Pretenţii. Sentința nr. 1542/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1542/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 1872/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1872/2015
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător D. G.
Grefier E. D. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ împotriva sentinței civile nr.1542/28.05.2015, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. V., având ca obiect pretenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen
- au fost comunicate motivele de apel
- nu s-a depus întâmpinare
- se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța verificându-și competența, în raport de dispozițiile art.482 coroborat cu art.131 raportat la dispozițiile art.95 pct și art. 94 pct. 1 litera k Noul Cod procedură civilă constată că este competentă, general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Instanța, în raport de dispozițiile art.238 Noul Cod procedură civilă, estimează durata procesului la un termen de judecată.
Instanța având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 19.03.2015 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul M. V., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2056,09 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare și actualizarea acestei sume cu indicele de inflație până la plata efectivă a debitului.
A motivat că la data de 13.01.2012 pârâtul a fost internat în spital în secția Chirurgie toracică în perioada 13.01 – 18.01.2012 și până în prezent nu a achitat contravaloarea spitalizării, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev.de art.998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar contravaloarea zilelor de tratament nu a fost achitată, că sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate și că în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
De asemenea, a susținut că pârâtul avea obligația să facă demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului / agresiunii, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, așa încât se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa, constând în omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform disp. art. 313 din legea nr. 95/2006.
În final, a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului și că potrivit art.17 din legea 146/1997 cu modificările și completările ulterioare ( OUG nr. 80/2013) acțiunea este scutită de plata taxei de timbru .
In drept,a invocat dispozițiile art. 998 și 999 C.civ.,art.112 C.pr.civ. și art.313 din Legea 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății.
In temeiul art.242 alin. 2 c.pr.civ. reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
In dovedirea acțiunii a depus la dosar decontul de cheltuieli efectuate cu pârâtul în perioada spitalizării.
Prin sentința civilă nr.1542/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. împotriva pârâtului M. V., ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 " dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art. 3 din același act normativ termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, conform a art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâtul a fost internat în spital în secția Chirurgie toracică în perioada 13.01 – 18.01.2012, iar de la data externării, respectiv 18.01.2012 reclamantul în termen de 3 ani putea formula cerere de chemare în judecată, însă cererea a fost formulată la 19.03.2015, după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
În consecință, instanța, având în vedere cele reținute, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea civilă în pretenții, ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 2056,09 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-478 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamantul solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului intimat ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, aspect reținut, în mod corect, de către prima instanță.
Tribunalul reține că, potrivit disp. art. 21 din OG nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
În cauză însă nu se poate reține incidența acestor dispoziții legale, creanța apelantului-reclamant nefiind una fiscală, întrucât între acesta și intimat nu a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere reclamantului dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport. Creanța din speța de față nu se încadrează între cele enumerate de dispozițiile alin. 2 al art. 21 din OG nr. 92/2003 ca fiind de natură fiscală.
Mai mult, apelantul-reclamant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatului-pârât.
Așadar, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantului apelant conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară, ci dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 18.01.2012, în mod corect a reținut și instanța de fond că, de la acest moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, acest termen s-a împlinit la data de 18.01.2015, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 19.03.2015, era prescris dreptul reclamantului la acțiune, aspect pentru care în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției, invocată din oficiu.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 teza I N.c.p.c., tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cont RO19TREZ2915005XXX000154, cu sediul în municipiul C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr. 1542/28.05.2015, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. V., CNP_, domiciliat în comuna Galicea M., ., județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09.11.2015, la sediul Tribunalului D..
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./4 ex., 10.11.2015
Jud.fond-V.P.
| ← Servitute. Sentința nr. 8964/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8396/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
