Partaj judiciar. Sentința nr. 8746/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8746/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 9194/215/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 515/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător I. G. P.
Grefier I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții B. GH. N., B. N. N. și B. M. împotriva sentinței civile nr. 8746/4.06.2013 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Ș. V., L. M., având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 27 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie și când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02 decembrie 2012.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.03.2010 sub nr._, reclamanții B. Ghe. N., B. N. N. și B. M. l-au chemat în judecată pe pârâtul Ș. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune pentru suprafața de teren de 144 mp situată în C., ..
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii numitei B. (fostă Ș.) L., decedată la data de 31.07.2005, astfel: B. Ghe. N. în calitate de soț supraviețuitor și B. N. N. și B. M., în calitate de fii.
Autoarea B. L. și pârâtul Ș. V. sunt moștenitorii numitului Ș. M., în calitate de descendenți, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 274/23.01.1974. Din masa succesorală rămasă de pe urma acestuia face parte cota de ½ dintr-o suprafață de teren de 288 mp, cealaltă jumătate revenind soției supraviețuitoare Ș. I. (renunțătoare la succesiunea soțului), în calitate de bun comun. Această suprafață de teren de 288 mp a fost dobândită de catre cei doi soți prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2085/09.12.1960.
S-a mai arătat că suprafața de 144 mp, ce i-a revenit în proprietate soției supraviețuitoare Ș. I. și individualizată potrivit unei înțelegeri între părți, a fost înstrăinată de aceasta numiților L. M. și L. E..
Pe suprafața de 144 mp rămasă de pe urma autorului Ș. M., pârâtul Ș. V. a edificat o construcție cu destinația casă de locuit, în prezent fiind imposibil de partajat această suprafață de teren în natură.
Terenul a fost evaluat provizoriu la suma de 3000 lei.
Taxa de timbru plătită inițial a fost de 246 lei și a fost ulterior completată cu suma de 4553 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 728 și urm. cod civil și art. 673 și urm. C.p.c.
La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2085/09.12.1960, certificat de moștenitor nr. 274/1974, declarație autentificată sub nr. 1185/23.06.2000, acte de stare civilă, certificat de atestare fiscală, declarație autentificată sub nr. 2091/ 07.03.1974, autorizație pentru executare lucrări nr. 578/11.03.1974.
Prin încheierea din 05.05.2010,a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul B. N..
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 15.09.2010 s-a admis în principiu acțiunea formulată de reclamanții B. Ghe. N., B. N. N. și B. M. împotriva pârâtului Ș. V..
S-a constatat că reclamanții și pârâtul se află în indiviziune cu privire la suprafața de 144 mp teren situat în C., ..
S-a dispus ieșirea din indiviziune în cotă de 1/2 pentru reclamanți și 1/2 pentru pârât.
S-a numit expert pentru evaluare și lotizare.
Raportul de expertiză întocmit de expertul P. M. a fost depus la dosar la data de 03.12.2010.
La data de 17.11.2010 pârâtul Ș. V. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, solicită constatarea perimării dreptului la acțiune al reclamanților, având în vedere că au trecut mai mult de 35 ani de la data când pârâtului i-a fost cedat dreptul de folosință asupra întregii suprafețe de teren, de către defuncta B. L., invocând în acest sens prevederile art. 1890 Cod civil și dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, arată că defuncta B. L., până în anul 2005 când a decedat, nu a înțeles să-și revendice dreptul asupra a ½ din suprafața de 144 mp situată în C., ., Jud. D., motivul pentru care aceasta nu a emis nicio pretenție fiind și faptul că a fost dezdăunată cu o sumă de bani.
Mai mult, în toată această perioadă de peste 35 ani, pârâtul s-a manifestat ca un adevărat proprietar, suportând toate costurile aferente terenului în litigiu, nefiind tulburat sub nicio formă, de nicio persoană.
A depus declarația autentificată sub nr.2091/1974, autorizație pentru executare de lucrări nr.578/1974,certificat de atestare fiscală.
La data de 19.01.201, reclamanții au depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârât, solicitând respingerea ca inadmisibilă, fiind formulată la două termene după pronunțarea încheierii de admitere în principiu.
Mai invocă dispozițiile art136 și 138 cpc,învederînd că cererea de constatare a dobîndirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este neîntemeiată, avînd în vedere că autoarea lor a avut mai multe neînțelegeri cu pîrîtul,în legătură cu acest bun.
In cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice,iar raportul a fost depus de expertul P. M. la data de 03.12.2010.
Prin sentința civilă nr. 1455/26.01.2011, Judecătoria C. a admis acțiunea, a omologat raportul de expertiză și a atribuit loturile potrivit unicei variante, compesând în parte cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, apeluri ce au fost admise de către Tribunalul D. prin decizia nr. 95/28.02.2012, a fost desființată încheierea de admitere în principiu și sentința civilă și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Reclamanții au depus la dosar întâmpinare față de excepția uzucapiunii invocate de pârât, solicitând respingerea acesteia. De asemenea, au solicitat introducerea și citarea în cauză, în calitate de pârâți a numiților L. M. și L. E. pentru ca hotărârea ce se va pronunța să le fie opozabilă.
Instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei L. M., moștenitoarea numiților L. M. și L. E., în prezent decedați.
Pârâta L. M. a depus la dosar întâmpinare la data de 10.12.2011 prin care a solicitat respingerea cererii de introducere a sa în cauză ca inadmisibilă.
În scop probatoriu, părțile au solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei privind interogatoriul părților și a probei testimoniale, fiind audiați martorii P. M., M. I., R. M. N. și T. M..
Prin sentința civilă nr. . 8746/4.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , a fost admisă excepția uzucapiunii.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B. Gh. N., B. N. N. și B. Mihaiîn contradictoriu cu pârâții Ș. V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
La data de 06.08.1971 a decedat autorul Ș. M..
Conform certificatului de moștenitor nr.274 din 23.01.1974 emis de notariatul de Stat D. masa succesorală rămasă de pe urma acestui autor se compune din jumătate din suprafața totală de 288 mp loc de casă situat în C., str.., vecin la răsărit cu I. I., la apus și miază-zi cu P. L. și la miază-noapte cu . fiind proprietatea soției supraviețuitoare Ș. I.. Moștenitori acceptanți au fost menționați Ș. V. și Ș. L. cu cote de ½ fiecare, soția supraviețuitoare Ș. I. fiind renunțătoare la moștenire.
Ulterior decesului autorului Ș. M., s-a început construirea pe acest teren a unei clădiri P+1, existând înțelegerea ca B. L. (fostă Ș.) să locuiască la parter și pârâtul Ș. V. să locuiască la etaj; din lipsă de bani din construcție nu a fost finalizat decât parterul. Ulterior, soția supraviețuitoare Ș. I. a vândut prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4814/26.06.1975, cumpărătorilor L. M. și L. E., suprafața de teren de 144mp, care a fost trecută în proprietatea statului conform art.30 din Legea nr.58/1974 și imobilul compus din parter și jumătate din suprafața subsolului cu acces la pod și ½ din suprafața podului. Părțile s-au înțeles ca partea din spate a terenului și jumătate din suprafața podului să fie folosite de către pârâți. Ulterior cu banii obținuți s-a finalizat și construcția etajului în care în prezent locuiește pârâtul Ș. V.. Din probele administrate rezultă că B. (Ș.) L., a locuit în imobil o perioadă scurtă după care, în urma unei înțelegeri cu pârâtul Ș. V., care a despăgubit-o cu o sumă de bani pentru partea sa, s-a mutat din imobil, decedând la data de 31.06.2005. Conform declarației martorului M. I., acesta s-a mutat în proprietatea vecină în anul 1974, an în care Ș. V. poseda deja terenul și lucra la casă.
În tot acest timp pârâtul Ș. V. a exercitat asupra terenului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Numita B. (Ș.) L., în timpul vieții sale, nu a formulat nicio notificare sau acțiune în instanță pentru a întrerupe cursul prescripției și nici ulterior, reclamanții nu au efectuat acțiuni care să producă întreruperea cursului prescripției, până la formularea prezentei acțiuni.
Prin urmare, fiind împlinit termenul de 30 de ani prevăzut de art.1890 C.civ și fiind îndeplinite condițiile privitoare la posesie prev. de art.1847 și urm.C.civ., instanța a admis excepția uzucapiunii formulate de pârâtul Ș. V. și pe cale de consecință a respins și acțiunea de partaj formulată de reclamanți, având în vedere că masa succesorală rămasă de pe urma autorul Ș. M. se compunea dosar din jumătate din suprafața totală de 288 mp loc de casă situat în C., ..28, pentru care s-a admis excepția uzucapiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. Gh. N., B. N. N. și B. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au aratat ca instanța de fond, fără o analiza aprofundată a tuturor probatoriilor administrate și fara a răspunde tuturor problemelor ce au fost supuse atenției si soluționării, a admis excepția prescripției achizitive prevăzute de art. 1890 c. civ. și a respins cererea formulată de reclamanți
In motivarea hotărârii nu se face niciun fel de referire si nu se soluționează problema excepției inadmisibilității ridicate de pârât.
Pe de altă parte, având în vedere faptul că instanța de fond a reținut o stare de fapt privită doar dintr-un punct de vedere, fără a motiva de ce declarațiile martorilor audiați si înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost înlăturate, hotărârea apare ca nemotivată.
Nu s-a reținut întreaga stare de fapt relatata de martori, coroborata cu înscrisuri, așa cum au dovedit. Probatoriile administrate, respectiv, înscrisuri și proba testimoniala, au confirmat susținerile lor, au mai sustinut recurentii, cum ca autoarea nu a renunțat niciodată la dreptul sau asupra terenului în litigiu, și nu cum a reținut instant de fond, că ar fi renunțat, fiind despăgubită pentru dreptul său .
In acest sens au fost și declarațiile martorilor care au confirmat faptul ca in anul 1973 Ștefanescu V. a propus familiei sale, mamei si surorii Bratuianu L., un proiect bun de a construi doua apartamente pe locul viran din . de părinții celor doi, dar nu are niciun ban. De aceea a propus ca el și sora sa să construiască împreună un imobil cu două apartamente, pentru fiecare câte unul. A solicitat ajutorul surorii sale în sensul ca sora sa să vândă casa din . cu acești bani să construiască cele doua apartamente, cu promisiunea ca primul apartament construit de la parter va fi al ei, iar la etaj va fi al lui V.. Autoarea reclamanților nu a vrut inițial sa vândă casa, însă, la presiunile familiei a cedat, urmând ca cei doi frați sa construiască împreună pe terenul ce face obiectul prezentei acțiuni.
După obținerea banilor prin vânzarea imobilului autoarei, s-au dus la primărie pentru a obține autorizația de construcție a celor doua apartamente.
Întrucât locul construcției era în proprietate indiviză a trebuit să fie acolo si Ș. I. pentru a-si da acordul că cei doi copii să-și construiască pe locul din . reclamantilor fiindu-i respinsă cererea de construcție pe motiv că încă avea casa din M. nr.3 pe numele său, iar pe atunci nu avea dreptul la doua locuințe. Cei din primărie au sugerat ca se poate elibera autorizația pe numele mamei, Ș. I., si dupa realizarea actelor de vânzare-cumpărare a casei din . trece apartamentul de la Ș. I. la S. L. din .>
Ștefanescu L. iși dă acordul pentru mama ei (Ș. I.) să obțină autorizația pentru parter, iar la etaj pentru V. (concretizata prin declarația din 37.03.1974, vezi pg. 38 din dosar), fără, însă a renunța la dreptul său asupra terenului și a viitorului apartament, ce urma a fi construit pe acesta, însă pe numele mamei sale. După obținerea autorizației, in vara anului 1974 a fost construit apartamentul de la parter al autoarei reclamanților, L., pe numele Ș. I.. Apoi, venind iarna, s-au sistat lucrările până în primăvara anului 1975.
La sfârșitul lucrărilor, Ș. I. i-a spus fiicei sale ca i-a vândut apartamentul domnului L. M. pentru a finaliza lucrările la etaj. Ș. I. s-a mutat cu fiul său in apartamentul de la etaj, unde, pentru un interval de timp a locuit si autoarea lor împreuna cu cei doi fii ai săi,iar la parter a venit L. M. cu familia.
Mai târziu, autoarea L., i-a cerut mamei ei sa discute cum rămâne cu situația ei. L. i-a cerut sa-i dea banii de la L. M. și pe ceilalți,reprezentând diferența din vânzarea casei din M. nr. 3, si pentru dreptul sau din teren, în rate. Paratul evita sa se întâlnească cu ea si, deși autoarea reclamanților a insistat, abia după numeroase încercări si amenințări cu soluționarea de instanța de judecata a acceptat să-i dea banii in suma de 155.000 lei, reprezentând contravaloarea etajului înstrăinat către familia L., și care, potrivit înțelegerii inițiale, ar fi trebuit sa ii revină autoarei reclamantilor, au mai aratat acestia. Astfel, s-a ajuns ca după cinci ani de la vânzarea imobilului din M. nr.3. sa înceapă sa trimită rate lunare de 600 lei. începând cu luna martie 1979. reprezentând numai contravaloarea casei înstrăinate pentru construirea apartamentului, nu și contravaloarea terenului, așa cum rezultă din chitanța emisă de parat si din mandatele poștale depuse la dosar, coroborate cu declarațiile martorului propus de pârât. După 22.12.1989, intrând în haosul revoluției nu a vrut sa mai știe de nicio obligație materiala sau morală.
Se pune astfel, problema termenului de la care începe să curgă cei 30 de ani invocați în îndeplinirea termenului de uzucapiune. Sustin ca acest termen nu a fost implinit, câtă vreme autoarea nu a renunțat niciodată la dreptul său de moștenire, la cota sa parte din terenul moștenit de la tatăl său, cu atât mai mult cu cât înțelegerea inițială a vizat realizarea unei construcții împreuna cu pârâtul pe acel teren, construcție pentru care a înstrăinat un imobil pe care îl deținea în ., și din care a fost exclusă . După îndelungi discuții a reușit să îl oblige pe parat să îi restituie contravaloarea etajului înstrăinat, nu și pentru teren. Cum nu își recuperase nici banii pe casă, cu atât mai puțin pentru teren, nici nu se putea pune problema renunțării la dreptul sau asupra terenului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește situația juridică a terenului, fac trimitere dispozițiile art. 728 c. civ. în care se arată că " Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar daca ar exista convenții sau prohibiții contrarii."
Pentru a se verifica dobândirea dreptului de proprietate ca urmarea a uzucapiunii este necesar a se analiza îndeplinirea condițiilor cerute posesiunii, respectiv: să fie continuă, să fie neîntreruptă, publică, sub nume de proprietar și să fie neechivocă.
Posesiunea trebuie să fie fără echivoc. Echivocul este un viciu care afectează elementul animus. In jurisprudență, caracterul de posesie echivoca a fost consacrat de instanța supremă, în cadrul moștenirii, atunci când moștenitorii dobândesc calitatea de coindivizari. Ei sunt presupuși ca stăpânesc bunurile unii pentru alții atâta timp cat durează indiviziunea și nu pot să-și fundamenteze unii împotriva altora dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Apărarea pârâtului este contradictorie ; pe de o parte invocă dobândirea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului ca urmarea a prescripției achizitive, iar, le de altă parte susține faptul că ar fi despăgubit-o pe autoarea reclamanților pentru cota sa indiviză din teren.
Pentru toate aceste motive și probatorii ce nu au fost analizate în detaliu și respinse motivat, apreciază că hotărârea instanței de fond este nemotivată, și, cum nu s-a soluționat fondul cauzei, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se soluționa fondul cauzei și a se răspunde tuturor problemelor deduse judecății, așa cum se solicita prin decizia de casare, decizie ce nu a fost respectată.
In situația în care probatoriile administrate sunt suficiente pentru o soluționare a cauzei în calea de atac, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, reținerea spre rejudecare și, pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
Intimatul Ștefanescu V. a formulat întâmpinare în temeiul disp.art.115 C., prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civ.nr.8746/2013 pronunțata de Judecătoria C.,ca temeinică și legală.
Recurenții critica sentința de fond prin prisma acelorași situații expuse în întâmpinare, fără a se întemeia în drept pe vreun text de lege și fără a menționa cauza recursului.
In esență,din lecturarea pretinselor motive de recurs, acestea pot fi grupate în trei critici la adresa modului de soluționare a cauzei de către instanța de fond.
1.Primul motiv de recurs vizează o critica total nelegala in ceea ce privește interesul recurenților în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, excepție pe care doar intimatul ar fi avut interesul de a o ridica, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat pe ea ori a respins-o. In condițiile în care recurenții au promovat acțiunea de ieșire din indiviziune și intimatul a arătat, că nu s-au respectat disp art. 109 alin.4 C.,aceștia nu au niciun interes să critice hotărârea prin prisma faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității propriei lor acțiuni. Oricum,discuția purtată la fond, cu ocazia acordării cuvântului înainte de închiderea dezbaterilor a fost legată de neîndeplinirea procedurii prealabile privind verificarea evidentelor succesorale, intimatul făcând mențiunea expresă că nu a invocat acest aspect prin întâmpinare și operează sancțiunea decăderii, potrivit art. 109 alin.3Cpc.
2.Al doilea motiv de recurs vizează nemulțumirea recurenților ca a fost admisa excepția uzucapiunii invocate prin întâmpinare in prima judecata a cauzei și a fost paralizata acțiunea acestora de ieșire din indiviziune asupra terenului în suprafața de 144mp.
Se aduc critici sentintei ca au fost înlăturate declarațiile martorilor,fără a fi vorba de așa ceva, recurenții neprecizând numele martorilor care au declarat ceva în apărarea acestora si instanța nu a ținut cont măcar de acest fapt,cu atât mai mult să le înlăture depozițiile. Exprimări generice cu scopul de a fi încadrate in motive de casare nu reprezintă motive reale de recurs.
Prin decizia de casare nr.95/2012,instanța de apel a stabilit instanței de fond dispoziții obligatorii în rejudecare,printre care si soluționarea excepției uzucapiunii in urma administrării probelor ce se impun sub acest aspect. Aceasta decizie nu a fost recurată de către reclamanții,așa încât după rejudecare,instanța de fond ,in urma conformării depozițiilor instanței superioare,a introdus in cauza pe moștenitoarea familiei L., a administrat probe pe excepția invocata si a pronunțat o soluție temeinică și legală.
a)Astfel,a fost solicitat și depus contractul de vânzare 4814/1975 si s-a constatat ca si in prezent cele două suprafețe de 144 mp. ce compun suprafața de 288mp. sunt tot în indiviziune.
b)S-a depus Ordinul Prefectului 137/2000 pentru soții L. de unde rezulta ca terenul de 144mp se afla in indiviziune cu restul pe care il posed paratul.
c)A fost introdusa in cauza numita L. M.,fiica soților L.,in prezent- decedați,care a depus întâmpinare prin care a arătat ca nu dorește ieșirea din indiviziune. Or, neformulând o cerere în sensul unei partajări efective a terenului de 288 mp.,instanța nu putea sa-i acorde drepturi prin hotărârea judecătorească,contrar voinței acesteia.
d)A solicitat și i-au fost încuviințate probe pe excepția uzucapiunii,proba testimoniala si proba cu acte si interogatoriu, întrucât cei doi recurenți,fii lui B.,erau prea mici in anii 1974-1975 pentru a cunoaște aspecte de fapt petrecute atunci,a înțeles sa renunț la proba cu interogatoriul acestora.In schimb,tatăl acestora la întrebările nr.7,10.14 si 15 a dat niște răspunsuri pe care nu poate sa spună in prezent ca nu le cunoaște efectul juridic.Instanța s-a raportat pe scurt la depoziția martorului M.,care este vecin cu proprietatea sa si a constata direct ca din 1974, intimatul nu a fost tulburat în posesia terenului de 144 mp, toți vecinii considerându-l singurul proprietar al terenului.
Instanța nu putea să admită și acțiunea reclamanților și excepția intimatului pentru că cele două se exclude reciproc.
Așa cum a arătat in precizarea întâmpinării ,după casare, a invocat excepția uzucapiunii,ca apărare de fond,legea neprevăzând o forma speciala, aceasta putând fi făcuta si prin întâmpinare și oral,consemnată în caietul de ședință. Apărarea de fond nu este supusa nici timbrajului,așa încât și-a exercitat dreptul procesual raportat la situația dedusa judecății. Pe de alta parte,in situația in care un moștenitor stăpânește un bun indiviz,el poate sa dobândească un drept de proprietate exclusiv asupra acestuia,art.729 teza finala a Codului civil, admițând acest lucru prin aceea că oprește cererea ieșirii din indiviziune,in situația în care se opune prescripția.
Or, intimatul a făcut dovada că posesia asupra terenului a fost exercitată exclusiv peste 30 de ani, ca a avut loc o intervertire publică a detenției precare în posesie, acesta figurând în evidentele fiscale cu acest imobil,așa încât nimic nu a convins instanța că cele afirmate și dovedită de n-ar fi reale.
In legătura cu solicitarea recurenților, . de admitere a recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, a opinat ca așa cum se menționează în disp.art.312 alin.6Cpc, casarea nu poate fi dispusă decât o singură dată, dosarul fiind trimis si anterior spre rejudecare prin dec.95/2012 a Tribunalului.
Faptul că în prezent se afla în recurs fiind soluționata cauza prin admiterea excepției uzucapiunii,nu se poate dispune nici o casare cu reținere,pentru ca ar fi eludata o cale de atac, într-o eventuală soluție pe fondul cererii de partaj. A răspuns acestor solicitări finale ale recurenților,cu toate că intimatul are convingerea că din probele administrate rezultă că soluția instanței este temeinică și legală, argumentele ce o însoțesc având suport probatoriu,orice critica extrinsecă este neîntemeiată.
La termenul de judecata din data de 27.11.2013, instanta a calificat drept apel calea de atac exercitata impotriva sentintei judecatoriei, date fiind dispozitiile art. 2821 alin. 1 C.pr.civ.
Analizand apelul prin prisma criticilor invocate, a dispozitiilor legale incidente si a probelor administrate, instanta apreciaza ca acesta este nefondat.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii Bratuianu Gh. N., Bratuianu N. N. si Bratuianu M. au solicitat in contradictoriu cu paratul S. V. iesirea din indiviziune pentru suprafata de teren de 144 mp din C., ramasa dupa decesul defunctei Bratuianu (fosta S.) L..
Paratul din proces, a invocat exceptia dobandirii dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea de 30 de ani, exceptie care fiind gasita intemeiata de catre instanta, a paralizat actiunea privind partajarea terenului.
Din probatoriul administrat in cauza, rezulta urmatoarea stare de fapt:
Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2085/09.12.1960, parintii defunctei Bratuianu (fosta S.) L. si ai paratului S. V., au dobandit in proprietate suprafata de 288 mp teren situat in C., ., din aceasta suprafata, cota de ½, respectiv 144 mp, constituind activul succesoral al defunctului S. M. decedat la data de 06.08.1971, cules in cote egale de catre cei doi fii, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 274/1974.
Sotia supravietuitoare S. I., a renuntat la succesiunea defunctului, iar partea sa din terenul cumparat in timpul casatoriei, in suprafata de 144 mp impreuna cu constructia inceputa pe acesta, conform declaratiei aflata la fila nr. 9 a primului dosar de fond, le-a fost vanduta numitilor L. M. si L. E. prin contractul autentificat sub nr. 4814/26.06.1975.
Anterior acestui moment, mai exact la data de 07.03.1974, defuncta S. L. a dat o declaratie (fila nr. 38 prim dosar de fond), prin care a consimtit ca mama sa S. I. si fratele sau S. V., sa construiasca o casa pe terenul situat in Bulevardul M. nr. 28 aflat in proprietate indiviza, casa descrisa in autorizatia de executare lucrari de la fila nr. 40.
Potrivit certificatului de nomenclatura stradala nr._/19.11.2002, imobilul situat pe . figureaza in nomenclatorul strazilor municipiului C. la adresa .. 36.
Dupa aparitia legilor fondului funciar, dobanditorii prin act autentic de la antecesoarea S. I. a cotei sale excusive din dreptul de proprietate, respectiv a suprafetei de 144 mp teren si a constructiei incepute pe acesta, familia L., a obtinut recunoasterea dreptului de proprietate pentru teren si prin Ordinul Prefectului nr. 137/20.06.2000 si au fost totodata introdusi in cauza la cererea partilor, data fiind starea de indiviziune in care se sustine ca acestia au continuat sa se afle impreuna cu mostenitorii defunctului S. M..
In intampinarea pe care L. M. a formulat-o in cauza, a relatat ca de la data nasterii sale in anul 1965 si pana in prezent, nu a cunoscut ca reclamantii sa-l tulbure in posesie pe vecinul sau S. V., acesta considerandu-se intotdeauna adevaratul proprietar al imobilului.
S-a administrat proba cu interogatoriul, paratul recunoscand faptul ca autorizatia de construire pentru imobilul din . s-a eliberat pe numele sau si al mamei intrucat sora S. L., cea despre a carei mostenire este vorba in prezenta cauza, detinea deja in proprietate un imobil pe ., insa a negat ca o parte din constructie ii era destinata acesteia din urma, afirmand ca parterul locuintei urma sa fie folosit de catre mama sa S. I..
A negat, de asemenea, existenta vreunei intelegeri intre parti, referitoare la respectivul imobil.
Desi relevanta, intrebarea nr. 3 din interogatoriu care viza recunoasterea de catre parat a faptului ca edificiul s-a realizat cu banii pe care defuncta S. L. i-a obtinut din vanzarea imobilului din . proprietatea sa exclusiva, nu a fost incuviintata de catre instanta, insa raspunsul afirmativ se deduce din chitanta datata 15.05.1975 stata in dosarul de fond constituit in cel de-al doilea ciclu procesual la fila nr. 62, potrivit careia paratul o asigura pe sora sa ca suma de bani respectiva va fi impartita in mod egal cu aceasta, careia ii va restitui 77.500 lei incepand cu data de 25.03.1979 pana la data de 25.11.1989, in rate lunare de cate 600 lei.
Pe baza acestei declaratii, se poate trage concluzia ca defuncta si paratul au avut o conventie in sensul care s-a urmarit a se evidentia la interogatoriu, adica sa construiasca impreuna un imobil pe suprafata de 144 mp teren, fiecare in calitate de proprietar al unei parti din acesta, insa in sine, faptul construirii cu intentia de a deveni proprietar al constructiei, nu este suficient pentru a fi protejat de efectele prescriptiei achizitive pe care orice persoana ar putea-o invoca in viitor.
Aceasta, deoarece institutria la care ne referim, sanctioneaza pasivitatea proprietarului care timp indelungat, in speta 30 de ani, nu face nimic pentru a intrerupe cursul posesiei exercitate de catre tert asupra obiectului proprietatii sale.
In interogatoriul luat de catre parat reclamantului Bratuianu Gh. N., sotul supravietuitor al defunctei Bratuianu (S.) L., acesta raspunde ca din anul 1977 nu a mai intrat in imobilul proprietatea paratului (referindu-se, evident, la imobilul care face obiectul judecatii), si ca nici autoarea sa (sotia predecedata) nu a mai tinut legatura cu paratul.
A negat orice intelegere intre frati privind renuntarea defunctei la dreptul sau de proprietate asupra terenului, dar si renuntarea aceleiasi defuncte la ideea iesirii din indiviziune pana la decesul sau.
De asemenea, in cauza a fost administrata si proba testimoniala, cele mai relevante declaratii fiind cele ale martorului P. M. propuse de catre reclamantii apelanti, care a relatat ca defuncta i-a solicitat paratului sa o lase sa locuiasca in imbil insa acesta s-a opus, aspect pe care i l-a facut cunoscut mama celor doi frati, ale martorului Marinas I., vecin al proprietatii in litigiu incepand din anul 1974, care a spus ca nu cunoaste familia Bratuianu si nu a vazut-o venind la acest imobil si nici pe sora paratului, afirmand in acelasi timp ca nu cunoaste ca de-a lungul timpului, sa fi existat vreo cearta sau discutie referitor la suprafata de teren si cea a martorului R. M. N., care a relatat ca paratul si sora sa au locuit in . pana la decesul tatalui, apoi au vandut acest imobil si, avand loc de casa in ., au construit o casa, in care urma sa locuiasca amandoi.
Martorul a aratat ca Bratuianu L. nu a locuit niciodata acolo, ci doar fiul ei cand avea varsta de un an, ca intre aceasta si parat au existat neintelegeri care au impiedicat-o pe defuncta sa vina in vizita si cu atat mai putin, sa locuiasca in aceeasi casa cu paratul.
Acelasi martor a mai declarat ca paratul a despagubit-o pe defuncta la inceputul anilor 1990, insa din coroborarea celorlalte probe la care s-a facut referire anterior, retinem ca nu a despagubit-o cu intentia de a-i rascumpara dreptul sau asupra casei (cu atat mai putin asupra terenului), ci in baza angajamentului pe care si l-a luat la data de 15.05.1975 (fila nr. 62 la dosar).
In concluzie, probele converg catre urmatoarea stare de fapt: paratul si sora sa Bratuianu (S.) L. au fost proprietari in indiviziune asupra terenului in suprafata de 144 mp situat pe ., cei doi convenind ca sa construiasca o casa P+1 pe acest teren, pe care sa o stapaneasca si sa o foloseasca impreuna.
Intrucat defuncta mai detinea un imobil in proprietate pe aceeasi ., autorizatia de construire a fost emisa pe numele paratului si al mamei sale.
In scopul sustinerii cheltuielilor pe care le-a presupus edificarea constructiei, defuncta a vandut imobilul pe care il avea la nr. 3, paratul luandu-si angajamentul de a-i restitui jumatate din bani, in rate, pana in noiembrie 1989.
Insa relatiile dintre frati s-au deteriorat, astfel ca dupa un interval de timp de aproximativ un an de la nasterea apelantului – reclamant Bratuianu N. in anul 1975, orice act de posesie ca stare de fapt, al defunctei asupra imobilului casa si teren a incetat.
Aceasta sau alti membri ai familiei ei nu au mai fost primiti la adresa mai sus mantionata de catre parat, care a inceput sa se comporte ca un proprietar exclusiv asupra imobilului.
Dupa cum rezulta din certificatul fiscal nr._/14.06.2010 aflat la primul dosar de fond la fila nr. 42, casa a fost construita la data de 15.11.1975 avand o suprafata utila de 127,40 mp pe terenul de 144 mp, titular de rol fiind S. V., care a achitat toate obligatiile fiscale catre bugetul local.
Este de mentionat faptul ca defuncta a decedat in anul 2005 si pana in anul 2010 cand apelantii – reclamanti au declansat litigiul de fata, nu au fost intreprinse acte de intrerupere a cursului prescriptiei.
Apelantii reclamanti au sustinut teza contrara, aratand ca defuncta a discutat despre iesirea din indiviziune in care se afla cu paratul, insa nu au produs dovezi ca au fost si efectuate acte materiale sau juridice de natura sa afirme dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului.
In cazul institutiei la care s-a referit paratul prin exceptia invocata, reglementarea este data de dispozitiile art. 1890 din vechiul cod civil, care stabileste doua conditii pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real imobiliar sa fie dobandit: posesia sa fie utila, adica sa nu fie afectata de niciun viciu si exercitiul posesiei sa fie neinterupt timp de 30 de ani.
Nu se impune buna credinta a celui care uzucapeaza si nici obligatia de a prezenta vreun titlu.
Intimatul – parat a facut pe deplin dovada indeplinirii conditiilor cerute de art. 1890, respectiv a facut dovada termenului de 30 de ani, precum si a calitatii posesiei de a fi continua, neintrerupta, publica si sub nume de proprietar, conform art. 1847 din vechiul cod civil.
Posesia exercitata de catre acesta a fost, de asemenea, neechivoca, in sensul ca a stapanit bunul in intregime ca un adevarat proprietar, negandu-i surorii sale orice drept.
In consecinta, exceptia retinuta de catre instanta de fond este intemeiata, paratul dovedind ca a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiunea de 30 de ani, ceea ce presupune paralizarea actiunii reclamantilor de iesire din indiviziune.
O alta critica a apelantilor se refera la nepronuntarea instantei asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii de iesire din indiviziune, ridicata de catre parat, insa Tribunalul nu gaseste intemeiata critica, singurul in masura sa conteste ignorarea apararilor sale in procesul desfasurat in fata instantei judecatoriei, fiind paratul insusi.
F. de considerentele expuse, instanta va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți B. GH. N., B. N. N. și B. M., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual Avocat P. I., C., .. H 11, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 8746/4.06.2013 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Ș. V., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M. O., C., ., ., ., L. M.,cu domiciliul în C., ..36, județul D..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2013.
Președinte, L. C. C. | Judecător, I. G. P. | |
Grefier, I. C. |
Red.jud.L.C.C.
Tehn.F.M./7 ex.21.01.2014
Jud.fond-A.G.B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1232/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 2210/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
