Revendicare imobiliară. Decizia nr. 37/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 11533/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 37/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător S. L. M.
Judecător R. L. Z.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii L. V., și L. J., și a contestației în anulare formulată de contestatorii . D. D. și C. L. DRĂGOTEȘTI, împotriva deciziei civile nr. 1127 din 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații: M. N., M. P. E. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns ; avocat D. B. pentru contestatorii L. V., și L. J., avocat T. M. D. pentru intimații M. P. E. C., M. N. lipsind contestatorii . D. D. și C. L. DRĂGOTEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Avocat D. B., învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Avocat T. M., învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestațiilor .
Avocat D. B., având cuvântul solicită admiterea contestației în anulare formulată de contestatorii L. V., și L. J., anularea deciziei pronunțate de Tribunalul D., cu privire la contestația formulată de . D. D. și C. L. DRĂGOTEȘTI, solicită admiterea acesteia.
Avocat T. M., având cuvântul solicită respingerea ca nefondate a celor două contestații în anulare, cu cheltuieli de judecată (depune chitanța onorariului de avocat).
TRIBUNALUL
Asupra contestațiilor în anulare de față:
La data de 28 ianuarie 2012, contestatorii L. V. și L. J. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1127 pronunțată de Tribunalul D. la data de 30 mai 2012 în dosarul nr._/215/2010, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ .
În motivare, se arată că prin decizia contestată, Tribunalul a respins recursul formulat de contestatori, a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții accesori, . D. Dumirtru și C. L. Drăgotești, iar recurenții au fost obligați la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, această decizie este rezultatul unei evidente greșeli materiale, iar instanța a omis să cerceteze atât motivele de casare, cât și motivele de modificare ce vizau nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 315 C.pr.civ., respectiv instanța nu și-a respectat propria decizie nr.1311/07.07.2010 prin care instanța de fond era obligată, în rejudecare, să administreze proba cu interogatoriul, proba testimonială, suplimentând proba cu înscrisuri și efectuând o nouă expertiză.
Astfel, instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea ce viza întinderea dreptului de proprietate al contestatorilor în raport cu titlul ambelor părți, motiv ce era de natură să conducă la modificarea sentinței recurate.
În motivele de recurs invocate contestatorii au solicitat ca instanța de control judiciar să analizeze și să se pronunțe cu privire la faptul că expertul desemnat în rejudecare nu a avut în vedere cei 549 m.p., în contextul în care chiar din anularea parțială a titlului lor de proprietate pentru suprafața de 820 m.p., conform deciziei civile nr.617/04.04.2010 a Tribunalului D., titlul contestatorilor prevede o suprafață de 5580 m.p. în T.79, P.66.
Nu a fost analizată de instanța de recurs nici critica ce viza faptul că expertul nu a identificat un teren arabil, ci un teren pe care sunt înființate plantațiile contestatorilor.
Contestatorii consideră că pentru a verifica posesia exercitată de părți, funcție și de titlul lor de proprietate nu numai al intimaților trebuiau încuviințate și administrate probe, aceasta fiind singura modalitate prin care se putea judeca această cauză în fond.
Cu privire la considerentele tribunalului prin care se reține că în al doilea ciclu procesual în fața instanței de fond, la termenul în care s-au discutat probele, respectiv 18.10.2010, contestatorii au lipsit și că termenul din 15.11.2010 nu au insistat în administrarea probelor solicitate, contestatorii apreciază că acestea reprezintă o evidentă eroare materială raportat la conținutul actelor și lucrărilor dosarului. Astfel, se poate constata că, aceștia au depus întâmpinare la termenul din 18.10.2012, prin care au solicitat încuviințarea acestor probe, astfel încât toate aceste considerente cuprinse în decizia contestată rămân fără suport.
La data de 29 iunie 2012 contestatorii . D. D. și C. L. Drăgotești au formulat contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, înregistrată sub nr_/63/2012, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei, iar pe fond respectarea dreptului de proprietate al tuturor părților din acest litigiu, respectarea principiului egalității părților în proces.
În motivare, se arată că, deși pârâții au depus întâmpinare în rejudecare și au solicitat administrarea de probatorii, instanța a administrat numai proba cu expertiză, expertiză care nu a avut în vedere și întinderea dreptului de proprietate al pârâților L. J. și L. V.; nu le-a fost luată în calcul suprafața de 549 m.p., deși dețin un titlu valabil, aspect ce nu a fost analizat nici în recurs și nici critica ce viza faptul că expertul nu a identificat un teren arabil pe care sunt înființate plantații ale pârâților
De asemenea, instanța a fost în eroare și cu privire la cheltuielile de judecată, raportat la art.275 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012 s-a dispus conexarea dosarului nr_/63/2012 la dosarul nr_, față de dispozițiile art 164 C.pr.civ, avânu-se în vedere identitatea de părți și de obiect..
Analizând dipozițiile legale care reglementează contestația în anulare, Tribunalul reține că această cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art.317 C.pr.civ. (necompetența sau vicii vizând procedura citării) și art.318 C.pr.civ. (greșeală materială ori nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu pe calea contestației în anulare.
În sensul art.318 C.pr.civ., "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Cu alte cuvinte, prin "greșeli materiale" în sensul art.318C.pr.civ., se înțeleg acele erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea acestora nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt ori că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Ce de-a doua teză a art.318 C.pr.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte care se subsumează unui motiv de casare.
Se sancționează, prin urmare, omisiunea cercetării unui motiv de recurs, iar nu neanalizarea fiecărui argument cuprins în motivele de recurs, argumentele putând fi grupate, iar răspunsul instanței de recurs să fie comun.
Dacă instanța de recurs a analizat însă motivul de recurs, neînsușirea lui nu constituie motiv de contestație, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare și nu deschide calea unui recurs la recurs.
Dacă s-ar accepta o altă interpretare decât aceea conformă cu intenția legiuitorului s-ar ajunge teoretic la încălcarea principiului securității raporturilor juridice care presupun că nicio parte a unui proces să nu poată determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea și contestația în anulare nu pot avea semnificația unui "apel deghizat", fiind justificate numai de circumstanțe esențiale și imperative și de nevoia de a asigura un just echilibru între interesele indivizilor și efectivitatea sistemului judiciar
Analizând actele și lucrările dosarului,Tribunalul constată că prin sentința civilă nr civilă nr._/3 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2010 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M. P. E. C. și M. N., în contradictoriu cu pârâții L. V. și L. J..
Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților terenul în suprafață de 704 mp, situat în extravilanul localității Drăgotești, județul D., punctul Ograda, T 70 P 66, identificat conform suplimentului la raportul de expertiză și a schiței anexe, întocmite de expert N. C-tin. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții în solidar către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2450 lei reprezentând onorariu expert, onorariu avocat și taxă timbru.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Reclamanții M. N. și M. P. E. C. au chemat în judecată pe pârâții Luica V. și J. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 900 mp situat în punctul „Ograda Nord „ din . cu vecinătăți N - pârâul Teslui S-pârâul Polovina E-rest proprietate M. ,V-Luica V. și J..
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului menționat în baza contractului de vânzare cumpărare nr.977 autentificat în 30 septembrie 2004 iar pârâții în mod abuziv au ocupat o suprafață de 900 mp din proprietatea lor în suprafață de 3700 mp.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării pârâții au arătat că nu ocupă nicio suprafață de teren ce ar aparține reclamanților ci sunt titularii unui drept de proprietate figurând în registrul agricol la vol II poz 101 cu o suprafață totală de 2,49 ha iar în punctul „Ograda Biserică" sunt proprietari conform TDP 1143-_ și adeverinței emise de Primăria . de 6400 mp teren situată în T 70 P 66. Ca urmare a șicanelor reclamanților s-a deplasat la fața locului Comisia Locală de aplicare a fondului funciar care a constatat la 02.08.2006 ca pârâții au un deficit de 538 mp și că nu ocupă de la reclamanți vreo suprafață de teren.
Ulterior, prin dec.civ.nr. 617/09.04.2010 pronunțată de tribunalul D. s-a constatat nulitatea absolută parțială a TDP nr. 1143-_/24.05.1999 aparținând pârâților, cu privire la suprafața de 820 mp teren extravilan ce face parte din suprafața totală de 6400 mp teren înscris în titlu, în T 70 P 66 și au fost obligate Comisia Locală Drăgotești și Comisia Județeană D. să emită în beneficiul pârâtei L. J. în calitate de moștenitoare a defunctei F. M. M. un nou TDP pentru suprafața de 820 mp, pe un alt amplasament.
În raport de aceste modificări în actele de proprietate ale pârâților, în cauză a fost întocmit un raport de expertiză topografică precum și un supliment la acest raport de către expert ing. N. C-tin.
Procedând la identificarea terenurilor părților, în raport de actele de proprietate deținute de acestea și de hotărârea judecătorească menținută, expertiza tehnică a stabilit că suprafața de 820 mp menționată în dec.nr. 617/2010 a Tribunalului D. și identificată în raportul de expertiză întocmit în acel dosar de expert I. I., se află în prezent tot în posesia pârâților L. care ocupă de la reclamanții M. o suprafață de teren de 704 mp, identificată conform schiței anexe la raportul de expertiză prin contur poligonal între punctele 30-31-8-7-6-30 și 32-33-11-10-9-32, fiind traversată de un drum de acces care nu face parte din suprafața de 704 mp și nu este luat în calcul la stabilirea acestei suprafețe.
În ceea ce privește diferența de teren până la suprafața de 820 mp precizată în decizia tribunalului D. nr. 617, aceasta este reprezentată de o suprafață de 32 mp ocupați de drumul de acces și 84 mp aflați deja în posesia reclamanților, iar pe o suprafață de 212 mp din terenul în litigiu de 704 mp există o plantație de viță-de-vie aflată în folosința pârâților, suprafață care a fost compensată cu un teren arabil similar.
În conformitate cu disp. art. 480 C.CIV., în cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul are obligația să facă dovada dreptului său de proprietate asupra bunului pretins și dovada ocupării abuzive din partea pârâtului.
Instanța de fond a reținut faptul din probele administrate rezultă că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat în suprafață de 704 mp, identificat conform schițelor anexe la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert N. C-tin. precum și dovada ocupării abuzive a acestuia de către pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții L. V. și L. J., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că prima instanță era obligată conform dispozițiilor art.315 C.pr.civ. să respecte dispozițiile date de instanța de control judiciar.
Conform deciziei de casare, instanța era obligată să administreze proba cu interogatoriu, martori, înscrisuri pentru a lămuri situația de fapt și de drept existentă și a se afla adevărul.
Recurenții au menționat că prima instanță nu s-a conformat acestor dispoziții și a administrat numai proba cu expertiza tehnică, probă ce nu se coroborează cu înscrisurile aflate la dosar, cu posesia exercitată și întinderea dreptului lor de proprietate.
Nu se poate constata din măsurătorile unui expert posesia pe care o exercită părțile și situația de fapt existentă.
Recurenții au arătat că, deși s-a realizat îndiguirea, expertul nu a măsurat această suprafață de teren și în felul acesta, pârâții sunt grav prejudiciați, întrucât reclamanții nu au în posesie în prezent dublului suprafeței revendicate.
Este absurd și aberant ceea ce s-a dispus prin sentința recurată, întrucât la raportul de expertiză sunt două schițe, iar instanța nu a precizat care din cele două schițe anexe întocmite de expert fac parte integrantă din hotărâre.
Astfel, consideră teren arabil o suprafață de 3179 m.p., în condițiile în care acest teren are plantații de salcâm și lucernă, suprafață care nici măcar nu are această întindere.
Măsurile care trebuiau realizate sunt stricte și se fac în raport de titlurile părților, iar nu se aleg după bunul plac al expertului o suprafață de teren de 704 m.p. conținută în titlul pârâților și identificată în actele autorităților locale, ca proprietatea recurenților.
Posesia exercitată de părți trebuia demonstrată cu probe, iar nu cu măsurători care sunt irelevante în raport de titluri și de starea de fapt reală.
Recurenții au menționat că sunt prejudiciați cu suprafața de 549 m.p., aspect ce a rezultat din expertiza întocmită de expert N. C..
Expertul nu a luat în calcul și întinderea dreptului de proprietate și nu a verificat dacă pârâții posedă mai mult decât în titlu, luând în considerare suprafața existentă în titlu.
O revendicare nu poate constitui o expropriere în detrimentul unei părți, așa cum s-a întâmplat în speța de față prin lucrarea realizată de expert, atâta vreme cât recurenții justifică titlu pentru suprafața totală de 5580 m.p. în T.70, P.66.
Prin neluarea în calcul a suprafeței de 549 m.p. recurenții au fost privați de un drept constituit prin lege, de un drept legitim, licit, la care au dreptul în mod efectiv.
Nesocotind dreptul de proprietate a recurenților sunt încălcate dispozițiile art.6 din CEDO.
Recurenții au menționat că prima instanță nu a arătat care schiță anexă din ele două existente în suplimentul la raportul de expertiză și întocmite de expertul N. C. fac parte integrantă din hotărâre.
În mod greșit și în contradicție atât cu actele și lucrările dosarului, cât și cu legislația în materie, recurenții au fost obligați la cheltuieli de judecată în cuantum de 2450 lei, deși prin întâmpinarea depusă a recunoscut parțial pretențiile și au solicitat în mod expres să nu fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenții au susținut că sunt titularii dreptului de proprietate pentru suprafața de 5580 m.p. în T.70, P.66.
În drept, au invocat art.304 pct.5,7,8m,9 și art.312 C.pr.civ.
Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu în ședința publică din 28.03.2012.
Instanța de recurs, prin decizia civilă nr1127, pronunțată la data de 30 mai 2012, a respins recursul formulat de recurenții pârâți L. V. și L. J. împotriva sentinței civile nr._/03.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. N. și M. P. E. C., a respins cererea de intervenție în interesul recurenților formulată de intervenienții accesorii . D. D. și C. L. Drăgotești și i-a obligat pe recurenții L. V. și L. J. la plata către intimații M. N. și M. P. E. C. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Instanța de recurs a apreciat recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit recurenților pârâți, instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor instanței de casare în sensul de a administra probele cu interogatoriu, martori, înscrisuri, pentru a lămuri situația de fapt și de drept existentă și a administrat numai proba cu expertiză tehnică, expertiză care nu se coroborează cu înscrisurile aflate la dosar, cu posesia exercitată și întinderea dreptului de proprietate al recurenților pârâți.
Instanța de recurs a apreciat că această critică nu poate fi primită în condițiile în care, în al doilea ciclu procesual în fața instanței de fond, la termenul când s-au discutat probele, respectiv, 18.10.2010 pârâții L. au lipsit, iar la termenul din 15.11.2010, nu au insistat în administrarea probelor solicitate prin întâmpinarea depusă la dosar între termene, respectiv martori, interogatoriu, înscrisuri, apărătorul pârâților solicitând doar termen pentru a depune în scris obiectivele la expertiza specialitatea topografie, încuviințată de instanță la termenul din 18.10.2010.
Or, potrivit disp. art. 167, alin. 5 C.p.c., partea lipsă la încuviințarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la ședința următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfățișează.
Recurenții, deși susțin că expertiza tehnică nu se coroborează cu înscrisurile aflate la dosar, cu posesia exercitată și întinderea dreptului de proprietate al recurenților pârâți, nu au arătat și înscrisurile sau probele din care rezultă o altă situație de fapt, astfel că nici această critică nu poate fi primită de instanța de recurs, cu atât mai mult cu cât, așa cum a reținut și instanța de fond, prin dec. civ. nr. 617/2010 a Tribunalului D. TDP al autoarei pârâților a fost anulat parțial cu suprafața de 820 mp.
În ce privește critica potrivit căreia instanța de fond nu precizează care din cele două schițe anexe la raport fac parte integrantă din hotărâre, instanța de recurs a apreciat că nici aceasta nu este fondată, cât timp, atât expertul cât și instanța, în considerentele hotărârii atacate a precizat expres că, întrucât pe o suprafață de 212 mp din terenul în litigiu de 704 mp există o plantație de viță de vie aflată în folosința pârâților, această suprafață a fost compensată cu un teren arabil similar, astfel încât schița anexă ce face parte integrantă din hotărârea instanței de fond este cea de la fila 68 dosar fond și care identifică suprafața de 704 mp ca fiind cuprinsă între punctele: 34-9-10-11-53-52-34.
Nefondată a fost considerată și critica potrivit căreia reclamanții nu au dovedit posesia terenului în litigiu de către pârâți, cât timp titlu acestora de proprietate a fost anulat pentru suprafața de 820 mp, în care se regăsește și terenul în litigiu de 704 mp, teren aflat în posesia pârâților, posesie recunoscută de altfel, prin întâmpinarea depusă în cel de-al doilea ciclu procesual.
Instanța de recurs nu a primit nici critica potrivit căreia instanța de fond i-a obligat în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată, întrucât au recunoscut parțial pretențiile reclamanților, pe de o parte, pentru că, în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 275 C.p.c., care condiționează neacordarea cheltuielilor de judecată, de recunoașterea pretențiilor de către pârât la prima zi de înfățișare. Or, în speță, așa zisa recunoaștere a intervenit abia în cel de-al doilea ciclu procesual, pe de o parte, iar pe de altă parte, din atitudinea procesuală a pârâților a reieșit că recunoașterea a fost pur formală, astfel că, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 274 C.p.c. obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
Urmare a celor reținute, tribunalul, în baza art. 312, alin. 1 C.p.c. a respins recursul ca nefundat și având în vedere soluția de respingere a recursului declarat de pârâții L. V. și L. J., a respins și cererea de intervenție accesorie în interesul recurenților pârâți recurenților formulată de intervenienții accesorii . D. D. și C. L. Drăgotești.
Tribunalul observă că decizia instanței de recurs cuprinde în detaliu răspunsul pentru fiecare motiv de recurs cu care a fost învestită, nefiid incidente disp art 318 Cod proc civ în situația în care dezlegarea dată este rezultatul reținerii eronate a stării de fapt ori interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale de ordin material și procedural.
În speță, instanța de recurs a răspuns și criticii formulate de recurenți referitoare la încălcarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor deciziei de casare, argumentând că această critică nu poate fi primită în condițiile în care, în al doilea ciclu procesual în fața instanței de fond, la termenul când s-au discutat probele, respectiv, 18.10.2010 pârâții L. au lipsit, iar la termenul din 15.11.2010, nu au insistat în administrarea probelor solicitate prin întâmpinarea depusă la dosar între termene, respectiv martori, interogatoriu, înscrisuri, apărătorul pârâților solicitând doar termen pentru a depune în scris obiectivele la expertiza specialitatea topografie, încuviințată de instanță la termenul din 18.10.2010. Reținerile instanței de recurs referitoare la modalitatea în care s-au discutat și încuviințat cererile de probatorii și s-a efectuat actul procedural al depunerii întâmpinării sunt corecte, întrucât pârâții au lipsit la termenul când s-au discutat probele, respectiv, 18.10.2010, depunerea de către aceștia a întâmpinării la dosar s-a realizat după strigarea și amânarea cauzei, iar la termenul din 15.11.2010, nu au insistat în administrarea probelor solicitate prin întâmpinarea depusă la dosar între termene, respectiv martori, interogatoriu, înscrisuri, apărătorul pârâților solicitând doar termen pentru a depune în scris obiectivele la expertiza specialitatea topografie, încuviințată de instanță la termenul din 18.10.2010. În atare situație, constatarea instanței de recurs vizând aplicabilitatea disp art. 167, alin. 5 C.p.c., reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, de interpretare și aplicare a normei procedurale în cauză, neputând constitui o eroare materială evidentă în legătură cu aspecte procedurale de ordin formal, pentru a se încadra în reglementarea prev de art 318 din C proc civ.
În ceea ce privește celelalte motive de contestație, se reține că prin acestea se invocă de fapt erori de judecată, constând în greșita stabilire a situației de fapt, pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, ori greșita aplicare a dispozițiilor legale, iar aceste situații, pentru considerentele mai sus expuse, nu se încadrează în ipoteza prev de art 318 tezaI din C. proc civ.
Tribunalul constată că prin motivele contestațiilor în anulare de față se tinde spre reformarea deciziei instanței de recurs. Ele nu urmăresc demonstrarea incidenței 318 din Codul de procedură civilă, ci verificarea legalității și temeiniciei hotărîrii instanței de control judiciar, care însă se bucură de autoritate de lucru judecat, neputînd fi retractată decît pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare.
In plus, Curtea de la Strasbourg a arătat in mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, cauza Masinexport împotriva României, situație care nu se regăsește în speță.
Față de cele ce preced, Tribunalul va respinge contestațiile în anulare formulate ca nefondate.
Fiind în culpă procesuală, conform disp 274 C proc civ., se va dispune obligarea contestatorilor către intimații M. la 500 lei cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatorii L. V. și L. J. și de contestatorii . D. D. și C. L. DRĂGOTEȘTI, împotriva deciziei civile nr. 1127 din 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații M. N. și M. P. E. C..
Obligă contestatorii către intimații M. la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, S. L. M. | Judecător, R. L. Z. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.M..N.
26 01 2013
Tehn.F.M./2 ex.
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 08-05-2013, Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9255/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
