Contestaţie la executare. Decizia nr. 721/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 721/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 1557/230/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 721/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. P.
Judecător M. N.
Judecător R. Steluța G.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul C. N. –R. împotriva sentinței civile nr. 92 pronunțată de Judecătoria Filiași la data de 05 februarie 2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. FILIAȘI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează prezenta cauză se află la primul termen de judecată, s-a depus taxa de timbru și timbru judiciar, motive comunicate, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-au depus la dosar motivele de recurs dezvoltate și concluzii scrise.
Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
La data de 09.11.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._ contestația formulată de contestatoarea Școala G. Filiași în contradictoriu cu intimatul C. N. –R., solicitându-se anularea somației emise de Biroul Executorului Judecătoresc S. C. în cadrul dosarului de executare nr. 253/E/2012, anularea procesului verbal privind cheltuielile de executare, repunerea părților în situația anterioară, precum și suspendarea executării până la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că a primit la data de 06.11.2012 de la Biroul Executorului Judecătoresc S. C. somația privind executarea sentinței nr. 1992/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ pentru achitarea sumei de 8923,08 lei reprezentând diferențe salariale, conform titlului de executare plus cheltuieli de executare în sumă de 1252, 08 lei conform procesului verbal de cheltuieli cu executarea silită, creditor fiind C. N. R..
Contestatorul a apreciat că actul de executare este nelegal, pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 230/2011 privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare " Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu.
În cursul termenului prevăzut la alineatul 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept".
Hotărârea judecătorească având ca obiect acordarea drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea creditorului a devenit executorie până la data de 31 decembrie 2011, iar creditorul a obținut această hotărâre în calitate de angajat al Grupului Școlar " D. F. " Filiași- instituție publică, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru a opera suspendarea procedurii de executare.
În aceste condiții, contestatorul a apreciat că actul de executare reprezentat de somație, emis de executorul judecătoresc, încalcă prevederile OUG 71/17.06.2009, cu modificările și completările ulterioare și este lovit de nulitate.
De asemenea, contestatorul a precizat că OUG 71/2009, cu completările și modificările ulterioare, consacră reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care se acordă anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și nu aduce atingere dreptului de a cere îndeplinirea obligației de plată, precum și faptul că acest act normativ reglementează tocmai faptul că banii se vor plăti, însă în mod gradual, în 5 ani consecutivi.
Adresa primită de contestatoare de la Trezoreria Filiași evidențiază extras din OUG 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, respectiv în art. 14 s-a menționat că " …. plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 Ianuarie - 31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin legea 230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător.
A mai arătat contestatoarea că instituția sa a trecut, de bunăvoie, la executarea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1992/03.05.2010, însă cu respectarea procedurii de executare și în cuantumul prevăzute pentru anul 2012 de OUG 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, respectiv cu respectarea Legii bugetului de stat pe anul 2012. În acest sens, contestatoarea a precizat că la solicitarea intimatului, i s-a eliberat acestuia adeverința nr. 2730/05.10.2012 privind sumele datorate conform sentinței civile nr. 1992/03.05.2010, respectiv sumele plătite de contestatoare pentru anul 2012.
S-a mai arătat că în documentația anexă la somația privind executarea sentinței civile nr. 1992/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ emisă de B. S. D., nu există o expertiză contabilă sau un alt document care să indice cum a ajuns executorul judecătoresc să stabilească suma menționată în cuprinsul actului de executare și nu se precizează dacă această sumă reprezintă drepturi salariale brute sau nete.
Concluzionând, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare, anularea formelor de executare, până la soluționarea contestației să se dispună suspendarea executării silite și să se stabilească ca plata sumelor datorate intimatului să se facă eșalonat potrivit OUG 71/2009, aprobată cu modificări prin OG 17/2012 .
În drept, au fost invocate prevederile art. 399-404 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, timbrată cu taxă judiciară în sumă de 194 lei și timbru judiciar mobil de 0,3 lei, contestatoarea a depus la dosar în copie: adeverința nr. 2730/05.10.2012 eliberată la cererea intimatului, încheierea de îndreptare eroare materială dată în cadrul dosarului nr._ și dovada comunicării acesteia, somația emisă la data de 05.11.2012 de B. S. C. D. în cadrul dosarului de executare nr. 253/E/2012 și dovada comunicării acesteia, procesul verbal de cheltuieli încheiat în cadrul aceluiași dosar, sentința nr. 1922/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ și statele de plată cuprinzând sumele acordate intimatului în cursul lunilor februarie, martie, iunie și septembrie 2012 .
La data de 23.11.2012, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației formulate și a capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite .
În cuprinsul întâmpinării formulate, intimatul a invocat excepția netimbrării acesteia iar pe fond, a solicitat respingerea capătului de cerere având ca obiect" suspendarea executării silite" întrucât contestatorul nu a făcut dovada achitării cauțiunii, precum și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
A mai solicitat obligarea contestatoarei la plata de despăgubiri morale, cauzate prin întârzierea executării, în cuantum de 100 lei, invocând drept temei de drept al acestui petit, prevederile art. 1530-1535 cod civil și art. 404 alin. 2 C.pr.civ.
Referitor la excepția netimbrării, intimatul a menționat că obiectul prezentului dosar îl constituie punerea în executare a sentinței nr. 1992/2010 pronunțată de Tribunalul D., privind neacordarea drepturilor salariale cuvenite intimatului pentru anii 2008 și 2009 .
Referitor la fondul cauzei, intimatul a arătat că este creditor al contestatoarei conform dispozițiilor sentinței 1992/2010 pronunțate de Tribunalul D. iar pentru executarea acestor sentințe a fost întocmite dosarul de executare nr. 253/E/2012 Intimatul a menționat că în cursul anului 2012 i-a fost achitată conform mențiunilor adeverinței nr. 2730/2012, suma de 404 lei.
A mai arătat că suma de 8923, 08 lei reprezintă diferențe salariale indexate cu rata inflației pentru perioada prevăzută în s.c. nr. 1992/2010, actualizată de executorul judecătoresc, în baza adeverinței emise de contestatoare, act în care nu se menționează dacă sunt venituri salariale brute sau nete, situație în care culpa aparține contestatoarei.
De asemenea, intimatul a învederat că în punctul de vedere al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la proiectul de aprobare a OUG 113/2010, se menționează faptul că aceasta nu respectă exigențele CEDO.
În acest sens a invocat și un articol de presă intitulat " Amânarea unor drepturi salariale nu respectă cerințele CEDO", publicat în pagina a doua a cotidianului "Gazeta de Sud " din 12 Octombrie 2011
A mai arătat că potrivit jurisprudenței constante a CEDO de la Strasbourg, statele semnatare ale Convenției au fost condamnate în mod constant la despăgubiri morale și materiale pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, art. 6 paragraful 1 la Convenție, privind executarea silită.
Intimatul a mai arătat și faptul că prin Decizia nr. 1/16.01.2012 a fost respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din OUG 71/2009, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizi obligatorie conform dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ.
În acest sens, intimatul a precizat că în motivarea deciziei se precizează că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe de către instanțe, în raport de circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG 71/2009 cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, însă analiza în concret a acestei compatibilități nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii întrucât ar excede obiectului acestuia și competențelor ICCJ, recursul în interesul legii nefiind un recurs național în convenționalitate.
A precizat că în speța de față, instanța s-a pronunțat prin încuviințarea executării silite a contestatorului în dosarul de executare silită nr. 161/E/2012.
Intimatul a invocat ca practică judiciară sentințele civile nr._/2010 și_/2011 pronunțate de Judecătoria C. în dosarele nr._/215/2010 și_, susținând că aceste sentințe s-au baza în motivarea lor pe încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1, art. 6 și art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aplicarea OUG 71/2009.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C.pr.civ., iar în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul a anexat la întâmpinarea formulată, în copie: adresa nr. 2730/05.10.2012, un extras din editorialul "Gazeta de Sud din 12.10.2011 ", sentința civilă nr._/09.06.2011 a Judecătoriei C., sentința civilă nr._/22.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010.
La primul termen de judecată, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. S. C. D. pentru a înainta o copie certificată a înscrisurilor întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 253/E/2012.
De asemenea, luând act că nu a fost timbrat corespunzător de către contestator capătul de cerere având ca obiect " suspendarea executării silite", instanța a pus în vedere contestatorului să-și îndeplinească această obligație iar pentru soluționarea aceluiași petit a stabilit o cauțiune în sumă de 1500 lei.
La data de 12.12.2012, contestatoarea a depus la dosar precizări, în cuprinsul cărora a apreciat că raportat la dispozițiile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice și în special art. 7 din această ordonanță, este scutită de plata taxelor de timbru și s sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.
Un alt argument juridic în sprijinul solicitării de a se reveni asupra dispoziției privind plata taxei de timbru și a cauțiunii, contestatoarea a menționat că este faptul că dacă la inserarea art. 1 din norma de drept menționată, legiuitorul a prevăzut modalitatea de plată a creanțelor stabilite prin titluri executorii, conform cărora aceste sume se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora, sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă ", dispoziția art. 7 reglementează cu atât mai mult astfel de situații, sintagma " cererile, indiferent de natura lor ", vizând fără dubiu și speța de față.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat a se lua act că nu dispune de resurse financiare pentru a achita această sumă, iar raportat la fondul cauzei a solicitat să fie avute în vedere prevederile art. 399 C.pr.civ.
În ceea ce privește condiția exigibilității creanței, s-a susținut că această condiție este îndeplinită atunci când creanța a ajuns la scadență, executarea acesteia putând fi solicitată imediat de către creditor, iar în cazul în care obligația este afectată de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă în momentul îndeplinirii termenului suspensiv.
Referitor la titlul executoriu ce face obiectul prezentei contestații, s-a arătat că executarea acestuia este reglementată printr-o procedură specială de executare, prevăzută prin OUG 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG 18/2010, OUG 45/2010, OUG 113/2010 și Legea 230/2011, în care se prevede că " Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu."
Astfel, s-a menționat că având în vedere calitatea creditorului și a debitorului, natura debitului, precum și data pronunțării titlului executoriu, în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG 71/2009.
Totodată s-a menționat că prin Decizia nr. 1533/2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor OUG 71/2009 și a reținut că " spre deosebire de cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 15 Ianuarie 2009, pronunțată în cauza Burdov 2 împotriva Rusiei sau prin Hotărârea din 15 Octombrie 2009, pronunțată în cauza Yuriy Nikolayevich I. împotriva Ucrainei, statul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Astfel, rezultă că situațiile avute în vedere nu sunt comparabile; în speță nu este vorba de complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public ori de faptul că autoritățile statului se prevalează de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru executarea hotărârilor judecătorești, ci de problema sistemică ce rezultă din plata sumelor de bani ce ar trebui executate și de impactul acesteia asupra stabilității economice și financiare a țării.
S-a menționat că, de asemenea, Curtea Constituțională a mai arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale; executarea uno icto constituind o modalitate de executare, însă nu singura pe care statul o poate alege.
În acest sens, s-a susținut că statul a făcut uz de marja sa de apreciere în privința termenului în care să fie executate hotărârile judecătorești, tocmai datorită situației economice și financiare îngrijorătoare în care se află, ceea ce nu este contrar nici art. 21 alin. 3 din Constituție și nici art. 6 paragraful I din convenția sus- menționată.
De avut în vedere la soluționarea cauzei, s-a susținut că este și faptul că prin decizia pronunțată la data de 04 septembrie 2012, în cauza D. și alții, CEDO a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților, prin care invocau încălcarea art. 6 din CEDO și respectiv art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, prin aceea că autoritățile interne au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, apreciind că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut.
Cum în cauză, debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu, s-a apreciat că exigibilitatea creanței este amânată și, pe cale de consecință a solicitat anularea formelor de executare dispuse de B. S. C. C. în cadrul dosarului de executare nr. 253/E/2012, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 09.01.2013, au fost înaintate la dosar în copie certificată înscrisurile întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 253/E/2012.
La data de 11.01.2013, intimatul a depus la dosar concluzii scrise, în cuprinsul cărora a arătat că prin Decizia nr. 1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în interesul legii declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din OUG 71/2009, modificată și completată prin OUG 45/2010 în procedura de executare silită a titlurilor executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, reținând în motivarea acestei decizii că numai pe baza evaluării directe a hotărârilor judecătorești se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG 71/2009 cu dispozițiile Convenției.
În a cest sens, intimatul a învederat că prin sentința pronunțată în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu al său împotriva debitorului.
De asemenea, contestatorul a precizat că se consideră discriminat întrucât numai cu privire la titlul său executoriu s-a formulat contestație la executare deși mai există și dosarele nr._ și_ și a solicitat acordarea unor daune morale în sumă de 100 lei.
A mai arătat că potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, însă în speța dedusă judecății, legea internă este mai favorabilă executării silite iar invocarea speței D. contra României nu prezintă relevanță.
Totodată a precizat că nu a fost plătită cauțiunea stabilită în sarcina contestatorului, susținând că dispozițiile Codului de procedură civilă au prioritate față de mențiunile unui act normativ inferior, cum este ordonanța.
Concluzionând, intimatul a solicitat respingerea contestației.
La termenul din data de 29 ianuarie 2013, reprezentantul contestatoarei a învederat că nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță pentru soluționarea acestui petit întrucât înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 7 din OG 22/2002.
Prin sentința civilă nr.92/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași a fost admisă în parte acțiunea formulată de contestatoarea Școala G. Filiași, în contradictoriu cu intimatul C. N. R..
A fost respinsă cererea privind anularea somației și a celorlalte acte de executare, întocmite în dosarul de executare nr. 253/E/2012 al B. S. C. D..
S-a constatat suspendată de drept procedura de executare silită în dosarul nr. 253/E/2012 al B. S. C. D. pentru perioada prevăzută în dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG 71/2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Examinând cu precădere excepția neachitării cauțiunii, instanța a apreciat că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care, invocând prevederile art. 1 alin. 2 din OUG 71/2009, se pune problema constatării unei suspendări de drept a executării și nu a unei suspendări, la cererea debitorului, pentru care este necesară plata cauțiunii, ca măsură de garanție a faptului că debitorul nu urmărește tergiversarea executării
Într-adevăr și potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 22/2002, actualizată " Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.", dar această prevedere legală privește altă situație juridică și ar trebui pusă în discuție aplicabilitatea acesteia în cauză, însă această discuție nu se mai impune, ca urmare a analizării unei suspendări de drept a executării silite.
În raport de aceste prevederi legale, instanța a apreciat că cererea formulată de contestatoare este scutită de plata cauțiunii întrucât se invocă o suspendare de drept.
Privitor la fondul cauzei, instanța reține că prin sentința nr. 1992/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea promovată de Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământul D. în numele intimatului C. N. R. și a fost obligată Școala Bîlta să calculeze drepturile salariale ale intimatului, rezultate din aplicarea Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, corespunzător activității desfășurate în cadrul unității școlare pârâte pentru perioada 01.10._09, diferențe ce urmau a fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
În vederea executării silite a acestei sentințe, intimatul s-a adresat B. S. C., formându-se astfel dosarul de executare nr. 253/E/2012, în cadrul căruia la data de 05.11.2012 a fost emisă somație către debitoarea Școala G. Filiași (fosta Școală Bîlta )
Procedura executării silite s-a desfășurat conform dispozițiilor legale, neexistând vicii de formă sau alte neregularități procedurale de natură a atrage anularea actelor de executare întocmite până la această dată și astfel este neîntemeiată acțiunea principală prin care se solicită anularea somației și a tuturor formelor de executare încheiate de executorul judecătoresc, sens în care se invocă de către contestatoarea dispozițiile art. 1 din Legea nr. 230/2011 prin care s-a aprobat OUG 71/2009.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, instanța a reținut că prin dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG 71/2009 astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG 18/2010, OUG 45/2010, OUG 113/2010 și Legea 230/2011, s-a prevăzut că " Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu."
Prin dispozițiile art. 1 alin. 2, legiuitorul a statuat că în cursul termenului prevăzut la alineatul 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
S-a constatat astfel că în baza acestor prevederi legale a fost suspendată de drept procedura de executare silită în cadrul dosarului de executare nr. 253/E/_.
Aceasta și întrucât în practica Curții Europene a Drepturilor Omului a fost adoptată la data de 04.09.2012 în cauza D. și alții Hotărârea CEDO prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților ce au invocat încălcarea art. 6 din CEDO și respectiv art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție ( dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate ), prin care autoritățile interne au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, apreciind că măsura statului de a nu pune de îndată în executare aceste hotărâri și de a emite acte normative prin care plata este eșalonată asigură un echilibru între interesele reclamanților și interesul general al societății.
Până în acest moment, instanțele române, apreciind legalitatea OUG 71/2009, considerau că este contrară practicii CEDO, practică ce în mod constant, în cauze precum Ruianu contra României, S. P. contra României; I. contra României sau Ș. contra României a afirmat că neexecutarea de îndată a unei hotărâri judecătorești de către autoritățile statale române reprezintă o încălcare fie a art. 6 din CEDO, fie a art. 1, fie ambele .
Cum prin cauza D., cea mai recentă dintre aceste spețe, Curtea Europeană pare să își fi schimbat practica este evident că judecătorul național român nu mai poate aprecia că OUG 71/2009 încalcă prevederile CEDO, ci este un act normativ în acord cu legislația europeană și cu Constituția României, sens în care încă din Decizia nr. 190/2010 a Curții Constituționale, prevederile acestei ordonanțe au fost declarate constituționale .
Prin urmare, instanța a apreciat doar în parte întemeiată contestația, doar cu privire la constatarea intervenirii unui caz de suspendare legală ( suspendare de drept ) a procedurii de executare silită în dosarul nr. 253/E/2012 al B. S. C. D. și netemeinică pentru celelalte pretenții.
În raport de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea formulată de contestatoare, în sensul că a respins cererea privind anularea somației și a celorlalte acte de executare, întocmite în dosarul de executare nr. 253/E/2012 al B. S. C. D. și a constatat suspendată de drept procedura de executare silită în dosarul nr. 253/E/2012 al B. S. C. D. pentru perioada prevăzută în dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG 71/2009.
Împotriva sentinței civile nr. 92 pronunțată de Judecătoria Filiași la data de 05 februarie 2013 a declarat recurs intimatul C. N. R. prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare.
În esență, recurentul a arătat că prin hotărârea pronunțată a fost discriminat în raport cu alți justițiabili pentru care titlurile executorii au fost pune de îndată în executare, fiind încălcate dispozițiile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.20 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul a arătat de asemenea, că referitor la OUG nr.71/2009 jurisprudența constantă română și europeană a statuat că nu se răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit și menținerea echilibrului intereselor, fiind afectată însăși substanța dreptului, chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii poate fi privită ca o formă de executare succesivă a titlurilor executorii în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului. Astfel, prin OUG nr.71/2009 se creează o discriminare după natura obligațiilor bănești stabilite prin sentințe definitive și irevocabile dar și a naturii creditorilor și debitorilor stabilite prin aceste sentințe judecătorești încălcându-se astfel tratatele internaționale care au prioritate în fața legislației naționale conform art.20 din Constituție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299-316 C.proc.civ, art.1, 6, 14 CEDO, art.1 Protocolul nr.1 CEDO, art.1 Protocolul nr.12 CEDO, art.20, 21 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art.7 Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.16 Constituția României.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 97 lei, achitată prin chitanța nr._/10.04.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Intimata Școala G. Filiași nu a formulat întâmpinare în cauză însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. A arătat că măsura eșalonării la plată a creanțelor stabilește un scop legitim – asigurarea stabilității economice a țării, păstrând astfel un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea hotărârii judecătorești.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentei și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 Cod proc. civ., Tribunalul reține următoarele aspecte:
Art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea constată că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Se au în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea consideră că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimata– contestatoare a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 253/E/2012 motivat în esență, de faptul că acestea au fost întocmite cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Rezultă așadar că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, făcând o aplicare corectă a noii jurisprudențe europene în această materie.
Nu pot fi primite nici criticile recurentului în ceea ce privește discriminarea raportat la faptul că au fost pronunțate anterior sentințe prin care s-au validat popririle asupra conturilor instituțiilor publice, fiind obligată Trezoreria la achitarea creanțelor întrucât există întotdeauna posibilitatea modificării contextului juridic în care instanțele pronunță hotărâri referitoare la aceeași problemă de drept, modificare care poate determina și schimbarea soluțiilor ce pot fi pronunțate în cauze similare de către instanțele judecătorești.
Nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu sancționează revirimentul jurisprudenței, respectiv, modificările acesteia, astfel cum a statuat în hotărârea dată în cauza Undic c. Franței, la 18.12.2008 – în care reclamanta s-a plâns de încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului din cauza modificării jurisprudenței instanței supreme din Franța; s-a reținut că exigențele securității raporturilor juridice și protejării încrederii legitime a justițiabililor nu consacră un drept dobândit la o jurisprudență constantă.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod proc. civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. N. –R. împotriva sentinței civile nr. 92 pronunțată de Judecătoria Filiași la data de 05 februarie 2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. FILIAȘI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.
Președinte, I. G. P. | Judecător, M. N. | Judecător, R. Steluța G. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
23.04.2013
Tehn.S.V./2 ex.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 9371/2013. Tribunalul... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
