Pretenţii. Decizia nr. 1747/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1747/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 17252/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1747/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător I. G. P.
Judecător M. N.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. M. împotriva sentinței civile nr. 3591/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul C. L., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât M. M. și avocat Vătulescu D. pentru intimatul reclamant, lipsă fiind apărătorul recurentului, avocat F.T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Recurentul de pune la dosar taxa de timbru și timbru judiciar și o cerere de suspendarea a cauzei în temeiul art. 244 alin(2) C.pr. civilă, cerere prin care a mentionat că s-a pornit cercetarea penală împotriva intimatului C. L. pentru săv. infrcțiunii prevăzută de art.215 C.penal și s-au luat primele declarații.
Se ia act că s-a achitat taxa de timbru și timbru judiciar de către recurent, în temeiul art. 96 c.pr. civilă se comunică recurentului duplicatul întâmpinării depuse la dosar de către intimat, după care
Instanța pune în discuție cererea de suspendare a cauzei depusă la dosar de către recurent.
Apărătorul convențional al intimatului, av. Vățulescu se opune cererii de suspendare întrucât recurentul nu a depus la dosar o dovadă privind începerea urmăririi penale.
Instanța constată că cererea de suspendare depusă la dosar de către recurent nu este întemeiată, având în vedere că cererea este înregistrată cu o zi înainte de termenul de judecată, respectiv la 29.10.2013 și nu sunt atașate la cerere documente doveditoare privind începerea urmăririi penale, motiv pentru care o va respinge.
Apărătorul intimatului, av. Vățulescu depune la dosar Notificare,duplicatul acesteia comunicându-l și recurentului, instanța dând posibilitatea recurentului să observe acest înscris.
Cu privire la notificare, recurentul învederează că nu a primit această Notificare și nu o recunoaște că nu i-a fost comunicată și nu este de acord cu administrarea probei cu acest înscris.
În temeiul art. 167 C.pr. civilă coroborat cu art. 305 C.pr. civilă, instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisul intitulat NOTIFICARE, urmând a fi apreciată valabilitatea acesteia, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul pârât solicită admiterea recursului și obligarea la cheltuieli de judecată.
Arată că intimatul pârât i-a luat cheia și are rețineri pe cuponul de pensii.
Avocat Vățulescu pentru intimatul reclamant ,având cuvântul, solicită respingerea recursului și obligarea la cheltuieli de judecată.
Arată că în motivele de recurs se arată că pârâtul i-a achitat reclamantului cu 2 ani înainte o sumă de bani pentru aceeași perioadă pe care nu a contestat-o, obiectul cereri ide chemare în judecată precizate la data de 22.10.2012 a fost obligarea recurentului pârât la plata sumei de_ lei din care_ lei reprezentând c-valoarea lipsei de folosință a imobilului proprietatea reclamantului, și 2484 lei reprezentând contravaloare utilități achitate până la evacuarea pârâtului, recurentul pârât a fost chemat în judecată întrucât a folosit abuziv imobilul pe perioada 3.06.2008 când a fost emis primul act de executare silită și evacuarea efectivă a pârâtului respectiv punerea în posesie de către executorul judecătoresc la data de 3.02.2010, prin sentința civilă_/14.11.2008 a Judecătoriei C. ,rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 878/7.07.2009 a Curții de Apel C. s-a dispus evacuarea recurentului pârât din imobilul proprietatea reclamantului, pârâtul recurent are calitatea procesuală pasivă, întrucât există hotărâre definitivă și irevocabilă, contractul de comodat l-a avut cu intimatul până la 31.01.2007 când și-a încetat efectele ,instanța de fond a aplicat corect condițiile prescripției dreptului la acțiune ,potrivit art. 6 alin.4 C.Civ. și art.201 din Legea pentru punerea în aplicare a L.287/2009 privind Codul Civil, arată că prescripțiile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a codului civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-a instituit,respectiv Decretului nr. 167/1958,în vigoare la data începerii cursului prescripției ,în mod corect s-a constatat că pretentiile nu sunt prescrise, cu privire la excepția puterii de lucru judecat,nu a fost niciodată ridicată de pârât și nici nu s-au adus dovezi în acest sens.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
La data de 06.07.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /215/2012, acțiunea în pretenții formulată de reclamantul C. L., în contradictoriu cu pârâtul M. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor calculate la 200 EURO lunar, datorate pentru lipsa de folosință a imobilului situat în C., .. 73 Apt., ., pe perioada 01.02._10.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 01.08.2006 între părți s-a încheiat un contract de comodat, având ca obiect imobilul menționat, iar la data expirării contractului pârâtul a refuzat eliberarea imobilului, motiv pentru care reclamantul a procedat la evacuarea forțată a acestuia.
Prin sentința civilă nr._/2008 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus evacuarea pârâtului din imobil, sentință ce a fost pusă în executare silită, fiind evacuat efectiv la data de 03.02.2010.
A precizat că de la data expirării contractului, respectiv 31.01.2007 și până la evacuarea definitivă din 03.02.2010, pârâtul a ocupat fără drept imobilul, astfel că se impune obligarea acestuia la plata c/val. lipsei de folosință începând cu data primei somații de executare silită, respectiv 03.06.2008 și până la data evacuării efective, calculată la 200 EURO lunar, chirie practicată în zona urbană unde este situat imobilul
Reclamantul a mai arătat că acțiunea în pretenții nu este prescrisă, deoarece termenul de 3 ani a început să curgă de la 07.07.2009, data rămânerii definitive și irevocabile a titlului executoriu.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 480 și 998 C.civ.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu acte și interogatoriul pârâtului și depune la dosar, în copie, copie a sentinței civile nr.14.11.2008, încheierea de ședință din data de 20.02.2009, decizia nr.878/07.07.2009, contract de comodat, proces verbal din 03.02.2010.
La data de 22.10.2012 reclamantul șai precizează cererea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei, din care_ lei reprezentând c/val. lipsei de folosință a imobilului și 2484 lei reprezentând c/val. utilităților achitate de reclamant pentru imobil, până la data evacuării pârâtului.
Prin întâmpinarea precizată, pârâtul a solicită respingerea acțiunii, susținând că nu are calitate procesuală pasivă, contractul de comodat fiind încheiat cu . SRL, iar pretențiile sunt prescrise.
Pârâtul a mai susținut că acesta nu a avut raporturi juridice cu . și . SRL, acestea din urmă fiind părți în raportul obligațional dedus judecății, iar față de excepția prescrierii dreptului la acțiune, arată că termenul prescripției s-a împlinit, invocând în acest sens practică judiciară.
În apărare, a depus la dosar, în copie, adeverință de venit, copie acte de stare civilă, decizia comercială nr.255/22.05.2009, contract de închiriere,ofertă valabilă până la data de 15.06.2008, contracte individuale de muncă, concluzii formulate de C. L., carnet de muncă în copie.
Prin sentința civilă nr.3591/06.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C. L., în contradictoriu cu pârâtul M. M..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de_ lei despăgubiri civile.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
A fost obligat pârâtul să achite bugetului de stat suma de 1359,24 lei .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 01.08.2006, între reclamant, în calitate de comodant și . SRL, al cărei administrator era pârâtul, în calitate de comodatară, s-a încheiat contractul de comodat, având ca obiect imobilul situat în C., .. 73 Apt., ., contract valabil până la 31.01.2007.
Prin sentința civilă nr._/14.11.2008 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă la data de 07.07.2009, pârâtul a fost evacuat din imobilul menționat.
Având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația înscrisă în acest titlu executoriu, s-a început executarea silită a acestuia, primul act de executare fiind emis la data de 03.06.2008, reclamantul fiind pus efectiv în posesia imobilului la data 03.02.2010.
În speță, reclamantul a solicitat c/val lipsei de folosință pe perioada cuprinsă între întocmirea primului act de executare silită, respectiv 03.06.2008 și evacuarea efectivă a pârâtului, respectiv 03.02.2010, precum și plata c/val utilităților achitate de reclamant pentru imobil, pentru aceeași perioadă
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescrierii dreptului la acțiune.
În conformitate, cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, instanța trebuia să se pronunțe asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, totul sau în parte cercetarea de fond a pricinii.
Având de stabilit asupra ordinii de soluționare a celor două excepții procesuale invocate de pârât prin întâmpinare, instanța a apreciat că prioritatea în soluționare o are excepția lipsei calității procesuale pasive, apoi urmează a fi analizată excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Înainte de a soluționa cele două excepții, era necesar a se stabili ce dispoziții ale legii civile se vor aplica în speță, dat fiind succesiunea acestora în timp.
Cu privire la prescripția extinctivă, instanța a reținut că prescripțiile extinctive începute si împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute.
Mai mult, art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că si prescripțiile extinctive începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.
În speță, instanța a făcut aplicarea fostului Decret nr.167/1958, în vigoare la data începerii curgerii prescripției.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța a reținut că pretențiile nu sunt prescrise, ca urmare a întreruperii termenului de prescripție extinctivă prevăzută de art. 3 din Decretul 167/1958, prin începerea procedurii de executare silită, executare ce s-a finalizat prin punerea efectivă în posesie, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16, alin. 2 din același act normativ, iar de la data finalizării procedurii de executare, respectiv 03.02.2010, a început să curgă un nou termen de prescripție, prezenta acțiune fiind introdusă înlăuntrul acestui termen.
Pentru aceste motive, instanța a respins excepția invocată.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, instanța a reținut că prin SC nr._/14.11.2008 a Judecătoriei C. cel evacuat a fost pârâtul persoană fizică, iar executarea silită a fost îndreptată împotriva acestuia, reținându-se cu putere de lucru judecat că pârâtul a ocupat abuziv imobilul în litigiu.
Având în vedere aceste statuari, instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat și reținut că pârâtul a ocupat abuziv imobilul în litigiu pe perioada cuprinsă între primul act de executare și punerea efectivă în posesie de către executorul judecătoresc, respectiv perioada 03.06._10.
Verificând aplicarea legii civile în timp, instanța a reținut că în temeiul art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
Având în vedere că fapta dedusă judecății este continuă și s-a produs în perioada 03.06._10, in cauză se aplică vechiul cod civil conform și dispozițiile art.3 din legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a noului cod civil.
Potrivit art.482 C.civ., proprietarul unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul, iar potrivit art. 483 C.civ., fructele naturale sau industriale, fructele civile sau sporul animalelor se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune.
Pentru pârât s-a statuat irevocabil ca a fost posesor abuziv al imobilului, iar aceeași posesie s-a păstrat până la finalizarea procedurii de executare silită, astfel ca se impune restituirea c/val lipsei de folosință.
Instanța a reținut că în speță sunt incidente și dispozițiile art.998-999 din vechiul cod civil care stabilesc răspunderea pentru fapta proprie.
În esență, acțiunea reclamantului vizează incidența în cauză a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, așa cum aceasta a fost reglementată de dispozițiile art. 998 si 999 din vechiul Cod civil, potrivit cărora, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Răspunderea civilă este o forma a răspunderii juridice, care constă într-un raport juridic obligațional, conform căruia o persoana are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este ținută răspunzătoare prin dispozițiile legale.
Răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligație de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicită. Fapta ilicită declanșează o răspundere civilă delictuală, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.
Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil, a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat.
In ceea ce privește prejudiciul, acesta este calificat ca o condiție sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
S-a mai apreciat ca prejudiciul reprezintă rezultatele dăunătoare, de natura patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective si intereselor legitime ale unei persoane. Prejudiciul este cel mai important element al răspunderii civile delictuale, condiție necesară și esențială a acesteia, deoarece atât timp cât o persoana nu a fost prejudiciată, ea nu are dreptul de a pretinde nicio reparație, pentru ca nu poate face dovada unui interes.
Prejudiciul patrimonial este acel prejudiciu al cărui conținut poate fi evaluat în bani. In ceea ce privește condițiile reparării prejudiciului, se retine ca prejudiciul da dreptul păgubitului de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiții, respectiv prejudiciul sa fie cert și prejudiciul sa nu fi fost reparat încă.
Referitor la caracterul cert al prejudiciului, instanța a reținut că prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii sale. Este considerat cert, prejudiciul actual, precum și prejudiciul viitor, adică acel prejudiciu care apare după soluționarea acțiunii în despăgubire, în măsura în care sunt sigure, atât apariția acestui prejudiciu, cât si posibilitatea de a fi determinat.
O altă condiție se referă la împrejurarea că prejudiciul sa nu fi fost reparat încă. Repararea prejudiciului se poate realiza prin convenția părților sau prin intentarea unei acțiuni în justiție pentru plata despăgubirilor.
În cadrul unei astfel de acțiuni, repararea prejudiciului se face în funcție de următoarele principii, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului si principiul reparării în natura a prejudiciului. Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale. La repararea integrală a unui prejudiciu, instanța a avut în vedere următoarele aspecte, respectiv este supusă reparării atât paguba efectivă - damnum emergens -, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans; se repară atât prejudiciul previzibil cât și prejudiciul imprevizibil; în stabilirea întinderii despăgubirilor nu are relevanță starea materială a victimei sau a autorului faptei ilicite; prejudiciul trebuie să fie reparat în întregime, indiferent de forma sau gradul de vinovăție.
Principiul care guvernează această materie este cel al reparării în natura a prejudiciului. Repararea în natura a prejudiciului consăa într-o activitate sau operație materială, concretizată în restituirea bunurilor însușite pe nedrept, înlocuirea bunului distrus cu altul de același fel, remedierea stricăciunilor sau defecțiunilor cauzate unui lucru, distrugerea sau ridicarea lucrărilor făcute cu încălcarea unui drept al altuia etc. Sub aspectul reglementarii, principiul reparării în natura nu este consacrat în Codul civil, dar este recunoscut în doctrina și jurisprudența.
Excepția este dată de repararea prin echivalent a prejudiciului, respectiv atunci când nu este posibilă repararea în natură a prejudiciului, repararea făcându-se prin echivalent. Repararea prin echivalent este o modalitate subsidiară și compensatorie, devenind aplicabilă ori de câte ori repararea în natură a prejudiciului nu este obiectiv posibilă.
Repararea prin echivalent se poate face în două modalități, și anume: acordarea unei sume globale, care se stabilește prin hotărârea judecătorească de obligare la plata despăgubirilor; stabilirea unor prestații periodice, în forma bănească, care se plătesc victimei, după caz, temporar sau viager.
La stabilirea despăgubirilor în cazul reparării prin echivalent a prejudiciului se tine seama de următoarele aspecte: întinderea prejudiciului si modul de calcul al echivalentului daunelor care se calculează la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de acordare a despăgubirilor; autorul faptei ilicite poate să fie obligat și la plata dobânzilor la suma stabilită cu titlu de despăgubire, iar aceste dobânzi curg din momentul în care hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
În cauză, prejudiciul îndeplinește condițiile legale așa cum a rezultat din probele administrate respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei fiind cert că pentru lipsa de folosință a imobilului trebuie restituită o sumă egală cu chiria practicată pentru astfel de imobile pe piața liberă, chirie ce se ridică la suma de 200 EURO lunar, așa cum rezultă din actele dosarului.
Referitor la cea de a doua condiție a răspunderii civile delictuale, în speță fapta ilicită, s-a reținut ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesara săvârșirea unei fapte ilicite, care, în concepția tradițională avea în structura sa un element obiectiv sau material și un element subiectiv sau psihologic, cu precizarea ca elementul subiectiv a fost, ulterior abandonat și reformulat.
Aceasta înseamnă că în analiza faptei ilicite instanța a avut în vedere atât elementul obiectiv al acesteia, adică manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiința și voința a unei persoane, cât și pe cel subiectiv. În materia răspunderii civile delictuale, fapta ilicită este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Deși dispozițiile art. 998 Cod civil se referă la "orice faptă care cauzează altuia prejudiciu", în realitate, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală, fapta trebuie să fie ilicită. Răspunderea civilă delictuală operează atât în cazul încălcării unui drept subiectiv, dar și atunci când sunt prejudiciate anumite interese ale persoanei. În aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie avute în vedere nu numai normele juridice, dar și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale.
Legea impune, de regulă, obligația persoanelor de a se abține de la orice fapta prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor subiective si intereselor legitime ale altora.
Încălcarea acestei obligații are loc, în principiu, printr-o activitate pozitivă, prin acte comisive, dar fapta ilicită poate îmbrăca și forma unei inacțiuni, în acele situații când, potrivit legii, o persoana este obligată să îndeplinească o activitate sau să săvârșească o anumită acțiune.
Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături caracteristice, respectiv fapta are caracter obiectiv sau existența materială, constând într-o conduită ori manifestare umană exteriorizată; fapta ilicită este rezultatul unei atitudini psihice; fapta este contrară ordinii sociale și reprobată de societate.
Din probele administrate în cauza, instanța a reținut că pârâtul a ocupat abuziv imobilul, atât pe perioada supusă controlului judiciar anterior, cât și pe perioada executării silite a titlului executoriu.
In ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, s-a reținut că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea fapta a provocat acel prejudiciu. Codul civil impune aceasta cerința prin art. 998 – 999.
Astfel, potrivit art. 998, răspunderea este angajată pentru fapta omului care cauzează altuia prejudiciul, iar conform art. 999, răspunderea este angajată nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.
Necesitatea raportului de cauzalitate a rezultat și din definiția faptei ilicite, în condițiile în care caracterul ilicit al cesteia este dat de împrejurarea ca prin ea a fost încălcat dreptul obiectiv si a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al persoanei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că există aceasta legătura de cauzalitate, întrucât patrimoniul reclamantului a avut de suferit prin fapta săvârșită de partea adversă, fără niciun temei, respectiv a pierdut folosința imobilului.
In privința vinovăției, ca și condiție a răspunderii civile delictuale, instanța a reținut că aceasta reprezintă atitudinea psihica a autorului faptei ilicite în raport de fapta respectivă și față de urmările pe care aceasta le produce. Din actele dosarului instanța a constatat că pârâtul a săvârșit fapta cu vinovăție.
Referitor la proba condițiilor răspunderii civile delictuale, în raport de dispozițiile art. 1169 Cod civil, victima prejudiciului va trebui să facă dovada existentei prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției.
Cum din actele și lucrările dosarului, a fost probata existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între primele două elemente, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța a constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata c/val lipsei de folosință pe perioada 03.06._10, precum și c/val utilităților achitate de reclamant în această perioadă, pentru imobilul folosit de pârât.
Instanța a reținut că repararea prejudiciului se face în funcție de următoarele principii, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului si principiul reparării în natura a prejudiciului. Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale. La repararea integrală a unui prejudiciu, instanța a avut în vedere următoarele aspecte, respectiv este supusa reparării atât paguba efectivă - damnum emergens -, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans.
În acest sens, instanța a constatat că pentru a se respecta principiul reparării integrale a prejudiciului reclamantului,este necesar a primi despăgubiri pentru aceasta perioada.
Cu privire la cuantumul beneficiului nerealizat, instanța a constatat că reclamantul a fost lipsit de folosința imobilului pe perioada 03.06._10, c/val lunară a acestui prejudiciu ridicându-se la c/val a 200 EURO lunar, rezultând suma de 18 320 lei, iar c/val utilităților se ridica la suma de 2484 lei, așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de_ lei despăgubiri civile. Împotriva sentinței civile nr.3591/06.03.2013 a formulat recurs pârâtul M. M. prin care a solicitat casarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii formulate de către reclamant.
În esență, recurentul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune fără a avea în vedere că părți în raportul juridic obligațional dedus judecății au fost . și . SRL. La data de 01.08.2006 între reclamant în calitate de comodant și . SRL al cărei administrator era, s-a încheiat contractul de comodat valabil până la data de 31.01.2007.
Recurentul a arătat că în cauză termenul prescripției s-a împlinit, primul act de executare fiind emis la data de 03.06.2008, reclamantul fiind pus efectiv în posesia imobilului la data de 03.02.2010.
În continuare, recurentul a arătat că instanța a refuzat să pună în discuție excepția puterii de lucru judecat și probele referitoare la această excepție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.8 și art.3041 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 60 lei achitată prin chitanța nr._/30.10.2013 și 620 lei achitată prin chitanța nr._/29.10.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Intimatul-reclamant C. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că a înțeles să-l cheme în judecată pe pârât întrucât acesta a folosit abuziv apartamentul proprietatea sa pe perioada 03.06.2008, când a fost emis primul act de executare silită și evacuarea efectivă a pârâtului la data de 03.02.2010. Pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă întrucât există o hotărâre definitivă și irevocabilă, sentința nr._/14.11.2008 a Judecătoriei C., prin care s-a dispus evacuarea acestuia. Contractul de comodat încheiat cu . SRL al cărei administrator era pârâtul a fost valabil până la data de 31.01.2007 când și-a încetat efectele, cel care a continuat să ocupe abuziv apartamentul proprietatea sa fiind pârâtul.
Cu privire la prescripție intimatul a arătat că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile nu sunt prescrise: prin începerea procedurii de executare silită termenul de prescripție a fost întrerupt, iar de la data finalizării procedurii de executare – 03.02.2010 a început să curgă un nou termen de prescripție, acțiunea în pretenții fiind introdusă înlăuntrul acestui termen.
Excepția puterii lucrului judecat nu a fost ridicată niciodată de pârât și nici nu a adus dovezi în acest sens.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.308 C.proc.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentului și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C.proc.civ, Tribunalul reține următoarele aspecte:
Prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.
În speță, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent dând eficiență juridică sentinței civile nr._/14.11.2008 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2008 definitivă prin decizia civilă nr.247/27.04.2009 a Tribunalului D. și irevocabilă prin decizia civilă nr.878/07.07.2009 a Curții de Apel C., în care, în dispozitiv se face referire nu la . SRL, ci la pârâtul M. M..
Prin susținerile sale referitoare la împrejurarea că reclamantul a încheiat contract cu . SRL, recurentul ignoră efectul de drept substanțial al hotărârii judecătorești mai sus menționate în care apare ca persoană fizică față de care s-a dispus evacuarea.
Prin urmare, nu a avut loc o aplicare greșită a legii ci instanța de fond, a ținut cont în mod corect de statuările cuprinse în respectiva hotărâre judecătorească irevocabilă.
Sunt nefondate de asemenea, susținerile recurentului privind prescripția dreptului la acțiune.
Premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune fiind aceea că prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, regulă reglementată prin art.7 alin. (1) din Decretul nr.167/1958. Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat ori contestat.
În aplicarea acestei reguli, prescripția dreptului la acțiune prin care reclamantul solicită plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pe care pârâtul l-a ocupat, începe sa curgă din momentul în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus evacuarea acestuia, constatându-se că pârâtul ocupă fără drept imobilul proprietatea reclamantului, în lipsa unui titlu locativ și fără acordul proprietarului, respectiv, de la data de 07.07.2009.
În speță, însă, termenul de prescripție extinctivă a fost întrerupt prin începerea procedurii de executare silită, conform art.16 alin.1 lit. "c" din Decretul nr.167/1958, executare silită finalizată prin procesul-verbal din data de 03.02.2010 întocmit de B. B. T. prin care s-a realizat evacuarea efectivă a pârâtului.
Ca atare, față de dispozițiile art.17 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în cauză demersul execuțional al reclamantului a întrerupt prescripția dreptului la acțiune iar cursul noii prescripții a început să curgă de la data de 03.02.2010, cum în mod corect a reținut instanța, acțiunea de fond fiind promovată în interiorul termenului de 3 ani, respectiv la data de 06.07.2012.
Nu poate fi primită nici critica recurentului privind nepunerea în discuție de către instanța de fond a excepției puterii de lucru judecat întrucât nu rezultă din actele dosarului că ar fi fost invocată această excepție oral sau prin note scrise. De altfel, nici în cadrul cererii de recurs nu menționează vreo hotărâre judecătorească la care să se raporteze instanța în soluționarea excepției puterii de lucru judecat în eventualitatea invocării ei.
Pentru considerentele expuse, stabilindu-se caracterul neîntemeiat al criticilor, în baza art.312 C.proc.civ, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Față de dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ. și ținând cont că dreptul la un proces echitabil include în conținutul său o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, Tribunalul va obliga recurentul la plata către intimat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr.24/14.06.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât M. M. împotriva sentinței civile nr. 3591/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul –reclamant C. L..
Obligă recurentul către intimat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2013.
Președinte, L. C. C. | Judecător, I. G. P. | Judecător, M. N. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
05.11.2013
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond.Cl.M.R.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1901/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
