Pretenţii. Decizia nr. 1199/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1199/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 23817/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1199
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. M. - judecător
Judecător L. L. B.
Judecător D. G.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant C. I., împotriva sentinței civile nr. 2312/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. A. Ș., ., I. M. și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚUL D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant C. I., personal și asistat de avocat M. C. și intimatul pârât I. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat M. C., pentru recurentul reclamant C. I., depune la dosarul cauzei planșe foto.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe recurs.
Avocat M. C., pentru recurentul reclamant C. I., solicită instanței, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Într-o teză subsidiară, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul parat I. M. solicita respingerea recursului ca neintemeiat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.09.2012, reclamantul C. I. a solicitat instanței ca, contradictoriu cu B. A. Ș., . M. și inspectoratul de Poliție al Județului D., să dispună obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale, daune pe care le evaluează daunele materiale la 5000 lei Ron și prejudiciul moral la 20.000 lei.
Răspunderea paraților B. A. Stefanel si I. M. se întemeiază pe disp.art.1357 C.civ. potrivit cu care cel cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, este obligat sa il repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoara culpa.
Răspunderea . si a I. de Politie al Jud.D., se întemeiază pe disp.art. 1373 C.civil conform căruia comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai, ori de cate ori fapta săvârșita de aceștia are legătura cu atribuțiile încredințate.
In fapt, a arătat că la 3.02.2012, orele 14:30 se afla in autoturismul proprietate personala, Peugeot 206, nr. de inmatriculare_, condus de fiul său pe Bulevardul Dacia din C., sensul de mers fiind dinspre cartierul Cornitoiu spre cartierul Brazda lui N..
Pe celalalt sens de mers se afla autoturismul DACIA L._, echipat cu plăcute pentru activitatea de taxi, condus de B. A. Ștefanel, angajat la ., si a făcut o întoarcere interzisa pe sensul lor de mers peste linia continua in condiții specifice anotimpului de iarna cu căderi mari de zăpada, ceea ce a dus la producerea impactului.
Șoferul care a produs accidentul le-a spus ca nu are polița de asigurare pentru ca mașina este a paratei ..
Întrucât nu a primit polița de asigurare RCA, in ziua accidentului la ora 17 s-a prezentat cu fiul său C. P. la Politia Rutiera, si au completat toate documentele necesare.
Cazul a fost repartizat polițistului I. M., care a refuzat sa cheme șoferul taxiului pentru a se face testul de alcolemie si i-a spus sa revină peste 48 ore, pentru a le da rezultatul verificărilor.
Dupa 48 ore s-au dus la Politia Rutiera si au constatat ca nu s-a făcut niciun fel de cercetare si fiind chemat telefonic proprietarul autoturismului R. Ș., acesta nu a voit sa vina la Politie si s-a exprimat ireverențios.
Polițistul a întocmit un proces verbal de contravenție cu amenda de 1000 lei pe numele societății, care nu s-a produs niciun fel de efect, dupa 2 săptămâni a mai întocmit un proces verbal, iar R. Ș. nu s-a prezentat niciodată la sediul Politiei.
Li s-a spus la reclamatiile lor ca s-a mai întocmit un proces verbal de contravenție, iar pe 25 sau 28 mai s-a prezentat la sediul Politiei Rutiere pentru a ridica asigurarea obligatorie adusa de soția domnului R., dar lucratorul de Politie nu le-a eliberat niciun act pentru a putea repara autoturismul.
S-au prezentat la societatea de asigurări, cu un formular anexa 2, care i-a trimis din nou la Politie, pentru a le elibera dovada necesara reparațiilor, privind situația accidentării autoturismului.
Au cerut la Politie sa e identifice pe autorul accidentului, si pe cel la care era angajat, dar li s-a comunicat de lucratorul de Politie I. M., si de comandantul acestuia, ca nu intra in competenta lor sa se autosesizeze împotriva numitului R..
Dupa mai multe plângeri făcute la Politia Rutiera, la 6 luni dupa accident, respectiv la 10.07.2012, i s-a eliberat procesul verbal de contravenție, si adresa către sucursala ASTRA D., care le-au permis sa prezinte autoturismul pentru reparații, valoarea acestora fiind suportata de asigurător.
Nu au înțeles niciodată de ce lucratorul de Politie a refuzat identificarea făptasului accidentului și a refuzat să ia declarații de la administratorul . este răspunzător pentru fapta angajatului.
A arătat că în toata aceasta perioada i s-au adus grave prejudicii materiale, deoarece zilnic se deplasează in . agricultura și are animale de care se îngrijește, fiindu-i necesar autoturismul pentru aceste activități.
A fost nevoit sa plăteasca cursele la mijloacele de transport în comun, si sa plăteasca o persoana sa faca acele activități atunci cand nu s-a putut deplasa.
Precizează insa ca pe langa pagubele materiale pe care le-a încercat, pe care le apreciază la 5000 lei, a suportat si daune morale, datorita atitudinii făptuitorului si reprezentanților firmei unde este angajat, care au refuzat in permanenta sa se prezinte la Politie cu documentele necesare.
Răspunzător este si lucratorul de Politie losuf M., care nu a făcut nimic pentru a identifica pe cei vinovați de accidentul de circulație si a încercat in permanenta sa tergiverseze soluționarea conflictului, cat si conducerea Inspectoratului Județean D., căreia s-a adresat cu mai multe memorii si audiente.
Răspunderea celor in cauza este solidara in cond.art.1443 C.civ, sens în care solicită sa se admită acțiunea.
La data de 17.10.2012 pârâtul I. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamant ca neîntemeiată.
A arătat că prin acțiunea formulata reclamant se solicita obligarea sa la repararea prejudiciului produs ca urmare a soluționării cu intarziere a unui accident de circulatie in urma căruia au rezultat numai pagube material si in care au fost implicate autoturismul cu nr._, proprietatea numitului C. I., si autoturismul cu nr._, proprietatea ..
In fapt, in data de 03.02.2012, in jurul orei 17.40, fiind in exercitarea atribuțiunilor de serviciu la sediul Biroului Rutier C. situat pe .. 50, s-a prezentat numitul C. P., care a declarat ca in data de 03.02.2012, in jurul orei 17.00 in timp ce conducea autoturismul cu nr. Dj 19 DAB, proprietatea tatălui sau C. I., pe. Bld. Dacia din C., a fost implicat . pagube materiale cu autoturismul cu nr._ - circula din sens opus si care a efectuat neregulamentar o manevra de întoarcere.
L-a testat pe numitul C. P. cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negative, si i-a eliberat o autorizație de reparații . nr._ pentru avariile existente la autoturismul_ .
I-a adus la cunoștința numitului C. P. ca, conf. art 79 din OUG 195/2002R, conducătorul celuilalt autoturism care a fost implicat in accident este obligat sa se prezinte la politie in cel mult 24 de ore de la data producerii accidentului pentru soluționarea acestuia, in caz contrar el având posibilitatea sa depună o plângere in baza căreia politia va face demersurile necesare pentru identificarea conducătorului auto si soluționarea accidentului.
In data de 05.02.2012 numitul C. P. a depus o plângere la Biroul Rutier C. înregistrata cu nr._, iar in data de 06.02.2012 i-a fost repartizata spre soluționare.
In urma verificărilor am constatat ca autoturismul cu nr._ este proprietatea . cu sediul in C., ., .. 1 . Procedurii privind soluționarea accidentelor in urma cărora au rezultat pagube materiale, a solicitat . sa-i comunice datele de identitate ale persoanei care a condus autoturismul la data si ora producerii accidentului. Întrucât . a răspuns solicitărilor respective, am sancționat contravențional . art 105 pct 10 din OUG 195/2002R prin procesele-verbale . nr._/13.03.2012,_/29.03.2012,_/14.05.2012,_/05.06.2012, atât numitul C. P. cat si numitul C. I. luand la cunoștința de stadiul cercetărilor si de procesele-verbale de sancționare a .>
De asemenea, in data de 27.04.2012 si 12.06.2012 s-a deplasat la sediul . nu a găsit nicio persoana. In data de 09.07.2012 s-a deplasat din nou la sediul . a gasit-o pe numita R. A. care i-a comunicat datele de identitate ale persoanei care a condus autoturismul cu nr._ in data de 03.02.2012, in persoana numitului Budeca A. Ștefanei cu domiciliul in C., ..
In data de 10.07.2012 numitul Budeca A. Stefanel a fost sancționat conf. art. 54 si 79 din OUG 195/2002 R prin pv. . nr._ si l-a contactat telefonic pe numitul C. P. sa se prezinte la politie pentru a-i fi înmanat un exemplar al procesului verbal necesar pentru repararea autoturismului sau, acesta prezentandu-se in data de 26.07.2012, la 16 zile de la data anunțării.
De asemenea, in data de 05.06.2012 numitul C. I. s-a prezentat la Biroul Rutier si, in baza adresei .. 4788, a solicitat completarea formularului Anexa 2 necesar pentru repararea autoturismului, formular care a fost completat si înmânat acestuia in aceiași zi.
Precizează faptul ca întârzierea soluționării accidentului respectiv nu se datorează unei presupuse neîndepliniri a sarcinilor de serviciu ce ii revin conform fisei postului, ci ea se datorează atat . nu a comunicat datele de identitate ale conducătorului auto, cat si numitului Budeca A. Ștefanei care nu s-a prezentat la politie in termenul legal pentru soluționarea accidentului. De asemenea, întârzierea se datorează si numitului C. P. care a declarat inițial ca celalalt autoturism implicat in accident are nr. de înmatriculare_, revenind in data de 08.02.2012 si declarând ca, de fapt, acel autoturism are nr._ .
De asemenea, arată faptul ca autoturismul cu nr._ a putut fi folosit dupa producerea accidentului, avariile suferite neimpiedicând folosirea acestuia, dovada fiind faptul ca numitul C. P. s-a deplasat cu el la Biroul Rutier atat in ziua accidentului cat si in data de 05.02.2012.
Apreciază ca nici una din condițiile stabilite de Codul civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este indeplinita pentru următoarele considerente.
Prejudiciul ca element esential al răspunderii delictuale, consta in rezultatul, efectul negativ suferit de o persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoana. Dupa cum se poate observa din lecturarea acțiunii formulate, rezulta ca prejudicial nu este sigur, cert, determinat, direct si actual. Mai mult, consideră ca nu se justifica pretențiile referitoare la prejudicial moral, având in vedere ca nu i-a fost lezata onoarea si demnitatea reclamantului, nu i-a cauzat suferințe de ordin afectiv pentru pierderea unei persoane apropiate, suferințe de ordin fizic provocate de accidentare etc.
Cu privire la existenta faptei ilicite, aceasta poate atrage răspunderea civila delictuala numai daca cel care a savarsit-o a nesocotit dreptul subiectiv ocrotit si recunoscut unei persoane si in același timp incalca dreptul obiectiv, respective normele de drept care aveau rolul sa apere dreptul subiectiv si care au fost incălcate. Caracterul illicit rezulta fie din împrejurarea ca fapta a este interzisa de lege, fie ca nu s-a respectat o anumita obligație impusa de lege, ceea ce nu este cazul in situația mea, acesta acționând conform atributiunilor stabilite in fisa postului.
În dovedirea susținerilor a depus: plângerea numitului C. P., declarațiile numiților C. P. și Budeca A. Ș., adrese din data de 09.02.2012, 05.03.2012, 27.04.2012 și 10.05.2012, procese verbale de căutare la domiciliu din data de 27.04. și 12.06.2012 și autorizație de reparație . nr._, procese verbal de sancționare a . procesul verbal de sancționare a numitului Budeca A. Ș., adresa ., 4788 din data de 05.06.201 și formularul anexa 2.
În drept invocă prevederile Codului civil.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
La data de 22.10.2012 pârâtul IPJ D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că angajarea răspunderii comitentului pentru prepușii săi, potrivit prevederilor art. 1373 cod civil, necesită dovada existenței cumulate a unor condiții, unele de drept comun și altele speciale.
Pentru angajarea răspunderii comitentului este necesar să fie intrunite cumulativ 4 condiții de drept comun: prejudiciul victimei, fapta ilicită a prepusului, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a prepusului și prejudiciul suferit de victima.
A apreciat că prejudiciul nu există, și nu este sigur, cert ( adică să se fi produs și să poată fi dovedit), determinat, irect și actual.
Cu privire la existența faptei ilicite, aceasta poate atrage răspunderea civilă delictuală numai dacă cel care a săvârșit-o a nesocotit dreptul subiectiv ocrotit și cunoscut unei persoane și în același timp încalcă dreptul obiectiv, respectiv normele de fapt care aveau rolul să apere dreptul subiectiv și care au fost încălcate. Caracterul ilicit rezultă fie din împrejurarea că fapta este interzisă de lege, fie că nu s-a respectat o anumită obligație impusă de lege, ceea ce nu este cazul în situația IPJ D..
După cum rezultă din toate documentele depuse la dosarul cauzei organele de poliție din cadrul Biroului Rutier au efectuat toate demersurile legale pentru a identifica persoana care a produs coliziunea in care a fost implicat reclamantul.
In ceea ce privește vinovăția, precizează că organele de poliție au acționat în temeiul atribuțiilor de realizare a atribuțiilor de serviciu, în mod corespunzător și cu respectarea opozițiilor legale.
Nu se poate reține nici existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta reclamată ca ilicită, întrucât așa nu există nici prejudiciu dovedit nici fapta ilicită în sensul angajării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998-999 Cod civil.
Pentru existența răspunderii comitentului trebuie să mai fie prezente, alături de condițiile generale sau de drept comun, alte 2 condiții speciale: raportul de prepușenie autorul faptei prejudiciabile și persoana răspunzătoare pentru prejudiciul astfel fapta ilicită, cauzatoare de prejudiciu să fie săvârșită de către prepus în exercitarea funcțiilor ce i-au fost incredințate de către comitent.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, învederează că reprezintă o atingere adusa existentei fizice a integrității corporale si sanatatii, cinstei, demnității si onoarei, prestigiului al, s.a.m.d.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 c.civ., sarcina probei in cererea privind acordarea morale revine reclamantului (actori incubit onus probandi), care trebuie sa precizeze in ce consta prejudiciul moral si care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanța sa poată stabili in ce măsura o astfel de cerere este întemeiata.
Precizează ca pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este necesar sa se administreze probe corespunzătoare care sa contureze atat dimensiunile suferințelor cat si întinderea prejudiciului moral cauzat.
Așadar, consideră ca acordarea compensației trebuie sa justifice un prejudiciu real, în caz contrar, răspunderea juridica si-ar pierde funcția reparatorie.
Sunt situații in care se impune acordarea unor compensații persoanelor care au suferit daune morale si care se stabilesc prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, și avându-se in vedere particularitățile fiecărui caz in parte.
Așadar apreciază ca solicitarea reclamantului de acordare a unor daune morale este neîntemeiata.
În dovedirea acțiunii a depus anexat procese verbale, declarație C. P., Budeca A. Ș., raport cu propunere de prelungire a termenului de soluționare a petiției, adresa nr._ din data de 04.03.2012, adresa nr._ din data de 06.02.2012, adresa nr._ din data de 09.02.2012, adresa nr._/05.03.2012 și adresa nr._ din data de 10.05.2012, adresa nr._ din data de 25.06.2012, adresa nr. 4788 din data de 05.06.2012, a dresa nr. 537 041 din data de 05.06.2012, proces verbal din data de 27.04.2012 și proces verbal din data de 12.06.2012.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Acțiunea este timbrată cu taxaă judiciară în cuantum de 1.611 lei.
La data de 11.12.2012 pârâta . întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Asa cum rezulta din susținerile reclamantului, proprietar al autoturismului implicat in incidentul rutier din data de 03.02.2012, acesta a ridicat de la organele de politie, polița de asigurare RCA pe care pârâta o avea incheiata pentru autoturismul condus de către paratul B. A. Ș..
Mai mult decât atât, reclamantul recunoaște ca si-a reparat autoturismul in baza acestei polițe de asigurare, in sensul ca, suma reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul acestuia fost suportata de către asigurătorul pârâtei, motiv pentru care considera ca acțiunea formulata de către acesta este nefondata.
In ceea ce privește susținerile reclamantului cum ca nu i-a fost înmânata copia de pe polița de asigurare RCA si acesta este nefondata având in vedere ca, intre aceștia a intervenit o înțelegere, in sensul de a-i contacta pentru a-i elibera documentul menționat, lucru pe care reclamantul u 1-a făcut.
Arătă de asemenea ca, procesele verbale întocmite de către paratul I. M., in calitate de lucrator al IPJ D. au fost întocmite in lipsa pârâtei si nu au fost comunicate legal, fiind semnate in calitate de martor asistent de catre reclamantul C. I. si fiul acestuia C. P., motiv pentru care reprezentantul societății nu a avut cunoștinta de solicitările reclamantului.
Considera ca, pârâtei nu i se poate imputa faptul ca procesul verbal le contravenție i-a fost eliberat reclamantului abia dupa 6 luni de zile, deoarece acest înscris se întocmește si se eliberează de către agenții constatatori din cadrul PJ D. si nicidecum de către pârâtă.
Referitor la aspectul ca agenții de politie nu au identificat autorul accidentului, acestea sunt nereale, reclamantul luând la cunostinta, inca de la momentul producerii incidentului rutier, de numele conducătorului auto. iar in ceea ce privește faptul ca lucratorii de politie au refuzat sa ia declarații administratorului pârâtei, arătă ca reclamantul este ., deoarece vinovat de producerea accidentului a fost conducătorul auto si nu societatea.
Privitor la prejudiciul material solicitat de către reclamant consideră ca acesta a fost reparat, de către societatea de asigurări la care pârâta avea incheiata polița de asigurare RCA, iar in ceea ce privește daunele morale acestea sunt nefondate.
În drept prevederile art. 115 și următoarele C.pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2012 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și proba cu interogatoriul pârâților solicitate de reclamant și proba cu înscrisuri pentru celelalte părți.
La data de 05.02.2013 pârâta . depus răspunsurile la interogatoriu, iar instanța a decăzut reclamantul din proba testimonială.
Prin sentința civilă nr.2312/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâții B. A. Ș., ., I. M. și IPJ D., ca neîntemeiată.
S-a luat act că pârâta . nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,, instanța a reținut următoarele:
În speță, reclamantul a înțeles să cheme în judecată pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie pe pârâții B. A. Ștefanel și I. M., respectiv în temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului pe pârâții . și IPJ D..
În ce privește dreptul material aplicabil, față de data săvârșirii faptei ilicite invocate de reclamant, respectiv 03.02.2012, data producerii accidentului, raportat la dispozițiile art. 6 alin. 5 N.C.civ., instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului cod civil intrat în vigoare la 01.10.2011.
Potrivit art. 1349 alin. 1 N.C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane". A.. 3 prevede că, "în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului".
S-a reținut că reclamantul a susținut că i s-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, acestea fiind datorate faptelor concurente ale pârâților B. A. Ștefanel și I. M.. Reclamantul a invocat în privința acestor pârâți fapte ilicite diferite, dar care împreună au dus la producerea prejudiciului suferit. În ce privește pe pârâții . și IPJ D., aceștia au fost chemați în judecată nu pentru vreo faptă proprie, ci doar în calitate de comitenți pentru faptele săvârșite de prepușii lor B. A. Ștefanel și I. M., fiecare urmând a răspunde solidar cu propriul prepus, iar prepuși solidar între ei (art. 1382 N.C.civ).
Prin urmare, instanța trebuie să analizeze fiecare faptă ilicită imputată pârâților B. A. Ștefanel și I. M., dar și celelalte condiții ale răspunderii pentru fapta proprie a acestora și apoi condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Potrivit art. 1357 N.C.civ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
Sub aspectul existenței unei fapte ilicite se impune precizarea că poate constitui faptă ilicită nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzută de normele imperative ale legii constituie faptă ilicită, concluzionându-se că inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.
Ținând cont de aceste condiții ale răspunderii pentru fapta proprie, instanța a reținut că fapta imputată pârâtului B. A. Ștefanel constă în neprezentarea la poliție în termenul legal de 24 de ore de la producerea accidentului, faptă săvârșită prin inacțiune în sensul neîndeplinirii obligației legale prevăzute de OUG 195/2002.
Din încheierea procesului verbal prin care pârâtul B. A. Ș. a fost amendat contravențional abia la data de 10.07.2012, dată când a completat și declarația privind modul de producere a accidentului (f. 18 și f. 30), din raportul întocmit la 03.03.2012 privind prelungirea termenului de soluționare a petiției formulate de reclamant ca urmare a faptului că nu a putut fi identificat conducătorul autoturismului_ (f. 43), rezultă că pârâtul a săvârșit fapta imputată de reclamant întrucât nu s-a prezentat la poliție pentru a anunța că a fost implicat într-un accident soldat cu producerea de avarii.
Instanța a mai reținut că întârzierea în repararea autoturismului reclamantului s-a datorat și faptei pârâtei . care nu și-a îndeplinit obligația de a comunica polița RCA a autoturismului său implicat în accident și numele conducătorului autor, angajat în regim taxi, al acesteia, deși a fost notificată în repetate rânduri de agentul de poliție I. M. și i s-au încheiat mai multe procese verbale de contravenție pentru această faptă. Cu toate acestea, instanța nu poate reține săvârșirea unei fapte ilicite proprii a pârâtei ., faptă care împreună cu cea a pârâtului Budeacă A. Ș., să fi determinat producerea prejudiciului invocat de reclamant, ca urmare a faptului că această pârâtă a fost chemată în judecată în calitate de comitent pentru fapta prepusului său, iar nu pentru fapta proprie de a nu da curs solicitării IPJ D..
Prin urmare, răspunderea acesteia urmează a se analiza doar prin raportare la condițiile răspunderii comitentului pentru faptele exercitate de prepus în exercitarea atribuțiilor încredințate.
Deși există fapta ilicită a pârâtului Budeacă A. Ș., totuși instanța constată că nu poate exista răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie în lipsa existenței unui prejudiciu, material sau moral, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate, iar în speță reclamantul nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu.
Astfel, în ce privește prejudiciul material constând în cheltuielile suplimentare pe care a trebuit să le facă reclamantul ca urmare a faptului că a fost lipsit un timp îndelungat de folosința autoturismului său din cauza finalizării cu întârziere a procedurilor privind identificarea conducătorului auto vinovat de accident și obținerea poliției RCA necesară reparației, instanța constată că nu s-a dovedit existența unui astfel de prejudiciu.
Potrivit art. 1385 N.C.civ., prejudiciul se repară integral, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Pierderea pe care susține reclamantul că a suferit-o constă în imposibilitatea de a se deplasa cu autoturismul în . activități de agricultură și creșterea animalelor, pentru desfășurarea acestor activități. Ca urmare a acestui fapt, reclamantul a susținut că s-a deplasat cu mijloacele de transport în comun, iar atunci când nu a putut ajunge personal, a apelat la o persoană din . plătit-o pentru activitatea efectuată.
Instanța a constatat că în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu concret, deci cert, întrucât, pe de o parte reclamantul nu a depus nici un înscris cu care să dovedească faptul că deplasarea s-a făcut cu un mijloc de transport în comun, dovadă ce trebuia făcută cu bilete de călătorie, datate și ștampilate de societatea de transport, dar nici vreo chitanță semnată de persoana pe care ar fi plătit-o pentru munca depusă în gospodăria sa și din care să rezulte aspectul invocat, iar pe de altă parte reclamantul nu a prezentat nici martorul pentru a fi audiat și a confirma faptul că a lucrat pentru el în schimbul unei sume de bani.
S-a mai reținut și împrejurarea că reclamantul nu a fost în măsură să-și cuantifice prejudiciul ce pretinde că l-a suferit prin detalierea sumelor ce reprezintă contravaloare transport cu mijloace de transport în comun și a sumelor achitate altei persoane, limitându-se la a indica suma globală de 5000 lei, ce nu ar putea fi cenzurată de instanță în lipsa dovezilor mai sus indicate.
În plus, cheltuielile efectuate de reclamant cu deplasarea și remunerarea muncii altei persoane făcute în locul său, le-ar fi făcut oricum și dacă s-ar fi deplasat cu autoturismul propriu având în vedere că ar fi trebuit să achite contravaloarea combustibilului necesar pentru alimentarea autoturismului, iar atunci când nu s-ar fi putut deplasa ar fi apelat oricum la serviciile altei persoane, costuri care în nici un caz nu ar fi putut fi imputate pârâților Budeacă A. Ș. sau I. M., nefiind îndeplinită vreo condiție a răspunderii delictuale a acestora.
În ce privește prejudiciul moral în cuantum de_ lei solicitat de reclamant, instanța urmează a stabili dacă fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului Budeacă A. Ș. a fost de natură a produce un prejudiciu moral reclamantului.
Prejudiciul moral nu poate fi constatat în afara oricărei probe și a indicării în concret a modului în care fapta a generat suferințe persoanei vătămate, iar în cauză instanța constată că nu s-a făcut nicio probă și nici nu s-a indicat în concret în ce mod a fost afectat reclamantul prin fapta pârâtului de a nu se prezenta la poliție în termenul legal pentru a anunța accidentul.
Pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate și este, deci, necesară existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora.
Dauna morală reprezintă orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane sau, altfel spus, prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale nepatrimoniale și care se manifestă prin suferință fizică sau morala pe care o resimte victima. Daunele morale sunt, deci, consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale când fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
La stabilirea existenței și întinderii prejudiciului, instanța are în vedere importanța valorii lezate, gravitatea și intensitatea durerii psihice suferite, dar și necesitatea ca suma acordată, cu titlu de daune morale, să nu constituie o sursă de îmbogățire, ci doar să rămână un mijloc de compensație pentru victimă.
Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul respectiv. În cazul suportării unor prejudicii morale, fiecare persoană vătămată acordă o prețuire diferită valorilor lezate care, prin însușirile lor, îi satisfac anumite nevoi și aspirații.
Daunele morale pot consta în dureri fizice sau psihice, prejudiciul estetic, prejudiciul de agrement ce reprezintă restrângerea posibilităților victimei de a se bucura de viață, de a avea parte din plin de satisfacții materiale și spirituale pe care aceasta le poate oferi, prejudicial fiziologic sau corporal ce rezultă din vătămări corporale, prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane ca urmare a proferării de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane, prejudiciul rezultând din moartea unei persoane apropiate.
Față de aceste situații în care se pot acorda daune morale, de necesitatea de a exista o valoarea concretă lezată prin fapta ilicită, de indicarea în concret a suferinței și durerii cauzate pe plan fizic, psihic, social, profesional sau familial prin această faptă, instanța constată că reclamantul s-a rezumat la a solicita o sumă de bani cu titlu de daune morale fără a preciza concret ce suferință i-ar fi provocat fapta imputată pârâtului și ce valoare i-ar fi fost lezată.
Instanța a mai apreciat că simpla întârziere în repararea autoturismului avariat al reclamantului nu este de natură a produce, pe lângă prejudicii materiale și prejudicii morale în sensul vătămării unei valori sociale ori a personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial al victimei.
Din aceste considerente, instanța a constatat că reclamantului nu i s-a produs vreun prejudiciu moral concret, daunele solicitate de reclamant nefiind certe, motiv pentru care reține că nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu moral.
Rezultă, deci, că simpla existență a faptei ilicite a pârâtului Budeacă A. Stefănel în lipsa dovedirii unui prejudiciu material sau moral, nu poate angaja răspunderea delictuală a acestuia pentru fapta proprie, astfel că instanța nu va mai analiza existența condițiilor privind vinovăția și legătura de cauzalitate
În ce privește fapta ilicită pretins săvârșită de pârâtul I. M., instanța a constatat că acesta nu a săvârșit fapta de a nu depune diligențele necesare în vederea identificării conducătorului auto vinovat de accident și a obținerii poliței RCA necesară reclamantului pentru a-și repara autoturismul.
Astfel, din adresele repetate emise lunar de pârâtul I. M., ca persoana desemnată de IPJ D. cu instrumentarea petiției formulate de reclamant, adrese comunicate către ., angajator al persoanei vinovate de accident (f. 19-22), rezultă că încă din data de 09.02.2012, deci la scurt timp de la depunerea sesizării din 06.02.2012 (f.16), pârâtul a luat toate măsurile necesare pentru identificarea persoanei vinovate de accident.
Totodată, pârâtul s-a deplasat personal la sediul ., încheind în acest sens procesele verbale de la data de 27.04.2012 și data de 12.06.2012. Pentru neîndeplinirea obligației de a comunica informațiile solicitate, . a fost amendată printr-o . procese verbale de contravenție încheiate începând cu 13.03.2012 (f. 26-30), ce au fost comunicate contravenientei (f. 60, 61, 63).
Faptul că societatea angajatoare, deși amendată contravențional, nu a răspuns la solicitările agentului de poliției I. M., nu-i poate fi imputat acestuia.
Din aceste motive, instanța a apreciat că pârâtul I. M. nu a săvârșit vreo faptă ilicită omisivă, în sensul neîndeplinirii obligațiilor legale și prevăzute în fișa postului, necesare soluționării petiției cu care a fost sesizat, dar nici vreo faptă ilicită comisivă în sensul de a lua vreo măsură care să împiedice buna desfășurarea a anchetei ori să întârzie obținerea rezultatelor.
În lipsa faptei ilicite, dar și a prejudiciului material și moral, așa cum s-a arătat anterior, instanța constată că pârâtul I. M. nu răspunde civil delictual pentru fapta imputată de reclamant, pe temeiul răspunderii delictuale pentru fapta proprie.
În ce privește răspunderea pârâților IPJ D. și ., în calitate de comitenți, s-a reținut că potrivit art. 1373 N.C.civ., "comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate".
Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
Condițiile generale ale răspunderii comitentului, sunt următoarele: fapta ilicită a prepusului, prejudiciul suferit de victimă, raportul de cauzalitate existent între fapta ilicită a prepusului și prejudiciul injust suferit de victimă, existența raportului de prepușenie, săvârșirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate
În privința raportului de prepușenie, se prevede în mod expres de către art. 1373, al. 2 din noul Cod civil, definiția comitentului ca fiind „cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia”. Rezultă faptul că între comitent și prepus există raporturi de autoritate-subordonare ce își au izvorul fie în contract (cel mai des), fie în lege.
Condiția săvârșirii faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate este prevăzută expres în partea finală a art. 1373, al. 1, și confirmată de alin. 3 al aceluiași articol.
Ca regulă, comitentul va răspunde întotdeauna atunci când fapta a fost săvârșită de prepus acționând în interesul comitentului, în limitele atribuțiilor sale, cu respectarea instrucțiunilor date de comitent. De asemenea, acesta va răspunde și pentru prejudiciul cauzat de prepus prin depășirea funcției sau prin exercițiul abuziv al acesteia, cu condiția ca „fapta săvârșită să aibă legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”, sau cel puțin să existe această aparență.
Având în vedere toate aceste condiții ale răspunderii comitentului, instanța a constatat că pârâtul IPJ D. nu răspunde în calitate de comitent al pârâtului I. M., în lipsa săvârșirii de către acesta din urmă a unei faptei ilicite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, așa cum s-a reținut anterior.
În ce-o privește pe pârâta ., instanța a constatat că nici aceasta nu răspunde în calitate de comitent al prepusului său, pârâtul B. A. Ș., ca urmare a neîndeplinirii în persoana prepusului a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, datorită lipsei prejudiciului material și moral, condiție analizată anterior.
În raport de toate aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta proprie a pârâtului Budeacă A. Ș., datorită lipsei prejudiciului material și moral, a pârâtului I. M., ca urmare a lipsei unei fapte ilicite și a răspunderii pârâților IPJ D. și . în calitate de comitenți, instanța a respina acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentul arată că în mod greșit prima instanță l-a decăzut din proba testimonială, apreciind că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta martorul necitat și nici nu a indicat numele și domiciliul pentru a fi citat.
Mai arată că prin cererea introductivă a nominalizat pe cel pe care intenționa să-l indice ca martor, deoarece în momentul producerii accidentului, în mașină se mai afla un pasager, în afara de fiul său, C. P., respectiv numitul S. C., care la data de 05.02.2013 nu a putut fi audiat, deoarece se află într-o cursă, în afara țării.
În baza rolului activ, prima instanța trebuia să acorde un termen de judecată în vederea administrării probatoriului încuviințat la termenul din data de 11.12.2012, în lipsa justificată a martorului propus.
Prima instanță a aplicat greșit prevederile art.225 C.pr.civ., ignorând pasivitatea pârâților Budeacă A.-Ștefăneș și I. M., citați cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu.
În mod eronat prima instanță a apreciat că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu material concret.
În ceea ce privește critica, potrivit căreia "prejudiciul moral, în cuantum de 20.000 lei nu poate fi constatat în afara oricărei probe și a indicării, în concret, a modului în care fapta a generat suferinței persoanei vătămate", recurentul apreciază că nici aceasta nu se justifică întrucât, particularitatea prejudiciului morale este că acesta se prezumă, el nefiind legat de probe.
Aprecierea primei instanțe, potrivit căreia "simple existență a faptei ilicite a pârâtului Budeacă A.-Ș., în lipsa dovedirii unui prejudiciul material sau moral, nu poate angaja răspunderea delictuală a acestuia pentru fapte proprie", este total greșită și se impune a fi rectificată.
Cu privire la pârâtul I. M., tot eronat a constatat judecătoria că "acesta nu a săvârșit fapta de a nu depune diligențele necesare, în vederea identificării conducătorului auto vinovat de accident și a obținerii poliței RCA necesară reclamantului pentru a-și repara autoturismul" și că ., societatea angajatoare, deși amendată contravențional, nu a răspuns la solicitările agentului de poliție, acesta nesăvârșind vreo faptă ilicită omisivă.
Recurentul menționează că prima instanță a ignorat total faptul că, . nu a fost niciodată cooperantă și că numai datorită insistențelor reclamantului, agentul constatator a procedat la sancționarea pe hârtie a acesteia, în realitatea, societatea respectivă nefiind niciodată dat în debit cu amenzile contravenționale consemnate în procesele-verbale respective.
Solicită, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar într-o teză subsidiară, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive:
In ceea ce priveste primul motiv de recurs, acela ca in mod gresit prima instanta a decazut reclamantul din proba testimoniala, tribunalul il apreciaza ca nefondat, dat fiind faptul ca, desi la termenul de judecata din data de 11.12.2012 prima instanta a incuviintat pentru reclamant proba testimoniala, punandu-i in vedere acestuia sa prezinte la urmatorul termen de judecata martorii necitati, intrucat reclamantul nu a indicat numele si adresa acestora, asa cum avea obligatia conform art 112 C. rap la art 132 C., la termenul de judecata din data de 05.02.2013 in mod corect reclamantul a fost decazut din aceasta proba, acesta neprezentand martorii si nefacand dovada imposibilitatii acestora de prezentare.
Asadar, dispozitiile legale in materie au fost aplicate in mod corect de catre prima instanta, iar sustinerile reclamantului recurent in sensul ca martorul pe care urma sa il prezinte este sofer profesionist, fiind plecat in afara tarii, acesta fiind de fapt persoana indicata in cererea introductiva ca aflandu-se in autoturismul implicat in accident sunt lipsite de suport juridic, atat timp cat in actiunea dedusa judecatii, in motivarea in fapt a acesteia s-a aratat ca . se mai afla o persoana, S. C., fara insa a se face vreo mentiune in sensul ca se intentioneaza propunerea acestuia ca martor.
Daca reclamantul intentiona acest lucru, avea posibilitatea la termenul de judecata la care au fost incuviintate probele sa indice pe numitul S. C. ca fiind persoana pe care intentioneaza sa o propuna ca martor, aspect neindicat in cererea dedusa judecatii.
Referitor la motivul de recurs ce vizeaza neaplicabilitatea in cauza a dispozitiilor art 225 C. in privinta paratilor intimati I. M. si B. A. Stefanel, tribunalul retine ca aceste prevederi legale instituie o prezumtie de recunoastere tacita, prezumtie pe care insa legea o recomanda instantei, fara insa a o impune. Este vorba asadar de o prezumtie simpla, intrucat este opera judecatorului, iar nu de o prezumtie legala, asa incat refuzul partii de a se prezenta in instanta pentru administrarea interogatoriul sau de a raspunde la interogatoriu trebuie interpretat ca o prezumtie de marturisire, iar nu ca o marturisire deplina, intrucat marturisirea este, in principu, irevocabila.
In legatura cu aplicarea art 225 C., in toate cazurile in care este posibila administrarea altor probe (in cauza, fiind administrata proba cu inscrisuri), lipsa la interogatoriu sau refuzul de a raspunde va fi socotit ca un inceput de dovada ce urmeaza a fi compketat cu alte probe.
In atare conditii, prima instanta ajungand in mod corect, pe baza probei cu inscrisurile depuse la dosar (ansamblu probator ce in mod riguros a fost analizat), la concluzia ca in cauza nu sunt intrunite elementele raspunderii civile delictuale pentru tragerea la raspundere a paratilor, firesc, nu a mai facut aplicarea art 225 C..
Alegatiile recurentului in sensul ca in mod eronat prima instanta a apreciat ca prejudiciul material suferit de reclamant nu a fost probat prin chitante care sa ateste plata diferitelor persoane ce au prestat activitati pentru reclamant si contravaloarea transportului efectuat cu mijloace de transport in comun, atat timp cat prima instanta nu i-a pus in vedere sa faca vreo dovada in acest sens sunt vadit nefondate, atat timp cat sarcina probei propriilor pretentii revine reclamantului, conform art 129, al 1, teza finala C. si art 1169 vechiul Cod Civil, aplicabil in baza art 230 din Legea 71/2011, fara vreo dispozitie din partea instantei in acest sens.
Or, reclamantul este cel ce a declansat prezentul litigiu, solicitand despagubiri materiale reprezentate tocmai de contravaloarea platii muncii altor persoane si a transportului, fara insa a face vreo proba in acest sens, asa cum in mod corect a apreciat prima instanta.
Nefondate sunt si criticile recurentului ce vizeaza neacordarea de catre prima instanta a daunelor morale, atat timp cat s-a constatat ca paratul I. M. nu a savarsit o fapta ilicita, iar in ceea ce priveste faptele savarsite de paratul B. A., nu s-a dovedit un prejudiciu material suferit de reclamant, faptele acestuia din urma si a paratului . ducand . intarziere in repararea autoturismului, insa fara a cauza un prejudiciu moral recurentului.
Astfel, conform Codului civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349, care stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are indatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor personae”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că “Cel care, avand discernămant, incalcă această indatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”
Mai mult, din coroborarea art. 1391 cu art. 253 Cod civil, se observa că este reglementată posibilitatea reparării patrimoniale chiar și a prejudiciului nepatrimonial, cât și mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge.
În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă .
Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.În absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Aplicand aceste consideratii de ordin teoretic la speta de fata, tribunalul apreciaza ca reclamantul nu a facut dovada vreunui prejudiciu moral incercat ca urmare a intarzierii in repararea autorturismului sau, atta timp cat acesta a putut folosi autovehiculul in continuare, fiind despagubit de societatea de asigurari, prin faptele paratilor B. A. Stefanel si . ce au dus la tergiversarea solutionarii situatiei sale nefiindu-i lezate insa reclamantului valori sociale cum ar fi demnitatea, onoarea si neproducandu-i-se suferinte psihice semnificative in acest sens.
Neintemeiate sunt si criticile recurentului in sensul ca eronat prima instanta a stabilit ca paratul I. M. si-a indeplinit atributiile de serviciu, atat timp cat din analiza intregului material probator administrat si detaliat de prima instanta in motivarea solutiei la care a ajuns se constata ca ., in exercitarea atributiilor sale de serviciu a sanctionat contraventional repetat parata . pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducatorului auto implicat in accident, prezentandu-se chiar personal la sediul S. SRL si emitand lunar adrese catre aceasta societate in vederea identificarii conducatorului auto.
Pentru toate aceste considerente, retinand ca prima instanta a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in baza art 312 C., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant C. I., împotriva sentinței civile nr. 2312/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. A. Ș., ., I. M. și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚUL D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013.
Președinte, L. M. | Judecător, L. L. B. | Judecător, D. G. |
Grefier, A. B. |
Red/Tehnored/.jud. L.L.B./28.06.2013
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond: C M B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9402/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1789/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
