Contestaţie la executare. Sentința nr. 8961/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 8961/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 12528/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1987/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. O.
Judecător V. P.
Judecător M. R. H.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de intimatul I P J D. împotriva sentinței civile nr.8961 din 07.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent B. EXECUTĂRI CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C. și intimatul C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă și constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
La data de 03. 04.2013 B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. a sesizat instanța pentru a constata intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului C. I. prin decizia Tribunalului D.-Sectia de C. Administrativ si Fiscal nr. 1561/14.10.2009 pronuntata in dosarul_/215/2009 si anularea mandatului de executare nr.144/15.02.2010
S-a arătat că la data de 15. 02. 2010 a fost emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunități nr. 144/2010, privind pe intimatul C. I., iar din verificările efectuate în „Registrul General pentru evidența înlocuirilor amenzilor contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității” rezultă că până în prezent intimatul C. I. nu a executat sancțiunea de 10 ore de muncă în folosul comunității trecind un termen de 2 ani de la raminerea irevocabila a hotaririi judecatoresti prin care s-a aplicat sanctiunea .
In drept s-au invocat art.21/1 alin 1 din OG 55/2002completata prin legea 42/2007..
În cauză, a fost atașat dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C. in care se afla dosarul de recurs.
In cauză, s-a dispus efectuarea adresei către Primăria Municipiul C. pentru a comunica instanței dacă a fost pus in executare mandatul privind prestarea unei munci in folosul comunității nr. 144/2010, relațiile fiind comunicate la data de 16.05.2013 cu adresa nr._/14.05.2013.
Prin serviciul registratură intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D. a depus la data de 17. 04.2013 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D..
In motivare a precizat cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile că potrivit art. 711 alin. 1 din Cod proc civ " împotriva executării silite, a incheierilor date de executorul judecătoresc, precum și impotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare".
Din cuprinsul cererii de chemare in judecată nu rezultă interesul reclamantului in promovarea prezentei acțiuni.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D., intimatul a precizat că in raport de dispozițiile OG nr. 55/2002 atribuțiile punerii in executare a mandatului de executare privind prestarea unei munci in folosul comunității sunt in sarcina primarului localității in care are domiciliul contravenientul. In aceste condiții Inspectoratul de Poliție Județean D. nu are atribuții cu privire la punerea in executare a mandatului.
S-a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Potrivit art. 137, alin. 1 C.Proc.Civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În lipsa unui text care să reglementeze modul în care trebuie să procedeze instanța, s-a arătat că judecătorul trebuie să deducă ordinea în care se va pronunța asupra excepțiilor în funcție de caracterul și efectele pe care le produc acestea în cadrul procesului civil.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile instanța reține că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 15 alin. 1 din OG nr. 55/2002 privind privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității " Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în executare de către prima instanță de judecată prin emiterea unui mandat de executare".
Potrivit dispozițiilor art. 57 din Hotărârea nr. 387/2005 privind regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești " (1) Grefierul delegat la biroul executări contravenționale are următoarele atribuții:
a) efectuează înregistrările corespunzătoare în registrele de punere în executare a hotărârilor judecătorești privind sancțiuni contravenționale;
b) întocmește și expediază în termen mandatele de executare a sancțiunii contravenționale privind munca în folosul comunității, cu respectarea dispozițiilor legale;
e) rezolvă corespondența compartimentului de executări contravenționale și răspunde de expedierea ei;
f) asigură păstrarea în bune condiții a dosarelor și registrelor".
Din analiza textelor de lege mai sus amintite se reține că Judecătoria C. este autoritatea care emite mandatul de executare a prestării muncii in folosul comunității și cea care ține evidența modului in care sunt puse in executare mandatele emise prin completarea registrului de evidență a mandatelor privind prestarea unei munci in folosul comunității.
In condițiile in care Primăria Municipiului C. nu a comunicat in termenul de 2 ani de prescripție a executării mandatului dacă a fost pus in executare sau nu acest mandat, instanța a fost sesizată de către B. Executări Civile cu privire la constatarea intervenirii prescripției executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului
Astfel petentul B. a justificat interesul sau, conform art.399 c.p.civ.,in promovarea cererii ,prin aceea ca in atributiile sale intra intocmirea unei evidente corecte a modului in care au fost puse in executare sanctiunile contraventionale .
In aceste condiții calitatea procesuală activă a Judecătoriei C. - Biroului Executări Civile este justificată.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D., instanța reține că este neîntemeiată,in conditiile in care acesta are calitatea de petent si nu de initimat in cauza.
Analizând sesizarea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține urmatoarele
La data de 15.02.2010 s-a emis mandatul de executare nr.144 de catre Judecatoria C. prin care s-a pus in executare decizia nr. 1561/14.10.2009 a Tribunalului D.-Sectia de C. Administrativ si Fiscal pronuntata in dosarul_/215/2009.
Prin acea hotarire s-a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 25 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._/22.03.2008, cu sancțiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o durată de 10 ore ce urmeaza a fi executata la Primaria Municipiului C..
Din adresa nr._/14.5.2013 emisa de Primăria Municipiului C., rezulta ca intimatul nu s-a prezentat pentru executarea mandatului.
Conform disp. art. 21^1 din OG nr. 55/2002, „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”
Având în vedere că intimatul nu a executat mandatul, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța a admis sesizarea petentului și a constatat prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat în baza căreia a fost emis mandatul nr. 144/15.02.2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul I P J D., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare se arată că instanța de fond, în mod greșit a respins excepțiile invocate de recurent. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana celui care formulează cererea și titularul dreptului afirmat, identitate care nu există în cauză. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă interesul petentului în promovarea unei astfel de contestații la executare, potrivit art.33 C.proc.civ, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a I.P.J.D., recurentul arată că obligația de a duce la îndeplinire mandatul de executare revine primatului localității în care are domiciliul contravenientul.
Recurenta solicită să se constate că nu are atribuții cu privire la punerea în executare a mandatelor de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și împotriva unei fără calitate procesual pasivă.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. a formulat în contradictoriu cu contravenientul C. I. și Inspectoratul de Poliție al județului D. o cerere prin care a solicitat să se constate intervenita prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului C. I. la prestarea unei activități în folosul comunității, indicându-se drept temei legal dispozițiile art. 211 alin. 1 din O.G. nr. 55/2002, completată prin Legea nr. 42/2007.
Această cerere reprezintă în fapt și în drept o contestație la executare care, potrivit art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 55/2002 ("Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă") raportat la art. 399 din vechiul C.p.civ., aplicabil în cauză, poate fi formulată numai de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Singura persoană care justifică un "interes" în accepțiunea juridică a termenului, potrivit textului legal menționat, dar și care poate fi suferi o vătămare prin executare, este contravenientul C. I..
B. Executări Civile nu poate justifica vreun interes privit ca folos practic, material în promovarea cererii, deci un astfel de demers judiciar nu poate fi legitimat de închiderea poziției din cadrul registrului special privind evidența sancțiunii contravenționale aplicate prin sentința civilă nr._/26.10.2009.
Pe de altă parte, nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea promovării unei astfel de cereri de către instanța de judecată prin biroul executări civile.
Pe cale de consecință, petentul nu justifică nici calitatea sa procesuală activă în promovarea cererii, datorită lipsei de identitate între această persoană și titularul dreptului dedus judecății.
Este întemeiată astfel excepția invocată de recurent prin cererea de recurs, care va fi reținută cu prioritate de tribunalul având în vedere ordinea de soluționare a excepțiilor dedusă potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.p.civ.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 și alin. 3 C.p.civ., să se admită recursul și excepția lipsei calității procesuale active, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate și respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimatul I P J D. împotriva sentinței civile nr.8961 din 07.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent B. EXECUTĂRI CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C. și intimatul C. I..
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge acțiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013.
Președinte, D. O. | Judecător, V. P. | Judecător, M. R. H. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.M.R.H.
Tehn.F.M./3 ex.
← Pretenţii. Decizia nr. 648/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 1984/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|