Contestaţie la executare. Decizia nr. 503/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 503/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 609/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 503/2013

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte - D. O. - judecător

Judecător - V. P.

Grefier - L. E. C.

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata creditoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., .. 2, județul D., împotriva sentinței civile nr. 9250 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori B. M., B. Ș., ambii domiciliați în mun. C., .. 81, ., . și intimata debitoare S.C. C. S.A. C. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR S.C. RECO REORGANIZARE S.R.L., cu sediul în mun. C., .. 66, ., județul D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimata contestatoare B. Ș. asistată de av. B. C., av. B. C. pentru intimatul contestator B. M., lipsind recurenta intimată și intimata debitoare S.C. C. S.A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că s-au înaintat relațiile solicitate, după care:

Instanța apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu intimata S.C. C. S.A. C., conform art. 87 pct. 5 și art. 98 C.p.civ., întrucât lichidatorul judiciar S.C. Reco Reorganizare S.R.L. nu a anunțat instanța prin cerere depusă la dosar, iar partea adversă prin scrisoare recomandată, despre schimbarea sediului pe parcursul procesului, astfel că nu se va lua în seamă noul sediul al lichidatorului judiciar.

Instanța pune în discuție calificarea căii de atac.

Av. B. C., pentru intimații contestatori, lasă la aprecierea instanței.

Instanța, observând că prezenta contestație la executare este formulată de terțe persoane față de executarea silită, care invocă un drept de proprietate asupra imobilului sechestrat în procedura de executare silită, în temeiul art. 401 alin. 2 coroborat cu art. 402 alin. 2 C.p.civ., în complet constituit din Președinte – D. O., judecător – V. P. și judecător – M. R. H., califică, în prezenta cauză, calea de atac, ca fiind apel și, în complet legal constituit din Președinte – D. O. și judecător – V. P., procedează la continuarea judecății.

Av. B. C., pentru intimații contestatori, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Av. B. C., pentru intimații contestatori, având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, conform motivelor din întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.01.2013, contestatorii B. M. si B. S., în contradictoriu cu intimata A.F.P. C. și debitoarea S.C. C. S.A. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze actul de executare silită constând în procesul-verbal de sechestru instituit la 16.04.2003 întocmit în dosarul de executare nr. 3638/2001 al A.F.P. C. și să se dispună rectificarea înscrierii din cartea funciara nr._ C. a imobilului situat in C., .. 81, căminul nr. 4B, în sensul radierii mențiunii privind sechestrul aplicat asupra camerelor de cămin nr. 6 și 7 în motivarea contestației arătându-se ca actul de executare silita contestat a rămas fără obiect întrucât camerele de cămin nr. 6 si 7 asupra cărora s-a instituit sechestru au fost vândute de debitoarea-proprietara . cumpărătorii-contestatori prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 67/47 încheiat la 23.07.2003 iar prin sentința civilă nr. 8433/12.09.2005 a Judecătoriei C. s-a constatat dreptul de proprietate al contestatorilor asupra acestor imobile cu destinație de locuință.

In motivarea contestației reclamanții au arătat că sunt titularii dreptului de proprietate asupra camerelor de cămin nr. 6 și 7 care fac parte dintr-un ., . proprietatea . aflată în lichidare judiciară în prezent. Înainte de a intra în procedura falimentului .-a vândut camerele, dar nu a autentificat vânzarea, astfel că s-au adresat instanței de judecată.

De asemenea, arată că dreptul lor de proprietate a fost intabulat și că interesul lor în rezolvarea acțiunii este motivat de faptul că sechestrul instituit pe imobil îi împiedică să beneficieze de dreptul de dispoziție asupra bunurilor lor, neputând să le înstrăineze.

In drept au invocat art. 173 alin 2 din C.p.fiscală, art. 35 din Legea nr. 7/1996, art. 125 alin 8 din OG nr. 92/2003 iar în dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în copii xerox la dosar.

În cauză a fost formulată întâmpinare de către D.G.F.P. D., în numele și pentru A.F.P. C. prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că pe rolul Tribunalului D. s-a înregistrat la data de 29.11.2003, sub nr._, cererea având ca obiect procedura de insolvență privind debitorul . ulterior a formulat precizare la întâmpinare prin care a invocat excepția de autoritate de lucru judecat arătând că s-a mai judecat cu reclamanții in dosarul nr._/215/2008 având același obiect privind radierea notării sechestrului în cartea funciară a imobilului dobândit în proprietate și prin s.c. nr. 4447/16.03.2009 a Jud. C. s-a respins acțiunea.

La data de 23.05.2013 contestatorii ,prin apărător ales, au depus copie conformă cu originalul după ..09.2005 a Judecătoriei C. cu mențiunea definitivă și irevocabilă,din dosarul nr._ .

Din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese către AFP C. pentru a înainta dosarul de executare nr. 3638/2001 privind pe ., dosarul fiind înaintat cu adresa nr._ din data de 04.04.2013.

Prin sentința civilă nr. 9250/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. a admis contestația la executare privind pe privind pe contestatorii B. M. și B. Ș. în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice C. și . prin lichidator ..

S-a constatat perimată executarea silită în dosarul de executare nr. 3638/2001 al A.F.P. C.. S-a anulat procesul-verbal de instituire a sechestrului imobiliar din data de 16.04.2003 întocmit de intimata A.F.P. C. asupra imobilului Bloc de locuințe, . în municipiul C., .>

S-a dispus rectificarea înscrierii din cartea funciară a imobilului precizat mai sus, în sensul radierii înscrierii sechestrului asigurator.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele

În baza cererii nr._/11.07.2003 și a procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 16.04.2003 întocmit de Administrația Finanțelor Publice a mun. C., conform nr. de înregistrare și ștampilei acestei instituții fiscale aplicată pe acest act juridic aflat la dosarul cauzei în copie certificată, în dosarul de executare nr. 3638/30.11.2001 al D.G.P.P. – A.F.P. C., a fost notat sechestrul asupra mai multor camere din imobilul situat în C., cart. Valea Roșie, . și camerele nr. 6 și 7, pentru suma de 19._ lei, în favoarea Ministerului Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 8433/12.09.2005 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 6600/2005 s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 67/47 încheiat la data de 23.07.2003 între reclamanții B. M. și B. Ș. în calitate de cumpărători și . în calitate de vânzătoare, având ca obiect imobilul-camera nr. 6 și 7 din clădirea situată în fosta colonie de cazare din C., Valea Roșie, cămin 4B, .. 81. Această hotărâre, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea nr. 319 din 23.11.2005 a Tribunalului D. in dosarul nr. 114/F/17/2003 s-a dispus dizolvarea debitoarei . ridicarea dreptului de administrare al acesteia, fiind numit un lichidator judiciar care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 64/1995.

Față de împrejurările de fapt arătate mai sus rezultă că sechestrul imobiliar instituit în dosarul de executare silită nr. 3638/30.11.2011 al D.G.F.P. D. – A.F.P. C. a devenit caduc prin faptul că nu a fost valorificat în termen de mai mult de cinci ani de la data instituirii sechestrului prin vânzarea la licitație a bunurilor imobiliare indisponibilizate în vederea recuperării creanțelor fiscale din impozite și taxe iar executarea silită s-a perimat de drept în acest dosar ,în conformitate cu dispozițiile art. 389 alin 1 din vechiul C.p.c., aplicabil în cauză, întrucât creditorul în persoana intimatei D.G.F.P. D. – A.F.P. C. a lăsat să treacă mai mult de șase luni de la îndeplinirea ultimului act de executare silită reprezentat de procesul verbal de sechestru din data de 16.04.2003 fără să fi urmat alte acte de urmărire pentru continuarea executării ceea ce denotă faptul că intimata nu a prezentat interes în recuperarea creanțelor fiscale.

Instanța a apreciat că menținerea sechestrului asupra camerelor nr. 6 și 7 reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 din CEDO, întrucât n reprezintă o ingerință nejustificată în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al contestatorilor și o sarcină disproporționată impusă asupra imobilelor dobândite de aceștia în raport cu atitudinea pasivă și indulgentă a intimatei manifestată față de debitoarea sa . căreia nu a declanșat și alte forme de executare silită cum ar fi înființarea popririi pe conturile bancare ale acesteia sau chiar scoaterea la vânzare prin licitație publică a bunurilor ce au făcut obiectul sechestrului.

Pe cale de consecință, instanța a admis ca întemeiată contestația formulată de contestatorii B. M. și B. Ș., a constatat perimată de drept executarea silită în dosarul de executare nr. 3638/2001 al D.G.F.P. D. – A.F.P. C., a anulat actul de executare silită reprezentat de procesul-verbal de sechestru din 16.04.2003 și a dispus radierea notării sechestrului asigurător din cartea funciară a mobilului precizat în contestație. A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată în raport de s.c. nr. 4447/16.03.2009 a Judecătoriei C. din dosarul nr._/215/2008 precizat de intimată, având în vedere că din conținutul considerentelor și dispozitivul acesteia rezultă că instanța nu a dezbătut fondul cauzei și nu a statuat cu putere de lege asupra legalității și temeiniciei cererii formulată de reclamanți privind rectificarea de carte funciară prin radierea notării sechestrului ci s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate fiind respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă,astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 1201 din cod civil aflat în vigoare la data pronunțării hotărârii mai sus arătată.

Analizând conținutul formal al procesului-verbal de sechestru imobiliar din 16.04.2003 și toate actele prealabile constând în adresă de înființare a popririi, titlul executoriu nr. 3638 din 10.02.2003, instanța a reținut că acestea au fost întocmite de organele fiscale din cadrul AFP C., confirmat de faptul că acest act juridic poartă ștampila acestei instituții fiscale și prin aceasta are calitate procesuală în cauza dedusă judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat apel, intimata Administrația Finanțelor Publice a mun. C., arătând că a invocat la instanța de fond excepția autorității de lucru judecat, întrucât prin s.c. nr. 4152/19.03.2012 rămasă definitivă și irevocabilă instanța a respins cererea formulată de intimații B. M. și B. Ș. având ca obiect acțiune în constatare și mai mult nu a fost respectat nici termenul prevăzut de art. 173 Cod proc. fiscală. La data de 29.11.2003 pe rolul Tribunalului D. a fost înregistrată o cerere având ca obiect procedura insolenței privind debitorul .., iar ulterior s-a dispus deschiderii procedurii falimentului acestui debitor.

În ceea ce privește anularea procesului-verbal de sechestru instituit asupra imobilului deținut de contestatori, arată că procesul-verbal de sechestru a fost întocmit în conformitate cu prevederile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, după care a fost comunicat la cartea funciară în vederea înscrierii acestuia în cartea funciară și că antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 67/47/23.07.2003 încheiat între S.C. C. S.A. și contestatori nu a fost încheiat în formă autentică.

Intimații au formulat întâmpinare arătând că instanța de fond în mod corect a apreciat că menținerea sechestrului asupra camerelor nr. 6 și 7 reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 din CEDO întrucât nu reprezintă o ingerință nejustificată în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al contestatorilor și o sarcină disproporționată impusă asupra imobilelor dobândite de aceștia în raport cu atitudinea pasivă și îndelungată a intimatei manifestată față de debitoarea S.C. C. S.A. De asemenea, în mod corect, s-a reținut de către instanța de fond că prin s.c. nr. 8433/12.09.2005 pronunțată de Judecătoria C. s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 67/47 încheiat la data de 23.07.2003 având ca obiect imobilul camera 6-7 din clădirea ce face obiectul cauzei.

Apelul este fondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Prima instanță a admis contestația la executare formulată de contestatorii B. M. și B. Ș. și a constatat perimată executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 3638/2001 al A.F.P. C., anulând procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 16.04.2003 asupra imobilului – ., situat în mun. C., .. D..

Pe cale de consecință, a dispus rectificarea înscrierii din cartea funciară, în sensul radierii sechestrului instituit asupra imobilului.

Așadar, singurul motiv pentru care instanța a admis contestația la executare îl reprezintă perimarea executării silite conform art. 389 alin. 1 C.p.civ, reținând că intimatul-creditor a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare silită reprezentat de procesul-verbal de sechestru din data de 16.04.2003, fără să fi urmat alte acte de urmărire în vederea continuării executării.

Hotărârea primei instanțe este nelegală, având în vedere că s-a reținut din oficiu perimarea executării silite, fără să fi fost invocată de către partea interesată, în speță debitoarea sau contestatorii-terți față de executarea silită, întrucât art. 389 alin. 1 C.p.civ. prevede că orice parte interesată poate cere desființarea executării dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, intervenind perimarea de drept a executării.

Pe de altă parte, soluția este nelegală și din perspectiva faptului că, potrivit art. 142 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează, ceea ce înseamnă că în cauză nu oprerează această sancțiune de drept procesual civil.

În consecință, văzând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, neanalizând motivele invocate în contestația la executare, tribunalul va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare potrivit art. 297 alin. 1 C.p.civ, urmând să se pronunțe și asupra excepției autorității de lucru judecat (eventual, prezumția legală a lucrului judecat ca mijloc de probă) invocată de intimata A.F.P. C. (în prezent A.J.F.P. D.) prin notele de ședință depuse la 05.06.2013 în dosarul primei instanțe, dar în raport de sentința civilă nr. 4152/19.03.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011, rămasă definitivă și irevocabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de intimata creditoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. cu sediul în mun. C., .. 2, județul D., împotriva sentinței civile nr. 9250 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori B. M. și B. Ș., ambii domiciliați în mun. C., .. 81, ., . și intimata debitoare S.C. C. S.A. C. PRIN LICHIDATOR S.C. RECO REORGANIZARE S.R.L., cu sediul în mun. C., .. 66, ., județul D..

Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013.

Președinte,

D. O.

Judecător,

V. P.

Grefier,

L. E. C.

Red.jud.D.O.

Tehn.S.V./6 ex.

18.12.2013

Jud.fond-M.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 503/2013. Tribunalul DOLJ