Acţiune în constatare. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 780/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 6/201/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 780/2013

Ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Judecător R. Steluța G.

Judecător I. G. P.

Grefier I. C.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta N. M. împotriva sentinței civile nr. 226/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata I. G.-CU D..PROCESUAL ALES LA S.&P.-SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI, având ca obiect acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. T. pentru intimata reclamantă, lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost tardiv formulat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nu s-a depus întâmpinare, după care

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului și acordă cuvântul pe această excepție.

Avocat T.P. pentru intimatul reclamant, solicită admiterea excepției tardivității recursului, fără cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L UL

Asupra recursului civil de față:

Reclamantul I. G. a chemat în judecată pe pârâta N. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți, pentru terenul intravilan în suprafață de 2000 mp situat în Calafat sat Basarabi, .. 76, jud. D., și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr._ .

În fapt, a motivat că la data de 17.11.2009, acesta și pârâta N. M. au încheiat cu numiții D. D. și D. N. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 445 la BNP Budiana I. R. prin care a cumpărat imobilul descris mai sus împreună cu construcțiile aferente. Prin acel contract pârâta a devenit proprietara terenului iar reclamantul proprietarul construcțiilor.

Potrivit existenței interdicției prevăzute de Legea 312/2005, reclamantul nu a putut dobândi dreptul de proprietate asupra terenului până în acest an.

Având în vedere că această interdicție ce exista la momentul încheierii contractului nu se mai aplică în prezent iar reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului cu atât mai mult cu cât prețul pentru terenul descris mai sus a fost achitat integral de către reclamant odată cu încheierea contractului de vânzare menționat mai sus, precum și potrivit convenției încheiate cu pârâta la acea vreme în sensul ca"(…) la momentul în care domnul I. G. va putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului, eu N. M. mă oblig să îi vând acestuia suprafața de teren descrisă mai sus, întrucât prețul pentru terenul descris mai sus a fost achitat integral cu bani proveniți de la domnul I. G.."

În cuprinsul contractului la care a făcut referire pârâta a declarat în mod expres că nu va avea nici un fel de pretenție asupra prețului terenului, acesta fiind achitat în momentul respectiv în totalitate de către reclamant.

De asemenea aceasta a fost notificată să se prezinte în data de 24.09.2012 la sediul BNP Budiană R. I. în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică pentru suprafața de teren intravilan în suprafață de 2000 mp, însă nu s-a conformat și nu s-a prezentat la sediul notarului.

Anterior în data de 13.09.2012 a răspuns la notificare prin avocat și și-a exprimat generic disponibilitatea de a încheia actul solicitat însă la un alt termen întrucât nu se afla în țară.

Ulterior a mai fost notificată încă o dată în acest sens însă nu a oferit nici un răspuns de această dată.

Motiv pentru care a formulat prezenta acțiune prin care solicită să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

Evaluează imobilul teren în vederea stabilirii taxei de timbru la suma de 55.000 de lei, respectiv din suma menționată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare pentru casă și teren.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 Cod Procedură Civilă, art. 969 Cod Civil.

A depus la dosar copie a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 445/17.11.2009 de BNP Budiană R. I. din Calafat, extras CF pentru informare pentru CF nr. 3186 a Municipiului Calafat, eliberat de OCPI D., proces verbal – încheiere de certificare nr. 1/24.09.2012 eliberat de BNP Budiană R. I. din Calafat, precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

La termenul din data de 18.01.2013 av. P. T. pentru reclamant a depus adresă formulată de către pârâtă prin care a arătat că nu s-a putut prezenta în data de 24.09.2012 ora 12,00 la sediul BNP Budiană R. I. din Calafat în vederea încheierii contractului prin care reclamantul va dobândi dreptul de proprietate asupra terenului intravilan de 2000 mp, termen la care instanța a pus în vedere apărătorului reclamantului să facă dovada de citare prin publicitate a pârâtei, într-un ziar de largă răspândire, cu 15 zile înainte de termenul de judecată, conform art.95 C., să depună certificat fiscal, schiță parcelară, cadastru pentru terenul în litigiu și să achite diferența taxei de timbru în cuantum de 11 lei, aceste înscrisuri fiind depuse de av. P. T. pentru reclamant în ședința din data de 08.02.2013.

Prin sentința civilă nr.226/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul I. G. cu domiciliul procesual ales la S. & P. – Societate Civilă de Avocați, din C., Bld. C. I, nr. 48, Jud. D., împotriva pârâtei N. M., cu domiciliul în Calafat, ., ., jud. D..

S-a constatat că în baza Precontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 445 din 17.11.2009 a intervenit între părți vânzarea-cumpărarea terenului intravilan în suprafață de 2000 mp ( 1253 mp curți construcții și 747 mp arabil ), situat în Calafat, Sat Basarabi, .. 76, Jud. D., având ca vecini: la N – A. Ș., la E – DS, la S – . la V – D. D. și D. N., prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a dispus comunicarea hotărârii irevocabile organului financiar local Primăria Municipiului Calafat, Jud. D..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2711 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 17.11.2009, reclamantul și pârâta au încheiat cu numiții D. D. și D. N. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 445 la BNP Budiana I. R. prin care a cumpărat terenului intravilan în suprafață de 2000 mp ( 1253 mp curți construcții și 747 mp arabil ), situat în Calafat, Sat Basarabi, .. 76, Jud. D., având ca vecini: la N – A. Ș., la E – DS, la S – . la V – D. D. și D. N., împreună cu construcțiile aferente, respectiv, casă de locuit, regim de înălțime parter și mansardă, în suprafață de 147,66 mp, compusă din parter cu 3 camere, 2 holuri, o bucătărie, o baie, o cămară, un antreu și un beci și mansardă compusă din 3 camere, un hol, 2 terase și anexă compusă din pătul, cămară și bucătărie de vară, construită din chirpici, cărămidă și BCA. Prin acel contract, pârâta a devenit proprietara terenului, iar reclamantul proprietarul construcțiilor.

Prin același contract pârâta i-a constituit reclamantului un drept de folosință pe toată durata construcției pentru suprafața de teren de 2000 mp menționată mai sus, pârâta obligându-se ca la momentul în care reclamantul va putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului să îi vândă acestuia suprafața de teren descrisă mai sus, întrucât prețul pentru teren a fost achitat integral cu bani proveniți de la reclamant. Pârâta a declarat, în cuprinsul aceluiași contract, că nu va mai avea nici un fel de pretenție asupra prețului terenului, acesta considerându-se a fi achitat din aceste considerente.

Pârâta a fost notificată să se prezinte în data de 24.09.2012 la sediul BNP Budiană R. I. în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică pentru suprafața de teren intravilan în suprafață de 2000 mp, însă nu s-a conformat și nu s-a prezentat la sediul notarului.

Anterior în data de 13.09.2012 a răspuns la notificare prin avocat și și-a exprimat generic disponibilitatea de a încheia actul solicitat însă la un alt termen întrucât nu se afla în țară.

Ulterior a mai fost notificată încă o dată în acest sens însă nu a oferit nici un răspuns de această dată.

Pârâta deține terenul în calitate de proprietar conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 445 din 17.11.2009 la BNP Budiană R. I. din Calafat.

Conform art. 4 din Legea 312/2005 cetățeanul unui stat membru nerezident în România poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reședințe secundare la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Conform art. 44 alin. 2 din Constituție "Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

În concluzie, reclamantul care este cetățean italian, prin urmare cetățean al unui stat membru în Uniunea Europeană, poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 2000 mp ( 1253 mp curți construcții și 747 mp arabil ), situat în Calafat, Sat Basarabi, .. 76, Jud. D., având ca vecini: la N – A. Ș., la E – DS, la S – . la V – D. D. și D. N., acesta fiind proprietarul construcțiilor aferente terenului menționat mai sus din data de 17.11.2009, respectiv, casă de locuit, regim de înălțime parter și mansardă, în suprafață de 147,66 mp, compusă din parter cu 3 camere, 2 holuri, o bucătărie, o baie, o cămară, un antreu și un beci și mansardă compusă din 3 camere, un hol, 2 terase și anexă compusă din pătul, cămară și bucătărie de vară, construită din chirpici, cărămidă și BCA, această dobândire a dreptului de proprietate a terenului făcându-se pentru o reședință secundară ( este proprietarul construcțiilor aferente terenului și are un drept de folosință a terenului pe durata existenței construcțiilor ) și s-a împlinit și termenul menționat în art. 4 din Legea 312/2005 în data de 01.01.2012.

În speță, convenția încheiată între reclamant și pârâtă îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.

Potrivit art. 1073 Cod. civil, creditorul este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de debitor, creditorul poate fi autorizat s-o aducă la îndeplinire potrivit dispozițiilor art. 1077 Cod. Civil.

În acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

S-a constatat că în baza Contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între reclamant și pârâtă, autentificat sub nr. 445 din 17.11.2009, a intervenit între părți vânzarea-cumpărarea terenului intravilan în suprafață de 2000 mp ( 1253 mp curți construcții și 747 mp arabil ), situat în Calafat, Sat Basarabi, .. 76, Jud. D., având ca vecini: la N – A. Ș., la E – DS, la S – . la V – D. D. și D. N., urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

Împotriva sentinței civile nr.226/08.02.2013 a formulat recurs pârâta N. M. prin care a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul rămânerii în sarcina reclamantului-recurent a cheltuielilor de judecată.

În esență, a arătat că nu este culpa sa iar neprezentarea la notar în vederea încheierii actelor în formă autentică a fost determinată de împrejurarea că avea contract de muncă în străinătate neexistând un refuz nejustificat din partea sa.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

Examinând recursul declarat prin prisma excepției tardivității, Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 301 Cod proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Comunicarea actelor de procedură, inclusiv a hotărârilor judecătorești, se face în conformitate cu prevederile art. 86 și urm. Cod proc. civ., iar dovada comunicării constă în procesul - verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, cu respectarea cerințelor art. 100 din același cod.

În cauză, din analiza dovezilor de comunicare a sent. civ. nr.226/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat, rezultă că sentința mai sus menționată a fost comunicată recurentei- pârâte la data de 21.02.2013.

Recursul a fost declarat la data de 12.03.2013, deci, fără respectarea termenului legal.

Raportat la considerentele expuse, instanța de recurs, în baza art. 312 alin.1 Cod proc. civ. va respinge ca tardiv recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta N. M., împotriva sentinței civile nr.226/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dodsarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta I. G.-CU D..PROCESUAL ALES LA S.&P.-SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2013.

Președinte,

M. N.

Judecător,

R. Steluța G.

Judecător,

I. G. P.

Grefier,

I. C.

Red.jud.I.G.P.

07.05.2013

Tehn.S.V./2 ex.

Jud.fond-C.N.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul DOLJ