Pretenţii. Decizia nr. 1628/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1628/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 3061/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1628/2013

Ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I. G. P.

Judecător - L. C. C.

Judecător - M. O.

Grefier - I. C.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta N. P. împotriva sentinței civile nr. 6463/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul N. P. legitimat cu CI ._ și intimatul prin consilier juridic E. C. care depune la dosar delegație.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, nu s-a depus taxa de timbru și timbru judiciar, motive comunicate, nu s-a depus întâmpinare, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pe cererea de recurs.

Recurentul N. P., având cuvântul, învederează că renunță la cererea de recurs formulată.

Consilier juridic C.E. solicită să se ia act de renunțarea la soluționarea cereri ide recurs formulată de recurent.

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării cererii de recurs și rămâne în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31 01 2013, sub nr._, reclamanta R. C. a chemat în judecată pârâtul N. P. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2271,26 lei reprezentând chiria aferentă perioadei martie 2011- septembrie 2012 precum și a penalităților de întârziere calculate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că potrivit contractului de închiriere nr 574, reclamanta a pus la dispoziția pârâtului terenul aferent imobilului situat în C. . .95 (fost 89), iar contractul de închiriere este valabil până in 19 06 2014.

S-a mai arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligație contractuală prevăzută deoarece potrivit în art 3 și 4 din contract are în folosință o suprafață de 964 mp pentru care trebuie să plătească lunar 96,4 lei plus TVA., iar pentru nerespectarea obligației datorează penalități de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere.

Se mai arată că, prin adresa nr._/ 16 10 2012, pârâtul a fost somat să se prezinte la sediul regiei în vederea concilierii directe, însă acesta nu s-a prezentat pentru achitarea debitului.

In drept, cererea a fost intemeiata pe prevederile art. 969 C.civ. si OG 40/1999.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin.2 C.p.c.

În dovedirea cererii au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: somația nr._/ 16 10 2012, contract de închiriere nr. 693/ 07 05 2010, copie borderou de corespondență, calculul chiriei restante și al penalităților de întârziere, proces verbal de conciliere, contractul de închiriere nr. 574/12 02 2008.

Pârâtul, deși legal citat, cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat la judecată să formuleze apărări și nu a depus întâmpinare.

În scop probator, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.6463/18.04.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul R. C., în contradictoriu cu pârâtul N. P..

A fost obligată pârâtul să plătească reclamantei suma de 2271 lei reprezentând chirie aferentă perioadei martie 2011 – sept 2012 și penalități aferente.

A fost obligată pârâtul să plătească reclamantei suma de 193,lei cheltuieli de judecată

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Între reclamantă, în calitate de locator și pârâtul N. P. în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 574/12 02 2008, având ca obiect terenul aferent construcției in suprafață de 964 mp situat in C., . nr. 95 (fost 89), pârâtul obligându-se prin contract să achite o chirie de 96,4 lei /lună + TVA legal (art .4).

Potrivit art. 4 alin ultim din acest contract neplata la termen a chiriei atrage o majorare de 0,01% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de intarziere începând cu prima zi lucrătoare care urmează aceleia când suma a devenit exigibila.

Prin actul adițional nr. 503/ 04 08 2009, încheiat la contractul de închiriere, s-a prelungit perioada de valabilitate a contractului până la data de 19 06 2014 și s-a modificat cuantumul penalităților la 0,5%/zi (art. 3 din actul adițional).

Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta și-a întemeiat eronat pretențiile pe răspunderea civilă delictuală deoarece, in speță, temeiul de drept al cererii este răspunderea civilă contractuală, întrucât intre părți există un contract de locațiune în derulare.

Locatarul are, conform art. 1929 Cod civil, două obligații principale: să întrebuințeze lucrul închiriat ca un bun proprietar, conform destinației stabilite prin contract și să plătească prețul locațiunii, la termenele stabilite.

Pârâtul N. P., titular al contractului de inchiriere, obligat contractual la plata chiriei, nu au dovedit plata chiriei pentru perioada februarie 2012- septembrie 2012, deși în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar pârâții în speță nu au făcut nici o proba in acest sens, astfel cum prevede art. 129 alin. 1 teza finală C.p.c.. Neplata chiriei atrage răspunderea contractuală a pârâtului, reclamanta având dreptul de a solicita atât despăgubiri pentru prejudiciul suferit (constând în chirie neachitată și penalizări de întârziere) cât și desființarea (rezilierea) contractului, conform art. 1439 alin.2 C.p.c.

Prin urmare, instanța a apreciat că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata chiriei și a penalizărilor de întârziere pe perioada martie 2011- septembrie 2012, urmând a fi obligat acesta la plata către reclamantă a sumei de 2271 lei reprezentând chirie restanta și penalități de întârziere (modul de calcul al acestora fiind corect stabilit de reclamanta la nivelul chiriei de 96,4 lei la care se adăugă TVA de 24%).

În baza art. 274 C.p.c. a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 193 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru și timbru judiciar).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul N. P., însă fără a-l timbra corspunzător.

Conform dispozițiilor art.20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Rep.

Tribunalul constată că recurentul, deși a fost legal citat, pentru termenul de astăzi, 09.10.2013, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 96,5 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 5 dosar recurs), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței din data de 12.07.2013 și, în consecință, recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 6463/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ de recurentul N. P., domiciliat in C., ..95, jud. D., in contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. domiciliat in C., ., jud. D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Președinte,

I. G. P.

Judecător,

L. C. C.

Judecător,

M. O.

Grefier,

I. C.

Red.jud.M.O.

Tehn.F.M./2 ex.

Jud.fond:V.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1628/2013. Tribunalul DOLJ