Uzucapiune. Decizia nr. 957/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 957/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 9927/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 957/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător M. R. H.
Judecător D. O.
Grefier L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică de la 14 mai 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta deciziei, privind judecarea recursului formulat de reclamantul R. Ș. împotriva sentinței civile nr._ din 03.12.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., având ca obiect uzucapiune.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul R. Ș. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 m.p., situat în ., ., județul D., cu următoarele vecinătăți: la Nord- DS 267/1 ( .- primăria, la Est- Primăria și la Vest- S. Iralian și să se constate că este titularul dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor edificate pe terenul anterior menționat.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1974 împreună cu autorii săi au edificat pe terenul în suprafață de 1000 m.p., situat în comuna Dobrești, . o casă de locuit compusă din 4 camere și o sală, construită din cărămidă acoperită cu țiglă.
A precizat în continuare reclamantul că ulterior construirii acestei case, în anul 1988, reclamantul împreună cu autorii săi au mai construit pe aceeași suprafață de teren o anexă gospodărească.
Imobilul situat în ., ., județul D. a fost stăpânit de către reclamant și autorii săi încă din anul 1974, iar ulterior după decesul autorilor săi l-a stăpânit netulburat.
Astfel, autorii săi au stăpânit întreg imobilul compus din suprafața de teren de 1000 m.p. situat în ., ., județul D., o casă de locuit compusă din 4 camere și sală construită din cărămidă acoperită cu țiglă precum și o anexă gospodărească construită din paiantă acoperită cu țiglă.
Ulterior, reclamantul a exercitat o posesie continuă și netulburată, publică și neechivocă asupra întregului imobil și în toată această perioadă a înțeles să exercite toate atributele dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.
A menționat în continuare reclamantul că interesul promovării prezentei acțiuni îl reprezintă pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de proprietate asupra acestui imobil și consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive de lungă durată, fiind mai mult de 30 de ani de când deține acest imobil, împreună cu autorii săi.
De altfel, art. 1837 și art. 1846 C.civil prevăd în mod expres că prescripția este modul de a dobândi proprietatea, acesta fiind fondată pe faptul posesiunii care constă în deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, una sau alta, de noi înșine sau de altul în nume propriu.
De asemenea, art. 1847 C.civil prevede că pentru a se putea prescrie se cere o posesiune continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Astfel, așa cum reiese și din certificatul nr. 148/09.08.2011 emis de Primăria Dobrești se atestă faptul că reclamantul figurează în evidențele Direcției Impozite și Taxe al comunei Dobrești ca plătitor de taxe și impozite locale pentru întreg imobilul din satul Căciulătești.
De asemenea, dispozițiile art. 1890 C.civil prevăd că acțiunile se vor prescrie în termen de 30 de ani, fără ca cel care invocă prescripția să fie obligat a produce un titlu.
Întrucât, autorii săi au stăpânit continuu și netulburat întreg imobilul încă din 1974, iar ulterior decesului lor, reclamantul în calitate de moștenitor a acceptat tacit succesiunea și a stăpânit în fapt acest imobil, între aceleași limite ca și autorii săi, consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1860 și art. 1890 C.civil, fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 de ani, ca urmare a joncțiunii posesiei sale cu posesia autorilor săi.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 C.pr.civ, precum și dispozițiile art. 1837, 1860 și 1890 precum și art. 492 și următoarele C.civil.
În sprijinul și dovedirea acțiunii, s-au depus următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, chitanță de plată a taxei de timbru, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 148 din data de 19.02.2011, adeverința nr. 1904 din data de 01.09.2011, proces-verbal de identificare a imobilului nr. 1833/01.09.2011 anexa nr. 2.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2012 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, expertiză specialitatea topografie și proba cu expertiză specialitatea construcții civile, cu obiectivele stabilite la același termen de judecată.
La același termen de judecată, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Dobrești pentru a comunica situația juridică a terenului în suprafață de 1000 m.p. situat în ., ., județul D. și să se precizeze cine plătește impozit pe acest teren și dacă pentru această suprafață de teren a fost emis titlu de proprietate, relațiile fiind comunicate cu adresa nr. 1066 din data de 12.06.2012.
La termenul de judecată din data de 25.06.2012, instanța a dispus audierea martorilor S. Iralian și P. N. T., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
La data de 21.06.2012 reclamantul R. Ș. a depus precizare prin care a arătat că înțelege să indice autorii acestuia ca fiind R. C. și R. G. care anterior au deținut cu reclamantul imobilul situat în ., ., județul D., în prezent aceștia locuind în altă parte, nefiind decedați cum din eroare s-a menționat în acțiunea introductivă.
De asemenea, a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 m.p., menționat în acțiune prin uzucapiunea de lungă durată întemeiată pe joncțiunea posesiilor, acest teren fiind primit de autorii săi ca lot ajutător de la fostul CAP și înțelege să unească posesia sa cu cea a autorilor săi.
Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost efectuat de către expert D. D. și depus la data de 21.09.2012, părțile neformulând obiecțiuni la acesta.
Raportul de expertiză specialitatea construcții civile a fost efectuat de către expert C. Ș. și depus la data de 19.10.2012, părțile neformulând obiecțiuni la acesta.
Prin sentința civilă nr._ din 03.12.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantul R. Ș., în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
În fapt,prin cererea de chemare în judecată reclamantulR. Ș. a solicitat să se constate că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp, situat în ., ., județul D. ca efect al uzucapiunii de 30 ani și că este titularul dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor edificate pe terenul anterior menționat.
În drept,instanța a arătat că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și în același timp o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 Cod civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
În acest sens, art. 1846 alin. 1 Cod civ. prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art. 1847 Cod civ., pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În speță, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la utilitatea posesiei din următoarele considerente:
Uzucapiunea nu se poate întemeia decât pe o posesie neechivocă, iar în măsura în care nu se poate stabili, în mod clar, elementul subiectiv al posesiei, viciul echivocului împiedică uzucapiunea.
În practica judiciară, viciul echivocului a fost identificat și în situația actelor de stăpânire exercitate împreună de mai multe persoane care conviețuiesc, deoarece există neclaritate în legătură cu atitudinea subiectivă a celui care stăpânește.
Or, cât timp nu se poate ști cu certitudine că cel care stăpânește are elementul animus, înseamnă că persoana respectivă nu are calitatea de posesor.
Din conținutul cererii de chemare în judecată, așa cum aceasta a fost precizată, în care reclamantul a învederat faptul că din anul 1974 a stăpânit împreună cu părinții săi R. C. și R. G. terenul în suprafață de 1000 mp situat în comuna Dobrești, ., iar în anul 1988 împreună tot cu părinții săi au edificat pe acest teren o anexă gospodărească, din concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții civile efectuat în cauză din care reiese că anexa gospodărească (C2) a fost executată în anul 1989 coroborate și cu declarațiile martorilor S. Iralian și P. N. T. rezultă că reclamantul împreună cu părinții săi au exercitat asupra terenului în suprafață de 1000 mp o posesie comună începând cu anul 1974 și până în anul 1989 (anul când părinții reclamantului s-au mutat în altă parte) și numai ulterior anului 1989, posesia reclamantului a devenit exclusivă.
Fiind audiați martorii S. Iralian și P. N. T. au declarat faptul că părinții reclamantului au luat în posesie în anul 1972 de la fostul CAP Dobrești un imobil teren în suprafață de 1000 mp ca lot ajutător pe care au edificat o casă de locuit din chirpici compusă din două camere. Au declarat aceiași martori că după mai mulți ani, părinții reclamantului și-au făcut altă gospodărie pe alt amplasament în același . menționat a rămas reclamantul care a modificat vechea casă și a construit alta în prelungirea celei vechi, construcția cea nouă fiind compusă din trei camere, baie, sală și garaj.
Va mai reține instanța că reclamantul nu a probat intervertirea precarității în posesie în condițiile art. 1858 C.civ., probând că a stăpânit întregul bun pentru el însuși, negând dreptul celorlalți coposesori.
În aceste condiții, instanța reține că reclamantul nu poate să invoce uzucapiunea, întrucât posesia lui este afectată de viciul echivocului, fiind neclară atitudinea subiectivă a acestuia (nu se poate stabili cu certitudine dacă a stăpânit bunul cu credința că este proprietatea sa exclusivă)
Or, uzucapiunea nu se poate întemeia decât pe o posesie neechivocă, iar în măsura în care nu se poate stabili, în mod clar, elementul subiectiv al posesiei, viciul echivocului împiedică uzucapiunea.
În speță nu este posibilă nici joncțiunea posesiei reclamantului cu posesia părinților săi R. C. și R. G. întrucât joncțiunea posesiilor este posibilă ori de câte ori, între posesorul actual și posesorul anterior există un raport juridic născut dintr-un fapt juridic restrâns sau dintr-un act juridic translativ de proprietate. Or, între reclamant și părinții săi un astfel de raport juridic nu există.
În ceea ce privește posesia exercitată de reclamant după anul 1989, instanța a constatat pe baza acelorași probe menționate anterior coroborate și cu adeverința nr. 1904/01.09.2011, emisă de Primăria Dorești, procesul-verbal de identificare a imobilului nr. 1833/01.09.2011 (anexa 2), certificatul de atestare fiscală nr. 126/13.06.2012, emis de către Primăria comunei Dobrești, că aceasta este o posesie utilă, însă pentru a dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune prelungită, posesorul trebuie să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani, condiție care nu este îndeplinită în cauza de față.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat ca cererea reclamantului privind constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1000 mp prin uzucapiunea de 30 de ani este neîntemeiată.
De asemenea, având în vedere soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în comuna Dobrești, ., instanța a constatat că este neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor existente pe terenul în suprafață de 1000 mp, întrucât potrivit dispozițiilor art. 488 C.civ numai proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietarul construcțiilor edificate pe teren.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. Ș., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul arată că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Din probele administrate în cauză a reieșit în mod clar faptul că autorii recurentului, R. C. și R. G. aui primit acest teren ca lot ajutător în anul 1974 și până în anul 1989 au exercitat o posesie continuă și netulburată, publică și neechivocă până în anul 1989 când s-au mutat și au lăsat reclamantului această suprafață de teren împreună cu construcțiile edificate pe acesta.
Recurentul a formulat precizarea din data de 21 iunie 2012 în care a arată că înțelege să unească posesia cu posesia autorilor săi.
Prima instanță a reținut eronat că a exercitat posesia împreună cu autorii recurenților încă de la data dobândirii, când în realitate la acel moment reclamantul avea șase ani, posesia fiind exercitată de autorii săi și nu de recurent.
Recurentul menționează că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii față de întreaga situație de fapt, respectiv a dispozițiilor art.1847 Cod Civil.
Prima instanță a reținut în mod greșit faptul că posesia este neechivocă, atât raportat la probele administrate cât și la starea de fapt reală.
Viciul echivocului este un viciu relativ, care poate fi invocat doar de partea căreia i se opune uzucapiunea, deoarece doar în raport de aceasta trebuie analizată intenția cu cate posesorul a stăpânit bunul, în nume propriu sau în numele proprietarului.
Dispozițiile art. 1854 cod civil instituie o prezumție relativă că posesorul unui bun posedă pentru sine și deci că are animus sibi habendi.
În speța dedusă judecății nu s-a invocat acest viciu de către pârâta . actele depuse a rezultat că recurentul este cunoscut ca proprietar, calitate în care plătește și impozitele și taxele locale cu privire la imobil.
Recurentul menționează că nu este contestată sub niciun fel de către pârâtă posesia recurentului sau a autorilor săi sub aspectul echivocului, instanța făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1847 Cod civil și a dispozițiilor art. 1848 Cod Civil, reținând o stare de fapt eronată, neconformă cu realitatea și a considerat că nu s-a probat intervertirea precarității.
În mod nelegal prima instanță a considerat că nu este posibilă joncțiunea posesiilor. Deoarece între reclamant, în calitate de posesor actual și autorii săi, ca foști proprietari nu există un raport juridic născut dintr-un fapt juridic restrâns sau dintr-un act juridic translativ de proprietate.
Din declarațiile martorilor audiați reiese că autorii recurentului i-au lăsat imobilul în anul 1989 și s-au mutat din acest imobil, fiind evident că nu se putea încheia un act juridic translativ de proprietate, câtă vreme autorii săi nu erau proprietari.
În drept, invocă dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., art. 304 pct. 8, 9 din C.pr.civ.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în raport de dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod de proced. civilă, tribunalul constată ca recursul formulat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constată că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat, invocând dispozițiile art. 111 C.pr.civ, precum și dispozițiile art. 1837, 1860 și 1890 precum și art. 492 și următoarele C.civil, să se constate că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp, situat în ., ., județul D. ca efect al uzucapiunii de 30 ani și că este titularul dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor edificate pe terenul anterior menționat.
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și în același timp o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 Cod civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
De asemenea, potrivit art. 1846 alin. 1 Cod civ., orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art. 1847 Cod civ., pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În speță, instanța de fond în mod corect a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la utilitatea posesiei din următoarele considerente:
Uzucapiunea nu se poate întemeia decât pe o posesie neechivocă, iar în măsura în care nu se poate stabili, în mod clar, elementul subiectiv al posesiei, viciul echivocului împiedică uzucapiunea.
În practica judiciară, viciul echivocului a fost identificat și în situația actelor de stăpânire exercitate împreună de mai multe persoane care conviețuiesc, deoarece există neclaritate în legătură cu atitudinea subiectivă a celui care stăpânește.
Or, cât timp nu se poate ști cu certitudine că cel care stăpânește are elementul animus, înseamnă că persoana respectivă nu are calitatea de posesor.
Din conținutul cererii de chemare în judecată, așa cum aceasta a fost precizată, reclamantul a învederat faptul că din anul 1974 a stăpânit împreună cu părinții săi R. C. și R. G. terenul în suprafață de 1000 mp situat în comuna Dobrești, ., iar în anul 1988 împreună tot cu părinții săi au edificat pe acest teren o anexă gospodărească.
A mai arătat că autorii săi, R. C. și R. G. au primit acest teren ca lot ajutător, în folosință, de la fostul CAP.
Potrivit art. 1853 alin. 1 C.civil, actele pe care le exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., nu constituie o posesie sub nume de proprietar, iar alin. 2 prevede că posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului, este tot o posesie viciată, nefiind exercitată pentru sine, ci pentru altul.
Este cazul posesiei exercitate de către autorii reclamantului, în temeiul actului de atribuire în folosință veșnică, în vederea construirii unei locuințe, iar conform adresei cu nr. 1066/12.06.2012 a Primăriei . terenul face parte din domeniul privat al acestei comune.
Prin urmare, nici criticile privind joncțiunea posesiilor nu sunt fondate întrucât nici autorii săi nu au exercitat o posesie utilă, iar precaritatea reprezintă, de fapt, nu un simplu viciu al posesiei, ci chiar lipsa posesiei, aspect care înlătură posibilitatea aprecierii calităților acesteia și face imposibilă dobândirea proprietății prin prescripția achizitivă de 30 de ani invocată de reclamant.
Pe de altă parte, trecând peste aceste aspecte, instanța de fond în mod corect a apreciat și că reclamantul nu a probat nici intervertirea precarității în posesie în condițiile art. 1858 C.civ., probând că a stăpânit întregul bun pentru el însuși, negând dreptul celorlalți coposesori.
În aceste condiții, tribunalul reține că reclamantul nu poate să invoce uzucapiunea, întrucât posesia lui este afectată și de viciul echivocului, fiind neclară atitudinea subiectivă a acestuia (nu se poate stabili cu certitudine dacă a stăpânit bunul cu credința că este proprietatea sa exclusivă), iar în ce privește joncțiunea posesiilor, nici aceasta nu este posibilă, întrucât între reclamant și părinții săi nu există un astfel de raport juridic născut dintr-un fapt juridic restrâns sau dintr-un act juridic translativ de proprietate.
În ceea ce privește posesia exercitată de reclamant după anul 1989, instanța a constatat în mod corect pe baza probelor existente, că nu este îndeplinită perioada de 30 de ani în care posesorul trebuie să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani, condiție care nu este îndeplinită în cauza de față.
De asemenea, având în vedere soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în comuna Dobrești, ., instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că este neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor existente pe terenul în suprafață de 1000 mp, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 488 C.civ numai proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietarul construcțiilor edificate pe teren.
Față de aceste considerente, tribunalul constată că în speță nu este incident nici un motiv de casare sau de modificare a hotărârii în ce privește cererea formulată de reclamant, urmând ca, în baza art. 312 Cod de proced. Civilă, recursul acestuia să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul R. Ș. împotriva sentinței civile nr._ din 03.12.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
Președinte, J. S. | Judecător, M. R. H. | Judecător, D. O. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.J.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond:L.T.
.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1984/2013. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2202/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
