Contestaţie la executare. Decizia nr. 535/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 3406/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 535/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. O. - judecător
Judecător - J. S.
Judecător - L. A.
Grefier - L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatoarea DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. împotriva sentinței civile nr. 9599 din 20.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. B. și intimatul terț poprit T. M. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns c.j. P. L. pentru recurenta contestatoare, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S –a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că nu s-a înaintat relațiile solicitate recurentei contestatoare, după care:
Se prezintă c.j. P. L., pentru recurenta contestatoare, care depune la dosar relațiile solicitate de instanță și solicită încuviințarea probei cu aceste înscrisuri.
Instanța, în temeiul art. 305 C.p.civ., încuviințează pentru recurenta contestatoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.
C.j. P. L., pentru recurenta contestatoare, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
C.j. P. L., pentru recurenta contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, conform motivelor de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie C. cu nr._ /15.02.2012, contestatoarea DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. a formulat contestație la executare împotriva înființării popririi de către B.E.J. I. M., în baza titlului executoriu ce îl constituie sentința nr. 2250/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008.
În motivarea cererii, contestatoarea a susținut, în esență, că prin hotărârea anterior-menționată a fost obligată la plata drepturilor salariale, drepturi reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază, iar la data de 06.02.2012 i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi în dosarul nr. 261/E/2009, până la concurența sumei de 4885,91 lei, sumă ce reprezintă debit conform titlului, precum și cheltuieli de executare.
Contestatoarea a mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Totodată, contestatoarea a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293/2011, dispozițiile art. 21 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și Hotărârea din data de 17.06.2003 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66; Hotărârea din data de 19.03.1997 pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 45; Hotărârea din data de 28.07.1999 pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraful 66; Hotărârea din data de 07.05.2002 pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 34 și Hotărârea din data de 31.03.2005 pronunțată în Cauza Matheus împotriva Franței, paragraful 34, autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date.
Prin precizarea formulată la data de 13.03.2012, contestatoarea a solicitat suspendarea executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații, în motivarea căreia a arătat că este o instituție cu finanțare exclusivă de la bugetul de stat conform legii nr. 500/2002, iar in aplicarea O.M.S. nr. 833/2011, privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale pentru personalul din instituțiile publice, art. 6, instituția a comunicat Ministerului Sănătății prin adresa nr. 5129/30.06.2011 drepturile salariale prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la data de 31.12.2011, pentru personalul din cadrul instituției, plătit de la bugetul de stat, drepturi salariale ce urmează a fi plătite în mod eșalonat și în procentele aferente conform art. 2 din OUG nr. 71/2009.
Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293/2011, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr. 71/2009, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal ", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
În aplicarea legii bugetului de stat pentru anul 2012, Ministerul Sănătății, la data de 21.02.2012, a solicitat sumele ce se plătesc în procent de 5% în anul 2012, pentru a fi cuprinse în buget și acordate în cursul anului 2012.
La termenul de judecată din 25.04.2012, la solicitarea contestatoarei s-a dispus introducerea în cauză a terțului poprit T. M. C..
La termenul de judecată din data de 16.05.2012, contestatoarea și-a completat obiectul contestației la executare, în sensul contestării și a cheltuielilor de executare în cuantum de 996,70 lei, apreciate ca fiind nejustificate, cât timp sumele nu erau scadente și exigibile, iar executarea în sine a fost pornită în mod nelegal datorită dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009. Mai mult decât atât, a susținut contestatoarea, aceasta și-a îndeplinit obligațiile de plată pornind executarea de bună voie prin acordarea primei tranșe din sumele datorate.
A atașat precizării un tabel cu sumele achitate creditoarei M. B..
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, atașând și dosarul execuțional nr. 261/E/2009, instrumentat de B. I. M..
La termenul de judecată de azi, contestatoarea a precizat că suma cheltuielilor de executare contestate este cea de 69,68 lei, cuprinsă în procesul-verbal din data de 30.01.2012 (f. 54).
Prin sentința civilă nr. 9599/20.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția de S. Publică D., în contradictoriu cu intimata M. B. și terțul poprit T. M. C., împotriva popririi înființate prin adresa din data de 30.01.2012 emisă în dosarul de executare nr. 261/E/2009 al B.E.J. I. M. și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare emis la data de 30.01.2012 în același dosar de executare silită.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării silite pornite de B. I. M. în dosarul de executare nr. 261/E/2009.
S-a luat act că intimata și terțul poprit nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 2216/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2008, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost obligată contestatoarea Direcția de S. Publică D. să acorde creditoarei M. B. suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare, pe perioada 01.10.2006 - până la data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Întrucât debitoarea nu a executat benevol obligația impusă în sarcina sa, creditoarea a declanșat executarea silită, fiind format dosarul de executare nr. 261/E/2009 al B. I. M..
Prin încheierea nr. 1022/30.09.2009 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2009 s-a admis cererea formulată de B. I. M. fiind încuviințată executarea silită a sentinței nr. 2216/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2008.
La data de 04.01.2010, s-a emis somație către debitoarea Direcția de S. Publică D., comunicată acesteia la data de 06.01.2010, împreună cu procesul-verbal privind cheltuielile de executare (pentru suma de 1546,76 lei) și titlul executoriu.
La data de 30.01.2012 B. I. M. a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. C. asupra conturilor deschise de contestatoare pentru acoperirea sumei de 2112,79 lei, reprezentând 5% din debitul stabilit conform titlului executoriu - sentința nr. 2216/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. și cheltuieli de executare.
Contestatoarea invocă în sprijinul motivelor de contestație împotriva măsurii înființării popririi dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293/2011, cu privire la suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită și achitarea eșalonată și în tranșe trimestriale egale a sumelor reprezentând drepturi salariale acordate prin titluri executorii pronunțate până la data de 31.12.2011.
Sub un prim aspect, instanța constată că poprirea înființată la data de 30.01.2012, vizează 5% din valoarea titlului executoriu reprezentat de sentința nr. nr. 2250/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008 și cheltuielile de executare.
Prin urmare, din acest punct de vedere nu există nicio încălcare a art. 1 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 71/2009, fiind respectate dispozițiile legale.
De asemenea, art. 1 alin. (2) are ca premisă respectarea benevolă a obligație de achitare a 5 % din valoarea titlului executoriu, iar nu nerespectarea culpabilă a acestei obligații.
Dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293/2011, Legea bugetului de stat pentru anul 2012 conțin dispoziții contrare Convenției EDO, motiv pentru care va face aplicarea art. 1 alin. (2) și art. 20 din Constituția României și va aplica, prioritar, dispozițiile art. 6 și art. 1 Protocolul 1 din Convenție și jurisprudența CEDO.
Conform art. 20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strasbourg este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
In acest sens, așa cum în mod constant s-a decis in jurisprudența CEDO, refuzul autoritarilor de a aloca sumele necesare hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii încalcă atât prevederile art. 1 Protocolul 1, cât și prevederile art. 6 CEDO, text legal conform cu care statele membre sunt ținute a asigura executarea silita a hotărârilor judecătorești, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat de întârziere a acestei executări.
Același principiu se regăsește și în cauzele Broniowski contra Poloniei – Hotărarea Marii Camere din 22.06.2004, Hornsby contra Greciei, Ruianu contra Romaniei, Pini, Bertani, Manera si Atripaldi contra Romaniei, S. contra Romaniei, S. P. contra Romaniei, în toate aceste cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând ca Administrația publică are obligația de a executa voluntar hotărârile judecătorești, orice omisiune a acesteia in executare sau întârziere în executare lipsind de eficacitate prevederile art. 6 CEDO.
Astfel, în cauza Bourdov contra Rusiei s-a rezolvat de Curtea EDO o situație similară, reclamantul beneficiind de asemenea de creanțe împotriva statului, creanțe care nu au fost onorate de Administrația financiara din cauza lipsei banilor în cont.
S-a stabilit cu acea ocazie ca "o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 (paragraful 35). În cauză, reclamantul nu trebuia să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vătămări a sănătății sale, din pricina dificultăților financiare ale statului (paragraful 36)."
Hotărârea este importantă pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa chiar în condițiile în care statul traversează situații excepționale cu privire la resursele financiare disponibile.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. Autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri.
S-a statuat că autoritatea pârâtă avea obligația de a lua toate măsurile necesare, fie singură, fie în cooperare cu alte autorități responsabile federale sau locale pentru a se asigura că fondurile necesare erau disponibile în vederea executării obligației Statului.
Existența crizei mondiale justifica in planul Convenției Europene a Drepturilor Omului neexecutarea obligațiilor bănești care ii revin fata de salariații din sistemul bugetar, un atare raționament fiind lipsit de substanța si neconform cu starea de fapt, astfel:
Contestatoarea a ajuns în situația obligării sale la plata acestor sume din propria culpă, deoarece a refuzat sa le acorde în mod voluntar salariaților din sistemul bugetar drepturile salariale cuvenite prin lege, precum și executarea benevolă a titlului executoriu sentința nr. 2216/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2008.
Incidența crizei mondiale este suportată în final de cetățeanul simplu, acesta fiind în situația de a-si schimba dramatic modul de viata fie ca urmare a pierderii locului de munca, fie ca urmare a diminuării considerabile a veniturilor, iar a-l forța tot pe acesta să suporte greutatea crizei mondiale prin neonorarea de către stat a creanțelor pe care le are față de el, chiar după trecerea unei perioade rezonabile, atinge însăși substanța dreptului la proprietate al acestuia.
Ca atare, justificarea legalității ingerinței statului în dreptul de, si proprietate al cetățeanului prin incidența crizei mondiale nu este nici legală, nici morală nu poate fi reținută ca un motiv temeinic de a amâna pe durate excesive aceste plăți, statul trebuind să găsească alte soluții de rezolvare a unei situații financiare dificile decât aceea de neonorare a obligațiilor sale.
În lumina jurisprudenței CEDO deja menționate, se poate concluziona că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
În condițiile în care art. 44 alin. (1) din Constituție garantează creanțele asupra statului și a lipsei dovedirii din partea instituției debitoare a demersurilor pe care a încercat să le întreprindă pentru a îndeplini obligația de plată, susținerile contestatoarei privind întârzierea justificată în executarea hotărârii judecătorești, sunt neîntemeiate.
Intervenția Statului debitor printr-un nou act normativ, respectiv Legea bugetului de stat pentru anul 2012, în temeiul căreia eșalonează și valoarea de 5 % din titlul executoriu, în alte patru tranșe trimestriale egale nu poate fi considerată compatibilă cu prevederile Convenției, eșalonându-se, practic, succesiv eșalonările succesive instituite deja prin OUG nr. 71/2009.
În plus, în cauza de față, instanța a constatat că hotărârea judecătorească ce a instituit obligația de plată era executorie de la data de 13.11.2008, iar creditoarea a solicitat executarea silita a sentinței abia la data de 30.06.2009, lăsând suficient timp debitoarei pentru a executa voluntar titlul de creanță.
De la data pronunțării sentinței sau cel puțin de la data la care aceasta a devenit irevocabilă și până la formularea cererii de executare silită, contestatoarea nu a depus niciun minim de diligenta în sensul executării voluntare sau alt demers instituțional de natură a asigura fondurile necesare în vederea executării obligației de plata așa cum a fost stipulata în dispozitivul sentinței.
Abia prin adresa nr. 5129/30.06.2011 (f. 18), contestatoarea a trimis Ministerului Sănătății un tabel centralizator cu sumele datorate în baza unor titluri executorii, fără nicio referire la faptul că acesta ar fi pronunțate în anul 2011 sau ar viza-o și pe creditoarea M. B., iar cu adresa nr. 9456/21.02.2012, Ministerul Sănătății cere o nouă situație cu fondurile necesare pentru anul 2012 (5 % din valoarea titlului executoriu).
Faptul că debitoarea contestatoare a achitat creditoarei suma de 144 lei, reprezentând prima tranșă din primul trimestru al anului 2012, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293/2011, ulterior înființării popririi (30.01.2012) nu are decât semnificația executării parțiale a sumei indisponibilizate prin poprire, reprezentând 5 % din valoarea titlului executoriu pentru anul 2012 conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009, dar nu este în măsură să confere măsurii înființării popririi un caracter nelegal, fiind respectate disp. art. 452-454 C. proc. civ..
În consecință, instanța a constatat că motivele invocate de contestatoare referitoare încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, nu sunt întemeiate.
Cât privește criticile aduse sumei de 69,68 lei, cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal de cheltuieli din data de 30.01.2012, instanța constată că aceasta este compusă din 10 lei - emitere somație, 10 lei - emitere adresă către terțul poprit și 67,68 lei diferența de 5 % TVA sume care respectă dispozițiile Ordinului nr. 2550/2006 și Hotărârii UNEJ nr. 19/2010.
Cum contestatoare a invocat lipsa caracterului lichid și exigibil al acestei sume, în considerarea lipsei caracterului exigibil al creanței principale, iar în speță nu se poate reține lipsa caracterului exigibil al creanței creditoarei-intimate M. B. față de debitoarea contestatoare, prin prisma celor reținute mai sus de către instanță, sunt nefondate, implicit criticile contestatoarei aduse sumei de 69,68 lei, cheltuieli de executare.
Cum potrivit art. 3717 C.proc.civ., Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară, debitoarea contestatoare este ținută să achite și suma de 69,68 lei, cheltuieli de executare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Potrivit art. 403 alin. 1 C.proc. civ. suspendarea executării se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, finalitatea textului fiind aceea ca executarea silită să nu continue până nu are loc verificarea legalității actelor de executare îndeplinite până la data promovării contestației.
Având în vedere că în cauză nu există motive de nelegalitate a măsurii înființării popririi și în privința procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, nu există motive pentru a dispune suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a cauzei, motiv pentru care instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a arătat că urmărirea silită declanșată este netemeinică și nelegală, pornită în baza unui titlu executoriu care constă într-o creanță neajunsă la termen, deci fără îndeplinirea condiției esențiale a exigibilității creanței și nu poate fi valorificată pe calea executării silite.
Recurenta a precizat că prin titlul executoriu ce îl constituie sentința civilă nr .2496/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul D. a fost obligată la plata drepturilor salariale, drepturi reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază, la data de 06.02.2012 fiind comunicată adresa de înființare a popririi în dosarul nr. 253/E/2009, până la concurența sumei de 2456,26 36 lei, sumă ce reprezintă debit conform titlului, precum și cheltuieli de executare.
Contestatoarea a mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1 alin.2 din actul normativ invocat în cursul termenului prevăzut la alin.1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept,
O.U.G. nr.71/2009 reglementează eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar instituirea acestei măsuri a fost determinată de existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de acută criză economică.
Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești a fost în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența CEDO.
Recurenta a menționat că nu a refuzat executarea silită, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
Recurenta și-a îndeplinit obligația de plată pe calea executării voluntare, prin acordarea sumelor datorate conform dispozițiilor legale în vigoare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 C.pr.civ.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației
Recursul este fondat pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Conform unei hotărâri recente a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de reclamantul D. D. D. și alții împotriva României (cauza D. și alții împotriva României din 04.09.2012), această instanță europeană a avut de soluționat o cauză similară prin care reclamanții (magistrați în cadrul unor instanțe diferite din județul Argeș) au solicitat obligarea statului la plata unor drepturi salariale restante, obținute prin hotărâri judecătorești devenite executorii.
În expunerea de motive, Curtea a reamintit că:
Executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 (Hornsby împotriva Greciei, din 19 martie 1997).
Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 & 1 din Convenție (Bourdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, pct. 34). În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Bourdov, citată anterior, pct. 40).
O autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească, deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 & 1 din Convenție (a se vedea, printre altele, Hornsby, citată anterior, pct. 40; Jasiuniene împotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, pct. 27, 6 martie 2003, Qufaj Co. Sh.p.k. împotriva Albaniei, nr. 54.268/00, pct. 38, 18 noiembrie 2004, precum și Beshiri și alții împotriva Albaniei, nr. 7.352/03, pct. 60, 22 august 2006).
Pentru a răspunde la întrebarea dacă art. 6 a fost respectat, Curtea trebuie să ia în considerare comportamentul tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului național (a se vedea, mutatis mutandis, Young, James și Webster împotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 48 - 49, . nr. 44).
Chemată să se pronunțe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. Curtea respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional (Mellacher și alții împotriva Austriei, 19 decembrie 1989, pct. 45, . nr. 169).
Curtea constată că, în perioada 2008 – 2011, statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Prima ordonanță din 11 iunie 2008 (declarată neconstituțională la 12 mai 2009) a fost urmată de O.U.G. nr. 71/2009, care prevedea plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010 - 2012.
În 2010, O.U.G. nr. 45/2010 a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012 - 2014.
În fine, în decembrie 2011, Legea nr. 230/2011 a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012 - 2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5% în primul an până la 35% în ultimul an .
Guvernul justifică aceste măsuri prin faptul că în 2008 statul a ajuns să se confrunte cu o situație de dezechilibru bugetar major, de natură să pună în pericol situația financiară a țării. În opinia acestuia, dezechilibrul era rezultatul, printre altele, al unui număr foarte mare de hotărâri judecătorești prin care anumitor categorii de funcționari li se acordau, pe calea interpretării unor prevederi legale destinate altor categorii, drepturi cu caracter patrimonial. În plus, înrăutățirea situației financiare a statului a continuat și după 2008, în contextul unei crize financiare foarte grave care a afectat numeroase state, astfel încât Guvernul a fost nevoit să adapteze mecanismul de eșalonare instituit la realitățile economice.
Curtea a amintit că a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [M. și S. împotriva României (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011, Sulcs împotriva Lituaniei (dec.), nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum și Panfile împotriva României (dec.), nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012].
În cauza D. și alții împotriva României, Curtea a observat că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară.
Întrucât autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai bună decât instanța internațională pentru a stabili ce constituie "utilitate publică", Curtea este gata să admită că, așa cum susține Guvernul, măsurile în litigiu urmăreau un scop de utilitate publică.
Curtea observă că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie - aprilie 2008. A mai constatat că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate.
Pe de altă parte, tribunalul reține că art. 20 din Constituția României stabilește că interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenești se fac în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte și că reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în tratatele ratificate de România, au prioritate față de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
Având în vedere că, în prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că eșalonarea plății drepturilor salariale restante conform O.U.G. nr. 71/2009 asigură un just echilibru între interesul public și cel al persoanelor care dețin titluri executorii, că măsura eșalonării urmărește un scop de utilitate publică dată fiind situația economică și financiară precară a țării, generată de o gravă criză care a afectat numeroase state, faptul că, actualmente, statul respectă calendarul stabilit pentru plata eșalonată a drepturilor restante, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de apelanta contestatoare în această cale de atac, achitând tranșa de 5% din drepturile salariale restante, aferentă anului 2012, tribunalul apreciază că recursul este fondat și îl va admite în temeiul art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 și alin. 3 C.p.civ., va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite contestația la executare precizată în temeiul art. 404 alin. 1 C.p.civ.
Vor fi anulate adresa de înființare poprire și procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare, acte de executare emise la 30.01.2012 în dosarul de executare nr. 261/E/2009 al B.E.J. I. M..
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., împotriva sentinței civile nr. 9599 din 20.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. B. și terțul poprit T. M. C..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că admite contestația la executare precizată.
Anulează adresa de înființare poprire și procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare, acte de executare emise la 30.01.2012 în dosarul de executare nr. 261/E/2009 al B. I. M..
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.
Președinte, D. O. | Judecător, J. S. | Judecător, L. A. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.O.
Tehn.F.M./3 ex.
08.04.2013
Jud.fond: F.C.M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 158/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 129/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
