Uzucapiune. Decizia nr. 1103/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1103/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 29461/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1103/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. R. H. - judecător
Judecător - D. O.
Judecător - J. S.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantele T. M., D. N. și E. M. împotriva sentinței civile nr._ din 29.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. D., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns av. S. I. pentru recurentele reclamante T. M. și E. M., lipsă fiind recurenta reclamantă D. N. și intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că recursul reclamante D. N. nu este timbrat, după care:
Se prezintă av. S. I., care depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 846 lei și timbru judiciar de 5 lei, de către recurenta reclamantă D. N..
De asemenea, depune două chitanțe de plată a taxelor și impozitelor și solicită încuviințarea probei cu aceste înscrisuri pentru a dovedi că, deși imobilul se află înregistrat pe numele intimatului pârât, taxele și impozitele sunt plătite de recurentele reclamante.
Instanța, în temeiul art. 305 C.p.civ., apreciind ca fiind utilă soluționării cauzei, încuviințează proba cu înscrisurile depuse de recurentele reclamante.
Av. S. I., pentru recurentele reclamante, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra recursului, dar și pe aspectele legate de faptul că, la fond, nu s-a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra precizării cererii de chemare în judecată, prin care se solicită modificarea cadrului procesual, sub aspectul părților cu care reclamantele înțeleg să se judece în contradictoriu.
Av. I., pentru recurentele reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, față de aspectele puse în discuție de instanță.
Pe fondul recursului, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, conform motivelor de recurs. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 11.10.2010 reclamanta T. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului dobândit prin prescripția achizitivă de 30 de ani, situat în intravilanul loc. C., . B, județul D. .
Motivând în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că în anul 1973 soțul său decedat la data de 06.08.2003, a cumpărat de la pârât imobilul menționat, pentru care a achitat suma de 20.500 lei. Menționează că tot prin aceeași chitanță s-a vândut și gardul împrejmuitor, care din anul 1973 și până în prezent a rămas nemodificat.
Mai arată că a exercitat o posesie netulburată, publică, continuă și sub nume de proprietar în toată perioada prevăzută de lege.
La data de 07.01.2011 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a extins cadrul procesual și a solicitat instanței conceptarea și citarea în calitate de reclamante a numitelor D. N. și E. M., moștenitoarele autorului T. N. și a mai precizat că pârâtul C. I. este fiul vânzătorului C. D..
Prin încheierea de ședință de la 14.02.2011 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 155 ind. 1 C.p.civ. până la indicarea actualului domiciliu al pârâtului, și repusă pe rol la data de 24.10.2011.
Prin sentința civilă nr._/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civila formulată de reclamantele T. M., E. M. și D. N., în contradictoriu cu pârâtul C. D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că reclamantele T. M., E. M. și D. N. dețin în baza unei chitanțe sub semnătură privată un teren intravilan situat în C., . (fost nr. 11 B) în suprafață de 131 mp având ca vecinătăți: N-D. V., E-C. M., S-O. I., V-. teren este amplasată o casă nouă nefinalizată, cu 3 camere, 2 holuri, baie și bucătărie, cu o suprafață de 92,5 mp.
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, se poate invoca fie pe calea acțiunii principale, fie pe cale de excepție, când se opune celui care reclamă un drept asupra bunului uzucapat.
Din conținutul art. 1890 C.civ., rezultă că pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani, trebuie îndeplinite 2 condiții și anume să existe o posesie de 30 de ani, iar posesia să fie utilă, adică neviciată.
Din actele dosarului, respectiv declarația pârâtului C. D., instanța a reținut că reclamanta și soțul ei au cumpărat acest teren în urmă cu 25-27 ani, iar chitanța sub semnătură privată este nedatată, astfel că prin alt mijloc de probă reclamanta nu a putut face dovada că a exercitat posesia asupra imobilului pe o perioadă de 30 ani. civ., sunt prevăzute condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia pentru a conduce la uzucapiune, adică să fie utilă.
Conform acestui text, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar pe o perioadă de 30 de ani.
Lipsei calităților posesiei utile îi corespund tot atâtea vicii a căror existență împiedică posesia să aibă efecte juridice.
Astfel, lipsei calității posesiei de a se exercita sub nume de proprietar îi corespunde viciul precarității.
Precaritatea denumește caracterul pe care îl are ținerea unui lucru, lipsită de animus dominus, adică de elementul intențional al posesiei care înseamnă voința acelui ce deține lucrul de a se considera proprietarul lui ,titularul dreptului real.
Reclamantul, căruia îi incumbă sarcina probei, conform art. 1169 C. civ. nu a făcut dovada că a exercitat posesia asupra terenului în intervalul de 30 de ani fixat de lege, sub nume de proprietar, nedeclarând la organele fiscale pretinsul drept pentru impunere fiscală, neîndeplinind condiția publicității posesiei.
Așadar, posesia trebuie să fie publică, iar publicitatea acesteia este dată pe lângă posesia asupra terenului în intervalul de 30 de ani fixat de lege sub nume de proprietar, și de declararea la organele fiscale a pretinsului drept pentru impunere fiscală, pe timpul prevăzut de lege.
În speță, reclamantele nu au făcut dovada operării prescripției achizitive pentru terenul în suprafață de 131 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele T. M., E. M. și D. N., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentele arată că soluția instanței este total eronată, deoarece prin întregul material probator, și anume martori, interogatorii și expertiză, au probat toate condițiile uzucapiunii, inclusiv publicitatea posesiei.
Mai arată că atât martorii cât și pârâtul au recunoscut faptul că posesia a fost exercitată public, iar taxele și impozitele au fost achitate la organele fiscale exclusiv de reclamante
Prin urmare, recurentele consideră că instanța a realizat un raționament greșit, deoarece între caracterul de publicitate al posesiei și declararea la organele fiscale a terenului de către reclamante nu poate fi pus semnul egalității, deoarece publicitatea posesiei nu are nici o legătură cu declararea de către organele fiscale.
Recurentele precizează faptul că declararea la organele fiscale nu reprezintă o dovadă a publicității posesiei în cadrul prescripției achizitive, cu atât mai mult cu cât este de notorietate faptul că înregistrarea la organele fiscale nu se putea realiza de către reclamante.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
În cauză, s-a dovedit că nu s-a împlinit termenul de 30 de ani de prescripție achizitivă, prevăzut de art. 1890 din vechiul cod civil aplicabil.
Deși prin acțiunea formulată, reclamanta T. M. a arătat că soțul acesteia, decedat la data de 6 august 2003, a cumpărat de la pârât imobilul în litigiu în anul 1973, moment de la care au avut posesia imobilului, probele administrate în cauză contrazic această susținere care apare astfel nereală.
S-a mai susținut că, la momentul cumpărării imobilului, s-a încheiat o chitanță, respectiv un înscris sub semnătură privată.
Tribunalul reține că actul sub semnătură privată intitulat "chitanță", deși nedatat, nu s-a încheiat în anul 1973, cum în mod mincinos se pretinde, ci după anul 1981, având în vedere că, în cuprinsul actului, s-a consemnat că buletinul de identitate . nr._ al cumpărătorului T. C. N., autorul reclamantelor, a fost eliberat de Miliția S. la data de 4 decembrie 1981.
Pe de altă parte, fiind chemat la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că a "vândut" familiei T. imobilul din litigiu, dar în anul 1983, nu în anul 1973, cum s-a susținut de către reclamante (fila 65 dosar fond).
De asemenea, se reține că depoziția martorului P. G. este neconcludentă pentru stabilirea momentului la care familia reclamantelor a intrat în posesia imobilului în litigiu, întrucât martorul precizează că aceștia l-au cumpărat în urmă cu aproximativ 30 de ani, deci nu cunoaște cu exactitate acest moment deosebit de important pentru verificarea îndeplinirii condiției privind împlinirea termenului de prescripție în materia uzucapiunii de lungă durată.
Având în vedere aceste probe administrate, tribunalul apreciază că reclamanta T. M. și soțul său decedat au dobândit posesia imobilul în anul 1983 (fără a se cunoaște data exactă), astfel că, la momentul introducerii acțiunii în cauza de față, 11.10.2010, nu era împlinit termenul de prescripție de 30 de ani, care se poate considera împlinit la data de 1 ianuarie 2014.
Sunt eronate susținerile primei instanțe cu privire la viciul precarității și publicității, întrucât nedeclararea imobilului la organul fiscal nu echivalează cu stăpânirea acestuia sub alt nume decât cel de proprietar și nici cu neîndeplinirea condiției publicității posesiei.
Cu toate că, în cauză, nu se poate reține, față de probele administrate, vreun viciu al posesiei, totuși acțiunea nu poate fi admisă datorită neîndeplinirii condiției privind împlinirea termenului de prescripției de 30 de ani.
De aceea, se impune respingerea recursului ca nefondat în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. și menținerea sentinței sub aspectul soluției de respingere a acțiunii, dar pentru considerentele reținute de tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele T. M., D. N. și E. M. împotriva sentinței civile nr._ din 29.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013.
Președinte, M. R. H. | Judecător, D. O. | Judecător, J. S. |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. D. O.
Tehn.F.M./2 ex.
08.07.2013
Jud.fond: L. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 503/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
