Contestaţie la executare. Decizia nr. 1806/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1806/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 1537/201/2012*

Dosar nr._ -contestație la executare-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1806/2013

Ședința publică din data de 05 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. O.

Judecător: V. P.

Judecător: M. R. H.

Grefier: L. E. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului formulat de intimata recurentă P. MUNICIPIULUI C.-DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE, împotriva sentinței civile nr. 1252 din data de 11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator C. S. și intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C., având ca obiect contestație la executare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 09.04.2012, sub nr._, contestatorul C. S. a formulat contestație la executare împotriva somației nr._ din data de 28.02.2012 și a titlului executoriu nr._ din 28.02.2012, comunicate contestatorului la 22.03.2012, în contradictoriu cu C. L. al Municipiului C. și P. Municipiului C.-Direcția de Taxe și Impozite.

S-a susținut că nu există un titlu de creanțe pentru sumele pentru care s-au emis actele de executare silită, potrivit codului fiscal și Codului de Procedură Fiscală, numai actul administrativ fiscal este cel care stabilește obligația de plată și care poate fi contestat potrivit art. 205 și următoarele din Codul de Procedură Fiscală, în măsura în care sumele stabilite cu titlu de impozit sau contribuție sunt nelegal impuse.

Numai în urma stabilirii creanței printr-un act administrativ fiscal se poate trece la executarea silită în cazul neachitării obligațiilor scadente de către contribuabili.

Executarea silită în materie fiscală este reglementată de disp. art. 136 și următ. din OUG 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

În art. 141 din codul de procedură fiscală se arată că titlul executoriu cuprinde toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la bugetul consolidat, precum și accesoriile aferente acestora stabilite în condițiile legii În aliniatul 2 al aceluiași text de lege se arată "titlul de creanță devine executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată…."

Coroborând aceste dispoziții rezultă că, anterior începerii executării silite, trebuie să existe un titlu de creanță al organului fiscal pentru impozite și taxe datorate.

Titlul de creanță este actul în baza căruia se stabilesc obligațiile fiscale, fiind obligatorie preexistența acestuia față de titlul executoriu.

În speță nu există titlu de creanță în baza căruia să fie pornită executarea silită.

S-a mai susținut că au fost emise de P. C. acte de executare silită fără a exista un act administrativ fiscal care să stabilească obligația de plată.

Anterior emiterii somației și titlului executoriu au mai fost emise la 03.11.2011 somația nr._ și titlul executoriu nr._ pentru suma de_, 59 lei, debite și accesorii aferente perioadei 31.12._11 care au fost contestate în cadrul dosarului_ .

Pe parcursul derulării acestui litigiu, respectiv la data de 24.02.1012, prin cererea înregistrată sub nr. 2148 la P. C., contestatorul a solicitat reanalizarea impozitului aferent pentru suprafața de teren pe care o deține în sensul că, din suprafața de 4362 m.p., să se scadă suprafața ocupată de construcțiile cu destinație hotel-1717,36 m.p. care aparțin proprietarului P. G. și pentru care s-au încasat impozitele aferente.

S-a mai solicitat compensarea sumelor plătite de contestator în avans în anii precedenți pentru acest teren, cu sumele datorate în viitor, conform art. 257 lit. a cod fiscal.

La 29.02.2012, cu adresa nr._, P. C. a comunicat că s-a procedat la recalcularea impozitului, că s-a scăzut suprafața ocupată de construcții și a fost emisă decizia de impunere anuală nr. 2665 pentru anul fiscal 2012, privind obligațiile fiscale datorate bugetului local în sumă de 1721 lei, decizie scadentă la 31.03.2012, achitată în prezent.

La 22.03.2012 Judecătoria C. a admis contestația la executare, a anulat formele de executare și anume titlul executoriu_ și somația nr._. În aceste condiții nu se poate trece la executarea silită

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 172-174 Cod pr.fiscală și art. 399 și următ. Cod pr. Civilă.

S-a depus la dosar somația_ din 28.02.2012, titlul executoriu nr._ din 28.02.2012, copie de pe cererea adresată de contestator primarului municipiului C., adresa nr._ din 29.02.2012 a Primăriei C., decizia de impunere anuală 2665/2012, somația_ din 3.11.2011, titlul executoriu_ din 3.11.2011, sentința civilă nr. 454 din 22.03.2012 a Judecătoriei C..

La 02.05.2012, P. Municipiului C. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației la executare.

În fapt s-a susținut că, în vederea stingerii obligațiilor fiscale datorate de C. S., s-a procedat la emiterea titlului executoriu nr._ din 28.02.102 care cuprinde toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozit teren precum și accesoriile aferente.

Creanța datorată înscrisă în titlul executoriu reprezintă impozit teren intravilan pentru suprafața de 2644,64 m.p. din totalul de 4362 m.p., restul fiind ocupat de clădire și scutit de la impozit.

Înscrierea în evidențele fiscale a fost realizată în urma depunerii de contestator a unei declarații fiscale, la data de 07.06.2005, data impunerii la impozit fiind 1.07.2005 pentru că imobilul teren a fost dobândit la 8.06.2005, iar impozitul pe teren se datorează de la data de 01 a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.

Suma înscrisă în titlul executoriu contestat este calculată de la data de 01.01.2008 până la 30.09.2011, pentru perioada anterioară impozitul fiind achitat.

Declarația fiscală constituie titlul de creanță conform art. 110 alin. 3 lit. b din OG 92/2003.

Contestatorul a susținut că nu există titlul de creanță profitând de faptul că dosarul fiscal al său nu se mai găsește deoarece sediul arhivei a fost mutat de mai multe ori în diverse locații.

Impozitul aferent deciziei de impunere anuală pe anul 2012 în sumă de 1721 lei nu a fost achitat.

În drept, s-au invocat dispoz. art. 115-118 Cod pr.civilă.

Prin sentința nr. 2345/05.12.2012 Judecătoria C. a admis contestația la executare, a anulat formele de executare-somația nr._ din 28.02.2012, titlul executoriu_/28.02.2012 și a obligat intimații la 2000 de lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria C. a reținut următoarele:

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească impozitul datorat de contestator avându-se în vedere actele depuse la dosar, precum și sentințele judecătorești pronunțate anterior, penalitățile de întârziere și modul în care au fost stabilite aceste penalități.

Întocmind raportul de expertiză, depus la dosarul cauzei în data de 07.09.2012, expert D. L. a susținut că impozitul pe teren datorat de contestator este de 2797 lei la 30.09.2011, iar majorările de întârziere sunt de 694 lei.

Contestatorul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în data de 27.09.2012 în care a solicitat să se verifice dacă impozitul aferent perioadei 01.01._05 a fost achitat integral de D. S. F., persoana de la care contestatorul a cumpărat terenul, expertul să refacă calculele privind impozitul în perioada 1.07._11 și a majorărilor pe perioada 1.07._12, avându-se în vedere toate plățile efectuate de proprietarii succesivi, să se aibă în vedere suma de 900 lei achitată la 31.05.2012, conform chitanței_ și să se aibă în vedere toate plățile efectuate din evidențele contabile ale primăriei în scopul evitării dublei impuneri.

Răspunzând la obiecțiuni, expertul D. L. a arătat că D. S. F. a achitat, pentru anul 2005, impozitul pe teren aferent întregii suprafețe de 4362 m.p., iar suprafața reală, care trebuia supusă impozitării, era de 2644,64 m.p., restul reprezentând teren ocupat cu construcții care nu se supune impozitării.

Impozitul achitat de această persoană a fost de 3368, 6 lei, deși impozitul real care trebuia plătit era de 1347, 44 lei. Pentru acest tern s-a plătit în plus suma de 2021, 16 lei.

D. S. F., prin cererea adresată primarului, a solicitat ca impozitul plătit în plus pentru teren să fie scăzut din impozitul datorate de actualul proprietar al terenului - C. S..

C. S. a achitat, în perioada 01.07._12, cu titlul de impozit pe teren suma totală de 8855 lei, astfel încât sumele achitate în plus ca impozit pentru terenul în suprafață de 2644, 64 m.p. sunt de 190 lei.

În consecință, pentru perioada pentru care există titlul executoriu, impozitele au fost achitate în totalitate, ba, mai mult, s-a achitat suma de 190 lei în avans.

Instanța nu poate reține susținerea contestatorului cum că nu există un titlu de creanță în baza căruia să se fi emis titlu executoriu, întrucât în cauză există dispoziția de impunere care constituie titlu de creanță.

Împotriva sentinței civile nr. 2345/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a declarat recurs intimata P. C., criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, prin sentința recurată, instanța de fond nu a analizat situația de fapt prezentată în adresa nr._/24.10.2012 depusă la dosarul cauzei la data de 24.10.2012 pin care a solicitat să se constate că a intervenit prescripția dreptului de a cerere compensarea conf. art. 135 din OG 92/2003.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cpciv și art. 304 ind. 1 Cpciv.

Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare.

Părțile nu au solicitat încuviințarea e noi mijloace de probă în apărare.

Prin decizia nr. 742/22.04.2013, Tribunalul D. a admis recursul declarat de intimata P. C., împotriva sentinței civile nr. 2345/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria C., având ca obiect contestație la executare, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul D. a reținut următoarele:

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Critica referitoare la neanalizarea apărărilor invocate de intimată privind prescripția dreptului de a solicita compensarea este întemeiată.

Deși recurenta a invocat motivul de modificare prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 Cpciv, tribunalul a considerat că, fiind în discuție nemotivarea hotărârii, sediul materiei este art. 304 pct. 7 Cpciv.

Instanța de control judiciar a apreciat că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea, în scris, a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, Tribunalul a reținut că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a analizat apărarea intimatei potrivit căreia, în speță sunt aplicabile disp. art. 135 Ord 92/2003, potrivit cărora dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor se prescrie în termen de 5 ani (dezvoltată în cuprinsul adresei nr._/24.10.2012- fila 143 dosar de fond).

Analizarea acestei apărări era cu atât mai necesară cu cât instanța de fond și-a însușit varianta din raportul de expertiză întocmit de expert D. L. potrivit căreia contestatorul nu înregistrează debite către intimată, cu titlu de impozit pe teren, chiar a achitat în plus, 190 lei având în vedere compensarea cu sumele plătite în plus de către fostul proprietar Danciulescu S. F..

Prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii.

Neîndeplinirea acestei cerințe legale, a motivării de către judecătorului fondului, echivalează cu nepronunțarea și face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalității deciziei în raport de soluția pronunțată prin aceasta, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin. 5 teza 1 Cod procedură civilă.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza punctual atât motivelor de nulitate a actelor de executare invocate în cuprinsul contestației, cât și apărările intimatei formulate pe parcursul derulării litigiului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. în data de 07.05.2013.

În data de 22.05.2013, contestatorul a depus la dosar note de ședință cu privire la motivele de nulitate invocate-inexistența unui titlu de creanță, anterior emiterii actelor de executare, respectiv a titlului executoriu și a somației atacate în prezenta cauză.

Cum actele de executare nu pot constitui în sine titluri de creanță, iar

actele de executare emise anterior fuseseră anulate pe cale judecătorească,

se năștea obligația organului fiscal de a stabili corect care este obligația de

plată conform celor dispuse de instanța judecătorească, dar și cu respectarea

dispozițiilor legale în materie. Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu (conform art. 141 alin. (l) și (3) și art. 47 C.proc. fisc).

Cu privire la compensare: în speță nu operează prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea o data ce creanțele datorate de ambele părți nu au fost stabilite cu certitudine. A precizat că, în ceea ce privește obligațiile fiscale, s-au invocat, constatat și recunoscut chiar de către organul fiscal erori de calcul (stabilirea unor obligații de plată în realitate nedatorate). Efectuarea de plăți de către contestator și de către ceilalți proprietari ai imobilului nu acoperă neregulile existente în stabilirea obligației fiscale.

Cât timp creanțele au fost contestate, nu putea curge termenul de prescripție.

De altfel, există o culpă constantă a organului fiscal în neexecutarea obligațiilor legale care îi incumbă. Așa cum a arătat, organul fiscal a procedat la stabilirea creanțelor, emițând direct titluri executorii (în lipsa unui titlu de creanță) ce conțin erori de calcul ori obligații de plată stabilite în plus față de cele real datorate. Asupra acestor nereguli, debitorul a sesizat organul fiscal care trebuia să procedeze în conformitate cu art. 117 C.proc. fisc, la restituirea sumelor nedatorate. Ori acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, intimatul a încercat să eludeze dispozițiile legale, pretinzând că, în speță, ar fi intervenit prescripția.

Cum ambele părți aveau calitatea de debitor/creditor, compensarea opera de drept, în temeiul art. 116 C.proc. fisc., iar acest lucru se putea constata și din oficiu, de către organul fiscal competent, în tot cursul termenului de prescripție prevăzut pentru fiecare dintre obligațiile supuse compensării.

Câtă vreme nu există un titlu de creanță care să stabilească cu certitudine care sunt creanțele datorate, nu se poate vorbi de prescripția dreptului de a cere compensarea.

Organul fiscal nu poate invoca necunoașterea situației de fapt și cu atât mai puțin a situației de drept. În acest sens, organul fiscal are drepturi, dar și obligații legale.

Relația dintre contribuabil și organul fiscal trebuie să fie guvernată de bună credință, în scopul realizării cerințelor legii.

Organul fiscal trebuie să își exercite rolul activ, în sensul de a examina, chiar, din oficiu, starea de fapt, de a obține și utiliza toate informațiile și documentele astfel încât să determine corect situația fiscală a contribuabilului.

Concret, tocmai aceste obligații nu au fost îndeplinite și, în acest sens, nu poate fi reținută culpa contestatorului.

La data de 31.05.2013, intimata P. C. a depus la dosar concluzii scrise, în care solicita respingerea contestației formulata de către C. S., pentru, următoarele motive:

In cauza exista titlu de creanța, ținând cont de faptul ca înscrierea in evidentele fiscale a fost realizata in urma depunerii de către contestator, sub semnătura, a unei declarații fiscale înregistrată cu nr. 6821/01.07.2005. Conform art. 110 alin. (3) lit. b) din Ordonanța 92/2003 (r 3) cu modificările si completările ulterioare „ Titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: ... b) declarația fiscala; ... ".

Prin urmare, declarația fiscala depusa de contestator sub semnătura, reprezintă titlu de creanță, fapt arătat si de instanța de fond in Sentința civila nr. 2345/2012 (casata) ,,Instanța nu poate retine susținerea contestatorului cum ca nu exista un titlu de creanța in baza căruia sa se fi emis titlu executoriu, întrucât in cauza exista dispoziția de impunere care constituie titlu de creanță".

In ceea ce privește compensarea sau restituirea, având in vedere ca numita Danciulescu S. F., prin cererea înregistrata cu nr. 7959/27.09.2012, la P. mun. C., solicita ca impozitul plătit in plus pentru teren, prin chitanțele nr. 18NUT07062005 din 07.06.2005 si nr. 21PET04072005 din 04.07.2005, sa fie scăzut din impozitul datorat de actualul proprietar C. S., considera ca aceasta solicitare intra sub incidența art. 135 din Ordonanța 92/2003 (r 3) cu modificările si completările ulterioare, unde ,,Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la dala de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire ".

In fapt numita Danciulescu S. F. prin chitanțele sus arătate, face dovada plații impozitului aferent perioadei 01.01._05, având in vedere ca imobilul a fost înstrăinat contestatorului la data de 08.06.2005 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2112, sarcina fiscala ii revină pana la data de 01.07.2005, conform pct. 83 alin. (2) din HG 44/2004, de la aceasta data sarcina fiscala revine contestatorului.

Astfel, pentru sumele plătite in plus in anul 2005 nu poate opera restituirea ori compensarea cu alte sume datorate, având in vedere ca cererea a fost depusă la data de 27.09.2012.

Cu atât mai mult, sumele plătite in plus nu pot face obiectul compensării cu sumele datorate de noul proprietar al imobilului, in speța contestatorul C. S., întrucât, așa cum rezulta din art. 116 alin. (1) din Ordonanța 92/2003 (r3) cu modificările si completările ulterioare „Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget. pana la concurenta celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe sa fie administrate de aceeași autoritate publica".

Or, in situația de fata, debitorul este C. S., așa cum rezulta din titlul executoriu contestat si nu Danciulescu S. Fiorica.

Pentru considerentele arătate, avându-se în vedere prevederile art. 502 C.proc.civ, a solicitat respingerea contestației.

In temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C proc.civ a solicitat judecarea in lipsa.

Prin sentința civilă nr. 1252/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorul C. S., împotriva intimatelor P. Municipiului C.-Direcția Impozite și Taxe și C. L. al Municipiului C., a anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 1/28.02.2012 al Consiliului L. al Municipiului C., respectiv titlul executoriu nr._/28.02.2012 și somația nr._/28.02.2012 și a obligat intimații, în solidar, la plata sumei de 2194 lei cheltuieli de judecată, către contestator.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește susținerea contestatorului cum că nu există un titlu de creanță în baza căruia să se fi emis titlu executoriu, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și nu o va reține pentru următoarele considerente:

În cauza exista titlu de creanța, ținând cont de faptul ca înscrierea in evidentele fiscale a fost realizata in urma depunerii de către contestator, sub semnătura, a unei declarații fiscale înregistrată cu nr. 6821/01.07.2005. Conform art. 110 alin. (3) lit. b) din Ordonanța 92/2003 (r3) cu modificările si completările ulterioare „Titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: ... b) declarația fiscala; ... ".

Prin urmare, declarația fiscala depusa de contestator sub semnătura, reprezintă titlu de creanță.

Prin răspunsul la obiecțiuni la raportul de expertiză depus de expert la dosarul cauzei în data de 27.11.2012, expertul D. L. a arătat că D. S. F. a achitat pentru anul 2005 impozitul pe teren aferent întregii suprafețe de 4362 m.p., iar suprafața reală, care trebuia supusă impozitării era de 2644, 64 m.p., restul reprezentând teren ocupat cu construcții care nu se supune impozitării.

Impozitul achitat de această persoană a fost de 3368, 6 lei, deși impozitul real care trebuia plătit era de 1347, 44 lei. Pentru acest teren s-a plătit în plus suma de 2021, 16 lei.

D. S. F., prin cererea adresată primarului, a solicitat ca impozitul plătit în plus pentru teren să fie scăzut din impozitul datorate de actualul proprietar al terenului - C. S..

În consecință, pentru perioada pentru care există titlul executoriu, impozitele au fost achitate în totalitate, ba mai mult s-a achitat suma de 190 lei în avans.

În ceea ce privește apărările intimatei în sensul că:

1. "În ceea ce privește compensarea sau restituirea, având in vedere ca numita Danciulescu S. F., prin cererea înregistrata cu nr. 7959/27.09.2012 la P. mun. C., solicita ca impozitul plătit in plus pentru teren, prin chitanțele nr. 18NUT07062005 din 07.06.2005 si nr.21PET04072005 din 04.07.2005, sa fie scăzut din impozitul datorat de actualul proprietar C. S., considera ca aceasta solicitare intra sub incidența art. 135 din Ordonanța 92/2003 (r3) cu modificările si completările ulterioare, unde ,,Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la dala de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire ".

In fapt, numita Danciulescu S. F., prin chitanțele sus arătate, face dovada plații impozitului aferent perioadei 01.01._05, având in vedere ca imobilul a fost înstrăinat contestatorului la data de 08.06.2005, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2112, sarcina fiscala ii revină pana la data de 01.07.2005, conform pct. 83 alin. (2) din HG 44/2004, de la aceasta data sarcina fiscala revine contestatorului.

Astfel, pentru sumele plătite in plus in anul 2005 nu poate opera restituirea ori compensarea cu alte sume datorate, având in vedere ca cererea a fost depusă la data de 27.09.2012.

2. Cu atât mai mult. sumele plătite in plus nu pot face obiectul compensării cu sumele datorate de noul proprietar al imobilului, in speța contestatorul Chinta S., întrucât, așa cum rezulta din art. 116 alin. (1) din Ordonanța 92/2003 (r3) cu modificările si completările ulterioare „Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget. pana la concurenta celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe sa fie administrate de aceeași autoritate publica".

Or, in situația de fata, debitorul este C. S., așa cum rezulta din titlul executoriu contestat si nu Danciulescu S. F., instanța constată că aceste apărări sunt neîntemeiate și nu le va reține pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 116 alin. 6 din OG 92/2003 "Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu."

În speță nu operează prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea o data ce creanțele datorate de ambele părți nu au fost stabilite cu certitudine. Precizează că, în ceea ce privește obligațiile fiscale, s-au invocat, constatat și recunoscut chiar de către organul fiscal erori de calcul (stabilirea unor obligații de plată în realitate nedatorate). Efectuarea de plăți de către contestator și de către ceilalți proprietari ai imobilului nu acoperă neregulile existente în stabilirea obligației fiscale.

Cât timp creanțele au fost contestate, nu putea curge termenul de prescripție.

De altfel, există o culpă constantă a organului fiscal în neexecutarea obligațiilor legale care îi incumbă. Organul fiscal a procedat la stabilirea creanțelor, emițând titluri executorii ce conțin obligații de plată stabilite în plus față de cele real datorate. Asupra acestor nereguli, debitorul-contestator a sesizat organul fiscal care trebuia să procedeze în conformitate cu art. 117 C.proc. fisc, la restituirea sumelor nedatorate. Ori acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, intimatul încearcă să eludeze dispozițiile legale, pretinzând că, în speță, ar fi intervenit prescripția.

Compensarea se putea constata și din oficiu, de către organul fiscal competent, în tot cursul termenului de prescripție prevăzut pentru fiecare dintre obligațiile supuse compensării.

Organul fiscal nu poate invoca necunoașterea situației de fapt și cu atât mai puțin a situației de drept. În acest sens, organul fiscal are drepturi, dar și obligații legale.

Relația dintre contribuabil și organul fiscal trebuie să fie guvernată de bună credință, în scopul realizării cerințelor legii.

Organul fiscal trebuie să își exercite rolul activ, în sensul de a examina, chiar din oficiu, starea de fapt, de a obține și utiliza toate informațiile și documentele astfel încât să determine corect situația fiscală a contribuabilului.

Concret, tocmai aceste obligații nu au fost îndeplinite și, în acest sens, nu poate fi reținută culpa contestatorului.

În situația în care în speță nu ar opera compensarea, așa cum susține intimata, din cauza unei nelegale și incorecte stabiliri a obligațiilor fiscale de către intimată pentru D. S. F. cu privire la terenul în cauză și pentru contestatorul C. S., succesorul cu titlu particular al numitei D. S. F. cu privire la terenul în cauză, am fi în prezența unei plăți nedatorate de către contestator și numita D. S. F. și în a unei îmbogățiri fără justă cauză a unității administrativ teritoriale Municipiul C..

Având în vedere răspunsul la obiecțiuni la raportul de expertiză depus de expert la dosarul cauzei în data de 27.11.2012, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorul C. S. împotriva intimatelor P. C.-Direcția Impozite și taxe și C. L. C., a anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 1/28.02.2012 al Consiliului L. C., respectiv titlul executoriu nr._/28.02.2012 și somația nr._/28.02.2012, iar în baza art. 274 C., a obligat intimații, în solidar, la plata sumei de 2194 lei cheltuieli de judecată, către contestator.

Împotriva acestei sentințe, la data de 16.07.2013, a formulat recurs intimata recurentă P. Municipiului C., prin primar, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța a interpretat, în mod greșit, dispozițiile legale cu privire la compensarea sumelor plătite în plus de numita D. S. F. cu sumele datorate de contestatorul C. S., întrucât aceste sume nu puteau fi reținute în contul contestatorului, deoarece au fost plătite la rolul fiscal al numitei D. S. F., conform chitanțelor depuse la dosar, aceasta din urmă, prin aceste chitanțe, achitând impozitul pentru teren aferent anului 2005.

Din solicitarea acestei persoane rezultă că aceasta a cerut compensarea și nu restituirea sumelor achitate în plus, așa după cum, în mod greșit, a reținut instanța de fond, iar restituirea, conform disp. art. 117 C.p.f., nu putea fi efectuată întrucât a intervenit prescripția, conform disp. art. 135 C.p.f., termen ce începe să curgă de la data de 01.01.2006.

Prin urmare, debitorul este C. S. și nu D. S. F., iar sumele plătite în plus de către aceasta nu pot face obiectul compensării cu sumele datorate de contestator și nu pot fi scăzute din impozitul datorat de acesta.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 C.p.c.

Recursul este scutit de taxă de timbru și timbru judiciar conform disp. art. 17 din legea nr. 146/1997 și art. 229 din OG nr. 92/2003.

Nici intimatul C. L. al Municipiului C. și nici intimatul contestator, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.

La solicitarea instanței, intimatul contestator a depus la dosar, în fotocopie, chitanțele privind achitarea impozitului de către D. S. F., contractul de vânzare-cumpărare nr. 2112/08.06.2005 și raport de expertiză contabilă extrajudiciară (filele 11-32).

Intimatul contestator a depus la dosar concluzii scrise, însoțite de chitanța privind onorariul avocațial, adresa nr. 1603/17.02.2012 emisă de recurentă și decizia de impunere anuală nr. 2665 pe anul 2012 (filele 34-38).

În temeiul disp. art. 305 C.p.c., tribunalul a încuviințat intimatului contestator proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanțele privind achitarea impozitului de către D. S. F. și contractul de vânzare-cumpărare nr. 2112/08.06.2005 și a respins, ca inadmisibilă în faza recursului, proba cu raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expertul P. Nicușor.

Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de disp. art. 3041 C.p.c., tribunalul constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 2345/05.12.2012, Judecătoria C. a admis contestația la executare, a anulat formele de executare-somația nr._ din 28.02.2012 și titlul executoriu_/28.02.2012 și a obligat intimații la 2000 de lei cheltuieli de judecată către contestator.

Prin decizia nr. 742/22.04.2013, Tribunalul D. a admis recursul declarat de intimata P. Municipiului C., împotriva sentinței civile nr. 2345/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria C., având ca obiect contestație la executare, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 1252/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorul C. S. împotriva intimatelor P. Municipiului C.-Direcția Impozite și Taxe și C. L. al Municipiului C., a anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 1/28.02.2012 al Consiliului L. al Municipiului C., respectiv titlul executoriu nr._/28.02.2012 și somația nr._/28.02.2012 și a obligat intimații, în solidar, la plata sumei de 2194 lei cheltuieli de judecată, către contestator.

Tribunalul, la termenul de judecată din data de 29.10.2013, din oficiu, ca și motiv de ordine publică, a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a intimaților C. L. al Municipiului C. și P. Municipiului C.-Direcția de Impozite și Taxe, în raport de dispozițiile codului de procedură fiscală, respectiv disp. art. 17 C.p.f.

În speța de față, împotriva debitorului contestator a fost declanșată o procedură de executare silită fiscală cu privire la debitele datorate de către acesta, privind achitarea impozitului pentru terenul intravilan ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2112/08.06.2005, impozit care, potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. h din legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), reprezintă impozit local și se face venit la bugetul local, calitate de creditor având astfel unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul C., prin primar.

Astfel, disp. art. 5 alin. 1 lit. a din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale prevăd că "veniturile bugetare locale se constituie din venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit", iar alin. 2 al acestei legi prevede că "fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea și evaluarea materiei impozabile și a bazei de impozitare în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate și a veniturilor obținute din acestea, precum și pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor".

Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal, iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că, prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu:

a)înregistrarea fiscală;

b)declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c)soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Dispozițiile art. 17 alin. 1 din OG nr. 92/2003 prevăd că subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite, potrivit legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

Potrivit alin. 4 al art. 17 din OG nr. 92/2003 unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.

Art. 21 alin. 1 și 2 din legea nr. 215/2001 prevede că "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii; în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".

Prin urmare, subiecte ale raportului juridic fiscal, în speța de față, sunt contribuabilul (definit ca atare de disp. art. 17 alin. 2 din OG nr. 92/2003), în cauză contestatorul intimat C. S. și Municipiul C., prin primar, intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului C. reprezentând un compartiment de specialitate și neavând decât calitatea de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul C., potrivit disp. art. 17 alin. 4 din OG nr. 92/2003, nefiind, astfel, subiect efectiv al raportului juridic fiscal.

În acest context, în mod greșit, contestatorul intimat C. S. a chemat în judecată în calitate de intimați, în cadrul contestației la executare formulate în cauză, pe C. L. al Municipiului C. și P. Municipiului C.-Direcția de Impozite și Taxe Locale, având în vedere că, potrivit disp. art. 17 alin. 1 din OG nr. 92/2003, unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul C., prin primar, este, de fapt, unul dintre subiectele raportului juridic fiscal, iar intimatul în contradictoriu cu care instanța de fond a soluționat contestația la executare, respectiv Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului C. nu este decât un compartiment de specialitate din cadrul unității administrativ-teritoriale, respectiv Municipiul C., cu rol de reprezentare a acesteia, potrivit disp. art. 17 alin. 4 din OG nr. 92/2003, neavând astfel calitate de subiect al raportului juridic fiscal și, prin urmare, nici calitate procesual pasivă în cauza dedusă judecății.

C. L. este o autoritate a administrației publice, ca autoritate deliberativa, ce exercita strict atribuțiile reglementate in sarcina sa de dispozițiile art. 36 din Legea 215/2001, prin care se realizează autonomia locala in comune, orașe si municipii, in sensul reglementat de art. 1, al. 2, litera d raportat la art. 23 din Legea 215/2001 a administrației publice locale.

Potrivit disp. art. 23 alin. 1 și 2 din legea nr. 215/2001 "autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale; consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii".

Ca atare, aceasta autoritate deliberativa nu este o persoana juridica de drept public și nu este titularul unui patrimoniu propriu pentru a beneficia de drept de dispoziție.

Persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, sunt doar unitățile administrativ teritoriale (comune, orașe, municipii si județe), potrivit art. 20-21 din același act normativ, iar, in justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

Tribunalul constată, astfel, fondat motivul de recurs de ordine publică, invocat din oficiu de către instanță, privind excepția lipsei calității procesual pasive a intimaților chemați în judecată de către contestator, motiv care determină soluția de admitere a recursului și pentru care instanța de control judiciar urmează a nu se mai pronunța cu privire la motivele de recurs invocate de către recurentă în cadrul recursului formulat în cauză, motive care antamează fondul contestației la executare.

Chiar dacă recursul formulat în cauză a fost promovat doar de recurenta intimată P. Municipiului C.-Direcția de Impozite și Taxe Locale (care, potrivit disp. art. 41 C.p.c. poate sta în judecată în calitate de pârâtă), tribunalul reține că prezentul recurs își întinde efectele și asupra intimatului C. L. al Municipiului C., chiar dacă acesta nu a formulat recurs, în mod separat sau împreună cu intimata recurentă din cauza de față, având în vedere unicitatea actelor de executare emise în cadrul dosarului de executare contestat, acte emise de către Direcția de Impozite și Taxe Locale a Municipiului C. și nu de două autorități sau instituții diferite, aspect pentru care se constată că, în cauză, există coparticipare procesuală pasivă obligatorie, având în vedere disp. art. 47 C.p.c.

Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza I C.p.c., tribunalul va admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimaților C. L. al Municipiului C. și P. Municipiului C.-Direcția de Impozite și Taxe Locale, invocată, din oficiu, va admite recursul formulat de intimata recurentă P. Municipiului C., împotriva sentinței civile nr. 1252/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator C. S. și intimatul C. L. al Municipiului C. și va modifica, în totalitate, sentința civilă recurată în sensul că va respinge contestația la executare, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimaților C. L. al Municipiului C. și P. Municipiului C.-Direcția de Impozite și Taxe LOcale, invocată, din oficiu.

Admite recursul formulat de intimata recurentă P. Municipiului C., împotriva sentinței civile nr. 1252/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator C. S. și intimatul C. L. al Municipiului C..

Modifică, în totalitate, sentința civilă recurată în sensul că respinge contestația la executare, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.11.2013.

Președinte,

D. O.

Judecător,

V. P.

Judecător,

M. R. H.

Grefier,

L. E. C.

Red./Tehn. jud. V.P. 2 ex./21.11.2013

Jud. fond: C. N. M.

← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr....		Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 1806/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1806/2013. Tribunalul DOLJ