Obligaţie de a face. Sentința nr. 1599/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1599/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 1600/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1600/2015
Ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul reclamant V. P., împotriva sentinței civile nr. 1599 din 30.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. C., având ca obiect obligație de a face, trimis spre rejudecare ca urmare a casării deciziei civile nr. 414 din 16.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, de către Curtea de Apel C. - Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 416 din 26.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant V. P., personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- instanța a fost sesizată cu referat pentru discutarea excepției perimării.
- apelantul-reclamant a depus note de ședință.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și acordă cuvântul pe această excepție.
Apelantul-reclamant V. P., având cuvântul, solicită respingerea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._, la data de 21.11.2012, reclamantul V. P. a chemat în judecată pârâta P. M. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să desființeze banca amplasată în fața blocului în care locuiește.
Prin sentința civile nr. 1599 din 30.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul V. P., împotriva pârâtei P. M. C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul V. P., care a arătat că spațiul pe care este montată banca aparține Primăriei și nu Asociației de proprietari și că existența acestei bănci îi afectează intimitatea.
Prin decizia civilă nr.414/16.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant V. P. împotriva sentinței civile nr. 1599 din 30.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. C..
A fost schimbată în tot sentința civilă, în sensul că s-a admis în parte acțiunea.
A fost obligată pârâta să desființeze amplasamentul bănci situate în dreptul apartamentului reclamantului din C., ., . class="Style2"> Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta P. M. C., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.416/26.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ . a fost admis recursul declarat de pârâta P. M. C., împotriva deciziei civile nr.414/16.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul apelant V. P..
A fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare în apel.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .
Prin încheierea de ședință de la 30.05.2014 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Potrivit art.248 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an „.
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții, a apelantului reclamant, s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, se va constata perimată cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimat apelul declarat de apelantul reclamant V. P., domiciliat în Craivoa, ., ..4, județul D., împotriva sentinței civile nr. 1599 din 30.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. C.,cu sediul în C., ., nr.7, județul D..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2015.
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.G.C.F.
Tehnored.F.M./2 ex.
Jud.fond.M.G.Z.
← Uzucapiune. Decizia nr. 635/2015. Tribunalul DOLJ | Uzucapiune. Sentința nr. 4195/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|