Uzucapiune. Sentința nr. 4195/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4195/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 1619/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1619/2015
Ședința publică de la 12 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător D. G.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționare apelului formulat de apelantul-pârât M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 4195/01.04.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. M. V., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă L. M. V., personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen
- au fost comunicate motivele de apel
- s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru
- s-a depus întâmpinare
- a fost comunicată întâmpinarea
- nu s-a depus răspuns la întâmpinare
Intimata-reclamantă L. M. Viiorica, având cuvântul, solicită acordarea unui termen de judecată pentru a –și angaja apărător.
Instanța, după deliberare, în raport cerințele impuse de dispozițiile art. 222 alin. (1) Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare, având în vedere că nu au fost invocate motive temeinic justificate.
Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei a răspuns intimata-reclamantă L. M. V., personal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Intimata-reclamantă L. M. V., având cuvântul, solicită respingerea apelului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.06.2014, sub numărul_ reclamanta L. M. V. formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 459,4 mp situat în C., . fost nr.3 și asupra unei construcții casă de locuit formată din două încăperi, baie și bucătărie, acoperită cu plăci de azbest precum și a unei anexe cameră de locuit și bucătărie construită din paiante, acoperitp cu plăci de azbest, ambele situate pe terenul menționat, drept de proprietate dobândit prin uzucapiune în ceea ce privește terenul, iar în ceea ce privește construcțiile atât ca urmare a transmisiunii succesorale de la părinții săi cât și ca urmare a accesiunii imobiliare.
A menționat în fapt că prinții săi –D. D. decedat în anul 1993 și D. I. decedată în anul 1985 ai cărui unică fiică este au luat în folosință un teren în suprafață de 800mp situat în C., . actualmente nr.5, județul dolj în 1956.
A mai precizat că nu cunoaște modul de dobândire al terenului de către părinții săi, având în vedere că acesta s-a născut în anul 1956 dar a auzit ulterior că acesta ar fi dobândit de la un vecin pe care nu poate să-l precizeze .
Ulterior în anul 1957 părinții săi au construit o casă din paiante din două încăperi și baie, plus bucătărie, acoperită cu tablă, construcție care a fost grav avariată ca urmare a inundațiilor și a cutremurului din anul 1977, astfel încât în anul 1978 părinții săi au reclădit casa pe aceeași configurație din bca și acoperită cu plăci de azbest.
Concomitent s-a mai construit o anexă în curte tip cameră anexă în curte tip cameră de locuit și bucătărie din paiante acoperită cu plăci de azbest.
A mai arătat că părinții săi au decedat, iar de pe urma lor au rămas aceste imobile, respectiv teren în suprafață de 800 mp și casă de locuit plus anexă, iar ca moștenitor legal a venit aceasta în calitate de descendent de gradul I culegând cota de 1/1 din întreaga moștenire potrivit Certificatului de moștenitor nr.134/14.05.1988.
A mai arărat că prin în anul 1990 a vândut prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 704/26.02.1999 numitului M. M. o suprafață de 340,65 mp ce făcea parte din suprafața totală de 800 mp, acesta rămând cu diferența de 459,4 mp.
A mai arătat că părinții săi au stăpânit imobilele sub nume de proprietar, în mod public, continuu și netulburat, iar după deces a continuat acesta posesia până în prezent, a achitat taxele și impozitele .
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35 NCPC și art.1897 și următoarele .
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: dovada achitării taxei judiciare de timbru, cererea de ajutor public judiciar, certificat de nomenclatură stradală, decizia medicală asupra capacității de muncă, adeverință de venit pe anul 2014, certificat de moștenitor nr.134 din data de 14.05.1998, contract de vânzare-cumpărare, certificat fiscal.
La dosarul cauzei reclamantul a depus precizare la acțiunea introductivă sub aspectul valorii obiectul cererii pe care îl estimează la valoarea de 83.965 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu martori, proba cu acte și proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie și cadastru, probe ce au fost administrate la dosar .
În ședința publică de astăzi reclamanta își precizează câtimea obiectului cererii la 467 mp, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică.
Prin sentința civilă nr.4195 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta L. M. V., în contradictoriu cu pârâtul M. C. Prin Primar.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din casă de locuit cu 2 camere, baie și bucătărie, anexă cu o cameră și bucătărie și teren aferent în suprafață de 467 mp, situat în C., ., județul D., cu vecinii:N-L. P., pe o distanță de 24,79 m, E- . distanță de 19,15m, S-M. Ș., pe o distanță de 24,39 m și V-I. A., pe o distanță de 18,68 m.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
A fost obligată pârâta să plătească bugetului de stat suma de 1392,15 lei reprezentând taxa de timbru de a cărei scutire a beneficiat reclamanta .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de către expert L. M. V., instanța reține că din 1956, adică de peste 50 de ani, autorii reclamantei și apoi reclamanta au posedat imobilul în litigiu, compus teren în suprafață de 467 mp, situat în C., ., județul D., public, continuu, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, până în prezent, reclamantul fiind continuatorul autorilor în drepturi și obligații.
Verificând aplicarea legii civile de drept substanțial în timp, instanța constată că, potrivit art. 6 alin. 5 C. Civ. și art. 3 din Legea 71/2011, actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . noului cond civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori produceriilor, iar potrivit art. 6 alin. 6 C.civ. și art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011, „dispozițiile noului cod civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare al acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al terenurile, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”
Astfel, conform principiilor neretroactivității legii civile în timp, prevăzute de art. 6 C.civ. și al aplicării imediate a legii civile noi, actelor și faptelor juridice civile le sunt aplicabile dispozițiile legii civile în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, cu excepția retroactivității legii civile noi și a ultraactivității legii civile vechi, dacă legea nouă prevede expres o astfel de excepție.
În cazul raportutilor obligaționale, reține instanța că se va aplica legea de la data încheierii acestor situații juridice, acestea nefiind expres prevăzute în excepțiile menționate de art. 6 alin. 6 C.civ.
Față de aceste considerente, instanța va aplica în speță dispozițiile vechiului Cod civil care prevedea că, în conformitate cu art.1890, dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândește dacă asupra acestuia a fost exercitată o posesie utilă timp de 30 ani.
Cu privire la dispozițiile legii de procedură civilă, instanța apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, prev de art. 192 și urm. NCPC și nu dispozițiile speciale prev. de art. 1049-1052 NCPC, care se aplică cererilor de înscriere a dreptului real dobândit în temeiul uzucapiunii, astfel cum reiese din formularea art. 1049 NCPC.
Astfel, în doctrină au fost aduse argumente potrivit cărora procedura privind înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii nu priveste exclusiv inscrierea unor drepturi reale ci, in realitate, NCPC reglementează, pe de o parte, modul dobandirii drepturilor reale prin efectul uzucapiunii iar, pe de alta parte, aspectele referitoare la înscrierea acelor drepturi in cartea funciara (ulterior dobandirii prin efectul posesiei, in conditiile legii, prin efectul posesiei de lunga durata)
S-a apreciat ca această noua reglementare a fost determinată de modificarea de abordare in ceea privește efectele înscrierii dreptului de proprietatea in cartea funciara: în vechea reglementare, înscrierea in cartea funciara asigura opozabilitatea fata de terți, pe când in sistemul NCC înscrierea își produce efect constitutive, potrivit reglementarii art. 557 alin. 4 NCC și a art. 885 NCC.
Instanța opinează că, pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate sau unui alt drept real imobiliar, ca efect al uzucapiunii, se aplică dispozițiile dreptului procedural comun, și nu cele speciale prev de art. 1049-1052 NCPC, acestea din urmă fiind de strictă interpretare și aplicare. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.
În speță, nu se solicită înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, pentru a fi obligatorie norma specială, ci se solicită a se constata dobândirea acestui drept ca efect al uzucapiunii, în acest caz aplicându-se norma de drept comun.
Această ipoteză nu este contrazisă de normele speciale care prevăd analizarea îndeplinirii condițiilor de fond ale uzucapiunii, condiții ce trebuie analizate așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile noului cod civil, respectiv cele ale uzucapiunii tabulare și extratabulare.
Pe fond, instanța a procedat la verificarea îndeplinirii de către reclamantă a celor două condiții impuse de lege pentru aplicarea instituției juridice a uzucapiunii de 30 de ani, si anume: existenta unei posesii utile, neviciate, fie ea de buna sau de rea credință si exercitarea neîntrerupta a acestei posesii timp de 30 de ani. Aceste crinte vor fi analizate în contradictoriu cu paratul ., având în vedere ca in cauza s-a dovedit că acesta are calitate procesuală pasivă, autorii reclamantului intrând în posesia terenului de la unitatea administrativ teritorială.
Cu privire la prima condiție, instanța a considerat îndeplinită de către reclamantă, prin joncțiunea posesiilor, aceasta și autorii ei exercitând o posesie utilă, așa cum este definita aceasta de art. 1847 C.civ., si anume o posesie continua, neîntrerupta, netulburat, publică și sub nume de proprietar.
Astfel, caracterul continuu al posesiei reiese din efectuarea actelor de stăpânire asupra imobilului cu regularitatea impusa de natura lucrului prin ocuparea imobilului, așa cum atesta martorii audiati în cauză.
Depoziția acelorași martori vine si in sprijinul dovedirii caracterului netulburat al posesiei, rezultand ca reclamanta și autorii săi, din momentul dobândirii si pana in prezent, nu au fost tulburați de nimeni, ceea ce atesta ca posesia nu a fost dobândită sau conservata prin acte de violenta.
Caracterul publical posesiei reiese din însăși natura de bun imobil a obiectului litigiului, care împiedică exercitarea unei posesii pe ascuns. De altfel, publicitatea posesiei rezulta si din declarația martorilor audiați.
Caracterul neechivoc al posesiei, respectiv ca reclamantul si autorii săi au intrat in stăpânirea imobilului cu intentai de a se comporta fata de acesta in calitate de proprietari si nu cu intenția de a-l deține pentru altul, este susținut de prezumția relativa de neprecaritate instituita de art. 1854 C.civ. care se coroborează cu atitudinea acestora de a se impune in fata tuturor in calitate de proprietari.
Cea de-a doua condiție, respectiv exercitarea neîntreruptă a posesiei timp de 30 de ani este de asemenea îndeplinită în cauză. Fiind dovedit momentul începerii posesiei, respectiv în anul 1956, reclamanta si autorii săi beneficiază de prezumția relativa de continuitate stabilita de art. 1850 C.civ., potrivit căreia posesorul actual care probează ca a posedat . mai înainte, este presupus ca a posedat tot timpul intermediar. Nefăcându-se proba contrarie, rezulta ca aceștia au exercitat de peste 3o de ani o posesie neîntreruptă asupra imobilului obiect al litigiului.
In aceste condiții, instanța a apreciat ca in speță sunt întrunite toate condițiile prev. de art. 1837, 1847, 1860 si 1890 C.civ. vechi, pentru câștigarea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenului și prin prescripția achizitivă de 30 de ani.
Mai reține instanța, din probele administrate, că, ulterior intrării în posesie, autorii reclamantei au edificat pe acest teren o casă de locuit cu 2 camere, baie și bucătărie, anexă cu o cameră și bucătărie, cu materiale și forțe proprii, fără a fi ajutați de cineva în construire, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză.
Potrivit disp. art. 492 C. civ., proprietarul terenului devine proprietar asupra construcțiilor și plantațiilor existente pe acesta, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Cum în speță se face dovada că reclamantul este proprietarul terenului pe care a fost edificată construcția, devin incidente, cu privire la construcțiile ce fac de asemenea obiectul prezentului litigiu regulile accesiunii, privită ca prelungire legală a dreptului proprietarului lucrului considerat principal asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acest lucru, prelungire justificată de caracterul exclusiv si absolut al dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit art. 482 rap. la art. 480 C.civ., pământul este considerat lucru principal si proprietatea asupra lui da dreptul si asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acesta . sau artificial, proprietatea pământului cuprinzând in sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui, așa cum dispune art. 489 C.civ.
Un astfel de accesoriu îl reprezintă si construcțiile, proprietarul terenului dobândind prin intermediul accesiunii, ca urmare a exercitării atributelor dreptului sau absolut, si proprietatea construcțiilor aflate pe acel teren.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis cererea, așa cum a fost precizată și va constata dreptul de proprietate asupra imobilului compus din casă de locuit cu 2 camere, baie și bucătărie, anexă cu o cameră și bucătărie și teren aferent în suprafață de 467 mp, situat în C., ., județul D., cu vecinii:N-L. P., pe o distanță de 24,79 m, E- . distanță de 19,15m, S-M. Ș., pe o distanță de 24,39 m și V-I. A., pe o distanță de 18,68 m.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul OUG 51/2008, instanța a obligat pârâta să plătească bugetului de stat suma de 1392,15 lei reprezentând taxa de timbru de a cărei scutire a beneficiat reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. C. prin Primar.
Critică soluția pronunțată cu privire la obligarea apelantei la plata către bugetul de stat suma de 1392,15 lei, reprezentând taxa de timbru de a cărei scutire a beneficiat reclamanta, pe care o consideră netemeinică și nelegală.
Un prim motiv este dat de considerentele hotărârii, prin care instanța constată că sunt îndeplinite de către reclamantă cele două condiții impuse de lege pentru a opera instituția juridică a uzucapiunii de lungă durată, susținând totodată că acestea trebuie analizate în contradictoriu cu ., în cauza dedusă judecății dovedindu-se că pârâtul . procesuală pasivă.
Un al doilea motiv îl fundamentează pe dispozițiile art.1049 și urmt. NCPC, privind lipsa de motivare a hotărârii judecătorești, întrucât trebuia să aibă în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, prin raportare la norma de drept instituită prin art.1049 și următ., fundamentând soluția adoptată pe un raționament logico-juridic.
Consideră că procedura specială prevăzută de art.1049 și următ. NCPC nu numai că este compatibilă cu uzucapiunea a căror posesie a început sub vechea reglementare civilă, ci trebuie și chiar este obligatoriu să fie aplicată acestora, precum se va aplica tuturor cererilor având ca obiect uzucapiune, indiferent de momentul începerii cursului prescripției achizitive.
Dacă instanța de judecată ar fi respectat procedura specială instituită cu caracter obligatoriu prin disp. art.1049-1052 NCPC, s-ar fi înlăturat și acest artificiu procesual, de a îndrepta acțiunea, având ca obiect uzucapiune, împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.
Referitor la obligarea pârâtului la plata bugetului d stat a sumei de 1392,15 lei reprezentând taxă de timbru, susține că persoana juridică de drept public este scutit în mod expres de la plata taxei de timbru în conformitate cu OPUG nr.80/2013.
Solicită admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Intimata L. M. V. a formulat întâmpinare, arătând că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea și a constatat dreptul său de proprietate asupra imobilului casă de locuit cu 2 camere, baie și bucătărie, anexă cu o cameră și bucătărie și teren aferent în suprafață de 467 mp, situat în C., ., județul D..
La pronunțarea acestei hotărâri s-au avut în vedere înscrisurile depuse, declarațiile martorilor audiați în cauză, toate acestea dovedind că în ultimii 30 de ani atât intimata cât și autorii săi au exercitat sub nume de proprietar și în mod neîntrerupt o posesie pașnică și publică, continuă, netulburată, neechivocă asupra imobilului.
Referitor la ., instanța de fond printr-o eroare a menționat în considerentele hotărârii, și în mod corect s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii în contradictoriu cu M. C. prin Primar.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, tribunalul constată că apelul formulat este fondat prin prisma ultimului motiv invocat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. M. V. s-a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren în suprafață de 459,4 mp situat în C., . fost nr.3 și asupra unei construcții casă de locuit formată din două încăperi, baie și bucătărie, acoperită cu plăci de azbest precum și a unei anexe cameră de locuit și bucătărie construită din paiante, acoperitp cu plăci de azbest, ambele situate pe terenul menționat, drept de proprietate dobândit prin uzucapiune în ceea ce privește terenul, iar în ceea ce privește construcțiile atât ca urmare a transmisiunii succesorale de la părinții săi cât și ca urmare a accesiunii imobiliare.
Prin sentința civilă nr. 4195/01.04.2015, pronunțată de Judecătoria, C. a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta L. M. V., în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din casă de locuit cu 2 camere, baie și bucătărie, anexă cu o cameră și bucătărie și teren aferent în suprafață de 467 mp, situat în C., ., județul D., cu vecinii:N-L. P., pe o distanță de 24,79 m, E- . distanță de 19,15m, S-M. Ș., pe o distanță de 24,39 m și V-I. A., pe o distanță de 18,68 m.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
A fost obligată pârâta să plătească bugetului de stat suma de 1392,15 lei reprezentând taxa de timbru de a cărei scutire a beneficiat reclamanta .
În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa calității procesual pasive a apelantului, tribunalul reține că aceste critici sunt nefondate.
Sub aspectul calității procesuale pasive, Tribunalul constată că una dintre condițiile ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Astfel, se reține că, întrucât reclamantul este acela care declanseaza procedura judiciara, lui ii revine obligatia de a justifica atat calitatea sa procesuala cat si calitatea procesuala a paratului.
Prin indicarea pretentiei sale, precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat.
Pentru ca instanta este interesata in pronuntarea unei solutii legale si temeinice, este datoare sa verifice atat calitatea procesuala activa ca si calitatea procesuala pasiva. In privinta reclamantului trebuie sa constate ca este titularul dreptului in raportul juridic dedus judecatii ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe cale justitiei.
In privinta paratului trebuie verificat, pornind de la acelasi raport juridic suspus cercetarii instantei, daca el este obligat in acel raport.
Tribunalul retine ca obiectul cererii principale il reprezinta dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, care reprezinta nu doar un mod originar de dobandire a unui drept real ci, indirect, si o sanctiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a facut ca timp indelungat bunul sa se afle in posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevarat proprietar. In consecinta, este necesar ca actiunea in constatarea calitatii de proprietar prin efectul uzucapiunii sa se solutioneze in contradictoriu cu fostul proprietar.
In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 645 – C.civ., care arata ca: „Proprietatea se mai dobandeste prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune”. Astfel, dobandirea dreptului de proprietate de catre noul proprietar nu se poate face decat prin raportare la adevaratul proprietar al bunului, acesta fiind cel care s-ar putea opune pretențiilor reclamantului . de titluri.
Pe cale de consecinta, calitatea procesuala pasiva apartine adevaratului proprietar al terenului (verus dominus).
Uzucapiunea reprezintă acel mod de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale principale prin exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra unui bun, de către un neproprietar, în termenul și în condițiile prevăzute de lege.
În speță, tribunalul constata ca este neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de apelantul parat M. C., prin primar, intrucat fata de obiectul cauzei - dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului (prin efectul uzucapiunii) și constructiei (in virtutea aplicarii dispoz. art. 492 C.civ.), se constată că în cauză are calitate procesuală pasivă M. C. prin Primar, calitatea procesuala pasiva a unității administrativ-teritoriale M. C. fiind justificata prin aceea ca doar autoritatile administratiei publice locale pot contesta dreptul de proprietate al reclamantilor asupra imobilului in litigiu.
Mai mult decât atât, din ansamblul probator administrat in cauza, nu rezulta ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului a fost contestat de vreo persoana, împrejurare care sa fie de natura sa justifice interesul intimatei reclamante in promovarea prezentei cereri, altul decât constituirea unui titlu de proprietate in privința terenului și a unei construcții edificate fără autorizație de construcție.
De altfel, în cursul judecății cauzei în primă instanță, apelantul pârât a avut o atitudine pur pasivă în sensul că nu a formulat întâmpinare, deși aceasta era obligatorie, nu s-a prezentat la judecarea cauzei, nu a înțeles să își exercite drepturile procesuale și să își execute îndatoririle procesuale în conformitate cu dispozițiile art. 10 N.C.P.C. și nici nu a solicitat vreun probatoriu în apărare.
Nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a apelantului nici ca urmare a menționării în considerentele hotărârii apelate a Comunei Bucovăț prin Primar, întrucât această menționare este doar consecința unei erori materiale, susceptibilă de a fi îndreptată pe calea prev. de art. 442 N.C.P.C.
Nu este întemeiat nici motivul de apel privind aplicabilitatea în cauză a procedurii speciale reglementate de art. 1050 și urm. N.C.P.C., având în vedere că, prin Decizia nr. 19/05.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1050 - 1053 din codul de procedură civilă și art. 56, art.76 și art. 82 din Legea nr. 71/2011, procedura specială reglementată de prevederile art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privința posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.
În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care prima instanță a soluționat petitul privind cheltuielile de judecată, se constată însă că acestea sunt fondate.
În cursul judecării cauzei în primă instanță, reclamanta a fost scutită de plata taxei de timbru în cuantum de 1392,15 lei, conform încheierii de ședință din data de 04.11.2014.
Partea cade în pretenții atunci când partea adversă a obținut câștig de cauză.
Cum acțiunea reclamanților a fost admisă "în contra pârâtului" acesta din urmă a căzut în pretenții.
Sub imperiul dispozițiilor art. 18 din OUG nr. 51/2008 partea căzută în pretenții are obligația de a rambursa ajutorul public judiciar de care a beneficiat partea care a obținut câștig de cauză.
Astfel, potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008: "Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume."
Cu toate acestea, normele legale mai sus enunțate sunt aplicabile doar în cazul în care pârâtul este cel care cade în pretenții, fără a fi incidente în cauză și dispozițiile speciale prev. de art. 502 din OUG nr. 51/2008.
Astfel, potrivit disp. art. 502 din OUG nr. 51/2008 „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență”.
Întrucât acest text de lege are caracter special față de norma de drept expusă în disp. art. 18 din OUG nr. 51/2008 și, cum în cauză sunt îndeplinite condițiile normei speciale, în sensul în care reclamanta intimată a dobândit, în urma rămânerii definitive a soluției instanței de fond asupra acțiunii sale în uzucapiune și accesiune imobiliară, bunuri imobile care depășesc de 10 ori valoarea ajutorului public acordat acesteia la fond, tribunalul urmează să constate întemeiat motivul de apel formulat de către apelant sub aspectul aplicabilității disp. art. 502 din OUG nr. 51/2008 în prezenta cauză.
Din acest punct de vedere nu are relevanță că acordarea ajutorului public judiciar ar fi iluzorie, întrucât norma specială are prioritate cu privire la aplicabilitate, aceasta este prevăzută în același act normativ prin care s-a instituit posibilitatea acordării ajutorului public judiciar și este în vigoare, nefiind abrogată sau declarată neconstituțională. Din același punct de vedere, nu are relevanță nici faptul că recurentul ar dispune de venituri pentru îndeplinirea obligațiilor de plată în raport de intimați care nu ar deține astfel de venituri.
Aplicabilitatea acestui text de lege nu îngrădește accesul liber la justiție, norma de drept prevăzând situații aplicabile la sfârșitul procesului civil, când hotărârea a rămas definitivă (și nu la începutul acestuia) și doar atunci când au fost îndeplinite și celelalte condiții expres prevăzute, respectiv beneficiarul ajutorului public judiciar a obținut un bun cu o valoare de 10 ori mai mare decât ajutorul de care a beneficiat, tocmai pentru ca, în cauză, să nu fie aplicabil principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 N.C.P.C., tribunalul va admite apelul formulat de apelantul pârât M. C. prin primar și va schimba, în parte, sentința civilă apelată în sensul că va înlătura obligația pârâtului de a plăti bugetului de stat suma de 1392,15 lei reprezentând taxa de timbru de a cărei scutire a beneficiat reclamanta.
În temeiul dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 51/2008, tribunalul va obliga reclamanta la plata către stat a sumei de 1392,15 lei cu titlu de diferență de taxă de timbru (ajutor public judiciar) și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de către apelantul pârât M. C., prin primar, cu sediul în municipiul C., ., nr. 7, CUI_, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. M. V., CNP_, domiciliată în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 4195 din data de 01.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Schimbă, în parte, sentința civilă apelată în sensul că:
Înlătură obligația pârâtei să plătească bugetului de stat suma de 1392, 15 lei, reprezentând taxa de timbru de a cărei scutire a beneficiat reclamanta.
În temeiul dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 51/2008, obligă pe reclamanta L. M. V. la plata către stat a sumei de 1392, 15 lei, cu titlu de diferență de taxă de timbru (ajutor public judiciar).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
Redactat:D. G. /2 exemplare/29.10.2015
Tehnoredacat: S. V.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1599/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1591/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
