Pretenţii. Decizia nr. 1778/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1778/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 18016/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1778

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. P. - judecător

Judecător L. L. B.

Judecător D. G.

Grefier A. B.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții pârâți C. Nicușor și C. V., împotriva sentinței civile nr. 9120/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de proprietari nr. 7 - 1 Mai, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, este netimbrat și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare pe excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.07.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Locatari nr. 7 - 1 Mai a chemat în judecată pe pârâții C. Nicușor și C. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâții la plata sumei totale de 8.227,41 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2012.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt membrii ai Asociației de Locatari nr. 7 – 1 Mai și proprietari ai apartamentului situat în C., ., . în perioada iunie 2010 – aprilie 2012 au beneficiat de utilitățile aferente apartamentului în care locuiesc.

În drept, au fost invocate prevederile Legii 230/2007.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

La data de 17.09.2012 reclamanta a depus la dosar precizare în sensul că înțelege să își micșoreze câtimea obiectului cererii la suma de 5.764,28 lei, ca urmare a achitării de către pârâți, după promovarea acțiunii, a sumei de 2.529,23 lei, așa cum rezultă din chitanța nr. 3468/27.07.2012.

În susținerea precizării au fost depuse la dosar chitanța nr. 33/17.07.2012 reprezentând onorariu avocat și copii de pe listele de plată afișate pentru perioada aferentă debitului, procese-verbale întocmite cu ocazia adunării generale din data de 29.06.2011, 30.06.2011 și 08.04.2012.

La data de 30.10.2012 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.155 ind.1 C.p.c. având în vedere că reclamanta nu a indicat adresa corectă a pârâților, cauza fiind repusă pe rol la data de 07.05.2013.

Prin sentința civilă nr.9120/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația de Locatari nr. 7 - 1 Mai, în contradictoriu cu pârâții C. Nicușor și C. V..

Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 5764,28 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei decembrie 2010 - aprilie 2012.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâții, deși membrii ai asociației reclamante, nu au mai achitat cotele de întreținere din decembrie 2010, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 5.764,28 lei pentru perioada decembrie 2010 – aprilie 2012.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 5.764,28 lei.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța a apreciat acțiunea precizata întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 5764,28 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei decembrie 2010 - aprilie 2012.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții C. Nicușor și C. V., fără însă a-l timbra corespunzător.

Analizând cererea de recurs prin prisma excepției netimbrării, Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecată, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 2 în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, iar art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 prevede că, în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.

Verificarea timbrajului, conform art. 34 din OMJ 760/1999, reprezintă pentru instanțele judecătorești o sarcină legală administrativă și nu constituie obiect al activității de judecată, de aceea, analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte.

Tribunalul constată că recurenții, deși a fost legal citați, pentru termenul de astăzi, 31.10.2013, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 228,43 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 6, 7 dosar recurs), nu s-au conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței și nici nu au depus cerere de acordare a ajutorului public sub forma prevăzută de dispozițiile OUG nr. 51/2008, însoțită de înscrisuri privind veniturile realizate, în consecință, recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării recursului.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții-pârâți C. Nicușor și C. V., împotriva sentinței civile nr. 9120/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 7 - 1 Mai.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.

Președinte,

A. P.

Judecător,

L. L. B.

Judecător,

D. G.

Grefier,

A. B.

Red.jud.A.P.

Tehn.S.V./2 ex.

Jud.fond-S.M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1778/2013. Tribunalul DOLJ