Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1607/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1607/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 1607/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1607/2015

Ședința publică de la 09 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător G. C. F.

Grefier E. D. C.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-contestator . împotriva încheierii de ședință din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. D. - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

-instanța a fost sesizată cu referat pentru discutarea excepției perimării.

- prin Serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 26.06.2014, contestatoarea ., prin administrator Barbalan I. a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, în contradictoriu cu intimata A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D., împotriva actelor de executare, respectiv titlul executoriu nr._/04.06.2014 și somația nr. 16/_ /_, emise de intimată, prin care a fost somată să plătească suma de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea titlului executoriu sus menționat, solicitând admiterea cererii și suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare .

În motivarea cererii, contestatoarea . a arătat că pe cale separată a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare mai sus menționate și constatarea faptului că s-a prescris executarea amenzii contravenționale, constatată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 17.04.2014, care a stat la baza emiterii titlului executoriu mai sus arătat.

Mai arată că, prin somația emisă de pârâtă la 04.06.2014, reclamata a fost somată achite suma de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea titlului executoriu mai sus arătat, titlu executoriu care a fost întocmit, avându-se în vedere procesul verbal de contravenție . nr._/17.04.2014, prin care în baza dispozițiilor art.1 lit.e Legea 12/1990 rep., și art. 2 al. 1 Legea 12/1990 rep., a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei și în baza art. 3 Legea 12/1990, cu sancțiunea complementară de confiscare a 370 lei reprezentând contravaloarea a 46 kg. Carne miel.

De asemenea, a solicitat suspendarea provizorie a executării silite începută de pârâtă în baza titlului executoriu și a somației mai sus arătate, deoarece acestea au foste mise în baza procesului-verbal de contravenție menționat mai sus, iar reclamanta a formulat plângere contravențională, însă întrucât s-a început împotriva acestora executarea silită în baza actelor de executare a căror anulare a solicitat-o în contestația la executare, a apreciat că este necesară formularea prezentei cererii de suspendare provizorie, deoarece prin continuarea executării silite reclamanta ar fi prejudiciată în eventualitatea indisponibilizării conturilor bănești ale acesteia, societatea contestatoare având în derulare o . angajamente comerciale cu diferite persoane juridice către care are plăți de efectuat ce reprezintă marfa pe care o achiziționează.

Un alt motiv pentru care se impune suspendarea provizorie a executării silite este acela că respectiva creanță care face obiectul executării silite, respectiv suma de 20.000 lei este rezultatul unei sancțiuni care s-a prescris și care este constatată printr-un proces-verbal de contravenție a cărui executare este suspendată prin for mularea plângerii contravenționale.

Contestatoarea ., în procedura de regularizare, a depus la dosar :împuternicirea avocațială nr._/2014, copia procesului verbal de contravenție . nr._/17.04.2014, eliberat de IPJ D., copia titlului executoriu nr._/04.06.2014, emis de A.-Direcția Gemerală Regională A Finanțelor Publice C., copia Actului Adițional nr.1/14.04.2014, copia contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.615/31.12.2013, copia contractului de prestări servicii nr.4/09.01.2015, încheiat între părți, copia contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 02.12.2011, chitanța nr._-177-0146 din 26.06.2014, privind taxa judiciară de timbru .

În susținerea cererii, în procedura de regularizare, contestatoarea ., solicită proba cu înscrisurile depuse .

Intimatei A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D., deși li s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârâți, în procedura de regularizare a cererii, pârâții nu au depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .

Întrucât, intimata A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D. nu a formulat întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

În apărare, intimata A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D. depune la dosar: delegația de repreentare nr._/02.12.2014 .

La termenul din data de 14.11.2014, instanța a pus în vedere contestatoarei ., prin administrator Barbalan I. să achite cauțiunea aferentă cererii de suspendare provizorie a executării silite, în cuantum de 1500 lei, conform art.718 alin.1, pct.2 din Noul Cod de procedură civilă .

Prin încheierea de ședință de la 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ a fost respinsă cererea, având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite, formulată de contestatoarea .,, în contradictoriu cu intimata A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D., ca inadmisibilă

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.718 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau al altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita o dată cu contestația la executare sau prin cerere separată .

Astfel, instanța a apreciat că aliniatul 7 al art.718 din Noul Cod de procedură civilă, reglementează un caz special de suspendare provizorie a executării, care se dispune de îndată ce s-a depus cererea de suspendare și durează până la soluționarea cererii de suspendare în condițiile aliniatului anterior .

Caracteristica măsurii suspendării provizorii a executării silite de a fi limitată în timp până la soluționarea cererii de suspendare permite aserțiunea conform căreia cererea de suspendare provizorie, în condițiile art.718 alin.(7) din Noul Cod de procedură civilă, nu este admisibilă dacă prin contestația la executare nu s-a solicitat și suspendarea executării silite în condițiile art.718 alin.(6) .

Prin urmare, instanța a constatat că, în speța de față contestatoarea ., prin administrator Barbalan I. nu a făcut dovada că are pe rolul instanțe există înregistrată o contestație la executare sau o altă cerere privind executarea silită, în condițiile art. art.718 alin.(7) din Noul Cod de procedură civilă .

În sensul celor reținute mai, instanța a respins cererea, având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite, formulată de către contestatoarea ., prin administrator Barbalan I., în contradictoriu cu intimata A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D., ca inadmisibilă .

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul contestatorul ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării .

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (20.02.2014), cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții interesate (în speță apelantul petent) care nu a cerut, în cursul acestui termen, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. 480 alin. 1 teza finală raportat la art. 420 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimat apelul declarat de apelanta contestatoare ., împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria C. la data de 05.12.2014 în dosarul_ în contradictoriu cu intimata A. -D. D. -ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE D..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2015.

Președinte,

L. A.

Judecător,

G. C. F.

Grefier,

E. D. C.

Red.jud.G.C.F.

Tehnored.F.M./4 ex.

Jud.fond.C.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1607/2015. Tribunalul DOLJ