Pretenţii. Decizia nr. 420/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 8808/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 420/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător L. A.
Grefier E. B.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă M. C., împotriva sentinței civile nr. 6896 din 25.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, având ca obiect pretenții .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea amânându-se la 14 octombrie 2013, respectiv 21 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12 04 2012 sub nr._, reclamana M. C. a chemat în judecată, în acțiune în pretenții, pe pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri in cuantum de 72 000 euro, 0,1% penalizări începând cu data de 16 09 2010 și până la data plății efective a despăgubirii și penalizări de 0,1 % calculate asupra sumei de_ de la data de 16 09 2010 și până la data de 28 06 2011.
A arătat reclamanta, în motivarea cererii, că, la data de 05 04 2010, a fost lovită din spate de un autoturism în timp ce era pieton pe raza ., aruncată în aer și apoi preluată de o ambulanță. Se mai arată că, din anexa 2 emisă de IPJ D., rezultă că un conducător auto a intrat în depășirea unui autotir și a lovit cu partea din față o persoană de sex feminin care circula pe partea stângă a carosabilului, in direcția C. . Arată petenta că, ulterior impactului, a fost internată în spital și a suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar prejudiciul moral suferit il evaluează la suma de 75 000 euro în raport de consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate, de urmările produse și de atingerile aduse personalității.
Susține reclamanta că nivelul de despăgubire instituit de Comisia de Supraveghere este de 2 500 000 euro, iar reglementăriel Parlamentului European au stabilit ca limite minime de despăgubii suma de un milion euro/victimă.
Se mai arată in motivarea cererii că, în data de 16 09 2010, reclamanta, în temeiul ordinului 1/2008 a Comisiie de Supraveghere a Asigurărilor, a înaintat către Fond o cerere prin care solicita plata compensațiilor cuvenite ca urmare a incidentului stradal, iar FPVS i-a comunicat, la data de 24 09 2010, adresa 8177 prin care a informat reclamanta că s-a adresat IPJ D. și nu a acordat despăgubirile in termen de 90 de zile cum prevede art 10 din Ordinul 1/2008 al comisiei de Supraveghere. Mai arată reclamanta că, FPVS a despăgubit-o cu suma de_ lei, cu întârziere, motiv pentru care solicită inclusiv penalități.
În drept, acțiunea s-a întemeiat pe prevederile art.998-999 cciv art 19,20 C pr pen, legea 32/2000, Ordinul 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus în copie următoarele acte: raport de evaluare psihologică din anul 2010, bilet de ieșire din spital, adeverințe medicale, adeverință de student, copie Certificat medico –legal, declarație dată de numitul S. R., raport de evaluare psihologică din 21 02 2012, adresa nr 200.851/29 11 2010 a IPJ D., cerere de despăgubire formulată de reclamantă cu confirmare de primire corespondență între pârât și cabinetul de avocatură care o reprezintă pe reclamantă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pârâtul, legal citat, a depus, la data de 07 05 2012, întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în soluționarea cauzei, excepția netimbrării cererii, iar, pe fondul cauzei, a arătat că pretențiile sunt nesincere și exagerate și se datorează doar reprezentării reclamantei de către avocat.
S-a mai arătat că pârâtul și aîndeplinit obligațiie legale și că s-a format un dosar de daună după depunerea cererii de către reclamantă. S-a mai susținut că cererea reclamantei nu a fost insoțită de inscrisurile corespunzătoare, motiv pentru care pârâtul a avut un rol activ și a solicitat date de la poliție și de la P., iar reclamanta a avut o atitudine constant pasivă neefectuând nici un demers în vederea stabilirii circumstanțelor concrete ale producerii accidentului . Pârâtul a susțint că i s-a inaintat reclamantei o ofertă de despăgubire, acceptată de aceasta fără obiecții și i-a și achitat suma de 12 000 lei, iar după 9 luni, reclamanta a promovat acțiunea în instanță.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, pârâtul a arătat, în esență, că vătămărie suferite reprezintă un prejudiciu moral, dar cuantumul sumelor solicitate nu trebuie să constituie amendă excesivă pentru persoana responsabilă de producereea accidentului și nici venturi nejustificate pentru reclamantă, iar cuantumul daunelor nu trebuie să se rapoteze la persoana FPVS, care este o societate non profit și nu este un asigurator și care trebuie ulterior să recupereze despăgubirile de la persoana vinovată.
La întâmpinarea a fost anexată, în scop probator, copia cererii de despăgubire formulată de reclamantă, corespondența realizată de pârât cu organele de poliție și P. de pe lângă Judecătoria C. și cu Cabinetul de avocatură care o reprezintă pe reclamantă, notă de fundamentare privind gestionarea dosarului de daună, ordin de plată pentru suma de 12 000 lei, adresă convocare la conciliere.
Prin încheierea de ședință din data de 25 10 2012, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale pentru considerentele expuse in incheierea de ședință de la acea dată.
Prin încheierea de ședință din data de 08_, instanța a respins excepția netimbrării cererii pentru motivele prezentate în incheierea de ședință de la acea dată.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, la dosar fiind depuse inscrisurile atașate cereriilor și fiind audiați martorii S. V. G.(decl fila 186 dosar ) și S. S. D. (decl fila 191 dosar).
Totodată, instanța a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria C. să comunice stadiul in care se află soluționarea dosarului penal privind accidentul rutier, P. de pe lângă Judecătoria C. comunicând că dosarul se află la IPJ pentru cercetări, conf art 184 alin 1 și 3 Cp și art 89 alin1 din OUG 195/2002.
Prin sentința civilă nr.6896/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. C. I., în contradictoriu cu F. de Protecție al Victimelor Străzii.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 20 000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie sunt: existența unei fapte ilicite a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta, efect care trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită în sensul că trebuie să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale și constă în atitudinea de voință și conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul ei socialmente periculos.
Din adresele IPJ D. și declarațiile martorilor audiați, instanța a reținut că. în data de 05 04 2010, reclamanta, în timp ce circula ca pieton pe partea stângă a carosabilului în ., in direcția C., a fost lovită din spate de un autovehicul al cărui conducător auto a rămas necunoscut, iar în urma loviturii, reclamanta a suferit un politraunmatism ce a necesitat mai multe intervenții chirurgicale .
Este neindoielnic că reclamanta a suferit un prejudiciu in urma accidentului, iar vinovat de producererea accidentului este o persoană care a rămas încă neindentificată.
Prin urmare, existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate intre acestea sunt dovedite de reclamantă. De altfel, nici pârâtul nu a contestat existența acestor trei condiții de angajare a răspunderii ci, dimpotivă, a confirmat existența lor prin plata despăgubirilor de 12 000 lei către reclamantă, în urma evaluării și intocmirii dosarului de daună .
În ceea ce privește persoana vinovată de prodeucerea prejudiciului, din adresa nr 200.851/29 11 2010 a IPJ D., instanța reține că autorul accidentului a rămas necunoscut deoarece vehiculul nu a fost identificat.
Instanța a mai reținut și că, potrivit art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de protecție a victimelor străzii – F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.
Prin urmare, in cazul in care vehiculul a rămas neidentificat, deci persoana care a provocat accidentul este necunoscută, cel împotriva căruia se poate indrepta păgubitul este F. de protecție a victimelor străzii, care, la rândul lui, conform disp art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 – după plata despăgubirilor, se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, iar persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să raburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.
În ceea ce privește cuntumul despăgubirilor, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat pârâtului la data de 16 09 2010, prin cererea de despăgubiri depusă, suma de 75 000 euro ca daune morale(deși nu se precizează expres tipul daunelor solicitate, rezultă din motivarea cererii), iar pârâtul, așa cum rezultă din ordinul de plată depus la dosar, confirmat de susținerile părților, i-a acordat suma de 12 000 lei la data de 28 06 2011.
Cu privire la despăgubirile morale, instanța a reținut că problema acestora se ridică urmare a prejudiciului cauzat unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea este incompatibilă cu un echivalent bănesc, dar este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale caro posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele fizice și psihice ale victimei.
Nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite de o persoană care fost victima unui accident, dar practica judiciara în materie este, însa, constanta în sensul ca daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc sa asigure părții vătămate o alinare în condiții de viata mai confortabile, să permită acesteia să ducă o viață cât mai aproape de viața pe care o avea înainte de accident. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferința certă.
Din cetificatul medico legal nr 921/a2/06 05 2010, depus la dosar, instanța a reținut că, în urma accidentului reclamnata a suferit o dublă fractură la membru drept inferior ce a necesitat imobilizare in aparat gipsat, un traumatism abdominal cu dilacerare hematică, traumatism cranina cu HSA minimă, fracturi cominutive gambă dreaptă, fracturi aripioare sacrate, fracturi coră vertebralL1, hepatoperitoneu ce au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale.
Din rapoartele de de evaluare psihologică din data de 2605 2010 și data de 21 02 2012, instanța a reținut că, după accident, reclamanta a manifestat o reacție depresivă manifestată prin insomnii, neliniște, labilitate emițională, iritabilitate, oboseală, iar, după aproximativ doi ani de la prima evaluare, reclamanta evidențiază persistența simptomatologiei asociate tulburării de stres postraumatic.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, din adeverința emisă de Universitate și din copia CI, instanța a reținut că, la data accidentului, reclamanta avea 20 de ani și era studentă la Facultatea de moașe și asistență medicală, că accidentul a obligat-o să absenteze aproximativ 2 luni de la școală, să obțină note mai mici.
Tot din declarațiile martorilor coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză psihologică, instanța reține că, după accident, reclamanta a suferit o depresie, că a devenit retrasă și mai puțin sociabilă, că are complexe legate de aspectul fizic datorat cicatricilor rămase în urma operațiilor, că, și în prezent, la trei ani după accident, mai șchioapătă puțin .
Având în vedere vârsta reclamantei, starea ei socială, traumatismele produse, urmările care persistă în timp, instanța a apreciat că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale este intemeiată, iar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale instanța a apreciat că acestea se ridică la suma de 32 000 lei. Cum reclamantei i-a fost achitată deja suma de 12 000 lei de către pârât, instanța a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul să plătească acesteia suma de 20 000 lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește petitul privind acordarea penalităților de 0,1 % începând cu data de 16 09 2010 și până la data de 28 06 2011 când pârâtul a plătit reclamantei despăgubiri, instanța a respins acest petit deoarece potrivit disp art 10 din Ordinul 1/2008 modif, fondul trebuie să acorde despăgubirea in termen de maximum 90 de zile de la avizarea daunei nu de la depunerea cererii, așa cum eronat a apreciat reclamanta. Mai mult, pârâtul a dovedit că nu a stat in pasivitate in această perioadă ci a solicitat informații de la instituțiile abilitate pentru a putea aprecia asupra cererii care îi fusese adresată de către reclamantă.
Instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de 0,1 % începând cu data de 16 09 2010 și până la data plății efective a despăgubirii acordate de instanță având în vedere considerentele mai sus expuse precum și faptul că această cerere nu are o motivare legală sau contractuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel (calea de atac, intitulată "apel" de parte, a fost calificată astfel la termenul din 17.10.2013, în speță nefiind incidente dispozițiile art.2821 C.proc.civ. față de cuantumul sumei ce face obiectul acțiunii) reclamanta M. C., solicitând admiterea în totalitate a acțiunii, așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată, în esență, că leziunile suferite au fost de natură a altera calitatea vieții, că evenimentul cauzator de prejudicii a avut consecințe în viața socială, culturală, educativă și că teza îmbogățirii fără just temei nu are susținere, deoarece cererea reclamantei nu este lipsită de cauză; penalitățile de întârziere sunt consecința nesocotirii obligațiilor legale, impuse prin Directiva nr.2000/26/CE, transpuse în legislația internă prin art.10 din Ordinul nr.1/2008 ce trebuie îndeplinite în termen de 90 de zile; aceste sancțiuni financiare sunt rezultatul încălcării obligațiilor legale, iar instanța nu trebuia să constate că pârâtul nu a stat în pasivitate, ci era obligată să verifice dacă acesta a acționat în sensul prevederilor normative menționate.
Intimatul-pârât F. de Protecție a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, arătând, în esență, că aspectele reținute de instanță sunt corecte, că s-a administrat un probatoriu amplu, ce a fost examinat în mod corect, că evaluarea cuantumului compensațiilor acordate implică un standard de apreciere, că daunele acordate de pârâtă au la bază un Ghid pentru soluționarea daunelor morale; pârâta mai arată că sarcina probei revine celui care pretinde repararea prejudiciului și că F. nu se poate substitui persoanelor vătămate pentru a culege probatoriul necesar dovedirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, a vinovăției în producerea accidentului ori cuantificării prejudiciului corporal.
Apelul va fi admis, pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată necesar a analiza mai întâi criticile ce vizează cuantificarea daunelor morale prin hotărârea primei instanțe, dat fiind că acesta este capătul principal de cerere cu care a fost învestită instanța.
Se reține, astfel, că instanța a stabilit o sumă totală de_ lei, cuvenită reclamantei cu titlul de daune morale, din care suma de_ lei a fost deja acordată de pârât în cadrul procedurii administrative, prin sentința atacată acordându-i-se reclamantei suma de 2000 lei; s-au avut în vedere, în esență, așa cum rezultă din considerentele sentinței, vârsta reclamantei, starea ei socială, traumatismele produse, precum și urmările acestora, care persistă în timp.
Tribunalul apreciază drept corectă statuarea primei instanțe referitoare la faptul că daunele morale nu reprezintă o reparare pecuniară a prejudiciului suferit, fiind evident că prejudiciul moral nu poate avea un echivalent bănesc, astfel încât menirea daunelor morale este aceea de a asigura, pe cât posibil, persoanei vătămate o alinare pentru suferințele încercate și un confort al vieții similar celui anterior producerii faptului prejudiciabil.
Neexistând criterii legale pentru cuantificarea daunelor morale, instanța trebuie să se raporteze la particularitățile fiecărei situații de fapt concrete, la gravitatea faptului juridic prejudiciabil și la urmările pe care le-a produs, la modul în care a fost afectată existența normală a persoanei vătămate.
În acest sens, Tribunalul observă că înscrisurile medicale depuse la dosar atestă faptul că apelanta reclamantă a prezentat, în urma accidentului suferit, un diagnostic grav, de natură a altera calitatea vieții: traumatism abdominal cu dilacerare hepatică, traumatism cranian, fracturi cominutive gambă dreaptă, fracturi ale aripioarelor sacrale (coloana vertebrală), fracturi corp vertebral L1, urmate de o anemie posttraumatică acută.
Apelanta a fost internată în secțiile chirurgie și ortopedie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență C., a suferit intervenții chirurgicale la tibia dreaptă și a fost imobilizată în aparat gipsat; raportul de evaluare psihologică depus la dosar relevă faptul că accidentul suferit a determinat o reacție depresivă a reclamantei, manifestată clinic prin insomnie, labilitate emoțională, neliniște, tonus scăzut, iritabilitate, tabloul clinic evidențiind existența unei tulburări psihotraumatice de stres care perturbă activitatea socială și profesională a reclamantei.
Alte aspecte de fapt ale speței vizează faptul că reclamanta a fost nevoită să absenteze circa două luni de la școală, ceea ce a avut consecințe asupra rezultatelor școlare, și că la ora actuală reclamanta încă mai are de suferit urmările accidentului a cărui victimă a fost, întrucât șchioapătă și prezintă pe corp cicatrice rămase în urma operațiilor; aceste aspecte au fost reținute și în considerentele sentinței apelate, neexistând nici un temei pentru ca ele să fie reevaluate în faza apelului.
Toate aceste elemente expuse mai înainte sunt concludente și dovedesc trauma fizică și psihică suferită de apelanta reclamantă, accidentul rutier a cărui victimă a fost având consecințe majore asupra vieții sale și afectându-i în mod dramatic calitatea vieții.
În consecință, Tribunalul apreciază că apelanta este îndreptățită să primească o sumă mai consistentă decât cea acordată de prima instanță cu titlul de daune morale, sumă care să reprezinte o satisfacție echitabilă pentru suferințele fizice și psihice pricinuite de accidentul a cărui victimă a fost; în acest sens, acordarea sumei de_ lei în cadrul procedurii judiciare este o soluție adecvată, față de starea de fapt dedusă judecății, întrucât această sumă nu este nici exorbitantă, nici modică.
Sunt nefondate criticile ce vizează soluția dată capătului de cerere privind acordarea penalităților de întârziere. Astfel, termenul legal de 90 de zile prevăzut de art.10 alin.1 din Ordinul 1/2008 începe să curgă, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, de la data avizării daunei, iar pentru ca existența daunei să fie stabilită este necesar să se rețină, mai întâi, pe baza probelor administrate în cadrul procedurii administrative, îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale; numai în acest mod petentului care formulează o cerere de despăgubire în temeiul Legii 32/2000 și al principiului răspunderii civile delictuale i se poate stabili calitatea de creditor, el fiind titularul unei creanțe ce se impune a fi cuantificată. Or, pentru a se stabili raportul juridic obligațional și calitatea apelantei reclamante de titulară a unei creanțe în despăgubire era necesară administrarea unor probe ce vizau mecanismul de producere a accidentului și culpa persoanelor implicate în acesta, intimatul pârât având toate temeiurile să se asigure că nu a existat și o culpă concurentă a victimei, întrucât această situație ar fi avut consecințe asupra întinderii despăgubirii.
Directiva nr.2000/26/CE, invocată în cadrul motivelor de apel, nu este în măsură să conducă la un alt raționament decât cel expus mai înainte, în condițiile în care directiva statuează că "statele membre prevăd obligații însoțite de sancțiuni financiare eficiente și sistematice corespunzătoare sau sancțiuni administrative echivalente pentru a se asigura că, în termen de 3 luni începând cu data la care partea vătămată și-a prezentat cererea de indemnizare". Or, noțiunea de "parte vătămată" trebuie interpretată într-un sens larg, în accepțiunea legii civile, și nu în cea a legii penale; mai exact, faptul că se folosește o sintagmă specifică terminologiei dreptului penal nu poate conduce la concluzia că o persoană ce a suferit leziuni traumatice în urma unui accident de circulație va dobândi, în mod automat, calitatea de creditor în privința unor daune materiale și morale, F. fiind îndreptățit să pretindă obținerea unor informații legate de culpa pentru producerea accidentului.
Față de cele ce preced, Tribunalul, în temeiul art. 296 C.proc.civ., va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că pârâtul va fi obligat să-i achite reclamantei suma de 70.000 lei cu titlul de daune morale, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă M. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la sediul C.. Av. M. C. S.-S., cu sediul în C., ., nr. 11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6896 din 25.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. de PROTECȚIE a VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul în București, ..40-40 BIS.
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2013.
Președinte, S. L. M. | Judecător, L. A. | |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-V.F.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1716/2013. Tribunalul DOLJ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
