Contestaţie la executare. Sentința nr. 8313/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 8313/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 8571/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2060/2013

Ședința publică de la 03 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R. H.

Judecător V. P.

Judecător D. O.

Grefier L. E. C.

Pe rol judecarea recursului formulat de contestatorul B. A. DANUȚ împotriva sentinței civile nr.8313/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR 2 CALEA BUCURETI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns av. D. L., în substituirea dlui av. C. N., pentru intimată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurentul contestator a depus concluzii scrise, după care;

Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția nulității cererii de recurs, recursul fiind motivat peste termenul legal, invocată, din oficiu, la termenul anterior, ca și motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin.2 C.p.civ. coroborat cu art. 137 alin.1 C.p.civ.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

La data de 04.03.2013, contestatorul B. A. I. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari nr. 2 Calea București, împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 16/E/2012 al B. M. D.,la care s-a conexat și dosarul 18/E/2013, solicitând suspendarea executării silite începută în aceste dosare și anularea actelor de executare imobiliară și repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că debitele pentru care a început executarea silită nu sunt reale,actele de executare nu i-au fost comunicate,iar vânzarea apartamentului,în cursul executării,s-a făcut la un preț derizoriu,pentru un debit mic

Susține că la data de 22.02.2013 i-a fost comunicat prin poștă de către B. M. D., procesul-verbal de licitație imobiliară întocmit la 18.02.2013 în dosarul de executare nr. 16/E/2013, la care s-a atașat și un alt proces-verbal din cuprinsul căruia rezultă că titlul executoriu care face obiectul dosarului de executare nr. 18/E/2013 s-a conexat la dosarul nr. 16/E/2013.

Din cuprinsul acestor înscrisuri, rezultă că imobilul proprietatea sa, situat în C., .. 1, .. 2, ., D. a fost vândut la al doilea termen de vânzare cu suma de 22.500 euro, deși a fost evaluat la 37.000 euro, pentru recuperarea sumei de 10.249 lei și 3048 lei cheltuieli de executare cu ambele dosare.

Deși ambele dosare de executare au avut ca temei de drept normele vechiului cod de procedură civilă, din cuprinsul procesului-verbal de licitație rezultă că executorul, pentru acesta din urmă, a avut în vedere și a aplicat noul cod de procedură civilă.

Aplicarea greșită a legii în timp este una din cauzele de nulitate ale actului întocmit.

Contestatorul precizează că somația imobiliară în dosarul nr. 18/E/2013 a primit-o la 11 februarie, iar la data la care s-a vândut imobilul, era în termenul legal de achitare a debitului prevăzut în aceasta, depunând contestație împotriva acesteia și a procesului-verbal de situație la 28.02.2013.

Din analiza dosarului de executare nr. 18/E/2013, rezultă că această somație nu i-a fost comunicată și imediat după obținerea încuviințării dată de instanță, executorul a trecut la executarea silită imobiliară, în aceeași zi întocmind procesul-verbal de situație, procesul-verbal privind cheltuielile de executare și somația imobiliară.

Contestatorul susține, referitor la dosarul nr. 16/E/2012, că după primirea somației, s-a deplasat la B. M. D. și a stabilit ca debitul în valoare de 4975 lei compus din debit și cheltuieli de executare să fie stins prin poprire, indicând locul său de muncă, începând din mai 2012 i s-a reținut 1/3 lunar din salariu poprire, achitând până la această dată aproximativ 1000 lei.

Cu toate acestea, în luna februarie a acestui an i s-a comunicat procesul-verbal de licitație, din cuprinsul căruia rezultă că i s-a vândut apartamentul.

Contestatorul nu a fost citat la sediul B. D. pentru stabilirea prețului împreună cu creditorul, nu a primit convocare pentru expertiză, nu a primit prima publicație de vânzare.

De asemenea, publicația de vânzare nu a fost comunicată spre publicare la ușa instanței, a Primăriei în a cărei rază teritorială se afla imobilul etc.

Contestatorul solicită suspendarea executării silite și anularea actelor de executare imobiliară și repunerea părților în situația anterioară,precum și cenzurarea cheltuielilor de executare.

În drept, a invocat disp. Art. 399 al. 1 și 2 și urm. Art. C.P.CIV.

La dosar s-au depus în copie următoarele acte: proces-verbal de licitație publică imobiliară/18.02.2013, proces-verbal încheiat la 08.02.2013, comunicări, somație/08.02.2013, proces-verbal de situație, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul nr. 18/E/2013, s.c.nr. 6312/2012, chitanță, raport de activitate cont, împuternicire avocațială cu chitanța, acte din dosarul de executare nr. 16/E/2013 al B. M. D..

Cererea a fost timbrată cu 199 lei și timbru judiciar de 5,3 lei.

La prezenta cauză s-a atașat dosarul nr._ ,dosar care a fost conexat la termenul din 20.05.2013,întrucât s-a constatat că cererea din acest dosar viza contestarea actelor de executare din dosarul 18/E/2013 al B. D. M.,acest dosar fiind conexat de executorul judecătoresc la dosarul 16/E/2012, prin procesul verbal din 08.02.2013.

Cum prin această conexare a dosarelor de executare,în care debitorul și creditorul sunt aceiași,practic este vorba de o singură executare silită,cele două contestații formulate de petent vizând aceleași motive,se impunea și conexarea dosarelor formate la instanță.

Prin sentința civilă nr.8313/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulata de contestatorul B. A. D., în contradictoriu cu creditorul intimat Asociația de Proprietari Nr 2 Calea București.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite începută în dosarele de executare nr.16/E/2012 și 18/E/2013 ale B. D. M...

Pentru a se pronunța astfel,, instanța a constatat și rețiut următoarele:

Potrivit actelor existente în dosarele de executare silită nr.16/E/2012 și 18/E/2013,la data de 23.02.2012,creditoarea Asociația de Proprietari nr.2 Calea București a formulat cerere de punere în executare a sentinței nr._/17.09.2010,pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010,prin care contestatorul era obligat să plătească suma de 3689 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și suma de 390 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr.1178/01.03.2012,Judecătoria C. a încuviințat executarea silită a titlului menționat,după care,la 03.04.2012 executorul a încheiat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și a emis somație către contestator,primită personal de acesta la 04.04.2012.

La data de 07.06.2012,executorul judecătoresc a înființat poprire asupra sumelor de bani datorate contestatorului de către terțe persoane,poprire cu care contestatorul a fost de acord,potrivit procesului verbal din 28.06.2012.

Ulterior,în executarea aceluiași titlu,la stăruința creditorului,s-a declanșat și urmărirea silită imobiliară asupra imobilului deținut de contestator în proprietate,executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal suplimentar privind cheltuielile de executare,care,împreună cu somația și procesul verbal de situație au fost comunicate contestatorului la data de 04.12.2012 și au fost primite personal de acesta.

La 14.12.2012,executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal prin care a invitat creditorul și debitorul la sediul său pentru evaluarea de comun acord a bunului imobil,iar la 17.12.2012,constatând lipsa părților,a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii imobilului,expertiza fiind efectuată de expert T. L..

De menționat că în dosarul de executare se găsesc dovezile de comunicare a celor două procese verbale către contestator,de unde rezultă netemeinicia afirmațiilor contestatorului referitoare la neînștiințarea sa în legătură cu stabilirea prețului.

La 17.12.2012,executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal prin care a stabilit prețul de începere a licitației pentru apartamentul proprietatea contestatorului,a emis publicație de vânzare, dispunând afișarea acesteia în locurile indicate în art.504 alin.3 cpc,inclusiv la ușa imobilului ce constituie domiciliul debitorului.

La data de 18.01.2013,executorul judecătoresc a încheiat un nou proces verbal,prin care a constatat că la 17.01.2013,data primei licitații,nu s-a prezentat nici un licitator și s-a întocmit o nouă publicație de vânzare,care s-a afișat în condițiile aceluiași art.504 cpc.

La licitația din data de 18.02.2013,imobilul a fost adjudecat de către numitul P. R. C..

Abia la 28.02.2013,după adjudecarea imobilului,contestatorul a depus o cerere la executorul judecătoresc prin care solicita ca actele să-i fie comunicate la o altă adresă decât cea de domiciliu.

La data de 21.01.2013,creditoarea Asociația de Proprietari nr.2 Calea București a solicitat executarea silită și a titlului executoriu constituit de sentința nr.6312/2012,pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ ,în care debitor era tot contestatorul B. A., iar după încuviințarea executării silite prin încheierea nr.696/01.02.2013,debitorul a fost somat să se conformeze acestui titlu executoriu, s-a încheiat proces verbal de situație în legătură cu același imobil din dosarul de executare nr.16/E/2012 și proces verbal de cheltuieli,care au fost comunicate contestatorului la data de 12.02.2013.

Dosarele de executare sus-menționate au fost conexate de executor,potrivit procesului verbal din 08.02.2013.

Având în vedere situația de fapt reținută de instanța pe baza înscrisurilor din dosar,motivele invocate de contestator apar ca neîntemeiate în contextul în care din titlurile executorii depuse la dosar și care sunt constituite de două hotărâri judecătorești,rezultă indubitabil că acesta datora intimatei sumele pentru care s-a declanșat executarea silită,fiind astfel lipsită de suport afirmația potrivit căreia debitele pentru care s-a pornit executarea nu ar fi reale..

De asemenea ,din dovezile de comunicare existente în dosarele de executare, rezultă că au fost comunicate contestatorului actele pentru care legea prevede acest lucru,fiind adevărat faptul că în unele dovezi apare greșit cel de-al doilea prenume al acestuia,respectiv I. în loc de D.,dar nu se poate susține că acest fapt i-ar fi produs vreo vătămare,în condițiile în care majoritatea acestor acte au fost primite personal de contestator sau de soția acestuia.

De asemenea,contestatorul nu poate susține că vânzarea apartamentului s-ar fi făcut înlăuntrul termenului de 15 zile defipt de art.500 cpc, întrucât,așa cum s-a arătat,executarea silită imobiliară s-a finalizat în dosarul 16/E/2012,dosar în care somația,procesul verbal de cheltuieli și procesul verbal de situație au fost comunicate și primite personal de contestator la data de 04.12.2012,iar adjudecarea imobilului s-a realizat la 18.02.2013.

Cât privește ultimul motiv referitor la prețul la care s-a vândut imobilul,instanța a reținut că prețul inițial a fost stabilit de un expert tehnic,în condițiile în care contestatorul nu a data curs invitației executorului de a se prezenta în vederea stabilirii acestui preț,iar prețul la care s-a adjudecat imobilul a fost stabilit în condițiile art.509 cpc, având în vedere că la prima licitare nu a existat nici o ofertă.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare,observând procesele verbale de stabilire a acestor cheltuieli, instanța a reținut că au fost respectate dispozițiile legale incidente,respectiv art.39 din legea 188/2000 și Ordinul Ministrului Justiției 2250/2006.

Constatând netemeinicia contestației formulate, instanța a respins-o, situație în care cererea de suspendare a executării silite apare ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs contestatorul B. A. D., recurs pe care nu l-a motivat în conformitate cu prevederile art.303 C.pr.civ., potrivit cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Recurentul a sustinut ca nu a putut motiva recursul in termenul legal, intrucat nu a fost citat in cursul judecatii in fata primei instante la domiciliul procesual ales, iar hotararea instantei de fond nu i-a fost comunicata la acest domiciliu.

Aceste sustineri ale recurentului nu pot insa fi avute in vedere de instanta intrucat este evident ca acesta a avut cunostinta de existenta procesului la instanta de fond, data fiind cererea formulata personal de acesta la data de 25.03.2013 si aflata la fila 30 dosar fond, prin care solicita judecarea cauzei in lipsa.

In plus, desi sentinta i-a fost comunicata la adresa de domiciliu si nu la domiciliul procesual ales, recurentul a declarat in termenul legal calea de atac, neavand astfel nicio justificare pentru nemotivarea recursului in acelasi termen.

Asa fiind, avand in vedere ca termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, conform dispozițiilor art. 301 C.pr.civ. si ca neîndeplinirea actului de procedură și neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, potrivit art. 103 (1) C.pr.civ., instanta, apreciind ca în cauză nu exista motive de ordine publică care să impună examinarea din oficiu a sentinței civile, va constata ca sunt aplicabile dispozițiile art.306 C.pr.civ., conform cărora recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termen legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția nulității cererii de recurs.

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de contestatorul B. A. D. împotriva sentinței civile nr.8313/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 2 CALEA BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.

Președinte,

M. R. H.

Judecător,

V. P.

Judecător,

D. O.

Grefier,

L. E. C.

Red.jud.M.R.H.

Tehn.F.M./2 ex.

Jud.fond:M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8313/2013. Tribunalul DOLJ