Expropriere. Sentința nr. 563/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 563/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 563/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 563/2015
Ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier C. D. S.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 25 septembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta sentință privind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ț. I. împotriva pârâtului S. R. REP. PRIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect expropriere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 25 septembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea amânându-se pentru termenele din 2 octombrie 2015, 9 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
La data de 09.05.2014, reclamantul Ț. I. a chemat în
judecată pârâta S. R., reprezentat prin Ministerul
Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România S.A., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 233.311,49 lei (valoare provizorie) reprezentând despăgubiri pentru terenul proprietatea reclamantului situat în corn. C., jud. D., T140, compus din: corpul 48 de proprietate Lotul 48 - teren intravilan in suprafață de 512 mp din acte, 512 mp din măsurători, corpul 50 de proprietate Lotul 11 - teren intravilan in suprafață de 512 mp din acte, 512 mp din măsurători,corpul 51 de proprietate Lotul 51 - teren intravilan in suprafață de 616 mp din acte si măsurători la care se adaugă cota indiviză de 1/51 din Corpul 52 de proprietate - Lotul 52 - cale de acces, compus din teren intravilan în suprafață de 7.933 mp, expropriate parțial prin Decizia de expropriere nr. 487/04.05.2012. Solicit obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Solicit judecarea în lipsă.
Arată că, pârâtul S. R. are calitate procesuală pasivă, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România S.A. și este dată de prevederile art. 2 alin. 2 și alin. 3 lit. a) din Legea nr. 255/2010.
Reclamantul arată că este proprietarul imobilelor indicate in petitul cererii în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5944/17.08.2007 BNP T. M. D., contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8380/22.10.2007 BNP T. M., actului de dezmembrare autentificat sub nr. 281/14.01.2008 BNP F. M. M.
La data cumpărării, imobilul avea destinația extravilan, însă ulterior a devenit intravilan.
Scopul pentru care a achiziționat imobilul a fost acela de a-si construi casă de locuit pe unul dintre acestea, iar pe celelalte să le valorifice, având în vedere că terenurile făceau parte dintr-un lot de peste 50 de terenuri ce urmau să constituie un cartier. D. dovadă o constituie drumul de acces în suprafață totală de 7933 mp (Lotul 52), drum care deservea toate loturile adiacente și cu privire la care fiecare din proprietarii celor 51 de loturi deține o cotă de proprietate de 1/51.
Acest teren a fost achiziționat împreună cu alți prieteni, în ideea de a ne construi case învecinate, în cadrul aceluiași cartier, într-o zonă, la acea vreme, liniștită a Craiovei.
Ulterior, prin H.G. nr. 1233/14.12.2011 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării "Varianta de ocolire C. Sud", s-a aprobat amplasamentul lucrării cunoscute ca și Centura de Sud a Craiovei.
Anexa nr. 2 la această hotărâre cuprinde Lista imobilelor ce urmau a fi expropriate, imobilul proprietatea reclamantului regăsindu-se la pozițiile :nr. 160 (lotul 48) (cu identificarea greșită a proprietarului, fiind menționat din eroare O. C.) cu suprafață expropriată de 302 mp din totalul celor 512 mp, nr. 162 (lotul 50) (cu identificarea greșită a proprietarului, fiind menționat din eroare O. C.) cu suprafață expropriată de 419 mp din totalul celor 512 mp, nr. 163 (lotul 41) (cu identificarea greșită a proprietarului, fiind menționat din eroare O. C.) cu suprafață expropriată de 581 mp din totalul celor 616 mp, nr. 164 (lotul 52 . suprafață expropriată de 1554 mp din totalul de 7932 mp (și în acest caz menționat din eroare același proprietar).
Valoarea despăgubirilor stabilită prin Anexa nr. 2 este: 7927 lei pentru suprafața expropriată de 1302 mp, adică 6,088 lei / mp; 9.462 lei pentru suprafața totală de 1554 mp (drum acces), adică 6,088 lei / mp.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR) în data de 04.05.2012 emite Decizia de expropriere nr. 487/04.05.2012 conform Anexei la HG nr. 1233/2011.
Deși în decizia de expropriere se menționează că despăgubirile au fost consemnate, în realitate nu am încasat nici o sumă cu titlu de despăgubiri. Oricum, nu am acceptat valoarea propusă ca și despăgubire, și nu sunt de acord cu aceste sume, întrucât nu reprezintă nici pe departe valoarea reală a terenului ce mi-a fost expropriat.
Consideră că despăgubirea trebuie să se raporteze în primul rând la o altă valoare de circulație a terenului, și în al doilea rând să aibă în vedere întreaga suprafață a terenului proprietatea reclamantului, și nu doar la suprafața expropriată, având în vedere următoarele
Valoarea de 6,08 lei/mp nu exprimă valoarea reală, de circulație a terenului. Această valoare este echivalentul a aproximativ 1,3 EURO / mp.
În prezent, valoarea de piață a terenurilor în zonă este de circa 25 Euro / mp - valoare care trebuie avută în vedere la stabilirea despăgubirilor.
Suprafața totală a terenului reclamantului era suficientă pentru construirea unei case de locuit și amenajarea unei grădini și a unui spațiu verde de recreere, dar și pentru vânzare.
Astfel cum erau poziționate, atât terenul meu cât și cele vecine îndeplineau toate condițiile pentru realizarea unui astfel de obiectiv, în preajma acestora neaflându-se alte construcții sau elemente ( stâlpi de tensiune, conducte de gaze, canal sau apă, drumuri publice etc) care să impună restricții de construire.
În urma exproprierii suprafața rămasă de nu este suficientă dar nici pretabilă pentru construirea unei case de locuit și amenajarea unui spațiu verde / grădini sau pentru vânzare, modificându-se gradul și procentul de ocupare a terenului.
Mai mult decât atât, ca urmare a amplasării șoselei ce constituie centura de sud a Craiovei, vor exista restricții de construire care vor face practic imposibilă utilizare terenului conform destinației avute de mine în vedere.
Și în cazul în care reclamantul ar fi dorit valorificarea terenului prin vânzare, acesta nu mai reprezintă o valoare profitabilă sau o ofertă atractivă, având în vedere tocmai deficiențele de mai sus.
Cu alte cuvinte, terenul reclamantului este în prezent inutilizabil și de nevalorificat sub nici o formă, astfel că prejudiciul adus prin expropriere este unul efectiv, ce trebuie raportat la întreaga suprafață.
Anterior exproprierii, accesul la teren se făcea pe drumul de acces din care deținea cotă parte de proprietate, care mergea de-a lungul tuturor celor 51 de parcele.
În urma exproprierii, este evident că accesul la teren nu se mai poate face pe acest drum, întrucât: în primul rând șoseaua de centură se suprapune peste partea de început a drumului nostru ce acces, blocând practic legătura drumului de acces cu drumul public, ceea ce transformă drumul de acces într-un teren propriu-zis;existența șoselei de centură va impune restricții de circulație pe drumul nostru ce acces, trebuind de fapt reconfigurată zona.
Practic, în prezent, suprafața rămasă după expropriere nu mai are acces la vreun drum public, astfel că realizarea unei astfel de căi de acces înseamnă cheltuieli suplimentare pentru reclamant.
Menționează că valoarea solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri a fost stabilită provizoriu plecând de la o valoare de 25 Euro / mp echivalentul a 110,75 iei / m.p (curs 1 Euro = 4,43 lei):
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5944/17.08.2007 BNP, T. M. D., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8380/22.10.2007 BNP T. M. D., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9332/29.11.2007 BNP T. M. D. o actul de alipire autentificat sub nr. 9715/12.12.2007 BNP F. M. M., actul de dezmembrare autentificat sub nr. 281/14.01.2008 BNP F. M. M., Decizia de expropriere nr. 487/04.05.2012 și anexă, Dovadă primărie că terenul este intravilan, Dovadă notare în cartea funciară suprapunere teren, Corespondență purtată cu CNADNR ,expertiză tehnică specialitate topografie, evaluatorie și construcții/urbanism având ca obiective: identificarea terenurilor și realizarea unei schițe în care să se evidențieze șoseaua de centură, respectiv terenurile expropriate, gradul de afectare a terenurilor proprietatea mea prin expropriere, dacă pe terenul rămas în urma exproprierii se mai poate edifice vreo construcție casă de locuit, dacă terenul rămas după expropriere are acces la drumul public asupra căruia dețin o cotă de proprietate de 1/51 sau la altă cale publică, Care este valoarea despăgubirilor având în vedere valoarea de piață a terenurilor în zonă, precum și toate elementele menționate în cuprinsul prezentei cereri.
Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nedovedită.
Arată că din analiza actelor deduse judecății a reieșit faptul că imobilele în suprafață de 302,00 mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26, 27, 28 lot 48;419,00 mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26, 27, 28 lot 50; 581,00 mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26, 27, 28 lot 51, deținute în codevălmășie cu dna Ț. M., 1.554,00 mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26, 27, 28 lot 52, este deținut, în codevălmășie cu Tîru M. și în coproprietate cu domnii Calmuc L. D., Calmuc F. E., M. A. A., Ivanus D., Ivanus R. C., N. S., N. G. C., C. G., C. M., S. D. G., R. D. L., Stirbu A. I., Stirbu . Z. E. G., Zuțcafl Vaieria T., D. C. C.. D. M. G., C. N., C. A., C. M., C. E., Geica C., Geica D., TerrasanKG Service S.R.L., S. Anișoara, S. Gherorghe, D. I., D. M.,U. N., U. M., C. L. M., B. M., B. N., Iscrule; E.ena, T. C., T. Torica, Drincianu I., Drincianu M., L. D., E. I., M. D. Ș., M. D., G. A., G. L., I. F., A. Constanta, M. Mihaita Dabniel, M. C. S., M S. C. R., S. L., I. R. E., C. A. E., Margaret
Față de aceste împrejurări solicită ca instanța să pună în vedere reclamantului să precizeze dacă, pentru imobilele cuprinse în loturile 48, 50, 51, în suprafață de 302,00 mp, 419,00 mp și acțiunea în nume propriu sau în nume propriu și în numele soției, iar dacă pentru imobilul în suprafață de 1.554,00 mp formulează acțiunea doar în numele său, în numele său și său, al soției și al celorlalți coproprietari, în acest ultim caz, solicităm instanței reclamatului să depună la dosarul cauzei și mandatul de reprezentare în acest sens.
Invocă excepția prematurității cererii introductive privind pentru terenul aferent cotei indivize de 1/51 din lotul 52, în suprafață expropriată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică unor obiective de interes național, județean și local.
Excepția prematurității cererii introductive privește procedura de contestare pentru imobilul expropriat în suprafață de 1.554,00 mp parte din tarlaua 140, parcele-stabilită de Legea nr. 255/2010.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010 și ale H.G. nr. 1233/2010, mc prin H.G. nr. 174/2012, a fost expropriat imobilul în suprafață de 1.554,00 mp, parte din 26, 27, 28, lot 52 pentru care reclamantul solicită despăgubiri.
Astfel, urmând procedura de expropriere instituită de Legea nr. 255/2010, pentru acest imobil s-a ajuns la etapa întocmirii documentației cadastrale, documentație care se întocmește în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din actul normativ sus-menționat și care are ca scop stabilirea suprafeței imobilului expropriat, a categoriei de folosință, precum și a deținătorului/deținătorilor acestuia.
Precizează în acest sens faptul că, recepționarea documentațiilor cadastrale reprezintă in aspect esențial al întregii proceduri de expropriere:numai ulterior acestui moment există că identificarea titularilor de drepturi reale a fost judicios efectuată, iar datele privind reflectă în mod fidel realitatea din teren.
Astfel, ca urmare a întocmirii documentației cadastrale cu privire la imobilul în i mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26, 27, 28, lot 52, a reieșit faptul că acest imobil are categoria de folosință drum (intravilan) și nu arabil (intravilan), astfel cum a fost această categorie c în anexa la H.G. nr. 1233/2011, și este deținut în coproprietate de către Tiru I. și alți coproprietari.
Pârâta arată că prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară r obiective de interes național, județean și local au fost declarate de utilitate publică toate construcție de autostrăzi, expropriator fiind S. R. prin Compania Națională de autostrăzi șl drumuri naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor.
În speță, în temeiul Legii nr. 255/2010 și al H.G. nr. 1233/2011, modificată și completată 174/2012, a fost emisă Decizia de expropriere nr. 487 din data de 04.05.2012 privind coridorul de expropriere al lucrării „Varianta de ocolire C. Sud", printre imobilele care fac parte din coridorul de ex| și imobilele în suprafață de 302,00 mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26, 27, 28, lot 48, în suprafață de 419,00 mp, parte din tarlaua 140, parcelele 26,27,28, lot 50, în suprafață de 581, parte din parcelele 26, 27, 28, lot 51 și imobilul în suprafață de 1.554,00 mp, parte din tarlaua 140, parcei lot 52, situate pe raza teritorial administrativă a localității C., jud. D..
Aprobarea de către Guvern a hotărârii privind declanșarea procedurilor de expropriere s listelor proprietarilor astfel cum aceștia rezultă din evidențele Agenției Naționale de cadastru Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale (art. 5 alin. 1 din Legea nr. 255/2010). Astfel, conform listelor puse la dispoziție de către Instituția Primarului Comunei C., jud. D. pentru imobilele în cauză figura ca și proprietar doamna O. C..
În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 255/2004 au fost întocmite cadastrale avizate de către O.C.P.I. D., prin care din imobilul cuprins în tarlaua 140, parce loturile 48, 50, 51 și 52, au fost dezmembrate în vederea exproprierii următoarele suprafețe:din lotul 48, suprafața de 302,00 mp;din lotul 50, suprafața de 419,00 mp;din lotul 51, suprafața de 581,00 mp;din lotul 52, suprafața de 1554,00 mp.
Așa cum a precizat anterior, imobilele în suprafață de 302,00 mp, 419,00 mp și 581,00 mp, reclamant în codevălmășie cu doamna Ț. M., iar imobilul în suprafață de 1.554,00 mp reclamant în codevălmășie cu Ț. M. și în coproprietate cu Calmuc L. D., Calmi M. A. A., Ivanus D., Ivanus R. Crstian, N. S., N. G. G., C. M., S. D. G., R. D. L., Stirbu A. I., Z. E. G., Z. V. T., D. C. C., D. M. G., C. N.,, C. A., C. M., C. E., Geica C., Geica D., Terrasan S.R.L., S. A., S. G., D. I., D. M., U. N., U. C. L. M., B. M., B. N., I. D., I. Ele C., T. Torica, Drincianu I., Drincianu M., L. D., L. C. D. J., M. D. Ș., M. D., G. A., G. Steluța I., I. r.oriana, A. Constanta, M. Mihaita Dabniel, M. C. S., M. M. V., S. C. R., S. L., I. R. E., C. A. E., M. V. A..
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 7-9 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu prevederi Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010, a fost întocmit, de către un evaluator - membru ANE expertizelor întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, un raport de evaluare despăgubirile aferente celor patru imobile expropriate au fost stabilite la cuantumul de:1.839,00 lei pentru imobilul în suprafață de 302,00 mp (lot 48);2.551,00 lei pentru imobilul în suprafață de 419,00 mp (lot 50);3.537,00 lei pentru imobilul în suprafață de 581,00 mp (lot 51);9.462,00 lei pentru imobilul în suprafață de 1.554,00 mp (lot 52).
Ulterior, pe baza documentelor menționate mai sus, Comisia de verificare a dreptului d sau a altui drept real (Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, loc. C.) a emis:
Hotărârea nr. 83 din data de 15.04.2013 pentru stabilirea despăgubirii aferente imobilului suprafață de 302,00 mp, având ca anexă Procesul-verbal nr. 83 din data de 15.04.2013 (Anexa); Hotărârea nr. 84 din data de 15.04.2013 pentru stabilirea despăgubirii aferente imobilului suprafață de 419,00 mp, având ca anexă Procesul-verbal nr. 84 din data de 15.04.2013 (Anexa);Hotărârea nr. 122 din data de 24.03.2014 pentru stabilirea despăgubirii aferente imobilului suprafață de 581,00 mp, având ca anexă Procesul-verbal nr. 122 din data de 24.03.2014 (Anexă).
Pentru imobilul în suprafață de 1.554,00 mp, Comisia nu poate proceda la emiterea hotărârii despăgubirii, întrucât, așa cum am arătat anterior, pentru acest imobil există neconcordanțe înscrise în anexa la H.G. nr. 1233/2011, modificată și completată prin H.G. nr. 174/2012 și c în documentația cadastrală întocmită în vederea clarificării situației juridice a acestui imobil expropriat.
În ceea ce privește cererea prin care reclamantul solicită instanței să dispună obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 233.311,49 lei (110,75 lei/mp) solicită instanței să o respingă ca neîntemeiată și nedovedită.
În fapt, cererea astfel formulată reprezintă o cerere de majorare a cuantumului stabilite în temeiul Legii nr. 255/2010, al H.G. nr. 1233/2011 și prin Hotărârile de stabilire despăgubirii nr. 83 și 84 din data de 15.04.2013 și nr. 122 din data de 24.03.2014.
Suma de 233.311,49 lei solicitată de către reclamant cu titlul de despăgubire pentru cele patru imobile expropriate a fost calculată având în vedere, ca și suprafață expropriată, totală a lotului 48, de 512 mp, suprafața totală a lotului 50, de 512 mp, suprafața totală a lotului 51, de 616 mp și a cotei aferente lotului 52 raportată la suprafața totală a acestui lot, respectiv suprafața de 156 mp (cota de 1 /51 x 7.932 mp).
Or, suprafața expropriată din terenul situat în lotul 48 este de 302 mp, din lotul 50 de 419 mp, din lotul 51 de 581 mp, iar din lotul 52 de 1.554 mp, cota aferentă reclamatului fiind de 30,47 mp.
Diferențele de suprafață a celor patru imobile nu au fost expropriate, nefiind necesare construcției obiectivului de investiții „Varianta de ocolire C. Sud" astfel că, în lipsa declanșării procedurii de expropriere aceste imobile, nu se poate dispune transferul în domeniul public și plata de despăgubiri.
Despăgubirile în cuantum de 1.839 lei acordată pentru exproprierea imobilului în suprafață de mp, în cuantum de 2.551 lei, acordată pentru exproprierea imobilului în suprafață de 419 mp și în cuantum 3.537 lei, acordată pentru exproprierea imobilului în suprafață de 581 mp, au fost stabilite printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator proprietăți imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R., așa cum am anterior. (Anexa nr. 4 - Raport de evaluare)
Raportul de evaluare a fost întocmit în acord cu prevederile art. 11 alin. 7-9 din Legea nr. 25 coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010, potrivit cărora înainte c începerii activității Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, expertul evaluator - membru A întocmește un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriale fiecare categorie de folosință. Raportul se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate; de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571 /2003, norma edictată în acest sen una imperativă (art. 8 din Norme - „expertul evaluator... este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici ...").
Arată că în grila notarilor publici aferentă anului 2011 (anul evaluării) valoarea unui metru pătrat de teren arabil în intravilanul localității C., jud. D. era 4, 51 lei.
Precizează faptul că evaluarea imobilului a avut în vedere faptul că aceasta este situat în intravilanul localității, așa cum reiese și din raportul de evaluare întocmit de către expropriator.
Prin urmare, despăgubirile menționate anterior cuprind valoarea reală a imobilului, dar și cauzat titularului, fiind determinată cu respectarea întocmai a prevederilor legale în vigoare la dat astfel că despăgubirea este justă. Variația valorică a părții de imobil rămase neexpropriate este avută vedere la calcularea prejudiciului cauzat prin faptul exproprierii, ceea ce înseamnă ca acest prejudiciu și eventualele daune provocate proprietarului ca urmare a unei eventuale scăderi valorice a părți rămase neexpropriate.
Pe de altă parte, stabilirea despăgubirii în acord cu dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezint principiului de drept tempus regit actum, conform căruia un act juridic se încheie în conformitate prevederile legale în vigoare la data întocmirii lui și este supus acestora. Or, conform legii speciale de expropriere, despăgubirea se calculează având în vedere expertizele întocmite și actualizate d notarilor publici, la momentul exproprierii, orice raportare la momente anterioare sau ulterioare fiind netemeinică, prin prisma faptul că piața imobiliară cunoaște fluctuații de la an la an, respecți" scăderi de preț uneori chiar radicale.
în acest context, dorim să facem o remarcă deosebit de importantă cu privire la exproprierilor pentru cauză de utilitate publică:
Contrar afirmațiilor reclamantului, apariția unui nou obiectiv de investiții, respectiv „Varianta de ocolire C. Sud", în peisajul imobiliar local (în speță localitatea C., jud. D.), determină modificări pe piața imobiliară specifică, în sensul schimbării în unele cazuri chiar a utilizării de bază a teren exemplu: din teren agricol în teren construibil), ceea ce duce în final la o creștere a prețurilor teren confirmat de anunțuri imobiliare de genul „la autostradă/centură, cu deschidere la autostradă/cer pentru investiții".
Dacă un tip de amplasament este foarte rar întâlnit într-o anumită zonă, presiunea competiției de pe piață poate crește valoarea terenului, dincolo de nivelul indicat de profitabilitatea acestui terenului este afectată în mod substanțial de jocul între cerere și ofertă, dar cea care determină va anumită piață este utilizarea economică a amplasamentului, în speță lucrarea de interes public „ ocolire C. Sud".
Arată faptul că, la baza efectuării evaluării s-au avut în vedere prețurile aferente lunii 2011, întrucât în conformitate cu uzanțele din România, valorile estimate de către evaluator sunt data prezentată în raport și încă un interval de timp, după această dată, în care condițiile specific imobiliare nu suferă modificări semnificative care să afecteze opiniile exprimate de către evaluator.
Față de aceste considerente arată că, determinarea valorilor de despăgubire aferente imobilelor expropriate în suprafață de 302 mp la suma de 1.839 lei, în suprafață de 419 la suma de 2.551 lei și în suprafață de 581 mp la suma de 3.537 lei, a fost făcută în mod corect și cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data evaluării.
În ceea ce privește afirmația reclamantului cum că nu ar fi încasat nicio sumă cu titlu de despăgubiri arată faptul că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010, despăgubirea se consemnează la dispoziția persoanei expropriate, însă aceasta nu poate fi încasată decât după parcurgerea etapelor prevăzute de lege, respectiv emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirii, (re)consemnarea despăgubirii și uit acesteia în condițiile art. 17 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Afirmația reclamantului referitor la faptul că despăgubirea trebuie să aibă în vedere întreaga suprafață a terenului proprietatea sa, echivalează cu o cerere privind exproprierea totală a imobilului care este inadmisibilă pe următoarele considerente:
Dispozițiile art. 34 din Legea specială nr. 255/2010 instituie că dispozițiile acesteia se cor mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.
Prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 instituie că cererea prin care cuantumul despăgubirii acordate pentru un imobil expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor ar Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește despăgubirii.
Având în vedere că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 instituie posibilitatea exproprierii totale, în situația în care expropriatorul solicită exproprierea parțială iar proprietarul expropriat rezultă fără echivoc faptul că aceste dispoziții nu privesc stabilirea despăgubirii, aceste dispoziții contrare - în sensul art. 34 citat mai sus - dispozițiilor legii speciale ce restrânge incidența legii (Legea nr. 33/1994) exclusiv la metoda de calcul a despăgubirii.
Practic, aceste dispoziții contravin legii speciale întrucât nu prevăd o modalitate de stabili despăgubiri ci o alternativă de expropriere a unui întreg imobil.
Pe cale de consecință, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994 nu au incidență în speță, contradicție evidentă cu prevederile Legii nr. 255/2010, acest fapt fiind statuat și de Înalta Curte de Casație.
În ceea ce privește afirmația reclamatului referitor la faptul că suprafața rămasă în proprietate nu mai are acces la vreun drum public și că realizarea unei astfel de căi de acces presupune ocazionarea suplimentare în sarcina sa, învederăm instanței următoarele aspecte:
Legea aplicabilă în materie de expropriere, nu prevede expresis verbis obligația expropriatorului de a constitui căi de acces pentru loturile de teren rămase în proprietatea titularilor, care nu mai au ieșire la drumurile destinate circulației publice și nici nu permite exproprierea de terenuri cu scopul fumurilor de acces în favoarea proprietarilor. Exproprierea privește doar interesul public și anume realizarea proiectului de infrastructură în limitele amprizei.
Menționează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, „proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile deschise circulației publice se face potrivit legislației în vigoare interesați, cu acordul prealabil al administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere".
De asemenea, nu este prevăzută în sarcina expropriatorului nici obligația, de a asigura trecerea pentru terenul învecinat ce nu are ieșire la calea publică. Mai mult de atât, cât t expropriat are exclusiv destinația prevăzută de lege, fiind parte din domeniul public al statului, parte din proiectul de infrastructură aprobat în condițiile legii, acesta nu poate fi supus prevederilor legale aplicabile imobilelor aflate în proprietatea privată, respectiv prevederilor art. 617 și următoare Civil.
Despăgubirea acordată proprietarilor pentru expropriere include prejudiciul cauzat d terenului, din cauza lucrării de utilitate publică, în loturi separate, inclusiv pierderea accesului direct la drumul destinat circulației publice.
Cu privire la procesul-verbal nr. 9 din data de 23.04.2014 de informare cu privire la medierii arată faptul că, în litigiile în materie de expropriere, procedura prealabilă este obligatorie.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri:Mandatul acordat de C.N.A.D.N.R. - S.A.;Hotărâre și proces-verbal nr. 83/15.04.2013/Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Hotărâre și proces-verbal nr. 84/15.04.2013/Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010,Hotărâre și proces-verbal nr. 122/24.03.2014/Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010,Raport de evaluare privind estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 întocmit de Expertus S.R.L.;Decizia civilă nr. 3116 din data de 08.05.2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție,Decizia civilă nr. 6497 din data de 24.10.2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție,Documentații cadastrale pentru expropriere - ., 27, 28, localitatea C., jud. D., împuternicire avocațială nr._ din data de 10.07.2014.
In scop, probator, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate, avand ca obiective:
-identificarea (prin amplasament, dimensiuni, vecinătăți) a terenului in litigiu, proprietatea reclamantului, ținând cont de contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de reclamant aflate la dosarul cauzei si întocmirea unei schițe pe care sa se evidențieze șoseaua de centura si suprafetele de teren expropriate potrivit deciziei 487/2012, ținând cont de documentația cadastrala întocmita cu ocazia exproprierii;
-exprimarea unei opinii argumentate de către expert cu privire la faptul daca pe suprafața rămasa in proprietatea reclamantului, in urma exproprierii, se mai poate edifica vreo construcție, casa de locuit;
-expertul sa stabilească daca terenul rămas în proprietatea reclamantului.
tehnica topografica – expropriere in urma exproprierii are acces la calea publica, respectiv la lotul 52, sau la alta cale publica;
-stabilirea cuantumului despăgubirilor, conform art 26 din Legea33/1994, pentru suprafața de teren expropriata, ținându-se seama de prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel, in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarilor prin exproprierea parțiala si eventuala imposibilitate a edificării unei locuințe pe terenul rămas in urma exproprierii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5944/17.08.2007, 8380/22.10.2007 și 9332/29.11.2007 de BNP T. M. D., reclamanta a dobândit în proprietate terenul situat în extravilanul ., în T140, compus din Corpul 48 de proprietate Lotul 48- teren intravilan în suprafață de 512 din acte, 512 m.p. măsurători, Corpul 50 de proprietate lotul 11- teren intravilan în suprafață de 512 din acte, 512 din măsurători, Corpul 51 de proprietate lotul 51- teren intravilan în suprafață de 616 m.p. din acte și măsurători.
Trebuie facuta precizarea ca obiectul actiunii civile de fata il constituie actiunea in pretentii formulata de reclamanta doar cu privire la suprafetele de 512 mp, 512 mp si, respectiv 616 mp, dat fiind ca, celalalt petit, referitor la acordarea despăgubirilor pentru terenul situat in Corpul 52 de proprietate - lotul 52 - cale de acces, a fost disjuns, formand obiectul unei alte cauze.
Prin Decizia de expropriere nr. 487 din data de 04.05.2012 privind coridorul de expropriere al lucrării „Varianta de ocolire C. Sud", s-a dispus exproprierea unor imobile care fac parte din coridorul de expropriere, între acestea fiind incluse suprafetele de 302 mp, respectiv 419 și 581 mp, situate în ., Lotul 48, Lotul 50 și lotul 51, ce fac parte din terenurile in suprafața mai mare, proprietatea reclamantului, dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare amintite mai sus.
Diferența de suprafață de pana la 512 mp, 512 mp si, respectiv 616 mp, cumpărata de reclamant, nu a fost expropriata, nefiind necesara construcției obiectivului de investiții „Varianta de ocolire C. Sud".
Prin Hotărârea nr. 1/15.04.2013 au fost stabilite valorile de despăgubire aferente imobilelor expropriate în suprafață de 302 mp la suma de 1.839 lei, în suprafață de 419 la suma de 2.551 lei și în suprafață de 581 mp la suma de 3.537 lei, cuantumul despăgubirii fiind contestat de reclamant.
Prin acțiunea civila de fata, așa cum a fost precizata, reclamanta solicita atat majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite pentru suprafetele de teren expropriate, de 302 mp, respectiv 419 si 581 mp, situate în ., Lotul 48, Lotul 50 și lotul 51, cat si acordarea despăgubirilor pentru suprafetele ce i-au rămas in proprietate, reprezentând prețul de circulație al acestora, stabilit prin raportul de expertiza efectuat in cauza, justificata de lipsa posibilității de a construi.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010: (1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea 33/1994, despăgubirea ce se cuvine proprietarului bunului supus exproprierii se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr 12/2015 a fost admisa excepția de neconstituționalitate a art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994 și s-a constatat că prevederile art 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
Din expertiza efectuată în prezenta cauză rezultă că reclamantului i se cuvine o despăgubire în cuantum de 80. 203 lei lei, reprezentând valoarea de circulație a terenului supus exproprierii de 302 mp, respectiv 419 și 581 mp, valoare ce a fost stabilita in comun de cei trei experți, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994, experții stabilind valoarea având in vedere amplasamentul si caracteristicile terenului in litigiu, in raportul de expertiză, precum și în răspunsul la obiecțiunile formulate de pârât experții precizând în concret atât modul de identificare a terenului, cât și comparabilele avute în vedere la stabilirea valorii de piață a terenului, rezultând o valoare de piață de 14 euro la data exproprierii - 04.05.2012.
Tribunalul va avea in vedere inclusiv raspunsul expertului la obiectiuni, potrivit caruia copiile după contractele de vanzare-cumparare ( puse la dispoziție la întâlnirea cu părțile de către reclamant) au fost utilizate informativ, ca verificare. Grila de piața a fost conceputa in baza informațiilor obținute de pe internet si media ( comparabilele 1, 2 si 3), contractele de mai sus, cu valoarea rezultata, fiind înscrise doar la rubrica C4.
Potrivit art. 27 din legea nr. 33/1994 republicată, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
În cauză, instanța constată că valoarea despăgubirilor ce trebuie plătită de expropriator pentru suprafata de 14 mp expropriata este cea stabilită prin raportul de expertiză, respectiv cea de la momentul transferului dreptului de proprietate, conform art. 26 alin. 2 din 33/1994, cu luarea in considerare a celor dispuse prin Decizia Curtii Constitutionale nr 12/2015, iar nu suma stabilită de expropriator, care nu reprezintă valoarea reală a terenului.
Tribunalul nu poate primi insa ca intemeiata solicitarea reclamantului privind acordarea despagubirilor pentru diferenta de suprafata neexpropriata, ce i-a ramas in proprietate, reprezentand pretul de circulatie al acesteia, stabilit prin raportul cde expertiza efectuat in cauza, justificata de lipsa posibilitatii de a construi.
Prin raportul de expertiza s-a stabilit ca pe terenul rămas nu se mai poate construi astfel incât comisia de experți propune acordarea de despăgubiri pentru terenul rămas, echivalând-o cu contravaloarea acestuia.
Tribunalul retine insa ca pierderea unui avantaj sau chiar a unui drept subsumat dreptului complex de proprietate nu poate fi in niciun caz considerat un prejudiciu atat de mare incat sa justifice acordarea despagubirilor care sa inlocuiasca intreaga valoare de circulatie a terenului, altfel spus care sa echivaleze cu pierderea dreptului de proprietate insusi. In cauza, reclamanta a ramas titulara dreptului de proprietate, putandu-se bucura in continuare de atributele acestuia, chiar daca nu pe deplin, in sensul ca nu ar mai putea construi. Referitor la acest ultim aspect, se are in vedere si faptul ca nu este sustinuta de niciun mijloc de proba afirmatia reclamantei in sensul ca a achiziționat terenul cu scopul de a construi o locuinta, nu s-a făcut dovada demarării vreunui demers pentru atingerea scopului pretins; dimpotrivă, categoria de teren arabil extravilan a terenului de la data cumpararii, precum si notorietatea planului statului de demarare a unui proiect național de lucrări in zona, cu consecința efectuării unor exproprieri, constituie împrejurări apte sa conducă la concluzia susținerea reclamantei nu este reala.
Pentru considerentele expuse si având in vedere textele de lege menționate, instanța constată că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată numai in parte, urmând sa o admită si sa oblige pârâtul S. R. prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A către reclamant la plata sumei de 80.203 lei, cu titlu de despăgubiri pentru suprafetele ce fac obiectul exproprierii, potrivit deciziei de expropriere nr. 487 din data de 04.05.2012.
Cum reclamantul, deși a pretins, nu a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecata pe parcursul procesului, se va respinge cererea sa privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul Ț. I., domiciliat în C., ., ., ., jud. D., CNP_, reprezentat prin SPARL Săuleanu și Asociații, cu sediul în C., .. 47, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, Bld. D. G. nr. 38, Sector 1, având nr. de ordine în Registrul Comerțului J40/552/15.01.2004, CUI_ și cu sediul procesual ales la sediul "PORTNOI, T. Șl ASOCIAȚII" S.P.R.L. din București, ., Victory Business Center, sector 3.
Obligă pârâtul S. R. prin Ministerul Transporturilor - CNADNR la plata către reclamantul Ț. I., a sumei de 80. 203 lei, reprezentând despăgubiri pentru suprafețele de teren expropriate de 302 mp, respectiv 419 si 581 mp, situate în ., Lotul 48, Lotul 50 și lotul 51.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul D. și se judecă de Curtea de Apel C..
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2015.
Președinte, M. N. | ||
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.M.N.
4. 11. 2015
Tehnored.F.M./4 ex.
← Pretenţii. Hotărâre din 12-10-2015, Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 565/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|