Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 707/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 707/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 707/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 707/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător L. A.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul J. M. prin reprezentant legal D. C. împotriva decizie civile nr.41/19.01.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații J. S., J. G., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic DOSAR NR._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul J. M., prin reprezentant legal D. C. și intimații J. S., personal și asistat de avocat I. M., care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei și intimata J. G., personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Contestatorul, prin reprezentant legal D. C., depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
Instanța comunică intimatului J. S. înscrisurile depuse de contestatorul J. M..
Apărătorul I. M., pentru intimatul J. S., având cuvântul, învederează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru observarea înscrisurilor depuse de contestator.
Contestatorul J. M., prin reprezentant legal D. C., având cuvântul, învederează că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în ședința publică de la acest termen de judecată.
Intimatul J. S., prin avocat I. M., având cuvântul, învederează că nu se opune.
Instanța, după deliberare, încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile depuse în ședința publică de la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare formulată.
Contestatorul J. M., prin reprezentant legal D. C., având cuvântul, învederează că temeiul de drept al prezentei contestației îl reprezintă dispozițiile art.504 aliniatul 2 și art.503 aliniatul 2 Noul Cod procedură civilă, decizia nr. 41/2015 fiind nelegală și netemeinică. În primul rând învederează că acțiunea este prescrisă, trecând mai mult de 3 de la data nașterii dreptului la acțiune și anume 25.12.2009, acțiunea fiind introdusă la 11.04.2013 astfel că potrivit dispozițiilor art.3 și 6 din Decretul 167/1958, acțiunea este prescrisă. De asemenea învederează că intimatul J. S. nu putea să intre în posesia apartamentului, având în vedere că potrivit OG 97/2005 fiecare locatar trebuia să declare câte persoane locuiesc în imobil ori așa cum reiese din adeverința asociației de proprietari, în imobilul respectiv au locuit J. M. și J. G.. De asemenea arată că defunctul J. M. nu era atât de bolnav așa cum susțin intimații, întrucât așa cum rezultă și din certificatul emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap acesta putea să fie declarat cu grad grav și nu accentuat. Un alt aspect de relevat este faptul că există contradicții între declarațiile martorilor audiați în cauză. J. S. nu a făcut dovada refuzului vânzătorului de a se prezenta la notar, de asemenea învederează că prețul vânzării este neserios, apartamentul în litigiu fiind unul ultracentral, valoarea unui astfel de apartament fiind de 35 000 euro. Pentru toate aceste motive solicită admiterea contestației în anulare și anularea deciziei nr. 41/2015 a Tribunalului D..
Intimatul J. S., prin avocat M. I., având cuvântul, învederează că în prezenta cauză nu este vorba de o eroare materială, aspectele învederate de contestator fiind apărări de fond, aceleași aspecte învederate instanței la acest termen de judecată constituind și motivele de apel. Solicită respingerea contestației în anulare și acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata J. G., având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 29 ianuarie 2015, contestatorul J. M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 41/19 Ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei.
Dezlegarea pricinii se datorează unei erori materiale din care rezulta ca acțiunea introdusa de J. S. este prescrisa trecând mai mult de 3 ani si anume 3 ani si 2 luni de la nașterea dreptului la acțiune si anume 25.12._, iar acțiunea a fost introdusa in 11 aprilie 2013, dupa decesul lui J. M. din data de 16 ianuarie 2013. Conform decretului 167/1958, articolul 3 si 6 acțiunea este prescrisa . Instanța de apel a apreciat greșit ca J. S. ar fi făcut dovada refuzului vânzătorului de a se prezenta la notariat .La dosarul cauzei nu exista nici o dovada in acest sens, nu exista nici o notificare din partea avocatului de punere in întârziere .
In intervalul de timp de mai bine de 3 ani in care a fost internat se arata ca J. M. cu adeverințe medicale sunt decât ultimele 4 luni de viata in care ar fi fost bolnav, daca ar fi fost grav bolnav Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap îl declarau cu grad grav si nu accentuat cum releva actele de la dosar au fost depuse când au declarat apel, acesta a avut 2 procese la care s-a prezentat la Judecătoria Caracal si anume_ având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic cu J. S. prin care J. M. i-a vândut 2 ha de pământ pe raza comunei Vladila in anul 13 martie 2012 si altul 64W207/2012 plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.l C.p.p.) cu Cârnatiu S. in data de 4 decembrie 2012. Astfel se putea prezenta la notariat pentru a încheia in forma autentica înscrisul intitulat "Chitanta" încheiat in data de 25.12.2009 ,având in vederea la mai puțin de 50 m se afla notariatul Saouma C. S..
Menționează ca J. M. a avut birou de expert contabil J. M. AF ,CUI_ in apartamentul din litigiu . in care a locuit conform adeverinței de la Asociația de proprietari nr.32/12.03.2014 din 2009-2013 împreuna cu soția sa J. G. si de unde a fost si înmormântat adeverinței nr.8/4.03.2014 de la P. "Sfânta Treime" Caracal in care se specifica ca cortegiul mortuar a plecat din . ,., . Cimitirul nr.l Caracal .
J. S. mai avea 2 apartamente in municipiul Caracal unul situat in ..25 . situat in Piața Victoriei nr.33 . in apartamentul din . . ..25, ., fapt confirmat atât de martori cat si de adresa din cartea de identitate depusa la dosar, si o casa pe raza comunei Vladila, iar J. M. nu mai avea nici o locuința in care sa locuiască decât apartamentul din litigiu din . ,., .> Pentru admisibilitatea acțiunii așa cum a pronunțat-o Tribunalul D. trebuia îndeplinite condițiile generale respective reclamantul sa fii făcut plata prețului conform articolului 1303 Cod civil, iar prețul sa fi fost sincer si serios, un apartament asemănător cu cel din litigiu pe piața libera la momentul respective se vindea cu 35.000 euro conform raport de evaluare elaborate de evaluator autorizat I. L. D., membru titular la uniunea naționala a evaluatorilor autorizații din România cursul euro la data de 25.11.2009 fiind de l euro=4.2597RON aproximativ de 150.000 RON și nu 30.000 RON cum apare in chitanța.
Suma plătită pentru aceasta tranzacție, nici un martor din cei 3 nu a afirmat ca s-au numărat bani si s-au remis către vânzător.
Instanța de judecata nu va trebui sa treacă la dezbaterea de fond o acțiune privind constatarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare daca imobilul nu a fost înscris in prealabil pentru informare in cartea funciara articolul 54 din legea 7/1996 a cadastrului si publicitari imobiliare
Scopul acestei acțiuni este acela de a înlătura de la moștenire pe J. M. care moștenește pe tatăl sau predecedat J. M., fiul lui J. M.
Contestatorul face precizarea ca deși s-a opus la audierea martorilor care au avut relații de afaceri cu defunctul J. M. conform adeverinței nr._/13.05.2013 de la A.F.P. Caracal, ..5-7 se specifica ca J. M. a ținut evident contabila la firma . martorului P. I., acesta a afirmat că chitanța s-a făcut ., martorul P. M. C. a afirmat ca s-a redactat in trei exemplare, iar J. S. si J. G. au declarat la interogatoriu ca s-a redactat in doua exemplare.
Dosarul in care expertiza grafologica a fost instrumentat de procurorul Nicolaita I. care ulterior anchetei a fost arestat pentru luare de mita, chiar daca a făcut plângere împotriva rezoluților date de procuror dosarul nr.2195/P/20T3 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și în dosarul nr.1290/_ al Parchetului de pe lângă Trib. O. nu li s-a aprobat chiar daca semnătura nu este identica cu cea după acte oficiale . Raportul de expertiza grafica cercetat de T. M. nu este îndestulător si este superficial fapt dovedit din interogatoriul lui J. S. si J. G. care au declarat ca este in doua exemplare si martorul P. I. . martorul P. M. in 3 exemplare si cum reiese din adeverința de la Asociația de Proprietari au locuit decât cei doi vânzători .
În dovedirea contestației, instanța, la solicitarea contestatorului a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la data de 17.04.2015.
Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce succed:
Prin decizia civilă nr. 41/19 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant J. S. împotriva sentinței civile nr. 1237/2014 a Judecătoriei Caracal în contradictoriu cu intimații pârâți J. G. și J. M. prin reprezentant legal D. C.. A fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă acțiunea. S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.11.2009 privind apartamentul cu 3 camere situat în Mun. Caracal, ., ., hotărârea urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare . A fost obligat intimatul pârât la plata cheltuielilor de judecată în apel și la prima instanță.
Din analiza motivelor de contestație în anulare invocate de contestator prin care se susține că decizia contestată a fost pronunțată ca urmare a unor erorii materiale repetate în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, îndeplinirea condițiilor de valabilitate ale convenției, tribunalul constată că trebuie analizată contestația prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.
Acest motiv al contestației în anulare se referă la săvârșirea unei erorii materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
Totodată pe calea contestației în anulare nu pot fi cenzurate erorile materiale strecurate în cuprinsul hotărârii judecătorești pentru îndreptarea cărora legiuitorul a pus la dispoziție procedura îndreptării hotărârii reglementat de art. 442 Cod procedură civilă.
Astfel, nu poate fi primită contestația în anulare având în vedere că se invocă greșita soluționare a unei excepții peremtorii de fond, precum și stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau interpretări faptelor, întrucât acestea echivalează cu greșeli de judecată.
Deci, fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi executată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibil repunerea în discuție a unor probleme de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de apel.
Dispozițiile legale ale art. 503 alin. 2 Cod procedură civilă au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt apel sau recurs.
Având în vedere că în prezenta cauză nu există o eroare materială în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 503 alin. 2 cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge contestația în anulare.
În ceea ce privește cererea intimatului J. S. de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată întrucât nu s-a făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli care să se încadreze în disp. art. 451 alin. 1, astfel cum prevăd disp. art. 452 N.C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul J. M., prin reprezentant legal D. C., domiciliat în Caracal, ..7, ..4, ., împotriva deciziei civile nr.41/19 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații J. S., domiciliat în Caracal, ..25, ., ., și J. G., domiciliată în Caracal, ., ., ..
Respinge cererea intimatului J. S. de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2015.
Președinte, G. C. F. | Judecător, L. A. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.G.C.F.
Tehn.F.M./2 ex.
← Fond funciar. Decizia nr. 280/2015. Tribunalul DOLJ | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5263/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|