întrucât obiectul contestației la executare nu îl constituie vreun refuz al executorului judecătoresc, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 162/2003.
Pe fondul contestației instanța a reținut, față de prevederile art. 711 alin 1 fraza I Cod Procedura Civila, că obiectul cererii îl constituie contestația la executare cu privire la executarea silită însăși chiar dacă contestatoarea face vorbire doar de somația emisă la data de 26.11.2013.
Pentru a dispune anularea unui act de executare silită sau a executării silite este necesar ar fi îndeplinite unele condiții și anume: să fie încălcată o dispoziție legală, să se fi produs părții, o vătămare, ca urmare a respectivei încălcări, vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului însă, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc D. A., creditoarea i-a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 5347/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul 8738/2012, dar și a încheierii de îndreptare a erorii materiale pentru suma de 11.311,84 lei, sumă ce reprezintă dobânda legală la care se adaugă cheltuielile de executare în sumă de 1551,56 lei.
Conform titlului executoriu, dobânda legală este datorată de părțile arătate în dispozitivul sentinței, iar termenul de o zi pentru plata debitului nu se află în afara legii, el fiind prevăzut de dispozițiile codului de procedură civilă și anume, art. 731 alin 1 Cod Procedura Civila .
Referitor la prevederile OG 22/2003 și la Ordinul MFP 2626/2010 privind aprobarea procedurii operaționale PO 05.02 de verificare și plată a obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești de către instanțe, nu s-au invocat aspecte concrete legale de o eventuală încălcarea a celor două acte normative, fiind necesară indicarea în concret de către contestatoare a vătămării.
Invocarea de către debitoarea contestatoare a prevederilor art. 117 din OG 92/2003 și anume că intimata creditoare nu i-ar fi solicitat restituirea și a dobânzii legale nu poate fi reținută ca motiv de anulare a formelor de executare silită, în condițiile în care nu s-au produs dovezi în acest sens, iar pe de altă parte, creditoarea intimată deține un titlu și pentru dobânda legală și neexecutarea sumelor prevăzute în titlu ar constitui o încălcare a dreptului acestuia de a obține sumele de bani prevăzute în hotărâri judecătorești.
Cum dreptul creditoarei intimate la dobânda legală a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, executorul judecătoresc a obținut încuviințarea executării silite și a sumei ce reprezenta dobânda legală, iar împotriva acestei încheieri contestatoarea nu a formulat obiecțiuni și, se puteau aduce pe calea contestației la executare criticile referitoare doar la calculul dobânzii sau la condițiile în care acestea puteau fi solicitate, critici care nu au fost aduse se va respinge ca neîntemeiată contestația la executare raportat la motivele arătate în contestație.
Contestatoarea a invocat și prevederile art. XV alin 4 din OUG 8/2004 dispoziție ce se referă la faptul că, în cursul termenului de 5 ani calendaristici de eșalonare a plății taxei de poluare, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Această dispoziție legal nu își găsește aplicabilitate în condițiile în care a fost demarată procedura de executare silită anterior apariției acestei prevederi OUG nr. 8/2014 aplicându-se doar, plăților restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și pentru care nu a fost demarată procedura executării silite.
Pentru creditoarea intimată procedura de executare silită s-a declanșat anterior intrării în vigoare a acestei prevederi legale.
Impotriva sentinței instanței de fond a declarat apel contestatoarea pe care o consideră nelegală și netemeinică, solicitând desființarea sentinței, iar pe fond respingerea cererii, arătând că instanța de fond face o eroare cand respinge contestația la executare, întrucât executorul judecătoresc a emis somația prin care s-a solicitat ca in termen de 1 zi sa fie achitata suma reprezentând dobânda legala stabilita prin titlul executoriu.
Impotriva acestei somații si a tuturor actelor de executare din dosarul nr. 88/2013 apelanta a formulat contestația la executare întemeiata pe prevederile art. 711 Cod procedură civilă, potrivit cărora contestația la executare reprezintă mijlocul procedural specific fazei executării silite prin care persoana interesata solicita instanței desființarea actelor de executare nelegale sau clarificarea înțelesului, întinderii si aplicării titlului executoriu.
In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in acest scop o alta cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
Conform art. 1, 2, 3 din O.G.nr. 22/2002 „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. "
Conform art. 127 din O.G. 92/2003 pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. "
Conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 nivelul penalității de intarziere este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere. In conformitate cu art. 117 din O.G. 92/2003 „Se restituie, la cerere, debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii si potrivit art. 70 din O.G. 92/2003 „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. "
Dispozițiile art. 662 Cod procedură civilă arata ca executarea silita nu se poate face decât daca creanța este certa, lichida si exigibila.
In speță, intimata . nu a urmat procedura prevăzuta de O.G. 92/2003 iar executorul judecătoresc a incalcat dispozițiile art. 2 si 3 din O.G. nr. 22/2002 referitoare la termenul de 6 luni, acordând un termen de 1 zi si continuând procedura de executare silita potrivit dreptului comun. Mai mult, suma reprezentând dobânda legala nu reprezintă o creanța certa, lichida si exigibila, nu se cunoaște modul de calcul al dobânzii legale, procentul aplicat, asa cum prevăd dispozițiile art. 628 Cod procedura civila.
Conform art. 672 Cod procedura civila, in afara de cazul in care legea prevede altfel, actele de executare silita nu pot fi efectuate decât dupa expirarea termenului arătat in somație si potrivit art. 703 Cod proc. civila, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silita însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum si a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 si următoarele fiind aplicabile in mod corespunzător.
In conformitate cu prevederile art. XV alin. 4 din OUG nr. 8/2014, "in cursul termenului de 5 ani calendaristici, de eșalonare a plații taxei de poluare, orice procedura de executare silita se suspenda de drept".
Conform prevederilor art. XV din OUG nr. 8/2014 potrivit căruia „
Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule dobânzile calculate pana la data plații integrale si cheltuielile de judecata, precum si alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora.
(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, in termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata transelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.
(3)Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin.(2).
In cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
Sumele prevăzute la alin. (1), plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgenta, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S..
Procedura de efectuare a plații titlurilor executorii va fi stabilita prin ordin comun al ministrului mediului si schimbărilor climatice si al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise pana la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta si pentru care nu a fost demarata procedura de executare silita se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)."
Apelanta consideră că nu mai exista temei legal pentru emiterea formelor de executare de către birourile executorilor judecătorești, iar contestația la executare este întemeiată, solicitând să se constate ca instanța de fond in mod eronat a respins acțiunea, să se admită apelul, desființarea sentinței apelate iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii, anularea somației si a actelor de executare subsecvente întocmite in dosarul de executare nr. 88/2013.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 si următoarele Noul Cod Procedura Civila, art.172 alin.3 din OG 92/2003 Cod Procedura Fiscala, solicitându-se judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 223 alin.3 Cod procedură civilă.
Intimata . a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A arătat că, printr-o dispoziție emisă de către apelantă, a fost achitată suma reprezentând taxa de poluare și cheltuielile de judecată, fără a se calcula dobânda, situație în care apelanta recunoaște că are de achitat suma de bani reprezentând dobânda calculată de la data plății până la data restituirii efective pe o perioadă de cinci ani, astfel că intimata trebuia cuprinsă în graficul de rambursare.
Se apreciază că intimata nu se află în situația aplicării ordonanței întrucât, potrivit art.XV pct.7 fin OUG nr.8/2014 dispozițiile alin.1-6, respectiv suspendarea executărilor silite și plata eșalonată a acestor sume de bani se aplică titlurilor executorii emise până la . acestei ordonanțe și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită. Ori intimata a demarat executarea silită anterior intrării în vigoare a OUG nr.8/2014, respectiv în luna august 2013, când a formulat cerere de executare.
Invocarea dispozițiilor OG nr.22/2002 este nefondată, termenul de o zi stabilit de executor este legal indicat.
Intimata consideră că era obligația debitoarei să procedeze la calculul dobânzii aferente taxei de poluare, însă refuzând să facă acest calcul, intimata a urmat calea executării silite.
Analizând sentinta apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentinta nr. 5437/17.12.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita in dosarul nr._, ce constituie titlul executoriu, s-a dispus obligarea paratelor la restituirea sumei de 9247 lei, reprezentand contravaloare taxa de prima inmatriculare pentru autovehicule, plus dobanda legala aferenta. In considerentele sentintei se mentioneaza ca dobanda legala va fi calculata conform art. 124 Cod de procedura fiscala.
Cu cererea din 25.07.2013 intimata . a solicitat debitoarei, in conformitate cu dispozitiile art. 117 C.p.fisc., executarea voluntara a titlului executoriu, astfel cum a fost pronuntat, respectiv restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare.
Apelanta debitoare a restituit taxa de poluare la 2.08.2013.
Conform art. 124 C.p.fisc., text de lege, in temeiul caruia a fost stabilita dobanda prin titlul executoriu, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.”
Conform art. 70 C.p.fisc. „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.”
Coroborand cele doua texte de lege, tribunalul concluzioneaza ca pentru acordarea dobanzii legale este necesar a se formula o cerere expresa, care sa se adreseze debitoarei, ca ea curge, potrivit Codului, de la expirarea celor 45 zile, in care debitoarea poate restitui taxa de poluare. Daca taxa de poluare s-a restituit in termenul legal de 45 zile, atunci nici dobanda nu poate curge.
In cauza, tribunalul constata ca taxa de poluare a fost achitata pe 2.08.2013, cererea de restituire fiind depusa pe 25.07.2013, astfel incat restituirea s-a realizat in termenul legal, iar conform titlului executoriu si textelor legale, creditorul nu are dreptul la dobanda legala astfel stabilita.
Cu toate acestea, intimata . s-a adresat executorului judecatoresc D. A. in vederea executarii silite a sentintei nr. 5437/17.12.2012 pronuntata de Tribunalul Dambovita in dosarul nr._ pronuntata de Tribunalul Dambovita sub aspectul sumei de 11.311,84 lei, reprezentand plata dobanzii, calculata de la data platii si pana la data de 2.08.2013, cand s-a achitat creanta propriu-zisa.
Titlul executoriu, insa, asa cum s-a aratat, nu a recunoscut dreptul la dobanda decat cu respectarea Codului de procedura fiscala, iar potrivit modului de calcul prevazut in acesta, dobanda in speta nu poate fi stabilita, ca urmare a achitarii debitului pricipal in termenul legal, ceea ce rezulta ca executarea silita este pornita in mod nelegal, pentru sume nedatorate, iar creanta nu este certa, asa cum a sustinut apelanta debitoare prin cererea de apel formulata.
In orice caz, cererea de dobanda adresata debitoarei trebuia sa fi fost expresa, asa cum se arata la art. 117 C.p.fisc., care stabileste ca prealabil se formuleaza o cerere pentru executare voluntara, or, in cazul de fata, aceasta cerere lipseste cu desavarsire.
F. de cele ce preced, constatand ca sentinta judecatoriei este pronuntata cu aplicarea gresita a legii, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot sentința apelata în sensul că va admite contestația și va anula formele de executare emise în dosarul nr. 784/2013 al B. D. A. și D. M. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1732 din 5.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Biroul executorului judecătoresc D. A., cu sediul în Târgoviște, . 51, .-2, județul Dâmbovița și ..R.L., cu sediul în comuna Vlădeni, ., județul Dâmbovița.
Schimbă în tot sentința, în sensul că admite contestația la executare și anulează formele de executare emise în dosarul nr.784/2013 al B. D. A. și D. M. I..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9.03.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | |
R. M. | N. C. |
GREFIER
N. D.
j.f F. A.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond_
Red. R.M./Tehnored D.N.
5 ex./16.03.2015
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 169/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 657/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








