Acţiune în constatare. Decizia nr. 1858/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1858/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 1171/201/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1858/2013
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenții reclamanți M. S., M. F., M. M., împotriva sentinței civile nr. 1270 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă M. S., asistată de avocat A. A., avocat A. A. pentru recurenții reclamanți M. F., M. M., avocat S. S. pentru intimatul pârât P. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
- recurenții reclamanți M. S., M. F., M. M., au depus la 08.11.2013, motive suplimentare de recurs și înscrisuri, au atașat exemplare pentru comunicare .
Instanța procedează la comunicarea motivelor suplimentare de recurs și a înscrisurilor către apărătorul intimatului pârât, avocat S. S..
Avocat A. A., solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate motivelor suplimentare de recurs .
Avocat S. S., nu se opune la încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurenților reclamant, față de dispozițiile art. 305 C.pr.civ.
Avocat A. A., învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Avocat S. S., învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra motivelor suplimentare de recurs, dacă sunt de ordine publică și asupra recursului.
Avocat A. A., având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile pentru motivele de recurs și motivele suplimentare de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Avocat S. S., având cuvântul solicită respingerea motivelor suplimentare de recurs formulate de recurenții la 08.11.2013, arată că acestea nu sunt de ordine publică, pe fond solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față ;
Reclamantul P. A. a chemat în judecată pe pârâții M. A., M. S., M. F. și M. M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției încheiată la 12.12.2001 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
In fapt, s-a susținut că în baza actului sub semnătură privată încheiat la 12.12.2001 pârâții au vândut reclamantului suprafața de 1200 m.p. teren intravilan în Unirea, tarlaua 67, . vecini N – B. F., E -N. Ghe,S- Ds 29, V – B. M, cu prețul de 1175 lei, care a fost achitat în întregime.
Au convenit ca ulterior, să încheie actele în formă autentică. Termenul stabilit pentru perfectarea actelor s-a împlinit dar pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a merge la notar pentru perfectarea actelor în formă autentică.
In drept, s-au invocat prevederile art. 969 -971 și 1073 Cod civ.
S-a depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare din 12.12.2001, titlu de proprietate nr. 1378-_ din 31.01.2002 având titular pe M. N., certificate de deces și sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe defunctul M. N., acte de stare civilă pentru pârâți, certificat fiscal nr. 950 din 12.02.2013 emis de Primăria Unirea, certificatul de sarcini nr._ din 22.02.2013 .
La 20.03.2013 pârâții M. S., M. M. și M. F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a susținut că M. A. a decedat la 18.04.2010 și că nici aceasta și nici pârâții M. S., M. M. și M. F. nu au încheiat vre-o convenție de vânzare cumpărare cu reclamantul. M. N., tatăl părților a decedat la 3.01.2002, iar succesiunea acestuia nu a fost dezbătută,astfel încât nu se putea în mod legal vinde vre-un teren.
La data vânzării, despre care reclamantul spune că a fost 12.12.2001, M. N. trăia și trebuia ca el să fie prezent la încheierea înscrisului sub semnătură privată.
S-a depus la dosar copie de pe certificatul de deces al numitei M. A..
La 2.04.2013 pârâții M. S., M. M. și M. F. a formulat o cerere prin care au solicitat verificarea înscrisului sub semnătură privată pe care îl contestă susținând că semnătura de pe acest înscris nu aparține autorului lor M. N..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 301, 302, 309, 330 și 351 din Noul cod de procedură civilă..
În cauză s-a audiat martorul B. C..
În raport de cererea formulată de pârâți la 2.04.2013, instanța constată că acțiunea de chemare în judecată a fost formulată la 14.02.2013, deci sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, astfel încât dispozițiile procedurale aplicabile vor fi acelea ale vechiului cod de procedură civilă.
Solicitarea pârâților pentru verificarea de scripte este guvernată de prevederile art. 177 -184 Cod pr.civilă vechi.
În conformitate cu art. 178 cod pr.civilă, când una din părți declară că nu recunoaște fie înscrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului.
Precontractul de vânzare cumpărare depus la dosar, încheiat între M. N. în calitate de promitent vânzător, decedat la 1.01.2002 și reclamantul P. A., în calitate de promitent cumpărător, fiind o copie s-a pus în vedere reclamantului prin apărător să prezinte actul în original, iar pârâților li s-a cerut în mai multe rânduri să prezinte instanței înscrisuri provenind de la autorul lor M. N. pentru comparare.
Întrucât din 4.04.2013 și până la 13.06.2013 pârâții nu au depus înscrisuri pentru comparație, instanța având în vedere prevederile art. art. 182 alin. 3 cod pr.civilă a apreciat că pârâții au recunoscut semnătura autorului lor de pe înscrisul sub semnătură privată.
Întrucât pârâții au fost citați cu chemare la interogatoriu și nu s-au prezentat, instanța va face aplicare în cauză prevederilor art. 225 Cod pr.civilă.
Prin sentința civilă nr.1270/13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. A., împotriva pârâților M. S., M. F. și M. M..
S-a constatat valabilă promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată de reclamant cu defunctul M. N., prin care defunctul în calitate de promitent vânzător s-a obligat să înstrăineze reclamantului,în calitate de promitent cumpărător, suprafața de 1175 m.p. teren intravilan în Unirea, tarlaua 67, . vecini N – B. F., E -N. Ghe,S- Ds 29, V – B. M, cu prețul de 1175 lei, care a fost achitat în întregime.
Prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare cumpărare.
S-a dispus comunicarea sentinței către organele fiscale locale și către OCPI D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la 12.12.2001 între reclamant, în calitate de promitent-cumpărător și defunctul M. N., în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată de părți " Minută contract de vânzare cumpărare ".
Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, defunctul M. N. s-a obligat să vândă iar reclamantul să cumpere suprafața de 1175 m.p. teren intravilan în Unirea, tarlaua 67, . vecini N – B. F., E -N. Gh.,S- Ds 29, V – B. M, cu prețul de 1175 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare.
Prin același act, părțile s-au obligat să încheie actele în formă autentică .
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părți poate cere încheierea contractului în formă autentică. Dacă părțile se obligă să vândă, respectiv să cumpere un teren, contractul de vânzare-cumpărare nu este încheiat cât timp nu se întocmește în forma prevăzută de lege – autentică.
Potrivit art. 1073 cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la desdăunare.
Instanța a reținut că, deși a primit prețul, promitentul vânzător, în prezent decedat care este proprietari terenului teren care nu este grevat de sarcini, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară D., refuză să se prezinte la un birou notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.
Moștenitorii acestuia, chemați la interogatoriu nu s-au prezentat, astfel încât instanța, făcând aplicare prevederilor art. 225 Cod pr.civilă, precum și art. 111 C.p.civ. art. 969 și 1073 cod civil, instanța a admis acțiunea.
În conformitate cu art. 771 alin. 6 din Codul fiscal, s-a dispus comunicare hotărârii către organele fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții susținând, în esență, că prima instanță a analizat și interpretat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, atât timp cât durează starea de indiviziune, dreptul coproprietarilor asupra bunurilor sunt nedeterminate, iar dreptul de dispoziție este supus unanimității; de asemenea, autorul acestora trăia la data întocmirii antecontractului, însă nu a fost prezent, astfel că nu se putea vinde legal vreun teren; pârâții au mai invocat și un motiv de ordine publică, respectiv neindicarea și neintroducerea în cauza a tuturor moștenitorilor autorilor acestora, acest aspect rezultând din cererea de deschidere a succesiunii.
Recursul este nefondat.
Tribunalul constată vădit neîntemeiate criticile recurenților-pârâți, fiind evident că nu prezintă absolut nicio relevanță în plan juridic faptul că, ulterior încheierii antecontractului, autorul acestora, M. N., ce a avut calitatea de promitent-vânzător, a decedat, starea de indiviziune fiind astfel de neconceput a fi existat în timpul vieții sale, mai exact la momentul în care, proprietar exclusiv fiind asupra respectivului teren, a convenit cu reclamantul să i-l înstrăineze, astfel că toate susținerile recurenților-pârâți în acest sens se înfățișează nu numai ca lipsite de orice fundament juridic, dar și ca ilogice și chiar absurde.
Așadar, pârâții nu au înțeles că, nu în calitate de coproprietari ai imobilului-teren ce a constituit obiectului antecontractului încheiat de autorul pârâților i-a chemat în judecată reclamantul, ci în calitate de moștenitori legali ai acestui autor, odată cu devoluțiunea succesorală legală transmițându-li-se și obligația asumată de autorul lor, și anume de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică cerută de lege pentru înstrăinarea imobilelor-terenuri.
Așadar, nimic nu poate împiedica instanța ca, prin suplinirea consimțământului autorului pârâților, respectiv promitentului-vânzător M. N., în calitate de debitor al obligației de a face, să pronunțe, în temeiul dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 Cod Civil, precum și art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 și în contradictoriu cu pârâții, în calitate de moștenitori legali, o hotărâre care să țină loc de act autentic în ceea ce privește imobilul-teren ce a făcut obiectul antecontractului menționat.
Astfel, absolut toate motivele de recurs invocate se înfățișează ca simple aserțiuni pur formale și străine de problematica juridică dedusă judecății, la fel și psudo-motivele pretinse a fi de ordine publică, ce nu reprezintă nimic altceva decât speculații vădit neîntemeiate pentru care nu s-au indicat sau prezentat dovezi concrete și nici contraargumente pertinente care să conducă la o reformare a soluției adoptată de instanța de fond, ce nu poate fi decât confirmată de instanța de recurs.
Pentru aceste considerente legale, Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ, urmează să respingă recursul dedus judecății, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți M. S., M. F. și M. M., împotriva sentinței civile nr. 1270 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond:D.S.
← Pretenţii. Sentința nr. 8314/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1201/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|