Curatelă. Decizia nr. 199/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 16119/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 199/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător C. I. D.
Grefier A. A. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta G. T. împotriva încheierii din 04.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat P. C. Robănesti, având ca obiect curatelă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. Ș., pentru apelanta reclamantă G. T. - lipsă, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și că nu s-a solicitat judecarea în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Avocat A. Ș., pentru apelanta reclamantă G. T., solicită admiterea apelului, modificarea încheierii apelate și instituirea reclamantei ca și curator pentru a reprezenta interesele soțului acesteia și la alte instituții.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petenta G. T. a solicitat să fie numită în calitate de curator al numitului G. M. in vederea primirii si ridicării drepturilor bănești ce i se cuvin, administrarea bunurilor și reprezentarea intereselor la Notarul public și la alte instituții.
În motivarea cererii petentul a arătat că numitul G. M. este bolnav grav având decizie medicală, nr. 751/04.02.2013, iar acesta nu este in măsură să își administreze bunurile sau să își apere interesele în mod corespunzător.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în xerocopie, următoarele înscrisuri: acte de stare civilă, decizie de încadrare în gradul I de invaliditate, adeverința medicala, referat medical, bilete de externare.
Prin încheierea din 04 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a admis în parte cererea de instituire curatelă formulată de petenta G. T., domiciliată . M., .. 85, jud. D. .
S-a instituit curatelă pentru numitul G. M., născut la data de 07.10.1956, bolnav grav Decizie Medicală de încadrare in gradul I de invaliditate ,cu nr. 751/04.02.2013, domiciliat în . M., .. 85, jud. D., numindu-se curator petenta G. T., domiciliată . M., .. 85, jud. D. .
S-a investit curatorul cu dreptul de a administra bunurile bolnavului și de a-l reprezenta la Casa de Pensii –D. și Direcția de Poștă, în vederea primirii drepturilor bănești ce i se cuvin.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că, potrivit Deciziei medicale nr. 751/04.02.2013, numitul G. M., născut la data de 07.10.1956, prezintă deficiență funcțională gravă, având grad I de invaliditate
Cu înscrisurile depuse la dosar, petentul a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de disp. art. 180 alin. 1 C.civ. pentru a fi desemnat în calitate de curator al persoanei cu handicap.
Curatela reprezintă o măsură de ocrotire juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate de exercițiu restrânsă ori lipsită de capacitate de exercițiu. În aceste două din urmă situații, curatela nu modifică incapacitatea celui ocrotit, curatorul fiind chemat să țină locul părinților sau al tutorelui, fie numai cu privire la anumite acte( art. 150 c.civil), fie cu privire la toate atribuțiile, dar numai în mod provizoriu( art. 159 și art. 167 din codul civil).
Potrivit disp. art. 25 alin. 2 din Legea 448/2006 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, “în cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parțială de a-și administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și de asistență juridică”.
În conformitate cu dispozițiile art. 182 din Noul Cod Civil, curatela se poate institui la cererea celui ce urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 11 C.civ., numai cu consimțământul celui reprezentat, cu excepția cazurilor când consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de către instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
În cazurile în care se instituie curatela, prevederile art. 183 alin. 1 din noul cod civil menționează că se aplică regulile de la mandat, cu excepția cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanța de tutelă va hotărî că se impune investirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
Față de dispozițiile legale enunțate, instanța, ținând cont de situația persoanei în favoarea căreia se solicită instituirea curatelei, persoană care, datorită afecțiunilor medicale severe, nu poate uza, în mod direct, de drepturile sale, având în vedere că petenta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 180 C.civ. pentru a fi numit curator, s-a admis în parte prezenta cerere și a numit pe petentă în calitate de curator al numitei numitului G. M., născut la data de 07.10.1956, bolnav grav având Decizie Medicală de încadrare in gradul I de invaliditate ,cu nr. 751/04.02.2013.
A fost investit curatorul cu dreptul de a administra bunurile bolnavului și de a-l reprezenta la Casa de Pensii –D. și Direcția de Poștă, în vederea primirii drepturilor bănești ce i se cuvin.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta G. T., solicitând admiterea apelului și modificarea încheierii atacate, în sensul de a fi învestită ca și curator să reprezinte interesele soțului ei G. M. și la alte instituții, așa cum a solicitat prin acțiune.
În motivare, apelanta a arătat că instanța de fond nu a analizat solicitarea și actele medicale, limitând dreptul de reprezentare doar la Casa de Pensii și Poștă.
Analizând hotărârea atacată, tribunalul reține faptul că apelul declarat nu este fondat pentru considerentele care urmează a fi relevate:
Reclamanta G. T. a formulat cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect instituire curatela, prin care a solicitat să fie numită curator pentru bolnavul G. M., iar prima instanța a soluționat pe fond pricina în contradictoriu cu Primăria comunei Robănești. În cursul soluționării cauzei reclamanta nu a solicitat introducerea în cauză a persoanei cu privire la care s-a solicitat instituirea curatelei, respectiv a numitului G. M. și nici instanța nu a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a acestei persoane.
Potrivit art. 78 alin.2 C.p.c. în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestuia, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Conform alin.3 al aceluiași articol introducerea în cauză este dispusă prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.
Față de dispozițiile legale mai sus invocate, în raport de obiectul acțiunii cu care reclamanta a învestit instanța, se constată că soluționarea acțiunii era inadmisibilă în cadrul procesual stabilit de către aceasta, anume fără chemarea în judecată a persoanei cu privire la care s-a solicitat instituirea curatelei.
Tribunalul mai reține că introducerea din oficiu a unei persoane putea fi făcută numai în fața primei instanțe, întrucât schimbarea cadrului procesual în apel contravine art.478 alin.1 C.p.c. conform căruia în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.
În consecință, în cadrul procesual stabilit la instanța de fond soluția legală era aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, însă cum apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât cea din hotărârea atacată, potrivit art.481 C.p.c., Tribunalul va respinge apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta G. T., domiciliată în . M., .. 85, jud. D., împotriva încheierii din 04 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Primăria comunei Robănești, jud. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.
Președinte, A. M. M. | Judecător, C. I. D. | |
Grefier, A. A. B. |
Red.jud.A.M.M.
Tehnored.4 ex.
MB
Jud.fond V.V.F.
← Supraveghere specializată. Sentința nr. 342/2013. Tribunalul DOLJ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|