Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-01-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 14839/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 39/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul contestator S. C. DE NEUROPSIHIATRIE C., împotriva sentinței civile nr._ din 25.09.2012 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C. L., și intimata terț poprit D.G.F.P. - A.F.P. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns ; consilier juridic C. M. pentru recurentul contestator S. C. DE NEUROPSIHIATRIE C. consilier juridic F. C. pentru intimata terț poprit D.G.F.P. - A.F.P. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C., lipsind intimata S. C. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Consilier juridic C. M., depune delegație pentru recurentul contestator și învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Consilier juridic F. C., depune delegație pentru intimata terț poprit D.G.F.P. - A.F.P. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C. și învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic C. M., având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare .
Consilier juridic F. C., având cuvântul solicită admiterea recursului conform motivelor, modificarea sentinței civile în sensul admiterii contestației la executare
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., contestatorul S. C. de Neuropsihiatrie C. a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 5084/2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în dosarul de executare nr. 512/E/2011 al B. C. F., privind pe intimata S. C. L., prin care a solicitat anularea înființării popririi, precum și suspendarea executării potrivit art. 403 alin. 1 C.p.civ.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 5084/2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ a fost obligată la plata către intimată a sumei de bani reprezentând spor pentru condiții deosebit de periculoase prevăzute de Ordinul nr. 721/2005 anexa 2 lit B pct. 2 ( 50-75% din salariul de bază) pentru perioada decembrie_08 și sporul de 15 % acordat pentru condiții periculoase spor prevăzut de Ordinul nr. 721/2005 Anexa 1 pct. II .1 pct. 6, în baza acesteia contestatoarea stabilind cuantumul concret al sporului ce urmează a fi acordat salariaților Laboratorului de Analize Medicale în procent de 50 % la salariul de bază și calculând defalcat pe fiecare lună diferențele dintre sporul de 15 % acordat și cel stabilit de către instituție -50 % pe care aceștia urmează să le primească.
A mai susținut că la data de 31.05.2012 a fost comunicată înființarea de proprire de către Biroul executor judecătoresc până la concurența sumei de 2268,10 lei ce reprezintă debit conform titlului și cheltuieli de judecată.
Având în vedere prevederile art. 1 din OUG.nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar: ,Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.l, alin 2 din actul normativ invocat " în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
În conformitate cu dispozițiile art. 43 alin.1 din legea nr. 293/2011 privind legea bugetului de stat pentru anul 2012 prevede plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul Cheltuieli de personal în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale, lucru pe care contestatoarea l-a realizat, acordând deja prima tranșă aferentă primului trimestru.
Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existența unui număr mare de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică.
Potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil, tară a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
Tocmai de aceea autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date. In acest sens sunt relevante Hotărârea din 17 iunie 2003 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.139 din 2 decembrie 2004; Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 45; Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraful 66; Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 34, și Hotărârea din 31 martie 2005, pronunțată în Cauza Matheus împotriva Franței, paragraful 34.
Mai mult de la data când hotărârea a devenit executorie, contestatoarea în fundamentarea bugetului spitalului a solicitat CAS D. suplimentarea fondurilor de salarii cu aceste sume.
La data de 04.09.2012, terțul poprit Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a depus întâmpinare prin care solicită admiterea contestației la executare și anularea înființării propririi emisă de B. C. F. în dosarul de executare nr. 512/E/2011.
În motivare a arătat că prin acțiunea introdusă în fața instanței, S. C. de Neuropsihiatrie C. a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 5084/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, învestită cu formulă executorie, dosar de executare nr. 512/E/2011 al B. C. F. .
La data de 31.05.0212 s-a comunicat adresa de înființare a popririi contestatoarului Spitalului C. de Neuropsihiatrie C..
În susținere a invocat prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 230/2001:” Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Alineatul 2 prevede că” În cursul termenelor prevăzute la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
Mecanismul eșalonării plății ca modalitatea unei hotărâri judecătorești poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualelor devalorizări a sumei datorate.
Așadar reglementările analizate urmăresc principiile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale.
Evaluările bugetare ale Guvernului au indicat că perioada de plată propusă este rezonabilă, în contextul deficitului bugetar grav actual, a condițiilor economice generale extrem de dificile.
Proporționalitatea măsurii de eșalonare este un concept cu conotații variabile, jurisprudența Curții Constituționale a CurțiI Europene a Drepturilor Omului, fiind evolutivă. Tendința acesteia de limitare a marjei de apreciere a statului, fără însă ca prin această să ăi nege dreptul de a-și acorda un termen rezonabil în care să identifice mecanismele de plată și sursele de finanțare necesare.
Prin sentința civilă nr._ din 25.09.2012 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respins contestația la executare formulată de către contestatoarea S. C. de Neuropshiatrie C. în contradictoriu cu intimata S. C. L. și terțul poprit Trezoreria C., ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 5084/29.09. 2008, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea intimatei S. C. L. și obligată contestatoarea să acorde intimatei sporul pentru condiții deosebit de periculoase prevăzute de Ordinul nr. 721/2005 Anexa 2 lit. B pct. 2 (spor 50-75% din salariul de bază) pentru perioada decembrie 2005 – 29.09.2008 și diferența dintre acest spor (al căriu cuantum va fi stabilit de angajator) și sporul de 15% acordat pentru condiții periculoase, spor prevăzut de Ordinul nr. 721/2005 Anexa 1 pct. II.1 pct. 6 pentru perioada decembrie 2005 – 29.09.2008.
Întrucât nu au fost respectate obligațiile stabilite prin sentința anterior menționată, la data de 16.09.2011 intimata a declanșat executarea silită, fiind format dosarul de executare nr. 512/E/2011 al B. C. F..
Prin încheierea nr. 5506 din data de 19.09.2011 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2011, s-a dispus încuviințarea executării silite a sentinței nr. 5084/29.09. 2008, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La data de 10.10.2011, s-a emis somație către S. C. de Neuropsihiatrie C., comunicată acesteia la 11.10.2011, împreună cu procesul verbal privind cheltuielile de executare și titlul executoriu constând în sentința nr. 5084/29.09. 2008, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
A fost emisă, la 28.05.2012, adresa de înființare a popririi pentru suma de_,10 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu sentința nr. 5084/29.09. 2008, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ și cheltuieli de executare, adresă comunicată contestatoarei debitoare la data de 31.05.2012.
In drept, potrivit dispozițiilor art. 3712 alin. 3 din codul de procedură civilă dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului și la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conține nici un asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data plății efective a obligației cuprinse în titlu.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
În speță, raportat la aceste dispoziții legale și având în vedere adresa înaintată și actele de la dosar, instanța reține că nu există nici un motiv pentru anularea actului de înființare a popririi.
Art. 6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție. Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale. În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr.71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Însă, Curtea observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil.
Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Constituționalitatea O.G. nr. 22/2002, a O.U.G. nr. 75/2008 sau a O.U.G. nr. 71/2009 nu poate fi pusă în discuție de către prezenta instanță, verificarea constituționalității fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.
Însă în privința concordanței dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008 și ale O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern.
În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului. De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției.
În Cauza D. P. contra României (nr.2 / 26 aprilie 2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea ordonanțelor indicate, ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, revizuită în 2003. Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” Art. 20 intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului” prevede: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Concluzionând, instanța reține că, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr. 71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare. Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului intimaților ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenție. Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (si instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se plia la hotărârile judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale. În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Instanța reține că prin eșalonarea plății pe o perioadă de peste 3 ani de zile s-a creat un dezechilibru nerezonabil între interesul general și cel particular, astfel încât nu s-a respectat principiul proporționalității instituit de jurisprudența constantă a Curții EDO.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
În plus, contestatoarea nu oferă nici un argument în ceea ce privește neexecutarea acestei obligații în perioada 29.09.2008 (data pronunțării hotărârii de constituie titlu executoriu) și 18 iunie (data aprobării ordonanței).
Față de cele expuse, între aplicarea ordonanței invocate, pe de-o parte, și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea relevanță celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Constatând că actele de executare sunt întocmite potrivit dispozițiilor legale și că motivele invocate de contestatoare sunt neîntemeiate, urmează a respinge contestația la executare .
In ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, instanța a respins-o, față de caracterul accesoriu al acestuia față de cererea principală și de soluția de respingere a contestației la executare .
In raport de dispozițiile art. 274 din Cod proc civ, față de lipsa unei cereri in acest sens, instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul S. C. de Neuropshiatrie C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegaltiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, contestatorul S. C. de Neuropsihiatrie C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul anulării formelor de executare dispuse de executorul judecătoresc.
În mod nelegal instanța de fond a respins contestația la executare formulată de către recurentă, motivând că statul și instituțiile publice au îndatorirea de a respecta principiul legalității și de a executa de bună voie hotărârea judecătorească.
Ordonanța nr. 71/2009 aprobată prin Legea nr.230/05.12.2011 reglementează eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar; măsură ce a fost determinată de existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o0 imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de acută criză economică.
Prin eșalonările menționate, recurenta apreciază că nu se poate vorbi de existența unui refuz sau a unei omisiuni de executare, ci doar de o eventuală întârziere a creanței, fiind de apreciat dacă aceasta a avut sau nu un caracter nerezonabil; această întârziere rezultată din eșalonările succesive nu a avut un caracter nerezonabil prin raportare la cuantumul total al datoriilor cumulate ale statului față de ansamblul creditorilor aflați într-o situație identică cu creditoarea, impactul pe care aceste sume poate să îl aibă asupra funcționării normale a societății și faptul că începând cu anul 2012 au început să fie plătite eșalonat.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională atunci când a examinat constituționalitatea acestor acte normative succesive de eșalonare a plății creanțelor, iar jurisprudența Curții Europene în această materie este inconstantă, soluțiile pronunțate mergând de la pronunțarea ca justificată a poziției statului până la condamnarea acestuia în alte situații.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate se constată că recursul este fondat:
Tribunalul constată că procedura de executare demarată la cererea intimatei-creditoare vizează o creanță a cărei executare a fost amânată pentru termene precise prin OUG nr.71/2009, care instituie o eșalonare a plății drepturilor bănești de natură salarială recunoscute prin hotărâri judecătorești.
Dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta, perspectiva de abordare a speței impunându-se a fi reconsiderată în faza recursului.
Astfel, obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern constă în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecată. C. economică este un fenomen global și, totodată, un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanță având ca obiect o sumă de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privită în ansamblul său, societate ce traversează o criză economică însemnată.
Statul, privit în sens larg, ca entitate juridică, are calitatea de debitor într-un număr cvasiinfinit de raporturi juridice obligaționale; de asemenea, este un fapt devenit notoriu că statul, ca entitate juridică, poate intra în stare de insolvență; or, o asemenea situație de fapt și de drept ar fi dezavantajoasă pentru fiecare membru al unei societăți organizate într-o entitate statală, interesul general al societății fiind reprezentat de menținerea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării.
Prin urmare, există o ingerință în dreptul creditorului la un bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, ingerință ce este justificată de menținerea unui echilibru între interesul particular și cel general.
La dezlegarea în drept a prezentei cauze se impune a se avea în vedere jurisprudența recentă a CEDO, mai exact decizia dată în cauza "D. și alții împotriva României", prin care s-a statuat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății, a fost menținut și că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților. Astfel, la data de 04.09.2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunțat în cauza D. și alții împotriva României, respingând ca vădit neîntemeiate plângerile reclamanților cu privire la încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la aceasta, dată fiind întârzierea în punerea în executare a hotărârilor judecătorești interne ce le recunoșteau, în contradictoriu cu Statul Român, drepturi de natură salarială.
Prin această decizie Curtea a reamintit jurisprudența sa recentă în care a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim (deciziile pronunțate în cauzele M. și S. împotriva României 6 decembrie 2011; Panfile împotriva României 20 martie 2012 și Sulcs împotriva Letoniei 6 decembrie 2011.) În speță, dată fiind criza economică și financiară cu care se confruntă România din 2009 rămâne valabilă aprecierea privind existența unui scop legitim pentru măsurile contestate.
Trecând la analizarea proporționalității acestor măsuri cu scopul urmărit menținerea echilibrului bugetar, cu evitarea degradării situației sociale a persoanelor vizate de respectivele măsuri – Curtea a constat următoarele:
În legătură cu drepturile salariale cuvenite reclamanților, Guvernul a stabilit un mecanism de eșalonare a plăților care, deși a suferit unele modificări pe parcurs, a fost respectat de către autoritățile interne, autorități care au manifestat diligență în executarea hotărârilor menționate. Mai mult, potrivit legii, cuantumul sumelor virate reclamanților a fost indexat cu indicele de inflație la data plății.
Se reține așadar că măsura de eșalonare a plății drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărârea judecătorească obținută de intimații din cauza de față, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
Prin urmare, adresa de înființare a popririi emisă de executorul judecătoresc în care s-a urmărit a fi inclusă întreaga creanță din hotărâri judecătorești contravine dispozițiilor O.U.G. nr.71/2009 care a reglementat executarea eșalonată a drepturilor bănești de natură salarială rezultate din hotărâri judecătorești în tranșe de efectuare a plăților precis determinate, după cum urmează în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
În temeiul art.312 alin.1 și 2 raportat la art.3041 C.pr.civ precum și la art.399 C.proc.civ, Tribunalul va admite recursul și va modifica în totalitate sentința recurată, în sensul admiterii contestației la executare și va anula adresa de înființare a popririi nr. 512/E/2011 emisă la data de 28.05.2012 de B. C. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul contestator S. C. DE NEUROPSIHIATRIE C., împotriva sentinței civile nr._ din 25.09.2012 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C. L., și intimata terț poprit D.G.F.P. - A.F.P. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C..
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că admite contestația la executare .
Anulează înființare adresa de a popririi nr. 512/E/2011 emisă la 28.05.2012 de B. C. F.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red.jud..M.N.
26 01 2013
Tehn..F.M./ 3 ex.
Jud.fond: D.L.B.
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 23-09-2013, Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Hotărâre din 22-05-2013, Tribunalul DOLJ → |
|---|
