Pretenţii. Decizia nr. 1580/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1580/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 1914/304/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1580/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Grefier C. C. S.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul B. S. în contradictoriu cu reclamanta P. I., împotriva sentinței civile nr. 139 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții .
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 25 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 146 C.p.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi 02 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată de reclamanta P. I., aceasta a chemat în judecată pe pârâtul B. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 10.000 EUR ( în echivalentul în lei la data plății ).
În motivarea cererii, se arată că în baza relațiilor de prietenie dintre aceasta și pârât, l-a împrumutat pe acesta din urmă, cu suma de_ EUR , sub motivarea că nu are cum să-și achite ratele la un autoturism Dacia L., să-și achite chiria în C. sau să-și achite c/valoarea unor cursuri la Kaufland.
Se mai arată că s-a înțeles cu pârâtul să i se returneze împrumutul în lunile aprilie –mai 2012, însă cu toate eforturile depuse până în prezen, pârâtul refuză restituirea împrumutului.
A depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri reprezentând transferuri bănești prin serviciul Maney G..
La termenul din 12.10.2012, pârâtul a depus întimpinare prin care solicită respingerea acțiunii arătând că sumele de bani primite de la reclamantă erau folosiți pentru apărarea intereselor acesteia într-un proces de partaj ce se afla pe rolul Judecătoriei S. .
Se mai arată că a mai primit și alte sume de bani însă aceștia erau acordați pentru rezolvarea diverselor probleme personale, fără a fi condiționat la restituirea lor, împrumutul fiind acordat fără să fi fost solicitat.
În final se mai arată că poziția reclamantei este una nesinceră, având în vedere că banii au fost acordați în baza relațiilor de afecțiune pe care le nutrea reclamanta față de acesta, iar în ceea ce privește termenul de restituire, se menționează că, împrumuturi i-au fost acordate și în lunile aprilie - mai 2012, astfel că nu se putea stabili termen de restituire tot în această perioadă.
A depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri reprezentând transferuri bănești prin Unicredit Ț. Bank., factura nr. 7/04.11.2011 și contractul de asistență juridică nr. 24/03.11.2011.
În scop probator a fost admisă proba cu interogatoriul luat reclamantei și pârâtului și proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii P. C., Murgă D. și G. D..
Prin sentința civilă nr.139/30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. I., în contradictoriu cu pârâtul B. S..
A fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de_ lei.
A fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din care suma de 2500 reprezintă taxă judiciară de timbru iar suma de 1500 lei reprezintă onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Acțiunea formulata de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art.1576 C.civ., care reglementează contractul de împrumut, motivând că l-a împrumutat pe pârât cu suma de 10.000 EURO, sumă necesară rezolvării diverselor probleme personale ale pârâtului cât și anumite sarcini transmise de reclamantă
Acesta nu a putut prezenta însă un înscris doveditor al convenției încheiate cu pârâtul din care să rezulte voința și consimțământul acestuia din urma de a fi împrumutat.
Dovada contractului de împrumut, în cazul in care valoarea bunului împrumutat depășește suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art.1191 alin.1 C.civ., numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătura privată.
O condiție de forma in plus este ceruta de dispozițiile art.1180 C.civ., potrivit cu care înscrisurile sub semnătura privată, care constată obligația unilaterala a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie să fie scrise în întregime de mana debitorului sau, in caz contrar, să cuprindă înaintea semnăturii mențiunea "bun și aprobat pentru..." sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se obliga
Din textele de lege invocate, a rezultat inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 de lei.
De la această regulă există și excepții, și anume când există un început de dovada scrisa provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepție prevăzută de art.1197 alin.2 C.civ., sau când partea s-a aflat în imposibilitate materiala sau morală de a-și procura o dovadă scrisă despre actul ce a încheiat, excepție prevăzută de art.1198 C.civ.
In lipsa unui înscris care sa probeze contractul de împrumut, instanța a apreciat ca reale susținerile reclamantei de imposibilitate morală de preconstituire a unei dovezi scrise, date fiind relația de încredere, relație ce reiese atât din faptul că o perioadă suficient de îndelungată reclamanta a continuat a-i acorda împrumuturi în bani, cât și de faptul că pârâtul i-a prestat anumite servicii, cum ar fi și intermedierea contractării unor servicii de asistență juridică .
Nu în ultimul rând, din înscrisul aflat la pagina 57 se observă că reclamanta nutrea și anumite sentimente de afecțiune față de pârât, astfel că tocmai în virtutea acestor sentimente, încheierea unui înscris nu părea utilă la acel moment, încrederea reclamantei fiind captată de comportamentul pârâtului.
Contractul de împrumut este acel contract real prin care împrumutătorul transmite împrumutatului folosința sau proprietatea bunului împrumutat, împrumutatul fiind obligat, după ce se va folosi de el, să-l restituie în natura sa specifică sau să restituie bunuri de aceeași cantitate și calitate.
În speță, ne aflăm în fața unui împrumutului propriu-zis, cunoscut și sub denumirea de împrumut de consumație (mutum), prin care se transmite însăși proprietatea bunului, cu obligația restituirii altui bun, de aceeași cantitate și calitate.
Întotdeauna, obiectul contractului de împrumut de consumație îl formează bunurile consumptibile sau fungibile, în special banii.
Potrivit art.1584 C.civ., principala obligație a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat.
Speța dedusă judecății are însă particularitățile sale determinate de împrejurarea că împrumutul – operațiune necontestată de părțile în litigiu -, nu s-a realizat în mod obișnuit prin remiterea fizică a banilor de la împrumutător la împrumutat, ci aceasta a avut un caracter, nematerial, îndeplinit printr-o simplă operațiune bancară prin care reclamanta a transmis scriptic proprietatea banilor săi către pârât.
Specificitatea speței are corespondent și pe plan probatoriu, deoarece între părți nu s-a încheiat un act în înțelesul clasic de înscris doveditor, astfel că nu s-a putut stabili termenul pentru care s-a dat împrumutul, dacă împrumutul a fost oneros sau cu titlu gratuit și ce consecințe au stabilit părțile în caz de neexecutare a obligației de către debitor.
Aceste lacune evidențiate anterior, sunt acoperite prin administrarea probei testimoniale, din care rezultă intenția clară a reclamantei de a împrumuta pe pârât și nu a dona aceste sume de bani, în acest sens martorii arătând că la epoca acordării primelor sume din împrumut și anume în perioada aprilie – iunie 2011, reclamanta avea îndoieli în ceea ce privește capacitatea de returnare a banilor.
În orice caz, de particularitățile realizării împrumutului, a transmiterii sumei împrumutate și de inexistența unor clauze minimale referitoare la termen și consecințele neplății a profitat din plin pârâtul, care, aproape timp de 10 luni, nu a restituit suma primită.
Față de această împrejurare, instanța a apreciat că în cazul în care termenul de restituire nu a fost specificat, împrumutul se va returna în momentul în care împrumutătorul va solicita acest lucru.
În altă ordine de idei, desfășurarea contractului de împrumut se observă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta remițând la diferite perioade de timp, pârâtului diverse sume de bani, prin serviciul Maney G..
Apărarea pârâtului că aceste sume erau acordate fără obligația de a le restituii, este reținută de instanță într-o mică măsură și anume doar în ceea ce privește sumele de bani trimise pentru intermedierea contractării unor servicii de asistență juridică, în acest sens observându-se că pârâtul a achitat c/valoarea onorariului de avocat în sumă de 1700 lei ( filele 62-64), alte probe privind efectuarea unor cheltuieli în interesul reclamantei, nefiind făcute .
Observând că valoarea a 10.000 EURO convertiți în moneda națională, reprezintă 43.350 lei, din această sumă scăzând suma de 1700 lei cheltuită pentru reclamantă, instanța a admis cererea și a obligat pârâtul la plata sumei de_ lei .
În baza art. 274 C. proc. civ, instanța a obligat pârâtul către reclamanta la plata sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata din care suma de 2.500 lei, reprezintă taxa judiciară de timbru iar suma de 1.500 lei, reprezintă onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul arată că în mod eronat prima instanță a retinut că părțile în litigiu nu contestă natura juridică a înțelegerii dintre ele, aceea de împrumut.
O asemenea reținere creează un dezechilibru important în proces, avantajând nemeritat reclamanta prin reținerea ca premisă de lucru a naturii juridice de împrumut a înțelegerii dintre părți.
De asemenea, prima instanță face confuzie între actul juridic de împrumut în sens de negotio, adică acordul de voință cu dorința de a produce efecte juridice și faptul material al predării unor sume de bani.
Recurentul arată că în întimpinare, contrar celor reținute de instanța și în întreg probatoriul a arătat că acțiunea este neîntemeiată în măsura în care niciodată între părți nu a existat vreo convenție, fie ea și verbală de împrumut.
În mod eronat și nejustificat prima instanță a reținut că părțile nu contesta împrumutul intervenit, lucru nereal care conduce de plano la o soluție eronată.
Recurentul menționează că reclamanta nu a depus un înscris prin care să ateste orice convenție dintre părți, ci a depus exclusiv acte care arată remiterea materială a unor sume de bani, a administrat probe care arată că susținerea reclamantei cu privire la natura juridică de împrumut a raporturilor dintre părți este una mincinoasă.
În fața primei instanțe, reclamanta nu a indicat o dată, fie ea și aproximativă, la care să fi avut loc înțelegerea.
Recurentul arată că reclamanta la întrebarea nr. 5 din interogatoriu ar fi infirmat starea de fapt din acțiune și a indicat că de fapt împrumutul ar fi avut loc în lunile mai-iunie 2011,si nicidecum cum a arătat inițial.
Recurentul menționează că poziția reclamantei s-a schimbat pe parcursul procesului, împrejurarea care rezultă din declarația martorului M. D., din județul V., din satul acesteia, persoana care nu l-a văzut pe pârât în viata lui și care nu a asistat vreodată la vreo discuție între părți și care prezintă o stare de faptidentică cu poziția reclamantei de la interogatoriu.
De asemenea, înscrisurile depuse de reclamantă și care arată că s-au remis anumite sume de bani sunt incomplete
Recurentul a dovedit împrejurarea că s-au cunoscut la un proces al reclamantei, nicidecum că sunt prieteni, iar la inițiativa acesteia a fost de acord să îi supravegheze un proces civil pe care îl avea, a plătit avocatul său, i-a adus martorii la instanța și tot ce i-a cerut, a întrebrarea nr.2 din interogatoriu reclamanta răspunzând mincinos.
La întrebarea nr.3 reclamanta neagă că o parte din sume au fost destinate procesului, insa în mod cu totul de neînteles, deși reține ca reale susținerile părților, instanța nu le extinde asupra întregului litigiu,deoarece aceste aspecte tindeau să dovedească o întreagă conduită mincinoasă în proces,cu înrâurire asupra așa-zisului împrumut.
În mod greșit instanța de fond, deși constată conduita mincinoasă a reclamantei, o reține doar ca argument pentru a nu obliga recurentul la restituirea sumelor avansate la proces.
Recurentul arată că prima instanță nu a ținut cont de recunoașterea spontană conținută în răspunsul 4 din interogatoriu în sensul că 1000 EURO i-au fost remiși pentru a ajunge în Italia cu reclamanta, aspect care înlătură fără dubiu natura juridică de împrumut a înțelegerii dintre părți.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Recurentul a fost scutit de plata taxei de timbru in temeiul OUG 51/2008.
Analizind recursul din prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art 304 si 304 indice 1 C., Tribunalul retine urmatoarele:
Criticile recurentului arata retinerea eronata a necontestarii de catre nicio parte a raportului juridic de imprumut, si netemeinicia constatarii ca sumele de bani ce au fost remise piritului recurent au avut titlu de imprumut.
In speta, pentru o justa solutionare este necesar a se stabili cui ii revine sarcina probei.
Reclamanta a solicitat instantei ca piritul sa fie obligat la plata unei sume de bani in favoarea acesteia, cu titlul de restituire imprumut.
In temeiul art. 1169 C.civ., reclamantul este obligat sa isi dovedeasca pretentiile. In consecinta, reclamanta in speta de fata, are obligatia sa dovedeasca existenta raportului juridic de imprumut, in temeiul caruia a solicitat obligarea piritului la plata sumei pretinse.
Verificind temeinicia retinerilor instantei de fond,in urma administrarii probatoriului, Tribunalul constata ca in mod eronat s-a constatat existenta raportului de imprumut intre cele doua parti.
Astfel, in dovedirea raportului dintre parti, s-a administrat proba testimoniala ( ca urmare a retinerii imposibilitatii morale de preconstituire a unui inscris) si proba cu inscrisuri cea din urma cu teza probatorie de stabili cuantumul imprumutului.
Din probele testimoniale administrate, Tribunalul retine ca nu se dovedeste fara putinta de tagada existenta imprumutului. Declaratiile martorilor propusi de catre reclamanta au aratat ca au luat la cunostinta de imprumut numai de la reclamanta, nepercepind in mod direct nasterea sau executarea contractului asa cum a fosr expus de catre reclamanta.
Piritul, in cuprinsul intimpinarii cit si in raspunsurile date in cadrul interogatoriului, a negat primirea banilor cu titlu de imprumut. Instanta de fond in mod gresit retine ca niciuna dintre parti nu neaga conventia respectiva.
Analizind declaratiile martorilor si raspunsurile la interogatoriu, Tribunalul retine ca netemeinic retine instanta de fond dovedirea de catre reclamanta a raportului de imprumut.
Cum nu s-a indeplinit obligatia prevazuta de art 1169 C.civ. de a-si dovedi pretentiile deduse judecatii, cererea formulata de reclamanta este neintemeiata.
Ca atare, in speta este incident art 304 indice 1 C. si punctul 9 al art 304 C., instanta retinind gresit ca in cauza sunt aplicabile dispozitile art.1584 C.civ.,
In temeiul art 312 al. 3 teza 1 C., Tribunalul urmeaza sa admita recursul sa modifice sentinta recurata in sensul ca va respinge cererea formulată de reclamanta P. I., ca neîntemeiată. Ca o consecinta a respingerii cererii de chemare in judecata in temeiul art 274 C., Tribunalul urmeaza sa respinga si cererea de plata a cheltuielilor de judecata formulata de reclamanta.
In temeiul art 274 C., retinind culpa procesuala a intimatei ca urmare a admiterii recursului, Tribunalul urmeaza sa oblige intimata la plata în favoarea recurentului a sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâtul B. S. în contradictoriu cu reclamanta P. I., împotriva sentinței civile nr. 139 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamanta P. I., ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.
Obligă intimata la plata în favoarea recurentului a sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat în recurs.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013.
Președinte, G. C. F. | Judecător, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./3 ex.
Jud.fond.D.O.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 25/2013.... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1581/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
