Contestaţie la executare. Decizia nr. 596/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 596/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 596/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 596/2015
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. D.
Judecător M. N.
Judecător L. C. C.
Grefier F. C. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. împotriva sentinței civile nr. 4871/15.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator Ș. I. și intimatul B. M. C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- recursul a fost declarat și motivat în termen;
- motivele de recurs au fost comunicate;
- intimatul-contestator Ș. I. a depus întâmpinare, în 3 exemplare;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2013, contestatorul Ș. I. a formulat contestație la executare împotriva somației nr.772/D/2013 din 02.04.2013, a înștiințării de înființare a popririi nr.772/D/2013 din data de 02.04.2013, în dosarul de executare nr.772/D/2013 al B. M. C. I., în contradictoriu cu intimatele C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA ȘI B. M. C. I., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr.772/D/2013 al B. M. C. I. și întoarcerea executării silite.
În motivarea în fapt a contestației, contestatorul arată că la data de 20.05.2013, interogând contul soldului prin intermediul bancomatului a observat că suma afișată este mai mică și solicitând un extras de cont a observat că suma de 764,09 lei i-a fost blocată datorită unei popriri înființată de executorul judecătoresc cu privire la procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011, întocmit de C. Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Mai arată că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termen de o lună de la data încheierii lui, având în vedere că procesul verbal a fost încheiat în lipsa sa. Prin urmare, a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, conform art. 14 din OG nr. 2/2001, sancțiune care se întinde și asupra cuantumului tarifului de despăgubire indicat și înștiințarea de plată.
Raționamentul este întărit și de prezumția de bună credință a contravenientului de a achita de bună voie sumele prevăzute în procesul verbal și în înștiințarea de plată, indiferent de natura acestora. Or, necomunicând procesul verbal, contravenientul fiind în necunoștință de cauză cu privire la existența procesului verbal nu poate, chiar dacă este de bună credință, să achite sumele prevăzute în conținutul acestuia.
În drept, a invocat dispozițiile art.399, art.401 alin.1 și art.404 alin.1 Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației a depus la dosar: înștiințare înființare poprire nr.772 nr.772/D/2013 din 02.04.2013, somație, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.04.2013, proces verbal de contravenție . 11 nr._ din data de 06.07.2011, încheierea nr.2190 din 25.02.2013 a Judecătoriei C..
Contestația a fost legal timbrată.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA a formulat în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât contestatorul nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, iar procesul verbal de constatare a contravenție constituie titlu executoriu, iar actele de executare au fost legal întocmite.
A atașat copie de procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ce face obiectul contestației și proces verbal de afișare.
Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La solicitarea instanței, B. M. C. I. a înaintat copii de pe dosarul execuțional nr.772/D/2013.
Contestația a fost soluționată inițial prin sentința civilă nr. 4622 din 28.03.2014, prin care a fost respinsă.
Sentința menționată a fost anulată prin decizia civilă nr. 680 din data de 26.09.2014 a Tribunalului D., în urma admiterii apelului, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, reținându-se în motivarea deciziei că sentința atacată nu a fost motivată și instanța de fond nu a răspuns la toate argumentele prezentate de contestator în contestație, lipsind prin aceasta partea de accesul la justiție.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr. _ .
Nu au fost administrate probe noi, iar la termenul din 18.02.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc, excepție admisă pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr.4871/15.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul Ș. I., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România Sa, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
S-a constatat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 întocmit de CNADNR SA – CESTRIN.
Au fost anulate toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 7723/D/2013 al B. M. si asociatii.
S-a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea de către intimata CNADNR SA către contestator a sumei de 738,79 lei.
A fost obligată intimata CNADNR SA la plata sumei de 107 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu B. M. si asociații, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost dat în debit pe contestator la AJFP D. cu diferența de taxă judiciară de timbru datorată, în cuantum de 71 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 11 nr._ din data de 06.07.2011, prin care s-au stabilit în sarcina contestatorului din prezenta cauză sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei pentru utilizarea drumurilor naționale fără plata rovinietei și un tarif de despăgubire de 28 euro.
Întrucât contestatorul nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, creditoarea intimată a trecut la executarea silită.
Prin somația emisă la data de 02.04.2013 de către B. M. C. I., în dosarul de executare nr.772/D/2013 s-a pus în vedere contestatorului să achite în termen de 1 zi de la comunicare, suma de 738,79, care se compune din suma de 126,33 lei, reprezentând debit și suma de 612,46 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Potrivit art. 399 alin.1 Cod procedură civilă (aplicabil în cauză, având în vedere data începerii executării silite), împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Potrivit alin. 2, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Se mai prevede că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Prin urmare, pe calea contestației la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, precum și alte motive de nulitate a actelor de executare. Când titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Teoretic, în speță contestatorul avea la îndemână calea plângerii împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, conform art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contavențiilor, astfel cum a fost modificată, atât în ceea ce privește amenda, cât și tariful de despăgubire, ce face obiectul acestei executări silite. Însă, în realitate, contestatorul nu a avut posibilitatea reală de a ataca prin plângere procesul verbal de contravenție, întrucât acesta nu a fost comunicat conform art. 27 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ,,Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.” Nefiind comunicat actul sancționator, acesta nu-i este opozabil contestatorului.
Contestatorul a invocat prescripția executării sancțiunii contravenționale conform art. 14 din același act normativ, însă instanța costată că sancțiunea amenzii nu face obiectul executării silite, creditoarea urmărind executarea tarifului de despăgubire.
Cu toate acestea, nu sunt impedimente pentru a constata prescrisă în prezenta cauză executarea silită a sancțiunii amenzii, ca aspect secundar al problemei deduse judecății, astfel că cererea va fi admisă în această privință.
În mod neîntemeiat a susținut însă contestatorul că prescripția se aplică și tarifului de despăgubire, acesta nefiind o sancțiune contravențională. Acesta este supus regulilor generale de prescripție, prevăzute de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar dreptul de a cere executarea acestei obligații se prescrie în termenul general de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3 din Decret, termenul curgând de la data încheierii procesului verbal de contravenție, respectiv data de 06.07.2011.
Cu privire la prescripție, față de data formulării cererii de executare silită, 31.01.2013 (fila 40 – prima judecată), instanța constată că dreptul intimatei de a cere executarea silită a tarifului de despăgubire nu s-a prescris.
În schimb, cu privire la legalitatea perceperii tarifului de despăgubire, instanța reține că dispozițiile OG nr.15/2002 au fost modificate prin Legea 144/2012, care a prevăzut la art. II că tarifele de despăgubire reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate si contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Prin urmare, în prezent, existând o lege mai favorabilă, instanța constată că tariful de despăgubire nu mai are temei legal, astfel că executarea silită a acestuia este ilegală, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 404 Cod procedură civilă, a admis contestația și a anulat toate actele de executare silită întocmite, somație, proces verbal privind cheltuielile de executare, adresă de înființare a popririi, toate din data de 02.04.2013.
Având în vedere că executarea a fost finalizată prin plata sumei urmărite - debit și cheltuieli de executare - iar prin prezenta sentință sunt desființate actele de executare, suma poprită contestatorului trebuie restituită, neavând bază legală, conform art. 4041 alin.1 Cod Procedură Civilă, motiv pentru care instanța a dispus și întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, respectiv restituirea de către intimată a sumelor plătite de contestator, în total 738,79 lei (126,33 lei debit și 612,46 lei, cheltuieli de executare).
Întrucât la termenul din 18.02.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc, acțiunea va fi respinsă față de executorul judecătoresc, care nu are calitate procesuală.
În baza art. 247 Cod procedură civilă, a obligat intimata căzută în pretenții să plătească reclamantului suma de 107 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru la fond și în apel.
Instanța a constatat că, deși contestatorul a formulat două capete de cerere, fiecare cu o taxă aferentă de 71 lei, acesta nu a achitat decât o singură taxă de timbru, în cuantum de 71 lei, la prima judecată, astfel că va fi dat în debit cu diferența de taxă neachitată, la Primăria în raza căreia se află domiciliul său.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Arată că, intimatul-contravenient avea obligația să achite contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de de 28 euro, tarif ce trebuia achitat in contul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri C., asa cum se menționează in înștiințarea de Plata din cuprinsul PVCC.
Titlului executoriu PVCC . 1 nr._/06.07.2011 nu-i sunt aplicabile prevederile art. alin. 1 din OG nr. 2/2001, conform cărora executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de data aplicării sancțiunii, întrucât acestea vizează executarea sancțiunilor contravenționale.
Or, in cauza, s-a procedat la executarea silita a tarifului de despăgubire, stabilit in conformitate cu .vederile art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora, in cazul in care prin săvârșirea contravenției cauzat o paguba si exista tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicita sa aplice sancțiunea stabilește si despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare in procesul-verbal, si a dispozițiilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Totodată, se tine seama si de prevederile art. 42 din OG nr. 2/2001, conform cărora, in scopul executării despăgubirii stabilite pe baza de tarif, actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunica si părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legate referitoare la executarea silita a creanțelor.
Prin urmare, nefiind vorba despre executarea unei sancțiuni contravenționale, ci despre executarea unei despăgubiri, considera ca excepția prescripției executării tarifului de despăgubire este neîntemeiata, nefiind împlinit termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silita de 3 ani prevăzut de art. 5 alin. 1 C. Proc. Civ.
In ceea ce privește interpretarea instanței potrivit căreia procesul verbal trebuia comunicat in conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 10 din 10 iunie 2013, se arata ca este eronata, deoarece comunicarea PVCC a fost anterioara publicării in M.O. a Deciziei nr. 10/2013 a ÎCCJ, moment in care aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele de judecata. Conform principiului neretroactivității prevăzut de Codul civil " Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă", rezultând fără echivoc că, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se se după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute.
Referitor la solutia de anulare a tarifului de despăgubire, consideră ca este gresita, întrucât se reține ca prin Legea nr.144/2012 nu a operat o dezincriminare a faptei de a circula fara a deține rovinieta valabila, ceea ce ar fi atras aplicarea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, iar pe de alta parte, art.2 din Legea nr.144/2012 prevede expres ca doar tarifele de despagubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002, aplicate si contestate in instanța pana data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează. Or, contestatorul nu a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, deci, tariful nu a fost anulat.
Astfel, potrivit art. 622 alin. 2 Cod Procedura Civila "In cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita."
Dispozițiile art.II din Legea nr. 144/2012 nu sunt aplicabile in speța deoarece legea nu se aplica retroactiv, cu excepția legii penale mai favorabile. Pentru a opera aceasta prevedere trebuie îndeplinite cumulativ 2 condiții: la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 sa existe pe rolul unei instanțe de judecata( fond sau recurs) un dosar având ca obiect plângere contravenționala si sa dispună prin hotărâre anularea tarifului de despăgubire, in temeiul art. II din Legea nr. 144/2012. Organul emitent al procesului verbal de constatare a contravenției nu este abilitat prin lege sa anuleze din proprie inițiative actele sancționatoare emise, aceasta revenind, in exclusivitate, instanței de judecata competente.
Tarifele de despăgubire ce au fost aplicate de agenții constatatori si care au fost contestate in instanța de contravenienți, pana la data intrări in vigoare a Legii 144/2012, nu vizează toate procesele-verbale de contravenție ce ar fi fost contestate in orice moment anterior datei de 28.07.2012( data intrării vigoare a legii), ci doar pe cele prin care tariful de despăgubire a fost aplicat si contravenientul este in termen pentru a formula plângere contravenționala, precum si pe cele aflate deja pe rolul instanțelor de judecata, in prima instanța sau in recurs, situație in care, instanța de judecata, aplicând legea contravențională mai favorabila, anulează tariful de despăgubire.
Prin urmare, legea contravenționala mai favorabila nu poate fi aplicabila contestatorului, întrucât, data intrării acesteia in vigoare cauza având ca obiect plângerea contravenționala a fost soluționata evocabil. Cu atât mai mult, nici instanța de executare nu poate aplica legea contravenționala mai favorabila, o situație contrara conducând la ipoteza in care s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești puse in executare, ceea ce este inadmisibil.
Arată că s-a adresat B. M. SI ASOCIAȚII cu cererea de executare silita pentru a pune in executare titlul executoriu reprezentat de PVCC-ul mai sus menționat.
Consideră ca debitul pe care debitorul S. I. îl are fata de CNADNR SA prin DRDP C. nu este stins pana la recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu executarea silita.
Art. 702 alin. 1 indice 1 prevede in mod expres faptul ca :"executarea silita încetează daca s-realizat integral obligația prevăzuta in titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum si alte sume datorate potrivit legii"..
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 483-502 N.C.Proc Civ.
Intimatul S. I. a formulat întâmpinare.
Invocă excepția nulității recursului.
Recursul promovat, astfel cum a fost motivat, conduce prin însăși conținutul sau la admiterea excepției invocate.
Recursul promovat este o veritabila întâmpinare fata de cererea de chemare in judecata formulata de intimat Criticile recurentului nu vizează expres hotărârea atacata, ci pretențiile contestatorului. Or, obiectul caii de atac nu îl reprezintă nici pretențiile, nici susținerileacestuia. Recurentul parat trebuia sa vizeze si sa supună criticii soluția instanței si susținerile acesteia (raționamentul pe care aceasta l-a urmat in pronunțarea soluției).
Recurentul parat trebuia sa arate instanței de control judiciar unde anume a greșit instanța de fond si care ar fi soluția apreciata a fi legala si temeinica. Lipsește chiar clasica formula "criticam pentru nelegalitate si netemeinicie sentința atacata", care oricum nu ar fi suficienta pentru ca recursul sa fie considerat motivat, in fapt recurentul nu arata daca sentința recurata este in accepțiunea sa netemeinica ori nelegală, ori ambele. Nici temeiul de drept invocat de recurentul parat "art. 483 - 502 N. Cod Pr. Civ.", nu poate constitui o motivare in drept, de natura sa conducă la admiterea caii de atac. De subliniat si faptul ca recurentul nu a observat precizarea instanței cum ca spetei ii sunt aplicabile prevederile Vechiului Cod de Pr. Civ.. Acesta a invocat prevederile Noului Cod de Pr. Civ. in condițiile in care conform acestei norme calea legala de atac este apelul.Practic recurentul parat invoca tot capitolul intitulat "Recursul" din Codul de Pr. Civ.. înseamnă ca este inutila precizarea temeiului de drept câtă vreme titlul acțiunii este "Recurs", ori este inutil titlul "Recurs", câtă vreme este indicat ca temei de drept "întregul capitol din Cod.
Aceasta maniera de a formula si motiva o cale de atac este practic inadmisbila. Se impune ca efectiv, instanței de control judiciar sa i se arate care sunt motivele de netemeinicie si care sunt cele de nelegalitate prin detalierea lor dar si încadrarea acestora in drept inclusiv prin arătarea normei legale încălcate de către instanța de fond. De asemenea, având in vedere ca soluția in calea de atac depinde de motivul invocat, apreciem ca se impune si indicarea temeiului de drept ce urmează a fi aplicat in eventualitatea admiterii caii de atac.
O cale de atac așa cum este recursul formulat apare ca fiind lipsita de conținut si nu justifica (motivează) in nici un fel promovarea sa. Astfel ca aceasta nu poate fi considerata "întemeiata. Sancțiunea in aceasta situație nu poate fi alta decât nulitatea caii de atac.
Trebuie menționat ca ICG a hotărât ca obiectul caii de atac nu îl constituie pretenția concreta dedusa judecații și nici apărarea părții adverse, ci hotărârea judecătoreasca, soluția instanței. Înalta Curte a statuat ca, nefiind adusa nicio critica hotărârii recurate prin prisma motivelor de nelegalitate enumerate de art. 304 C. proc. civ. (art. 488 NCPC), recursul este nul.
In al doilea rând, trebuie precizat ca recurentul face o . confuzii.
Acesta arata ca ar fi existat o plângere contravenționala formulata de către intimat plângere respinsa, iar ca titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătoreasca a cărei autoritate de lucru judecat este afectata de către instanța de fond. Ori aceasta este o confuzie a recurentului cu privire la acte ce ii profita, respectiv titlul executoriu a cărui executare se dorește fără sa se știe daca este vorba de un proces verbal de contravenție ori o hotărâre judecătoreasca.Este, daca nu o confuzie, o încercare de a induce instanța de judecata in eroare.
Analizand criticile formulate, cu luarea in considerare a actelor si lucrarilor dosarului, precum si a dispozitiilor art 304 indice 1 C proc civ, Tribunalul constata ca recursul nu este fondat.
Este adevărat că, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în situația în care hotărârea instanței de fond nu este supusă apelului, criticile de nelegalitate nu se limitează la motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă, insă aceste critici trebuie să aibă în vedere raționamentele pe care instanța de fond si-a întemeiat hotărârea.
Contestatorul a invocat, drept motiv al contestatiei la executare, imprejurarea ca procesul verbal de contravenție ce a stat la baza declansarii urmaririi silite impotriva sa nu i-a fost comunicat, luand cunostinta despre executare cu prilejul retinerii sumelor prin poprire din contul sau.
In legatura cu acest aspect, instanta de fond retine ca procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat, conform art. 27 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ,,Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”Nefiind comunicat actul sancționator, acesta nu-i este opozabil contestatorului.
In motivele de recurs, referitor la aceasta retinere, se formuleaza critici concrete doar cu privire la interpretarea instanței potrivit căreia procesul verbal trebuia comunicat in conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 10 din 10 iunie 2013, deoarece comunicarea PVCC a fost anterioara publicării in M.O. a Deciziei nr. 10/2013 a ÎCCJ, moment in care aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele de judecata. Se mai arata ca, potrivit principiului neretroactivității prevăzut de Codul civil " Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă", rezultând fără echivoc că, principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se se după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute.
Tribunalul observa ca, fara ca instanța de fond sa facă referire in cuprinsul considerentelor la decizia menționata mai sus, recurentul deduce ca instanța de fond a aplicat-o, criticand aceasta presupusa aplicare, pe considerentul ca nu poate produce efecte decat pentru viitor.
Prima instanta nu a facut altceva decat sa faca ea insasi o interpretare a dispozitiilor legale referitoare la comunicarea procesul verbal de contravenție, interpretare care, chiar daca este in concordanta cu cea data prin decizia pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii, in lipsa referirii exprese la aceasta decizie, nu poate in niciun caz conduce la concluzia retinerii de catre judecator a incidentei deciziei.
Or, recurenta sustine, prin motivele de apel, doar inaplicabilitatea in speta a acestei decizii, pronuntate ulterior comunicarii procesului verbal, in considerarea principiului neretroactivitatii legii.
Tribunalul retine in plus ca, in ceea ce priveste efectele Deciziei 10/2013 a ICCJ pronunțate in solutionarea recursului in interesul legii ca aceasta decizie nu face altceva decât sa stabilească modul de interpretare a normei legale ce a făcut obiectul judecații, respectiv art. 27 din OG 2/2001 referitoare la modalitățile de comunicare a procesului verbal de contravenție. Odata stabilit modul de interpretare, nimic nu poate opri instanța de judecata sa ii dea eficacitate, chiar daca este vorba de o situație anterioara publicării deciziei in Monitorul Oficial. Nu se pune problema retroactivitatii legii, asa cum eronat susține recurentul.
Instanta de fond nu a făcut altceva decât sa dea textului interpretarea legala care coincide cu cea statuata de ÎCCJ, prin decizia menționata mai sus; nu a făcut referire la decizia amintita mai sus in cuprinsul sentintei recurate, ci doar a interpretat norma legala (art. 27 din OG 2/2001) in aceeasi maniera in care a facut-o si ICCJ, independent de soluția acesteia din urma.
Completand considerentele primei instante, Tribunalul constata ca, comunicarea nelegala a titlului de creanta, reprezentat de procesul verbal, echivaleaza cu o necomunicare, iar in lipsa acesteia, titlul de creanta nu poate constitui titlu executoriu si, drept urmare, nu poate sta la baza declansarii executarii silite impotriva contestatorului.
Aceasta statuare face de prisos analiza celorlalte critici care privesc restul considerentelor instantei.
Se retine totusi ca obiectul criticilor in cadrul caii de atac nu-l pot constitui sustinerile partilor de pe parcursul judecatii in fond, care au primit deja o dezlegare prin hotararea pronuntata asupra fondului, ci, in situatia in care aceasta dezlegare ii este defavorabila partii, justificand astfel un interes in formularea criticii, este necesar ca titularul caii de atac sa arate, in cuprinsul acesteia, argumentele pentru care sentința atacata este, in accepțiunea sa, netemeinica ori nelegală.
Asa fiind, nu pot fi primite cele invocate de recurent referitoare la netemeinicia susținerilor contestatorului in ce priveste aplicarea prescripției și tarifului de despăgubire, care nu este o sancțiune contravențională.
De altfel, instanta de fond a retinut, referitor la acest aspect, ca, nefiind vorba despre executarea unei sancțiuni contravenționale, ci despre executarea unei despăgubiri, ca excepția prescripției executării tarifului de despăgubire este neîntemeiata, nefiind împlinit termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silita de 3 ani prevăzut de art. 5 alin. 1 C. Proc. Civ.
Totodata, față de data formulării cererii de executare silită, 31.01.2013 (fila 40 – prima judecată), instanța a constatat că dreptul intimatei de a cere executarea silită a tarifului de despăgubire nu s-a prescris.
În schimb, cu privire la legalitatea perceperii tarifului de despăgubire, instanța a reținut că dispozițiile OG nr.15/2002 au fost modificate prin Legea 144/2012, care a prevăzut la art. II că tarifele de despăgubire reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate si contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Prin urmare, în prezent, existând o lege mai favorabilă, instanța a constatat că tariful de despăgubire nu mai are temei legal, astfel că executarea silită a acestuia este ilegală, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 404 Cod procedură civilă, a admis contestația și a anulat toate actele de executare silită întocmite, somație, proces verbal privind cheltuielile de executare, adresă de înființare a popririi, toate din data de 02.04.2013.
Referitor la aplicabilitatea disp. Legii 144/2012, nu poate fi ignorat faptul ca procesul verbal nu a fost comunicat in termenul si modurile prevăzute de lege. Asa cum si instanța de fond judicios retine, contravenientul nu a avut posibilitatea reala de a ataca cu plângere procesul verbal de contravenție.
Este adevărat ca legiuitorul prin disp. art. II, a pus condiția ca procesul verbal sa fi fost atacat anterior apariției acestei norme. Insa, in conditiile in care, din culpa recurentei, care nu a comunicat conform legii procesul verbal, acesta nu a putut fi contestat pe cale separata in instanta, se constata corecta retinerea incidentei normei mai favorabile si in speta dedusa judecatii, pentru ca altfel s-ar ajunge la crearea unei discriminari intre contravenienții cărora li s-a comunicat procesul verbal de contravenție si au avut astfel posibilitatea sa-l atace si cei carora nu le-a fost comunicat, fiind, prin urmare lipsiti de posibilitatea contestarii si, in egala masura de aplicarea legii mai favorabile, din culpa exclusiva a recurentei.
Or, in toate situatiile trebuie ținut seama de principiul conform căruia o lege nu trebuie sa fie discriminatorie, dar si de acela potrivit caruia nimanui nu-i este permis sa foloseascain favoarea sa propria culpa.
F. de toate considerentele expuse, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. împotriva sentinței civile nr. 4871/15.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator Ș. I. și intimatul B. M. C. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2015.
Președinte, I. C. D. | Judecător, M. N. | Judecător, L. C. C. |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.M.N.
Tehnored.F.M./2 ex
23.10.2015
Jud.fond.L.N.
| ← Anulare act. Decizia nr. 597/2015. Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2010/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
