Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1689/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1689/2015

Ședința publică de la 20 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. L. Z.

Judecător A. B.

Grefier G. D.

Pe rol, judecarea apelului formulat de contestatoarea . C. SRL împotriva sentinței civile nr._/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații G. B. SUCURSALA MERCUR, O. P., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a fost înaintat de C. Arhivă al tribunalului cu propunere de constatare a perimării.

Instanța din oficiu, invocă excepția de perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

La data de 10 martie 2014 contestatoarea . C. în contradictoriu cu intimata O. P. și terțul poprit G. B. Sucursala Mercur a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită începute prin înființarea popririi nr. 63/E/2014 al B.E.J. T.-N..

În motivare a arătat că s-a dispus înființarea popririi nr. 63/E/2014 emisă de B.E.J.T. N. pentru suma de 1841,42 lei reprezentând drepturi bănești, potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul D. și decizia nr. 868/13.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

Contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a se obține executarea silită pe motiv că termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive respectiv 11 septembrie 2008,termen care a fost suspendat la 18 iunie 2009.

Contestatoarea a învederat că de la data nașterii dreptului de a cere executarea silită și până la data suspendării de drept a executării, astfel cum prevede O.U.G. 71/2009 au trecut 9 luni și 7 zile.

În drept au fost invocate disp. art. 705-707 C.pr.civilă.

Contestatoarea, în dovedirea contestației a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciata de instanță ca fiind utilă și încuviințata ca atare, la dosar fiind depuse dovada achitării taxei de timbru și în copii: adresa nr. 5861/3 martie 2014, încheierea din 24.02.2014, HC.L. nr.24

Instanța a dispus atașarea,copiei conforme cu originalul, a dosarului de executare nr. 63/E/2014 al B.E.J. T.-N..

Prin sentința civilă nr._/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea . C. în contradictoriu cu intimata O. P. și terțul poprit G. B. Sucursala Mercur.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Titlul executoriu îl constituie sentința civilă nr. 4695/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. și Decizia nr. 868/13.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

Instanța a reținut că dreptul de a obține executarea silită nu este prescris întrucât termenul de prescripție nu curge de la data rămânerii definitive a hotărârii ci de la data când hotărârea a rămas irevocabilă respectiv 13.02.2009.

Față de cele menționate instanța a respins contestația la executare formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea . C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din data de 03.03.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării .

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (03.03.2015), cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții interesate (în speță apelanta contestatoare) care nu a cerut, în cursul acestui termen, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. 480 alin. 1 teza finală raportat la art. 420 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat apelul declarat de către apelantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul formulat de contestatoarea . C. SRL, cu sediul în C., .. 51, județul D., CUI_, împotriva sentinței civile nr._/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații G. B. SUCURSALA MERCUR, cu sediul în C., . 2-4 și O. P., domiciliată în C., .. D 9,. CNP 255_.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2015.

Președinte,

R. L. Z.

Judecător,

A. B.

Grefier,

G. D.

Red.jud.A.B.

Tehn.S.V./5 ex.

Jud.fond-M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Tribunalul DOLJ