Uzucapiune. Hotărâre din 21-03-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 19144/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 519
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. G. - judecător
Judecător L. M.
Judecător L. L. B.
Grefier A. B.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 8747/07.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. G., intimata-pârâtă C. C., intimata-pârâtă L. E. și intimatul-pârât C. P., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata-reclamantă P. G., reprezentant convențional, avocat C. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._, emisă de Baroul D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură, extras din registrul de deces privind pe defunctul C. C..
Avocat C. V., pentru intimata-reclamantă P. G., depune la dosarul cauzei două înscrisuri, reprezentând încheierea nr. 2/2013 emisă de BNP B. E. și o adresă a Primăriei C..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. V., pentru intimata-reclamantă P. G., solicită instanței respingerea recursului ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
La data de 28.06.2011, reclamanta P. G. a chemat în judecată pe pârâții M. C. prin Primar, C. C., L. E. și C. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate al acesteia în privința imobilului-teren în suprafață de 325 m.p situat în C. ,.,nr. 7, județul D. ca efect al uzucapiunii de 30 de ani si să se constate dreptul său de proprietate în privința imobilului-casă de locuit precum si a anexei si garajului edificate pe acest teren ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în vara anului 1968 în urma unei înțelegeri cu numitul C. C. a intrat în posesia unei suprafețe de 325 m.p situată în C. ,.,nr. 7, judetul D..
A susținut că înțelegerea viza vânzarea-cumpărarea acestui teren și s-a materializat printr-un înscris sub semnătură privată, pe care însă este în imposibilitatea de a-l prezenta instanței datorită trecerii timpului. Vânzarea cumpărarea nu s-a perfectat în formă autentică, iar de la data intervenirii acesteia a intrat în posesia imobilului-teren menționat anterior.
A arătat că această suprafață de teren face parte dintr-o suprafața mai mare ce-i aparținea lui C. C., diferența fiind vândută ulterior în același mod vecinului lor, Marasescu D..
A mai arătat că în prezent C. C. este decedat, iar în urma acestuia au rămas ca moștenitori C. C.-soție supraviețuitoare, L. E.-fiică Și C. P. fiu.
A susținut că și moștenitorilor lui Marasescu D., le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului cu care se învecinează, tot pe calea unei acțiuni în justiție ce a făcut obiectul dosarului nr._/215/2010 al Judecătoriei C. care a fost în contradictoriu cu pârâții din cauza de față.
A precizat că de la momentul intrării în posesie asupra terenului, acesta a fost delimitat și împrejmuit față de vecini iar limitele acestuia au rămas neschimbate.
Reclamanta a arătat că ulterior a edificat un imobil cu destinația de casă de locuit compusă din 3 camere ,bucătărie,baie ,hol,anexa si garaj si că terenul a fost stăpânit de către aceasta din vara anului 1968 în mod continuu, netulburat si sub nume de proprietar, fiind înscrisă ca plătitor de impozit în evidentele organului fiscal teritorial.
Prin urmare, făcând dovada unei posesii utile pe perioada mai mare de 30 ani sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art 1890 cod civil pentru ca uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății să poată opera.
A arătat că din punct de vedere juridic casa de locuit edificată de către aceasta formează cu terenul un ansamblu de bunuri fiecare păstrându-și însă individualitatea . A arătat că dacă în privința terenului nu pot exista discuții sub aspectul calității de proprietar, în privința casei de locuit se tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești in constatare, neavând la îndemână o altă posibilitate de promovare a unei acțiuni în realizarea dreptului .
A arătat că, dispozițiile art 482 Cod civil instituie o prezumție de proprietate asupra lucrului accesoriu –casa de locuit în favoarea sa ca proprietar al lucrului principal –terenul, prezumție care coroborată cu administrarea de probe sub aspectul edificării casei de locuit de către aceasta poate determina instanța să constate că este deținătoarea dreptului de proprietate și asupra casei de locuit ce reprezintă, de altfel, domiciliul său.
Calitatea procesuală pasivă a Primăriei C. rezultă din faptul că această pârâtă ar putea să conteste dreptul său sau să pretindă un drept plecând de la inexistenta autorizației de construire –aspect ce determină consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii 50/1991 modificată.
În acest sens arată că există hotărâri judecătorești pronunțate de aceeași instanță, Judecătoria C., exemplificând în acest sens dosarele_ ,_/215/2008, unde s-a apreciat că autoritatea publică locală are calitate procesuală pasivă într-o astfel de solicitare, considerându-se ca o eventual legitimare a calității de proprietar al construcției de pe teren poate antrena răspunderea față de lipsa autorizației de construire .
Având în vedere aceste aspecte, în urma probelor ce se vor administra, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La data de 16.09.2011, Primăria Municipiului C. a formulat note de ședință.
Prin care a învederat instanței ca in acțiunile ce au ca obiect constatarea dreptului de( proprietate asupra terenurilor ori asupra construcțiilor in temeiul art. 1847 cod civil, art. 1890 cod civil, art. 492 cod civil, în contradictoriu cu M. C.. acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
In ceea ce privește petitul privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, a învederat instanței că în acțiunile cu acest obiect, municipiul C. nu are calitate procesuala pasivă, întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana fata de care intimatele reclamante sa poată stabili existenta unui drept potrivnic.
Astfel, municipiul C. nu are vocație concreta la imobilul construcție a intimatului reclamant și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acestora, atât timp cât premisa Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții permite obținerea autorizației de construire in baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției, în vederea înscrierii în cartea funciară a acesteia, respectiv cea a lipsei probelor ce ar dovedi că municipiul C. ar fi edificat aceste construcții din fonduri publice, premise înlăturate de însuși reclamanții care pretind ca sunt proprietarii acestor construcții.
Prin urmare, vocația abstracta nu ii conferă municipiului C. legitimare procesuală pasivă în astfel de cauze, întrucât vocația sa este subsidiara vocației intimatelor reclamante ori a eventualilor terți care ar putea pretinde un drept asupra acestor construcții.
In consecința, in situația acțiunilor având ca obiect constatarea existentei dreptului de proprietate asupra construcțiilor, municipiul C. nu are calitate procesuala pasiva, întrucât nu exista un raport juridic obligational între el și reclamant, atât timp cât nici municipiul C. ori statul și nicio altă persoană, cu excepția reclamanților, nu invocă un drept asupra construcțiilor, persoana interesată având la îndemnă procedura specială reglementată de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Funcția dreptului procesual constă, în principal, în a asigura sancțiunea dreptului civil material, ceea ce înseamnă ca poziția de reclamant în cadrul litigiului aparține titularului dreptului subiectiv civil afirmat, in timp ce calitatea procesuală pasiva o are cel obligat in același raport juridic (subiectul pasiv al dreptului).
Întrucât reclamanții declanșează procedura jurisdicțională, lor le revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătura cu un raport juridic de drept material in care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și în mod corespunzător, al obligației corelative.
La rândul ei instanța are obligația verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezenta părților in proces.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, s-a reținut că, în situația acțiunilor analizate, municipiului C. nu ii este justificata calitatea procesuala, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecații si nu se afla . interese față de reclamanți, pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului.
O vocație generală, abstracta a municipiului C. nu îi poate legitima acestuia calitatea de parat, întrucât nu are nicio legătura cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamanții nu pot justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat și nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamanți.
Așadar, pentru ca municipiului C. sa i se recunoască legitimare procesuala pasivă în litigii de genul celor analizate este necesar să fi contribuit din fonduri publice la edificarea construcțiilor ce face obiectul litigiului, ori sa fi eliberat un act administrativ care sa ii confere municipiului C. un drept asupra construcțiilor cum ar fi preluare abuzivă ori expropriere a acestor construcții, ori să se fi constatat printr-un certificat de vacanță succesorală, dreptul de proprietate al municipiului C. asupra acestor construcții, ceea ce este exclus, atât timp cat pot exista moștenitori constatați cu certificat de moștenitor.
Deci, municipiului C. nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii decât in măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau parte din moștenire, în sensul dispozițiilor art. 680 din Codul civil, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2001 privind recursul în interesul legii care a format obiectul dosarului nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 25.05.2011, ori a contribuit cu sume bănești la edificarea acestor construcții, ori a preluat abuziv ori cu titlu - prin expropriere sau printr-un titlu translativ de proprietate (donație, vânzare) aceste construcții, cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor asigurând astfel interesul atragerii în proces a municipiului C. (iar legat,de acest interes,calitatea procesuală pasiva).
In absența unor asemenea situații anterior prezentate, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci municipiului C. nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenția reclamanților asupra construcțiilor moștenite de reclamanți ori edificate de aceștia sau de autorii acestora, fata de care municipiul C. este terț.
Sub aceste aspecte, acțiunea introdusă de reclamanți trebuie respinsă.
In același sens sunt dispozițiile circumstanțiate de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, după cum urmează: art. 1 "Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisa in condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, in cazul in care legea nu dispune altfel", art. 2 din același act normativ „ (1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisa executarea lucrărilor de construcții corespunzător masurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor (2) Autorizația de construire se emite in baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborata in condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii", art. 4 alin.l „Autorizațiile de construire se emit de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de primarii municipiilor (...)", art. 37 alin. 5 „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se considera finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. In această situație se aplica în continuare sancțiunile prevăzute de lege", art. 47(1) - Orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abroga".
Totodată, Constituția României prevede la art.l alin.5 că "In România, respectarea Constituției, a supremației sale si a legilor este obligatorie", la art. 73 alin.l ca „Parlamentul adopta legi constituționale, legi organice si legi ordinare, iar la art 124 alin 1 ; Justiția se înfăptuiește in numele legii", iar la alin. (2) „Justiția este unica, imparțiala si egala pentru toti".
Din coroborarea textelor de lege anterior menționate, instanța a constatat faptul că dispozițiile Legii nr. 50/1991 au prioritate ca lege speciala in aplicarea constatării dreptului de proprietate asupra unei construcții, în sensul că edificarea unei construcții se face numai prin emiterea unei autorizații de construire, ce constituie și prezumția dreptului de proprietate asupra unei construcții și nu în temeiul dispozițiilor legii generale, respectiv dispozițiile art. 1890 cod civil, art. 1847 cod civil, art. 492 cod civil și art. 1860 cod civil.
Sub acest aspect, acțiunea introdusă de reclamanți trebuie respinsă, ca fiind inadmisibilă.
De asemenea, Legea nr. 50/1991 instituie competența autorităților publice locale să sancționeze contravențional, cu aplicarea măsurii complementare ce presupune desființarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire, precum si sesizarea organelor penale, așa cum va prezenta in continuare: art. 26. - (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, sa fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant; executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației si a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor prevăzute la lit. b), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant; emiterea de autorizații de construire/desființare:în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizația de construire/desființare; în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii; în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conținutului-cadru al documentației tehnice -D.T pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conțin avizele si acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii:in lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranța a întregii construcții, în cazul lucrărilor de consolidare:în baza altor documente decât cele cerute prin prezenta lege;art. 27. - (1) Președinții consiliilor județene, primării și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene au obligația să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale si, in funcție de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală, după caz.art. 28. - (1) O data cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
(2)Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de
construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanța. Pentru lucrări ce se executa la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si cultelor.
(3) Măsura desființării construcțiilor se aplica si in situația in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesara.
Art. 32. - (1) In cazul in care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a; încadrarea lucrărilor in prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
(2) In cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limita de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).
(3) In cazul nerespectării termenelor limita stabilite, masurile dispuse de instanța, in conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
(4) In situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanței să dispună, prin hotărârea de condamnare, masurile menționate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penala sesizate si, după caz, instanței să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal".
După cum se observa, având ca temei respectarea interesului general obștesc de a nu edifica construcții în aproprierea rețelelor de utilități publice, în aproprierea zonelor de protecție sanitară, a zonelor de servitute legala, in aproprierea zonelor neconstruibile, inundabile, surpări de teren, etc., legiuitorul a aprobat Legea nr. 50/1991 ca o continuare a prevederilor dispozițiilor legale anterioare începând cu anul 1958 cu privire la respectarea disciplinei edificării construcțiilor ca o prioritate în comparație cu alte dispoziții legale referitoare la edificarea construcțiilor cum ar fi legea generală- codul civil.
Legea nr. 50/1991 a abrogat orice dispoziții contrare precum si următoarele acte normative - Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe si vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație, publicată în Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea masurilor de executare a dispozițiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case de odihna proprietate personală, publicată în Buletinul Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare si desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcțiilor, precum și a trecerii în proprietatea statului a terenurilor și construcțiilor necesare efectuării unor lucrări sau unor acțiuni de interes de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2.490/1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind amplasarea si autorizarea construirii, reparării și desființării construcțiilor și a altor lucrări, publicată în Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969).
Totodată, pentru a realiza desființarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire de către M. C. împotriva cetățenilor care nu respecta prevederile Legii nr. 50/1991, sunt necesare fonduri bănești din bugetul public al Municipiului C., adică din banii colectați din impozitele tuturor contribuabililor onești ai Municipiului C., realizând astfel o cheltuială nejustificată ocazionată de pronunțarea ipotetică a unor hotărâri judecătorești care să legalizeze construcțiile edificate fără autorizație de construire, în sensul constatării dreptului de proprietate asupra acestora și în baza cărora acești cetățeni indisciplinați pot să intabuleze în cartea funciară aceste construcții ilegale și pot apoi sa le înstrăineze fără nicio grijă, având garantată protecția puterii judecătorești prin pronunțarea acestor hotărâri.
Potrivit dispozițiilor art. 44 alin.l din Constituție, (1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, or, Legea nr. 50/1991 nu face decât sa stabilească anumite condiții privind exercitarea dreptului de proprietate, cum ar fi construirea in concordanta cu dispozițiile urbanistice legal aprobate (Planul Urbanistic General, Planul Urbanistic Zonal, Planul urbanistic de Detaliu) si numai in baza autorizației de construire ori desființarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire.
In măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, ca și în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apără invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății.
De asemenea, alin. 7 al art. 44 din Constituție prevede ca Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului si asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr 257 /17.06.2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 463/29.06.2003 ca prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții se impune obligația obținerii autorizației de construire al cărei scop este prevenirea consecințelor negative in cazul unor construcții necorespunzătoare.
Prin Decizia nr. 144/25.03.2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 419/11.05.2004, Curtea Constituționala a constatat ca potrivit Legii nr. 50/1991 republicata, construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice natura se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, ce reprezintă actul de autoritate al administrației locale pe baza căruia se asigura aplicarea masurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si funcționarea construcțiilor.
Absolutizarea exercițiului unui drept, referitor la garantarea dreptului de proprietate, ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput . drept.
Dreptul de proprietate este garantat de Constituție, însă legea poate stabili conținutul și limitele acestei garanții. Acestea privesc sarcinile ce grefează proprietatea și au ca obiect respectarea regulilor de sistematizare, exploatare și urbanism. In acest context, art. 3 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare, stabilește lucrările pentru a căror edificare este necesară eliberarea autorizației de construire, care constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigura aplicarea masurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si funcționarea construcțiilor.
Prin Decizia nr. 199/14.04.2005, publicata in Monitorul Oficial nr. 507/15.06.2005, Curtea Constituționala a constatat că regimul legal al construcțiilor nu are legătura cu ocrotirea dreptului de proprietate. In măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, că și în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apară invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății.
Având în vedere dispozițiile art. 53 din Constituție referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi, Curtea prin Decizia nr. 199/14.04.2005 a reținut că se impune obținerea autorizației de construire, regimul legal al construcțiilor nerestrângând dreptul de proprietate, insa in măsura in care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, ca si in cazul in care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apară invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății.
Prin Decizia nr. 159/28.02.2006, publicata in Monitorul Oficial nr. 270/24.03.2006, Curtea Constituționala a constatat că din jurisprudența Curții Constituționale si din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea ca dreptul de proprietate nu este unul absolut ci comporta unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru intre interesul general si interesul privat al cetățenilor. In acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 144/25.03.2004, nr. 639/28.06.2007, nr. 598/20.05.2008 si hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului- "Sporrong si Lonnroth contra Suediei din 1982", "Brumărescu contra României din 1999", "Basoukou contra Greciei din 2005".
Or, prin aplicarea dispozițiilor art. 1860 cod civil, art. 1890 cod civil, art. 1847 cod civil și art. 492 cod civil, cu prioritate fata de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, instanța de judecata încurajează edificarea construcțiilor fără autorizație de construire, subminând puterea administrativa a autorității publice locale garantată prin constituție, golind astfel de putere dispozițiile Legii nr. 50/1991 ca lege speciala, permițând ca orice cetățean să difice o construcție pe rețelele de utilități publice ori în zone interzise pentru construire, zone inundabile, surpări de teren, fără respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate instituite prin Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul (Planul Urbanistic General ori Planul Urbanistic Zonal ori Planul Urbanistic de Detaliu), creând astfel costuri suplimentare suportate de ceilalți cetățeni ai municipiului C. de bună credință, sub forma ajutorului public din bugetul local al Municipiului C. pentru edificarea altor construcții, devieri ori reparații a rețelelor publice de utilități, tocmai in interesul cetățeanului care cu rea credința a edificat o construcție si pentru care instanța de judecată a legalizat prin interpretarea eronata a legii, construcțiile edificate fără autorizație de construire.
In ceea ce privește, constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în cauza, a învederat instanței că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1847 C.civ. în sensul ca posesia reclamanților nu a fost publică în perioada de prescriere de 30 de ani, în sensul că nu a fost declarata la organele fiscale a pretinsului drept asupra terenului pentru impunere fiscala.
Pentru a opera joncțiunea posesiilor trebuie ca posesiile unite sa îndeplinească fiecare în parte condițiile art. 1847 C.civ, adică sa fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
In acest sens, autorul intimat reclamantului si reclamantul au stăpânit terenul cu precaritate, deținerea acestuia fiind lipsită de animus dominus, adică de elementul intențional al posesiei, respectiv voința celui ce deține lucrul de a se considera titularul dreptului real ca fiind proprietarul bunului.
Sub aspectul perioadei prescripției achizitive de lungă durată de 30 de ani a terenului în litigiu, învederează instanței că în contradictoriu cu M. C. și în situația în care terenul ar aparține proprietății private a municipiului C., prescripția achizitiva începe să curgă de la data intrării in vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991,20.02.1991 data publicării în Monitorul Oficial nr. 37), întrucât prin aceasta lege civila care ) operează numai pentru viitor s-a născut dreptul de proprietate al Municipiului C. asupra terenurilor care au aparținut statului roman, circumstanțiate în articolele următoare (astfel că până în prezent a trecut o perioada de 20 de ani, nefiind îndeplinită condiția prescripției achizitivă de 30 de ani în contradictoriu cu M. C.): art. 8 "(1) Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc in patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face in condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
(2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativa si alte persoane anume stabilite".
Art. 18. - (1) Terenurile din extravilan aduse sau preluate in orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei.
(2)Toate terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite conform art. 14-17, precum si terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 26. - (1) Terenurile situate in intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec in proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, si in administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicita sa-si construiască locuințe si nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.
Art. 29 (7) Bunurile prevăzute la alin. (1), care nu se vând in termen de un an de la data desființării cooperativei agricole de producție, trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor și a municipiilor unde acestea sunt situate, fără nici o despăgubire, și în administrarea primăriilor.
Art. 31. - (1) Terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producție sunt la dispoziția comisiilor prevăzute la art. 12, în vederea atribuirii lor în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii.
(2)Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, vor trece în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului.
Art.33-Terenurile provenite din fostele islazuri comunale –pajiști și arabil care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție ,trec în proprietatea privată a comunelor sau, după caz a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Art.36 (1) Terenurile aflate în proprietatea statului ,situate în intravilanul localităților si care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi trec în proprietatea comunelor ,orașelor sau a municipiului, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute de art.26.
Art.41 (1) Terenurile agricole fără construcții, instalații, amenajări de interes public, intrate în proprietatea statului si aflate in administrarea primăriilor la data prezentei legi, se vor restitui foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, fără a se putea depăși suprafața de 10 ha de familie,în echivalent arabil. (2) Restituirea terenurilor se face, la cerere, în condițiile art.11 prin ordinul prefectului, la propunerea primăriei.
Art 44 (1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale ,transmise unităților de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fânețe și arabil, vor fi restituite în proprietate comunelor, orașelor și a municipiilor, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca pășuni comunale si pentru producerea de furaje sau semințe de culturi furajere.
Prin încheierea de ședință din 10.11.2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C. si a Primăriei Mun C., constatând că reclamanta nu a chemat în judecată aceste două instituții si astfel nu s-au stabilit raporturi juridice intre acestea si reclamantă.
In conformitate cu dispozițiile art 137 alin 2 Cpr.civilă a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C. prin Primar cu fondul cauzei.
A precizat că terenul reclamantei a fost împrejmuit de la acea dată, si că nu au avut nici o pretenție față de reclamantă, considerând-o proprietar .
A arătat că în prezent suprafața de teren înstrăinată reclamantei este situată în C., . nr.7 si că reclamanta a fost cea care a achitat în toată această perioadă taxele și impozitele pentru teren. De asemenea a arătat că pe teren,reclamanta a construit o casă de locuit .
A susținut că este de acord cu admiterea acțiunii și recunoaște dreptul reclamantei asupra imobilelor.
La data de 01.06.2012 reclamanta a precizat acțiunea în raport de concluziile raportului de expertiză solicitând constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafața de 332 m.p situat în C. . nr 5 jud D. cu vecinătățile: N-. pe o distanta de 28,37 m ;E-C. M.,M. P. pe o distanta de 11,85 m;S-Iamandita Moruzzi pe o distanță de 28,13 m;V- P. Ș. pe o distanta de 11,87 m, si constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe acest teren identificate în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert G. M.,respectiv C1-locuință compusă din 3 camere ,hol, beci, verandă în suprafața construită de 69 mp.;C2-anexă în suprafața construită de 62 mp si C3-garaj în suprafața construită de 33 m.p .
Prin sentința civilă nr. 8747/07.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă precizată și formulată de reclamanta P. G., în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar, L. E., C. P. și C. C.-
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafața de 332 m.p situat în C. . nr 5 jud D. cu vecinătățile: N-. pe o distanta de 28,37 m ;E-C. M., M. P. pe o distanta de 11,85 m;S-Iamandita Moruzzi pe o distanta de 28,13 m;V- P. Ș. pe o distanta de 11,87 m,drept dobândit prin uzucapiune.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe acest teren identificate în schița anexa la raportul de expertiză întocmit de expert G. M.,respectiv C1-locuință compusă din 3 camere,hol, beci ,verandă în suprafața construită de 69 mp.;C2-anexă în suprafața construită de 62 mp compusă din bucătărie, baie si hol si C3-garaj în suprafața construită de 33 m.p .
Au fost obligați pârâții Corcoată C. ,C. P. și L. E. către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 650 lei taxă judiciară de timbru si 2,5 lei timbru judiciar.
S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, având în vedere prevederile art 137 C.pr.civilă, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. prin Primar, exceptie care a fost unită cu fondul la data de 10.11.2011, următoarele:
Cu privire la constatarea dreptului de proprietate este admisibilă acțiunea în constatare reglementată prin art 111 C.pr.civilă și în speță, calitate procesuală pasivă are persoana care ar putea să conteste dreptul sau să pretindă un drept, respectiv autoritatea publică locală, M. C. prin Primar, având în vedere că inexistența contractului de construire și autorizației de construcție pot avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă conform Lrgii nr. 50/1991 modificată, legitimarea calității de proprietară a construcției de pe teren a reclamantei putând, în lipsa autorizației și cu respectarea dispozițiilor legale, să antreneze răspunderea contravențională a acesteia pentru lipsa autorizației de construcție.
Față de aceste considerente instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C. prin Primar invocată în notele de ședință.
Reclamanta invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, prev de art 1890 C.civil, potrivit cărora, dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil presupune îndeplinirea condițiilor constând în exercitarea timp de 30 de ani a unei posesii utile.
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, reprezintă în mod indirect si o sancțiune îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului, care timp de 30 de ani a dat dovadă de pasivitate în ceea ce priveste exercitarea atribuțiilor dreptului de proprietate, permițând ca bunul să se afle în posesia altei persoane care s-a comportat ca adevărat proprietar.
Exercitarea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune împotriva moștenitorilor fostului proprietar, reprezintă o modalitate prin care acestora li se conferă posibilitatea de a-și exercita drepturile substanțiale si procesuale cu privire la imobilul, obiect al posesiei reclamantei, asigurându-se astfel acestora dreptul la un proces echitabil prev de art.6 CEDO, prin posibilitatea de a formula apărări, propune probe, invoca excepții.
Adevăratul proprietar –în speță moștenitorii autorului, C. C., -sunt singurii care ar putea formula apărări împotriva posesorului neproprietar, reclamanta, care pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă.
Instanța a reținut că reclamanta a dobândit de la autorul pârâtilor, C. C. ( în prezent decedat moștenitori fiind pârâtii ), terenul în suprafață de 332 m.p, situat în C., ., nr. 5, judetul D. ( suprafața rezultată conform raportului de expertiză), ulterior edificând pe acest teren un imobil cu destinația casă de locuit, identificat în raportul de expertiză, întocmit de expert G. M..
În speță, reclamanta a făcut dovada că a stăpânit terenul de 332 m.p, pașnic, public si sub nume de proprietar, nefiind tulburată în posesie, achitând impozitele si taxele aferente acestuia.
Starea de fapt este reținută de instanță din actele depuse la dosar, precum si din declarațiile martorilor P. I. si P. Ș., care au declarat că sunt vecini cu reclamanta, că a dobândit terenul de la C. C. in anul 1967, terenul a fost îngrădit si nu a suferit nici o modificare din anul 1968 până în prezent cu privire la dimensiuni și configurație.Au mai declarat că reclamanta a construit o casă de locuit pe acest teren, compusă din 3 camere, bucătărie, baie si un garaj în spate.
Raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert G. M. concluzionează că terenul este situat in C., . Fabricii nr 7, are suprafața din măsurători de 332 m.p si are următoarele vecinătăți: N-. pe o distanta de 28,37 m ;E-C. M.,M. P. pe o distanta de 11,85 m;S-Iamandita Moruzzi pe o distanta de 28,13 m;V- P. Ș. pe o distanta de 11,87 m, teren pe care sunt edificate următoarele construcții: C1-locuință compusă din 3 camere, hol, beci, verandă în suprafața construită de 69 mp.;C2-anexă în suprafața construită de 62 mp compusă din bucătărie, baie si hol si C3-garaj în suprafața construită de 33 m.p .
Conform art 1890 C.Civil, pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real principal să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani este necesară îndeplinirea a două condiții, posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă si neviciată, iar această posesie să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
Singura condiție pentru a dobândi dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă (uzucapiunea de 30 de ani ) este posesia exercitată neîntrerupt, netulburat, sub nume de proprietar pe tot acest interval de timp.
Conform art. 490 C.civil " proprietarul poate face asupra pământului toate plantațiile si clădirile ce găsește de cuviință " iar conform art 492 C.civil " Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ si că sunt ale lui până ce se dovedește din contră".
În speță, instanța constată că posesia reclamantei îndeplinește ambele condiții, aceasta posedând continuu, timp peste 30 de ani terenul și urmează ca făcând si aplicarea 111 C.pr.civilă să admite acțiunea precizată și să constate dreptul de proprietate al reclamantei dobândit prin uzucapiune asupra terenului in suprafață de 332 m.p situat în C., . Fabricii nr. 5 si va constata dreptul de proprietate al reclamantei dobândit prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate pe acest teren.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar.
În motivare, se invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea unei acțiuni în constatare, în condițiile în care aceasta deține certificat de atestare a edificării construcției.Scopul urmărit prin promovarea prezentei acțiuni este evident acela de a obține înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară asupra imobilului, deși aceasta se putea realiza fără a face apel la instanța judecătorească. Reclamanta, fără a face dovada că a întâmpinat dificultăți în obținerea certificatul de atestare a edificării construcției și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară s-a adresat direct instanței cu scopul de a substitui certificatul menționat printr-o hotărâre judecătorească. Reclamanta susține că, dacă în privința terenului nu pot exista discuții sub aspectul de proprietar, în privința casei de locuit se tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești în constatare neavând la îndemână o altă posibilitate de promovare a unei acțiuni în realizarea dreptului
Recurentul susține că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de dreptul substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimații reclamanți să poată stabili existența unui drept potrivnic.
Astfel, M. C. nu are vocație concretă la imobilul construcție a reclamantei și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acestora, atâta timp cât premisă Legii nr. 50/1991. Instanța a reținut că această calitate procesuală pasivă a recurentei este justificată prin prisma faptului că decât acesta ar putea să conteste sau să pretindă un drept, plecând de la inexistența autorizației de construire.
Așadar, pentru ca municipiul Craivoa să i se recunoască legitimare procesuală pasivă este necesar să fi contribuit din fonduri publice la edificarea construcțiilor ce face obiectul litigiului opri să fie eliberat un act administrativ care să-i confere Municipiului C. asupra construcțiilor, cum ar fi preluarea abuzivă ori expropriere a acestor construcții.
Deci, Municipiului C. nu îi poate fi legitimată poziția procesuală de pârât în astfel de litigii, decât în măsura pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanță succesorală pentru tot sau în parte din moștenire în sensul dispozițiilor art. 680 Cod Civil așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/2001 privind recursul în interesul legii care a format dosarul nr. 1/2011.
În absența unor asemenea situații nu există conflicte de părți aflate pe poziții de contrariere juridică și deci, recurentului nu i se poate opune în calitate de pârât pretenția reclamantului asupra construcțiilor moștenite de reclamantă, roi edificate de aceasta sau de autorii acestora față de care municipiul C. este terț.
Intimata P. G. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței.
În motivare se arată că există interes în promovarea acțiunii, întrucât există interes actual, direct și legitim pentru prezentul demers juridic, în condițiile în carte tinde la . constatarea dreptului de proprietate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C. intimata arată că în mod corect a dispus respingerea acesteia, întrucât M. C. ar putea să contesta sau să pretindă un drept plecând de la inexistența autorizației de construire, aspect ce determină consecință pe planul raporturilor de natură administrativă. În astfel de cauze, s-a statuat că, calitatea de pârât o are autoritatea competentă să emită autorizația de construcție, în acest fiind decizia nr.3668 /06.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La data de 18.03.2013 s-a depus extras pentru uz oficial de pe actul de deces nr. 2532/2003 privind pe numitul C. C..
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Tribunalul retine insa ca instanta de fond a facut o apreciere judicioasa a ansamblului probator administrat in cauza, pronunțând o hotarare legala si temeinica in raport de actiunea in cu care a fost investita.
Recurentul critică numai soluția pronunțată de prima instanță asupra petitului privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ca efect al acesiunii.
Potrivit art. 492 din vechiul C.civ. orice construcție, plantație sau lucru făcut in pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de catre proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedește contrariul.
Totodată, potrivit art. 488 din vechiul C.civ. tot ce se uneste si se incorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.
O critica adusa de recurentul intimat vizează cadrul procesual pasiv dedus judecății in sensul ca, susține recurentul, M. C. prin Primar nu ar avea calitate procesuala pasiva in acțiunile având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, întrucât nu invoca un drept asupra construcțiilor, persoana interesata având la îndemnă procedura speciala reglementata de Legea 50/1991.
Tribunalul retine insa ca legitimitate procesuala pasiva . constatarea dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare artificiale au atât cei care pot invoca in favoarea lor prezumția instituita de art. 492 din vechiul C.civ (atât timp cat in cauza s-a ajuns la concluzia ca aplicabile sunt prevederile vechiului cod civil), (autorii reclamanților, fostul proprietar al terenului), cei care pot invoca un drept de creanța decurgând din faptul construirii, conform art. 494 C.civ si împotriva cărora proprietarul își exprima opțiunea de a dobândi construcția, dar si cei care, prin invocarea unor impedimente legale sau de alta natura, pot împiedica constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către cel care formulează cerere in acest sens.
Recurentul parat se încadrează in aceasta ultima categorie, in calitate de autoritate publica investita cu atribuții in domeniul autorizării construcțiilor, conform art. 4 din Legea nr. 50/1991 republicata si ca deținător al patrimoniului imobiliar la nivelul unității administrativ- teritoriale, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr.213/1998 și art.21 din Legea nr.215/2001. Aceasta calitate este suficienta pentru a putea justifica legitimarea procesuala pasiva a recurentului parat si in situația in care acesta nu invoca niciun drept asupra terenului sau asupra construcției, astfel cum in mod neîntemeiat susține recurentul, întrucât neîndeplinirea cerințelor legale de autorizare este suficienta pentru a paraliza calea necontencioasa a dobândirii dreptului de proprietate prin valorificarea faptului construirii.
Astfel, prin acțiunea dedusa judecății intimata reclamantă nu urmărește decât recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, respectiv punerea in acord a situației de fapt cu cea de drept. Potrivit art. 17 din Legea 7/1996, in Cartea Funciara se înscriu atât actele ce, cat si faptele juridice referitoare la imobile. Faptul construirii si al unei stări de fapt îndelungate este in mod cert generator de efecte juridice, numai ca valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice nu se poate face pe calea recunoașterii necontencioase stabilite de art. 17, întrucât exista art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 (republicata), potrivit căruia construcțiile executate fara autorizație de construire nu pot fi intabulate in cartea funciara.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 7/1996, înscrierea dreptului proprietate se poate face si in baza unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile care să înlocuiască acordul de voința cerut in vederea înscrierii drepturilor reale, daca este opozabila titularului.
Neavând deschisă procedura grațioasă, intimatei reclamante trebuie să i se asigure posibilitatea recunoașterii dreptului său prin intermediul justiției, iar această hotărâre trebuie să fie opozabilă recurentului pârât, în considerarea calității menționate.
In atare condiții, tribunalul retine ca recurentul parat M. C. prin Primar justifica legitimitate procesuala pasiva in acțiunea dedusa judecății având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al intimatei reclamante asupra construcțiilor edificate pe un teren proprietate personala situat în C., . nr 5 jud D..
Mai mult decât atât,din ansamblul probator administrat in cauza, nu rezulta ca dreptul de proprietate al acesteia asupra construcțiilor a fost contestat de vreo persoana, împrejurare care sa fie de natura sa justifice interesul intimatei reclamante in promovarea prezentei cereri, altul decât constituirea unui titlu de proprietate in privința unor construcții edificate fără autorizație de construcție.
F. de aceste considerații, ținând cont de faptul ca intimata reclamantă a dovedit in cauza dreptul lor de proprietate asupra terenului pe care sunt ridicate imobilele in litigiu, in mod corect s-a constatat de către instanta de fond dobândirea de către aceasta si a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, in contradictoriu cu recurentul parat M. C. prin Primar .
Sub acest aspect instanța de recurs apreciază ca neîntemeiate si susținerile recurentului in sensul ca acesta nu are calitate procesuala pasiva in cauza, atat timp cat pe seama sa nu a fost emis un certificat de vacanta succesorala, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr 2/2001 pronunțată de Inalta Curte de Casatie si Justitie . interesul legii .
Nefondate sunt si susținerile recurentului in sensul ca pe calea prezentei actiuni au fost eludate prevederile Legii 50/1991 pentru consideratiile ce succed:
Astfel, sub aspectul calității procesuale pasive a recurentului parat, Tribunalul constată că una dintre condițiile ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Prezenta acțiune reprezintă o acțiune în constatare - interogatorie, prin care reclamanții au acționat în judecată M. C. prin Primar pentru ca acesta, singurul care ar putea contesta, să se pronunțe dacă invocă sau nu vreun drept de proprietate asupra construcției, în condițiile în care reclamanții în calitate de proprietari ai terenului sunt prezumați proprietari, în temeiul art. 492 vechiul Cod civil.
Aspectele de ordin formal legate de inexistența autorizației de construire invocate de recurent nu pot obstrucționa sau limita dreptul de proprietate al reclamanților, după cum constatarea dreptului de proprietate al lor nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației, pentru a se putea afirma că aceștia au tins pe calea acțiunii de față, se eludeze prevederile art. 1 sau art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1990 .
Dimpotrivă, legitimarea calității de proprietar al construcțiilor de pe teren, a proprietarului unui teren, ar putea, general apreciind, să antreneze în lipsa autorizației și cu respectarea dispozițiilor legale, răspunderea contravențională a acestuia pentru lipsa autorizației de construcție.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, "Unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ - teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. În justiție, unitățile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".
Tribunalul reține că justificarea calității procesuale pasive a recurentului trebuie realizată și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 215/2001 amintite și nu prin raportare doar la prevederile art. 489 și următoarele Cod civil, în special art. 492, 493 și 494 Cod civil, cum invocă recurentul. Ca atare, aspectul nedovedirii în cauză, a dreptului de proprietate al recurentului, asupra materialelor folosite la construcția edificată pe terenul intimaților - reclamanți, sau asupra terenului acestora, nu este de natură singur, să infirme calitatea procesuală pasivă a recurentului.
Instanța de recurs ține cont, așadar, de interesul intimatilor reclamanți de a face opozabil dreptul lor de proprietate, Municipiului C. prin Primar în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cât și în considerarea atribuțiilor sale în materie fiscală și de evidență a proprietății imobiliare, nefiind deci întemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei, ca urmare a deținerii de către aceasta a unui certificat de atestare a edificării construcției, întrucât intimata-reclamantă nu deține un astfel de certificat.
Mergând mai departe, instanța de recurs apreciază ca neintemeiate si criticile recurentului in sensul ca Legea 50/1991 are prioritate ca lege speciala in aplicarea constatarii dreptului de proprietate asupra unei constructii fata de prevederile art 492 vechiul cod civil.
Astfel, aspectul privind uzarea de procedura aferentă art. 492 și următoarele Cod civil, pentru eludarea prevederilor art. 1 al Legii nr. 50/1991, referitor la edificarea doar autorizată a construcțiilor, nu subzistă criticii, deoarece sub un prim argument, dreptul de proprietate este constituit/transmis inclusiv asupra unor bunuri care nu îndeplinesc cerințele legale subsumate regimului lor juridic ( exempli gratia, bunuri ilicite, construcții neautorizate). Nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 așa cum am menționat, va atrage răspunderea contravențională și consecințele sale juridice specifice, în condițiile acestui act normativ.
Prin urmare, tribunalul, văzând dispozițiile art 312 C. urmează sa respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 8747/07.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. G., intimata-pârâtă C. C., intimata-pârâtă L. E. și intimatul-pârât C. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2013.
Președinte, D. G. | Judecător, L. M. | Judecător, L. L. B. |
Grefier, A. B. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./2 ex., 24.04.2013
Jud.fond.Fl.D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 2092/2013. Tribunalul DOLJ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 25/2013.... → |
|---|
