Pretenţii. Decizia nr. 1796/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1796/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 1796/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1796/2015
Ședința publică de la data de 02 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte - L. C. C. - judecător
Judecător - D. O.
Grefier - F. C. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 5722/30.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. V., reprezentat legal prin părinte M. A.-E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- apelul a fost declarat și motivat în termen,
- motivele de apel au fost comunicate,
- intimatul-pârât a depus întâmpinare;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
- intimatul-pârât a depus note de ședință.
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 23.12.2014 (data poștei), înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.12.2015 sub numărul de dosar_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul M. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de 5.438,74 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 09.06-17.06.2011, pârâtul M. V., a fost internat la Secția Chirurgie și Ortopedie a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 5.438,74 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
A precizat că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare; existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.
La data de 12.02.2015 pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei capacității de exercițiu, pârâtul fiind născut la data de 10.02.2001 și excepția prescripției extinctive a dreptului de a mai solicita pretențiile pe cale de acțiune de la pârâtul minor, împlinindu-se termenul legal de 3 ani în care puteau să solicite aceste pretenții.
Prin sentința civilă nr. 5722/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul M. V..
A fost obligat reclamantul către pârât la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond, peremptorie, ce va fi examinată în conformitate cu prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
În speță, în perioada 09.06-17.06.2011, pârâtul M. V., CNP -_, a fost internat la Secția Chirurgie și Ortopedie a Spitalului C. Județean de Urgență C..
Din decontul de cheltuieli atașat la dosarul cauzei, contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de internarea acesteia a fost în cuantum de 5.438,74 lei.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu va reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
În acest sens, nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, ignorându-se și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prev. de art. 998, 999 Cod civil.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 17.06.2011, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 17.06.2014, potrivit art. 101 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 29.12.2014, conform mențiunii de primire aflată la fila 3, instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca tardiv introdusă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art. 262 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin. 1 termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art. 30 (2) din O.U.G. nr. 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 5.438,74 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod procedură civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art. 21 și următoarele Cod procedura fiscală, art. 89 și următoarele C.pr.fiscală.
Analizând sentința civilă apelată, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului intimat ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Astfel, prin decizia nr. 1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speță), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Tribunalul reține că, potrivit disp. art. 21 din O.G. nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.
Astfel, în speța de față, nu se poate reține că, între apelant și intimat a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin. 2 al art. 21 din O.G. nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.
Mai mult, reclamantul apelant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatului pârât.
Așadar, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține faptul că suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din O.G. nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 17.06.2011, de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, acest termen s-a împlinit la data de 17.06.2014, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 din noul Cod de procedură civilă, deci, la data înregistrării cererii la prima instanță, 29.12.2014, era deja prescris dreptul reclamantului la acțiune.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 teza I N.C.P.C., va respinge apelul formulat, ca nefondat, păstrând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., prin reprezentant legal, manager Dr. F. B., cu sediul în municipiul C., ., județul D., cont RO19TREZ2915005XXX000154, cu sediul în mun. C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr. 5722/30.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. V., CNP -_, cu domiciliul în comuna Malu M., .. 478, județul D., reprezentat legal prin părinte M. A.-E., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.11.2015, la sediul Tribunalului D..
Președinte, L. C. C. | Judecător, D. O. | |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud. D.O.
Tehnored.S.V./4 ex.
D. redactării: 04.11.2015
Jud.fond F.D.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2426/2015. Tribunalul DOLJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
