Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 491/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 491/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 1141/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1141/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător C. C. B.
Grefier L. B.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de reclamanta B. F. B. împotriva sentinței civile nr 491/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu pârâtul G. V., având ca obiect exercitarea autorității părintești pensie întreținere,încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. L., pentru apelanta-reclamantă B. F. B. și intimatul-pârât G. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termen, este motivat, timbrat, s-a depus întâmpinare, răspuns la întâmpinare și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă părților cuvântul cu privire la probe.
Avocat M. L., pentru apelanta-reclamantă B. F. B. și intimatul-pârât G. V., având pe rând cuvântul arată că nu au probe de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 244 alin. 3 C. declară cercetarea procesului încheiată, în temeiul dispozițiilor art. 392 C. constată deschise dezbaterile, acordând cuvântul asupra apelului.
Avocat M. L., pentru apelanta-reclamantă B. F. B., solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii în sensul admiterii cererii formulate, cu cheltuieli de judecată. Instanța de fond în mod neîntemeiat a respins cererea formulată de reclamantă considerând că nu se impune mutarea minorului din mediul în care a crescut timp de 10 ani și cu care este obișnuit, atâta timp cât din probele administrate rezultă fără echivoc faptul că minorul a locuit inițial la C. și ulterior la București și mai mult nici la data pronunțării sentinței minorul nu avea vârsta de 10 ani. Există la dosarul cauzei și declarația minorului în care arată că simte lipsa mamei, precum și faptul că a dorit de nenumărate ori să ia legătura cu mama sa, însă tatăl său i-a spus că nu are numărul de telefon, îngrădindu-i minorului dreptul de ține legătura cu mama sa, având un comportament neadecvat în calitate de tată. De asemenea, un aspect destul de important sub aspectul condițiilor este și acela al localităților în care poate trăi și dezvolta minorul. Fără a minimiza condițiile dintr-o localitate rurală, acestea nu se pot compara cu condițiile oferite de un oraș precum București-ul, unde minorul are nenumărate posibilități și unde se poate dezvolta armonios sub aspect educativ și intelectual. Aici există, pe lângă condițiile din instituțiile de învățământ, numeroase cercuri de teatru, de pictură, de desen, de muzică, de sport pe care le poate frecventa minorul sau cercuri structurate pe diferite materii de învățământ unde poate studia și aprofunda materii școlare.
Intimatul-pârât G. V. solicită acordarea unui termen pentru angajare avocat.
Instanța respinge cererea de acordarea unui termen, formulată de intimatul pârât, întrucât la interpelarea instanței cu privire la faptul dacă mai sunt probe de solicitat și administrat acesta nu a solicitat nici probe, nici acordarea unui termen, motiv pentru care s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Intimatul-pârât G. V. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 11.10.2013 prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București reclamanta B. F. B. a chemat în judecată pe pârâtul G. V. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere față de copilul minor G. A. C. I., exercitarea autorității părintești asupra minorului de către reclamantă și încredințarea minorului spre creștere și educare către reclamantă.
În motivarea acțiunii a arătat că l-a cunoscut pe concubinul său, pârâtul G. V. în anul 2002 și a întreținut cu acesta relații de concubinaj până în anul 2010, în urma relației lor născându-se la data de 05.01.2005 minorul G. A. C..
Au locuit împreună în C., pe . D, județul D., iar din luna martie 2010 s-au mutat în București la adresa reclamantei de domiciliu. În timp, pârâtul a acumulat datorii foarte mari și au stabilit de comun acord ca reclamanta să plece în Anglia pentru a munci, iar din veniturile obținute să-și poată întreține familia. Ulterior, minorul a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului, deși acesta nu avea niciun venit.
A mai arătat faptul că în prezent s-a întors în țară și locuiește cu mama sa la adresa indicată, are un loc de muncă stabil, putând astfel asigura minorului condițiile necesare creșterii și educării, menționând totodată faptul că pârâtul nu a contribuit în vreun fel la întreținerea copilului, ea fiind cea care, din veniturile obținute, a suportat în întregime costurile necesare îngrijirii și creșterii minorului.
Față de capătul de cerere referitor la exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești față de minor, reclamanta a motivat solicitarea sa prin aceea că pârâtul nu s-a ocupat de creșterea și îngrijirea minorului și nu dispune de resursele financiare necesare îngrijirii acestuia.
A menționat faptul că este angajată a S.C. A. Fast Food S.R.L, fără a indica postul pe care îl ocupă și fără a arăta salariul obținut.
În cuprinsul cererii reclamanta a apreciat faptul că vârsta fragedă a minorului, aceea de 8 ani este relevantă și trebuie avută în vedere, deoarece la această vârstă sentimentele de afecțiune ale copilului sunt mai puternice față de mamă decât față de tată și are nevoie de îngrijirea, afecțiunea și prezența mamei, acestea fiind necesare pentru o dezvoltare fizică și psihică armonioasă.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere privind încredințarea minorului către reclamanta spre creștere și educare, aceasta și-a motivat solicitarea prin aceea că are o relație foarte apropiată cu fiul său, iar acesta se află la o vârstă la care trebuie să locuiască cu mama sa, fiind în interesul său superior să locuiască împreună cu mama sa în București, unde are toate condițiile necesare unei bune creșteri.
În drept a invocat dispozițiile art. 398, art. 400 alin. 1, art. 402, art. 496 alin. 3, art. 499 alin.1, art. 505 alin. 2 Cod civil, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 30, art. 148, art. 194 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și audierea martorilor J. T. și P. M..
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârât la data de 07.02.2014 acesta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocând dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă, art. 113 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, excepția autorității de lucru judecat, motivând faptul că a fost deja pronunțată o sentință în ceea ce privește obiectul cererii reclamantei, respectiv decizia nr. 6199/2013 a Curții de Apel C. în dosarul nr._, prin care s-a stabilit locuința minorului la pârât și obligarea reclamantei la plata pensiei de întreținere și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, reclamanta nefăcând dovada că pârâtul ar fi fost invitat la mediere.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, menționând faptul că, într-adevăr a stabilit relații de concubinaj cu reclamanta, iar în urma acestei relații s-a născut minorul G. A. C. I..
A arătat că în 2010 reclamanta a părăsit domiciliul și a plecat în Anglia, lăsând copilul în grija sa exclusivă și dând astfel dovadă de o mare inconștiență, iar în afara țării a dat dovadă de un comportament antisocial, săvârșind infracțiuni de furt și fiindu-i întocmite dosare penale.
Atitudinea reclamantei de indiferență și nepăsare a fost adoptată și ulterior pronunțării deciziei nr. 6199/2013 a Curții de Apel C. în sensul că, deși a fost obligată să contribuie lunar la cheltuielile privind creșterea și educarea minorului cu suma de 223 de lei nu a contribuit cu nimic și nu a achitat nicio sumă de bani, iar la scurt timp după pronunțarea acestei decizii a introdus prezenta acțiune.
Pârâtul a menționat faptul că în dosarul nr._ nu a solicitat pensie de întreținere, arătând totodată că nu a formulat nici plângere penală pentru abandon de familie deoarece are venituri suficiente pentru a asigura creșterea și educarea minorului, fiind ajutat de părinții săi în permanență.
A mai arătat că reclamanta mai are două fete dintr-o căsătorie anterioară, pe care le-a abandonat, acestea fiind încredințate tatălui lor, reclamanta fiind cunoscută drept consumatoare de droguri și neurmând vreun program de dezintoxicare.
În ceea ce privește minorul, pârâtul a arătat că acesta este elev și că urmează cursurile școlii din localitate, are rezultate foarte bune la învățătură, este sociabil, comunicativ, are prieteni de școală și de joacă și trăiește într-un mediu sănătos și echilibrat, fiind foarte atașat de tată și de bunii paterni.
Față de capătul de cerere referitor la exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă, pârâtul a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 398 alin. 1 Cod civil, fiind neîntemeiat, iar cu privire la încredințarea minorului către reclamantă, a arătat că dispozițiile art. 400 alin. 1 cod civil sunt în favoarea pârâtului, acesta fiind părintele la care minorul locuiește în mod statornic, iar atașamentul față de mama sa este inexistent.
A menționat că aspecte referitoare la condițiile materiale pe care reclamanta le-a apreciat ca fiind superioare la domiciliul acesteia din București sunt false, nefiind superioare celor prezente în care minorul crește și se dezvoltă de trei ani de zile.
În ceea ce privește faptul că reclamanta ar fi angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, acest aspect este inexact, deoarece firma . SRL este a mamei sale, iar contractul de muncă este întocmit în vederea obținerii unui punctaj bun în cadrul anchetei sociale.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, martorii G. C. și T. R., interogatoriul reclamantei, caracterizările minorilor și diplomele obținute de acesta.
La data de 24.03.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii acesteia astfel cum a fost formulată, cu privire la excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București a menționat faptul că pârâtul a citat trunchiat prevederile art. 113 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă numai în partea ce îl interesa, solicitând respingerea excepției în considerarea faptul că este competentă instanța în cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant în cererile referitoare la obligația de întreținere.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a solicitat respingerea acesteia, menționând că nu sunt întrunite cele trei elemente necesare existenței acestei excepții, iar cu privire la excepția prematurității cererii a solicitat respingerea sa, menționând faptul că a făcut dovada respectării obligativității informării asupra medierii anterior introducerii acțiunii.
Pe fondul apărărilor pârâtului, reclamanta a menționat că prin depunerea certificatului de producător pârâtul nu a făcut în vreun fel dovada veniturilor sale. În ceea ce privește renunțarea la capătul de cerere în dosarul nr._ referitor la încredințarea minorului, reclamanta a arătat că a renunțat la judecată și nu la drept, sfătuită fiind de apărătorul său ales, pe care l-a apreciat ca fiind fără multă experiență.
A arătat că minorele rezultate în urma căsătoriei reclamantei anterior relației cu pârâtul sunt în grija sa, ocupându-se de creșterea și educarea acestora, arătând că și pârâtul mai are doi copii dintr-o căsătorie anterioară care locuiesc cu mama lor, acesta necontribuind la creșterea lor.
Față de consumul de droguri reclamanta a arătat că rezultatul analizelor a ieșit negativ, iar în urma analizelor efectuate în martie și octombrie 2012 a reieșit faptul că a renunțat la astfel de practici. După ce a plecat în Anglia să muncească, pârâtul s-a mutat la București în căminul conjugal cu actuala concubină, iar pe minor l-a dus la țară. Aflând toate aceste detalii, reclamanta revenit în țară la o săptămână după plecare, moment în care s-a destrămat concubinajul, iar pârâtul nu i-a mai permis vreodată să ia minorul și să țină legătura cu el, astfel cum rezultă și din plângerea formulată la Secția 7 Poliție Rurală Plenița în iulie 2011.
În împrejurările arătate, cu toată împotrivirea pârâtului reclamanta a menționat faptul că în 2013 a trimis prin mandate poștale diferite sume de bani, îmbrăcăminte și dulciuri pentru copil, iar în luna august 2013, la cererea lui, i-a cumpărat fiului său un televizor în valoare de 1100 de lei.
Totodată reclamanta a arătat că minorul ar fi mai bine îngrijit la București, iar nivelul unei școli din București nu se poate compara cu nivelul unei școli din . anexat înscrisuri la răspunsul său la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5947/16.05.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băilești, județul D..
Primind cauza spre soluționare la data de 19.06.2014 și fiind stabilită ca dată recomandată aceea de 07.11.2014, instanța a fixat termen de judecată la data de 03.12.2014 și a dispus citarea părților.
În cauză au fost efectuate anchete psihosocială la domiciliile părților, au fost audiați martorii J. T., G. C. și T. R. și a fost ascultat minorul în camera de consiliu.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Băilești s-a luat act de renunțarea pârâtului G. V. la excepția prematurității, invocată prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul G. V., prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. F. B., împotriva pârâtului G. V., ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta B. F. B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 de lei, reprezentând onorariu apărător ales al pârâtului G. V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Având în vedere principiul disponibilității părților, față de renunțarea pârâtului prin apărător de a invoca excepția prematurității cererii, instanța urmează să ia act de aceasta.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare instanța o va respinge pentru următoarele considerente:
Pârâtul a invocat excepția menționată anterior, motivând faptul că a fost deja pronunțată o decizie civilă, anume nr. 6199/2013 a Curții de Apel C..
Prin cererea de chemare în judecată ce a constituit obiectul dosarului nr._ în cadrul Judecătoriei Băilești, pârâtul din prezenta cauză a formulat o cerere de încredințare a minorului spre creștere și educare. Prin sentința civilă nr. 1129/18.04.2012 Judecătoria Băilești a stabilit locuința minorului la reclamanta din prezenta cauză, aceasta formulând în cadrul acelui dosar cerere reconvențională și a obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
Împotriva acestei sentințe pârâtul a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 16/05.02.2013 Tribunalul D. a respins apelul formulat de acesta, iar în urma formulării recursului, prin decizia civilă nr. 6199/06.06.2013 Curtea de Apel C. a modificat sentința instanței de fond și a stabilit locuința minorului la tatăl reclamant, obligând-o pe pârâtă la plata pensiei de întreținere.
Potrivit art. 430 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Elementele autorității de lucru judecat sunt identitatea de obiect, de cauză și de părți. În cauza dedusă judecății instanța reține faptul că există identitate de părți și de cauză, însă nu există identitate de obiect.
Astfel, se constată faptul că, în cauza dedusă judecății, obiectul cererii îl reprezintă solicitarea reclamantei de a exercita autoritatea părintească asupra minorului în mod exclusiv, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere și încredințarea minorului spre creștere și educare către reclamantă, față de obiectul anterior al dosarului nr._ în care pârâtul G. V. a solicitat încredințarea minorului spre creștere și educare și stabilirea domiciliului minorului la el.
Pe fondul cauzei, în fapt, din coroborarea probelor administrate în cauză instanța a reținut faptul că în urma relației de concubinaj avută de părți în perioada 2002-2010 a rezultat minorul G. A. C. I..
Reclamanta a menționat faptul că a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal în urma datoriilor acumulate de pârât, fiind necesar să plece în străinătate pentru a munci în vederea asigurării traiului zilnic și a acoperirii datoriilor, însă faptul că pârâtul a acumulat aceste datorii despre care reclamanta a făcut vorbire nu sunt dovedite cu vreun mijloc de probă, acest lucru fiind necesar față de principiul conform căruia cel care face o afirmație trebuie să o dovedească (actor incumbit probatio), așadar acest aspect nu poate fi luat în considerare în dovedirea pretențiilor reclamantei, nefiind susținut nici de martora J. T., propusă de reclamantă în susținerea solicitărilor sale, aceasta nu a menționat în cuprinsul declarației sale vreun aspect care să poată confirma susținerile reclamantei.
De asemenea reclamanta a invocat faptul că pârâtul nu a contribuit în vreun fel la întreținerea copilului, ea fiind cea care a suportat în întregime costurile necesare îngrijirii minorului, însă nici acest aspect nu este dovedit cu vreun mijloc de probă. Astfel, instanța constată faptul că prin sentința civilă nr. 1129/18.04.2012 a Judecătoriei Băilești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6199/06.06.2013 a Curții de Apel C. s-a stabilit domiciliul minorului la tatăl său, pârâtul G. V., considerându-se astfel că acesta dispune de cele necesare în vederea îngrijirii, creșterii și educării minorului.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că este angajată la o societate denumită A. Fast Food SRL, însă nu a precizat postul pe care îl ocupă și nici salariul aferent, în dreptul acestor mențiuni fiind doar trasată o linie, însă fiind depus la dosar contractul individual de muncă, fără a fi menționată data încheierii acestuia, din cuprinsul acestuia reiese faptul că reclamanta este angajata societății pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 30.08.2013, în calitate de lucrător comercial și având un salariu de bază lunar brut în cuantum de 1500 de lei, iar reprezentantul legal al societății este numita C. A., mama reclamantei, astfel cum reiese și din declarația martorei J. T..
Potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, aceasta a trimis pârâtului la data de 18.08.2013 o sumă de bani în cuantum de 400 lei, iar la data de 28.08.2013, respectiv la data de 15.10.2013 și la 04.11.2013, 17.12.2013 suma de 800 de lei și de 500 lei, 200 lei, 200 lei către G. I., mama pârâtului, iar acest aspect dovedește faptul că reclamanta a achitat pensia de întreținere lunară în cuantum de 223 lei la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 1129/18.04.2012 a Judecătoriei Băilești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6199/06.06.2013 a Curții de Apel C., putându-se lua în considerare faptul că aceste sume de bani erau pentru minor, reclamanta nejustificând vreun interes pentru a trimite sumele de bani pentru bunica paternă personal.
Faptul că reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind cumpărarea unui televizor, menționând că este pentru fiul său, fără a fi coroborat cu alt mijloc de probă, nu poate fi reținut de instanță ca fiind bun achiziționat pentru minor în vederea creșterii și educării acestuia. De asemenea, nu se poate reține faptul că minorul nu este bine îngrijit și că a avut păduchi, prin simplul aspect că reclamanta a depus la dosarul cauzei un bon fiscal eliberat de o farmacie din București la data de 15.10.2013 care dovedea că a fost cumpărat un șampon de păduchi și un spray în acest sens.
Martora J. T. a menționat faptul că bunica maternă se ocupă de creșterea și educarea minorului, în sensul că trimite pachete cu îmbrăcăminte și mâncare, acest lucru fiind coroborat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezentând coletele trimise către pârât (fila 85), rezultând astfel că a fost trimis o singură dată un colet către bunica paternă pentru minor.
Astfel, cele aduse în susținerea cererii sale prind încredințarea minorului nu sunt suficiente pentru a dovedi temeinicia pretențiilor reclamantei.
Din declarațiile martorilor T. R. și G. C. a reieșit faptul că minorul locuiește în casa bunicilor paterni, iar când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal cel mic avea vârsta de 2 ani. Au arătat că minorul se înțelege bine cu tatăl său și cu bunicii paterni și nu îi duce lipsa mamei, că este un copil vesel, sociabil cu toată lumea, iar la școală învață foarte bine, fiind înscris la Școala din Plenița, unde a învățat de la început și unde a făcut și grădinița, de asemenea având cunoștință și despre faptul că pârâtul îl duce la meditații, apreciind totodată că minorul nu duce lipsă de nimic și este bine îngrijit și puternic atașat de tată și de bunicii paterni.
În conformitate cu dispozițiile art. 486 Cod civil teza finală, a fost ascultat minorul de către instanță în camera de consiliu, acesta menționând faptul că se înțelege bine cu tatăl său și cu bunicii paterni și că nu își dorește să plece din locuința sa pentru a locui cu reclamanta. De asemenea a menționat faptul că de-a lungul timpului i-a simțit lipsa mamei sale, dar aceasta nu a venit să-l viziteze, iar cu bunica de la București nu are vreo legătură strânsă. În ceea ce privește educația, minorul a arătat că la școală îi este foarte bine, iar tatăl său îl trimite la meditații aproape la toate materiile și îi oferă tot ceea ce are nevoie, chiar dacă îi lipsește mama sa.
Din cuprinsul anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei a rezultat faptul că locuința acesteia este corespunzător mobilată și întreținută, oferind condiții bune de locuit și fiind cunoscută drept o persoană cu bune relații de vecinătate.
Nu poate fi reținută mențiunea reclamantei cu privire la calitatea educației oferită de o școală din București față de școala la care este înscris minorul în . fiind irelevante atâta vreme cât minorul are rezultate foarte bune la școală și se dezvoltă normal.
Potrivit anchetei sociale efectuate la domiciliul pârâtului, acesta locuiește împreună cu părinții săi, G. D. și G. I., cu concubina sa Ionița A. și cu fiul său G. A. C. I., într-un imobil format din șapte camere mobilate și igienizate corespunzător și alte anexe gospodărești, apreciindu-se pe baza celor consemnate că minorul beneficiază de condiții optime de creștere și educare, acest lucru reieșind și din caracterizarea depusă la dosarul cauzei de la școala unde învață minorul, acesta fiind apreciat drept un elev bun, cuminte, frumos îmbrăcat și foarte atent la tot ce i se comunică, obținând calificative de "foarte bine", fiind în permanență supravegheat de bunici și de tată. La ședințele cu părinții se arată că au fost prezenți bunicii și tatăl, iar aceștia au răspuns întotdeauna la cerințele școlii, iar elevului nelipsindu-i vreodată cele necesare procesului de învățământ.
În drept, conform art. 46 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate conform dispozițiilor art. 403 Cod civil.
Potrivit art. 403 Cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți.
În ceea ce privește dispozițiile art. 398 alin. 1 Cod civil, invocate de reclamantă, conform cărora atunci când există motive întemeiate care conduc la concluzia că nu ar fi în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, instanța constată faptul că acestea nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, nefiind dovedite motivele întemeiate solicitate de lege pentru a se dovedi lipsa interesului superior al minorului.
Conform art. 400 Cod civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Noțiunea de "interes superior al copilului" reglementat de Legea nr. 272/2004, constituie un imperativ ce este necesar a fi respectat în toate măsurile ce privesc copilul, iar pe lângă aspectele materiale ce vizează condițiile de locuință și veniturile oferite de părinți pentru creșterea minorului se au în vedere și circumstanțele legate de afectivitatea minorului față de părinții săi, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, precum și stabilitatea minorului, fiind necesară configurarea în mintea minorului a unui sentiment de apartenență, prin referire la membrii familiei, mediul familial, mediul de la școală, precum și mediul de vecinătate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interesul copiilor prezintă un dublu aspect: pe de o parte garantarea unei evoluții într-un mediu sănătos, iar pe de altă parte menținerea legăturii cu familia, deoarece distrugerea acestora determină ruperea copilului de rădăcinile sale. Chiar dacă nu este aceeași situație de fapt, întrucât în cauza amintită se punea problema revenirii minorei alături de părinții biologici, totuși, își găsește aplicabilitatea și în prezenta cauză, în sensul că minorului i se garantează evoluția într-un mediu sănătos și este necesar ca acesta să-și mențină legătura cu cei ce l-au crescut, cu colegii de școală, precum și cu prietenii săi.
Judecătorul este obligat ca la soluționarea cererilor de stabilire domiciliu minor să țină seama de interesul minorului, autoritățile având obligația de a depune eforturi rezonabile pentru ca atunci când interesele părinților sunt în conflict, iar copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, interesele superioare ale acestora să fie promovate.
S-a constatat faptul că nu există motive care să justifice schimbarea modului de viață al minorului și mediului în care acesta trăiește și se dezvoltă în mod corespunzător, având nevoie de stabilitate și de siguranța oferită de căminul părintesc, astfel că solicitarea reclamantei de a se dispune încredințarea minorului spre creștere și educare către sine este neîntemeiat, față de situația de fapt reținută și probată în cauză, astfel că se va respinge, în mod firesc și capătul de cerere privind obligarea petentului la plata pensiei de întreținere, atâta vreme cât se respinge și capătul privind încredințarea minorului către reclamantă.
Așadar, în urma administrării întregului material probator în cauză, instanța a constatat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă și nu se impune nici schimbarea condiției minorului prin mutarea sa din mediul în care a crescut timp de 10 ani și cu care este obișnuit, fiind bine îngrijit și nelipsindu-i cele necesare creșterii și educării sale.
Față de prevederile art. 453 Cod procedură civilă, care prevăd faptul că partea care pierde procesul a fost obligată, la cererea părții care a câștigat să plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța constată că pârâtul a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, reprezentând onorariul apărătorului ales, conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
Având în vedere cele expuse anterior instanța a luat act de renunțarea pârâtului la invocarea excepției prematurității cererii, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 de lei, reprezentând onorariu apărător ales al pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. F.-B., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit instanța de fond a respins cererea formulată de apelantă, atât timp cât din economia dosarului, respectiv declarațiile martorilor și susținerile părților, rezultă fără echivoc că minorul a locuit cu ambii părinți până în urmă cu câțiva ani, apelanta apreciind că, motivarea instanței fond în sensul că nu este în interesul minorului să fie rupt din mediul în care a fost crescut timp de 10 ani, este în totală contradicție cu probele administrate în cauză.
Mai arată apelanta că în ultimii 5 ani, respectiv de la data separării de pârâtul G. V., a încercat în repetate rânduri diferite pretexte i-a refuzat acest drept și consideră că atitudinea pârâtului este atitudinea unui tată iresponsabil care-i refuză copilului său dreptul de a-și vedea mama.
Pârâtul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că instanța de fond în motivarea hotărârii a analizat cu minuozitate toate probele administrate în cauză, hotărârea fiind luată cu respectarea interesului superior al copilului.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, invocate, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Din relațiile de concubinaj pe are reclamanta și pârâtul le-au întreținut o perioadă de tip a rezultat minorul G. A. C. I., născut la data de 05.05.2005, minor care a rămas în domiciliul și în îngrijirea tatălui începând cu data separării părinților, respectiv luna august 2010.
Pe parcursul anilor 2011-2012 părțile s-au judecat atât într-o ordonanță președințială, cât și pe calea dreptului comun în doua dosare ce priveau situația minorului, respectiv stabilirea domiciliului acestuia și obligațiile de întreținere ale părinților față de minor.
Prin decizis civilă nr.6199/06.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a stabilit locuința minorului G. A. C. I. la tată, iar mama a fost obligată la plata unei pensii de întreținere, în favoarea minorului.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că ceea ce trebuie avut în vedere atunci când trebuie lămurită situația unui copiul, este interesul superior al copilului, așa cum este reglementat de Legea nr.272/2004 și care se regăsește în egală măsură în Codul familiei și care se circumscrie dreptului copilului l o dezvoltare fizică și morală armonioasă, la echilibru socio-afectiv și la viață de familie stabilă. S-au avut în vedere și relațiile tensionate dintre cei doi părinți. Condițiile materiale și morale pe care le poate oferi fiecare dintre ei copilului, apreciindu-se, în final, că este în interesul copilului de a rămâne în familia tatălui.
În cauza de față s-a cerut ,în esență, modificarea măsurii de stabilire a domiciliului minorului, stabilită prin decizia civilă sus menționată, deși reclamanta-apelantă prin cererea de chemare în judecată solicită încredințarea spre creștere și educare a miorului (această sintagmă fiind înlocuită în N.C.C. cu sintagma stabilire locuință minor asociată cu exercitarea autorității părintești), invocându-se disp. art.505, art.398 și art.402 C.civil.
Potrivit disp. art.403 Cod civil în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la luarea unei măsuri privind situația copilului minor rezultat din căsătorie sau din afara căsătoriei, instanța de tutelă poate modifica aceste măsuri la cererea oricăruia dintre părinți.
Conform art.400 C.civil în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă această înțelegere este contrară interesului superior al minorului, instanța de tutelă stabilește locuința minorului la părintele cu care locuiește în mod statornic.
În speță, nu s-a făcut dovada intervenției unei schimbări majore a împrejurărilor avute în vedere la 6 iunie 2013 când s-a stabilit ca locuința minorului la tată, în localitatea Plenița, județul D..
Faptul că reclamanta-apelantă are conform anchetei psiho-sociale, condiții oarecum superioare condițiilor materiale oferite copilului de pârâtul-intimat, nu poate fi apreciat ca o schimbare majoră a împrejurărilor inițiale, cu atât mai mult cu cât copilul de la naștere și până în prezent a locuit numai cu tatăl său și cu familia acestuia, alături de care se bucură de îngrijire și afecțiune.
Mutarea bruscă a copilului din mediul în care a fost crescut și educat, în condițiile în care nici copilul, care se află la o vârstă la care poate aprecia într-o oarecare măsură unde s-ar simți mai bine, într-o locație unde nu cunoaște pe nimeni, alături de mamă și bunica maternă pe care nu le-a văzut deloc foarte puțin în ultimii 5 ani, poate avea efecte negative asupra psihicului copilului.
Este adevărat că mama are dreptul la legături personale cu copilul său, însă aceste legături personale cu copilul său, vor avea loc după un program stabilit de instanță – atunci când mama va solicita acest lucru – program care de asemenea va avea în vedere în primul rând interesul superior al minorului care cuprinde printre altele și dreptul copilului de a păstra și dezvolta o relație de familie cu mama sa.
În concluzie, se constată că nu există motive temeinice care să justifice schimbarea radicală a modului de viață al minorului, mediul familial în care acesta trăiește în prezent oferindu-i stabilite, siguranță și afecțiune.
Față de cele de m ai sus, văzând și disp,. art.480 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul formulat de apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamanta B. F.-B., domiciliată în București, Șoseaua M. B., nr. 3, ., ., CNP_, cu domiciliul ales la C.. Av. L. M. din B., ..16, ., . O., împotriva sentințe civile nr.491/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât G. V., domiciliat în comuna Plenița, .. 17, județul D., CNP_.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015.
Președinte, M. G. | Judecător, C. C. B. | |
Grefier, L. B. |
Red.jud.M.G.
Tehn.S.V./4 ex.
Jujd.fond-A.P.
| ← Curatelă. Decizia nr. 1144/2015. Tribunalul DOLJ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
